Ad literam
În trista mea înţelepciune,
Sub aura ce am hulit-o,
Am râs, am plâns, am fost minune,
Minune ce am irosit-o.
Cu-n mers trădat de călcătură,
Cu paşi bolnavi şi mult prea mari,
Scuipând din ochi mister şi ură,
Am spânzurat poeţi şi cărturari.
Cu Dostoevski, Goethe, Eminescu,
Nopţi albe am mâncat pe pâine,
Râdea de noi bătrânul Maiorescu,
Căci nu ştiam de-i azi ori mâine.
Biblioteci am ars zâmbind,
Din cărţi mi-am construit coşciug,
Cu Shakespeare m-am trezit dormind,
Iar cu Giordano am ars pe rug.
Category: Diverse poems
All author's poems: Gabriel Trofin
Date of posting: 28 сентября 2023
Added in favorites: 1
Views: 642
Poems in the same category
Ești copil, adult, bătrân!
Cer senin, pământ sub soare
Viața-i scurtă ca o boare,
Azi te naști și-ncepi să crești
Luptă duci pân' la plecare.
Vii cu-al tău destin de Sus
Și pornești într-o călătorie,
Nu știi când o să te-oprești
Pentru că, doar Domnul știe.
Ești copil și mergi la școli
Să înveți și să știi carte,
Toți îți spun că-așa e bine
De vrei să ajungi departe.
Ești adult și mergi la lucru
Să-ți câștigi pâinea cu trudă,
Vrei să-ți meargă toate bine
Pân' ți-apare-n viață-o...iudă.
Ai copii, nepoți și strănepoți
Ești familia cea mult visată,
Dar constați că rămâi singur
Și îți zici cu-amar...ce soartă.
Stai de vorbă cu soția, soțul
Și viața ți-o povestești în doi,
Și îți spui când vorba-nchei
Bătrâni suntem...vai de noi.
Parcă ieri eram copil la mama
Apoi tânăr-însurat și cu fecior,
Astăzi Îl rugăm smeriți pe Domnul
Pază bună să ne fie...și-n viitor!
Lichele indispensabile
Nu mã plâng de supãrare,
Cã nu are niciun rost;
Fiindcã nu-i o zi sub soare
Sã nu dau peste vreun prost!
Când îşi cascã gura mare
Şi-mi transmite-al sãu venin,
Mult prea blândã mi se pare
Muşcãtura de asin!
Parcã-l scoate ciuma-n cale,
Sau eu însumi l-aş chema!
Dar lui i se par normale
Cheful lui, rãbdarea mea...
Când îmi merge cel mai bine,
Când mi-e soarele mai drag,
Mã trezesc, din zãri senine,
Peste ceafã, c-un ciomag!
Când vrea cerul sã m-asculte
Şi e roş la orizont,
O lichea, din cele multe
Sare-n cale-mi, c-un afront.
De n-ar exista prostia
Şi, de n-ar avea copii,
Seacã, nu ar fi pustia,
Viaţa, viaţã n-ar mai fi!
Pe neisprãvitul mare,
Cât şi pe cel mititel,
Netratându-i, ca atare,
Veţi pãţi şi voi, la fel!
Decât falnica prostie
Sã vã facã vreun hatâr,
Preferaţi, cu bucurie,
Muşcãtura de catâr!
Iubirea divină
Iubirea de-am prețui,
Întîi pe Domnu-am iubi
Dragostea sfântă ce-o are ,
Este un har la fiecare.
Este iubit, e adevărat..
Din harul său la toți a dat,
Prin grija sfântă ce o are..
El iubește pe fiecare.
Să îl iubim neîncetat,
Domnul să fie lăudat,
Să nu uite cumva de noi,
Păcătuim... avem nevoi..
De el,pe noi a ne ierta,
De necurat a ne scăpa.
Din bunătatea ce o are,
Ce e cu noi de la născare,
El a trimis pe DUHUL SFÂNT,
Spre ocrotire pe pământ,
Să ne ajute Dumnezeu,
Să ne iubim și când e greu.
Să-l căutăm neîncetat,
Să nu ne uite niciodat .
Blestemul prezentului
Prezentul calcă în picioare tot ce prinde în vajnicele-i brațe!
Pământul cu munții și marea
Pe tine,pe mine,pe voi,pe noi toți ;
Și-n timpul acesta se calcă pe sine fără să știe nebunul că moare!
Prezentul este viața sau moartea și istoria toată este clipa ce vine din trecutul ce mort pare dar nu este!
Vechiul trăiește clipa prezentă,
Precum strămoșii tăi morți de milenii
Respiră acum prin tine!
(10 septembrie 2023 H.S Irepetabila iubire)
Pulover
Salut bă! Ce mai faci? -Mark
Bine... -Alex
Bă tu știi de petrecera după concertul ăsta? -Mark
Da... -Alex
Ce tare! O să fie foarte fain. Pun pariu. Vrei o bere? -Mark
Sigur... -Alex
Bă da ce bine că suntem toți inapoi împreună. Nu-i așa? -Mark
Ba da... -Alex
Io-s eu.
Să fiu.
Băgamiaș!
Eu sunt!
Eu pot,
să cânt și,
aude-mă,
cunoașste-mă.
Dacă vrei să-mi deșiri puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe,
Hei.. Ce faci? -Maria
Bine... -Alex
Ai auzit de petrecera după concertul ăsta? -Maria
Da...-Alex
Io cred că o să merg dar... prietenii mei nu pre vor. Ai putea sa ma duci tu te rog? -Maria
Oh nu,
merge,
a mers,
Pa! Pa!
Cine eu?
Cred că,
mă scufund,
și mă duc.
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe.
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
(nu vreau sa iți distrug maioul)
trage această ață în timp ce plec departe.
(hai să fim prieteni și să plecăm drumuri separate)
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
(ce bine să te văd intins, in skivviul tău cu Superman)
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Adolescența
Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,
Cu nări de foc și coama răzvrătită,
Adolescența — strașnic bidiviu,
Ce spumegă zăbala, neîmblânzită.
Pe căi de praf și soare în amurg,
Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,
Și-n urmă, anii tineri i se scurg,
În râset, plâns și chefuri uriașe.
Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,
Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,
Copita-i lasă, urma mai adâncă,
Și aripi lungi o poartă spre iubire.
Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,
Un vis cu trup de fiară însetată,
Și-n șuiere de vânt necunoscut,
Nechează când se simte înșeuată.
O simți cum rupe zarea din priviri,
Cum în galop înfrânge frica,
Desaga-i plină cu amintiri,
Râzând, le vinde vieții pe nimica.
Dar vine vremea când galopul e un pas,
Când ropotul copitelor e-o șoaptă,
Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,
Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.
Ești copil, adult, bătrân!
Cer senin, pământ sub soare
Viața-i scurtă ca o boare,
Azi te naști și-ncepi să crești
Luptă duci pân' la plecare.
Vii cu-al tău destin de Sus
Și pornești într-o călătorie,
Nu știi când o să te-oprești
Pentru că, doar Domnul știe.
Ești copil și mergi la școli
Să înveți și să știi carte,
Toți îți spun că-așa e bine
De vrei să ajungi departe.
Ești adult și mergi la lucru
Să-ți câștigi pâinea cu trudă,
Vrei să-ți meargă toate bine
Pân' ți-apare-n viață-o...iudă.
Ai copii, nepoți și strănepoți
Ești familia cea mult visată,
Dar constați că rămâi singur
Și îți zici cu-amar...ce soartă.
Stai de vorbă cu soția, soțul
Și viața ți-o povestești în doi,
Și îți spui când vorba-nchei
Bătrâni suntem...vai de noi.
Parcă ieri eram copil la mama
Apoi tânăr-însurat și cu fecior,
Astăzi Îl rugăm smeriți pe Domnul
Pază bună să ne fie...și-n viitor!
Lichele indispensabile
Nu mã plâng de supãrare,
Cã nu are niciun rost;
Fiindcã nu-i o zi sub soare
Sã nu dau peste vreun prost!
Când îşi cascã gura mare
Şi-mi transmite-al sãu venin,
Mult prea blândã mi se pare
Muşcãtura de asin!
Parcã-l scoate ciuma-n cale,
Sau eu însumi l-aş chema!
Dar lui i se par normale
Cheful lui, rãbdarea mea...
Când îmi merge cel mai bine,
Când mi-e soarele mai drag,
Mã trezesc, din zãri senine,
Peste ceafã, c-un ciomag!
Când vrea cerul sã m-asculte
Şi e roş la orizont,
O lichea, din cele multe
Sare-n cale-mi, c-un afront.
De n-ar exista prostia
Şi, de n-ar avea copii,
Seacã, nu ar fi pustia,
Viaţa, viaţã n-ar mai fi!
Pe neisprãvitul mare,
Cât şi pe cel mititel,
Netratându-i, ca atare,
Veţi pãţi şi voi, la fel!
Decât falnica prostie
Sã vã facã vreun hatâr,
Preferaţi, cu bucurie,
Muşcãtura de catâr!
Iubirea divină
Iubirea de-am prețui,
Întîi pe Domnu-am iubi
Dragostea sfântă ce-o are ,
Este un har la fiecare.
Este iubit, e adevărat..
Din harul său la toți a dat,
Prin grija sfântă ce o are..
El iubește pe fiecare.
Să îl iubim neîncetat,
Domnul să fie lăudat,
Să nu uite cumva de noi,
Păcătuim... avem nevoi..
De el,pe noi a ne ierta,
De necurat a ne scăpa.
Din bunătatea ce o are,
Ce e cu noi de la născare,
El a trimis pe DUHUL SFÂNT,
Spre ocrotire pe pământ,
Să ne ajute Dumnezeu,
Să ne iubim și când e greu.
Să-l căutăm neîncetat,
Să nu ne uite niciodat .
Blestemul prezentului
Prezentul calcă în picioare tot ce prinde în vajnicele-i brațe!
Pământul cu munții și marea
Pe tine,pe mine,pe voi,pe noi toți ;
Și-n timpul acesta se calcă pe sine fără să știe nebunul că moare!
Prezentul este viața sau moartea și istoria toată este clipa ce vine din trecutul ce mort pare dar nu este!
Vechiul trăiește clipa prezentă,
Precum strămoșii tăi morți de milenii
Respiră acum prin tine!
(10 septembrie 2023 H.S Irepetabila iubire)
Pulover
Salut bă! Ce mai faci? -Mark
Bine... -Alex
Bă tu știi de petrecera după concertul ăsta? -Mark
Da... -Alex
Ce tare! O să fie foarte fain. Pun pariu. Vrei o bere? -Mark
Sigur... -Alex
Bă da ce bine că suntem toți inapoi împreună. Nu-i așa? -Mark
Ba da... -Alex
Io-s eu.
Să fiu.
Băgamiaș!
Eu sunt!
Eu pot,
să cânt și,
aude-mă,
cunoașste-mă.
Dacă vrei să-mi deșiri puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe,
Hei.. Ce faci? -Maria
Bine... -Alex
Ai auzit de petrecera după concertul ăsta? -Maria
Da...-Alex
Io cred că o să merg dar... prietenii mei nu pre vor. Ai putea sa ma duci tu te rog? -Maria
Oh nu,
merge,
a mers,
Pa! Pa!
Cine eu?
Cred că,
mă scufund,
și mă duc.
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
trage această ață în timp ce plec departe.
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Dacă vrei să-mi distrugi puloverul,
(nu vreau sa iți distrug maioul)
trage această ață în timp ce plec departe.
(hai să fim prieteni și să plecăm drumuri separate)
Vezi cum se dezleagă, o sa fiu gol,
(ce bine să te văd intins, in skivviul tău cu Superman)
întins pe podea, întins pe podea,
m-am desfăcut
Adolescența
Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,
Cu nări de foc și coama răzvrătită,
Adolescența — strașnic bidiviu,
Ce spumegă zăbala, neîmblânzită.
Pe căi de praf și soare în amurg,
Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,
Și-n urmă, anii tineri i se scurg,
În râset, plâns și chefuri uriașe.
Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,
Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,
Copita-i lasă, urma mai adâncă,
Și aripi lungi o poartă spre iubire.
Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,
Un vis cu trup de fiară însetată,
Și-n șuiere de vânt necunoscut,
Nechează când se simte înșeuată.
O simți cum rupe zarea din priviri,
Cum în galop înfrânge frica,
Desaga-i plină cu amintiri,
Râzând, le vinde vieții pe nimica.
Dar vine vremea când galopul e un pas,
Când ropotul copitelor e-o șoaptă,
Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,
Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.
Other poems by the author
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Denunț
Sunt adierea prinsă în furtună,
O undă revărsată-n uragan,
Iar șoaptele-n cuvinte-mi tună,
Mustrând un chip de biet orfan.
Mi-e mângâierea smulgere de unghii,
Și dezmierdarea foc și pară,
În ștreang stau agățate mii de frânghii,
Pe eșafod îmi curge lacrima amară.
Mi-e viața la-ndemâna orișicui,
Chiar judele m-a aruncat afară,
Sortit să fiu un bont de cui,
Aflat între ciocan și nicovală.
Sunt Luna răzvrătită către lup,
Căci urletu-mi provoacă insomnie,
Și teamă mi-e că n-am să mai apuc,
Ca să inspir poeții, să scrie poezie.
Sunt gri născut din alb și negru,
Printat la ʺDispăruțiʺ, pe un anunț,
Colind în propriu-mi marș funebru,
Și-n fața morții, pe mine, mă denunț!
Deseară…
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire cu Luna,
Poți apoi să mă cerți,
Îmi este totuna...
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire c-o stea,
Poți apoi să mă cerți,
Să râzi de lacrima mea.
Deseară să nu mă aștepți,
Plec în trecut, undeva,
Când nu puteai să mă cerți,
Fiindcă inima ta mă iubea.
Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!
În sufletu-mi e toamnă
În pasul meu e primăvară,
În gândul meu e roua dimineţii,
În suflet port o zi şi-o seară,
Melancolii de adormit poeţii.
Mă calcă liniştea pe trup,
Miroase-n jur a violete,
Sunt miel în pielea unui lup,
Şi tigru-n inimă de fete.
Mă pierd în nopţi cu lună,
Şi defrişez trăiri de mamă,
Aştept pe tata să îmi spună,
Poveşti cu iz de teamă.
Mă mângâie o adiere,
Şi simt că-i a ta palmă,
Pe boltă sclipesc stele,
În sufletu-mi e toamnă.
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.
Aleargă...
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Calcă cu pasul pe rană și sânge,
De mână mă prinde ca pe o stea,
Căci noapte mi-e tristă și plânge.
Aleargă spre mine, aleargă întruna,
Căci lațul de gât mi se strânge,
Cară în spate de-o fi și furtuna,
Aleargă iubito, aleargă, nu plânge.
Aleargă spre mine, aleargă o zi,
Amurgul de aramă lasă-l în spate,
De mână mă prinde, nu te opri,
Căci inima abia de-mi mai bate.
Aleargă spre mine, aleargă nu sta,
Căci moartea e iute, te întrece,
Privește spre cer cum cade o stea,
Aleargă iubito...că mâna mi-e rece!
Denunț
Sunt adierea prinsă în furtună,
O undă revărsată-n uragan,
Iar șoaptele-n cuvinte-mi tună,
Mustrând un chip de biet orfan.
Mi-e mângâierea smulgere de unghii,
Și dezmierdarea foc și pară,
În ștreang stau agățate mii de frânghii,
Pe eșafod îmi curge lacrima amară.
Mi-e viața la-ndemâna orișicui,
Chiar judele m-a aruncat afară,
Sortit să fiu un bont de cui,
Aflat între ciocan și nicovală.
Sunt Luna răzvrătită către lup,
Căci urletu-mi provoacă insomnie,
Și teamă mi-e că n-am să mai apuc,
Ca să inspir poeții, să scrie poezie.
Sunt gri născut din alb și negru,
Printat la ʺDispăruțiʺ, pe un anunț,
Colind în propriu-mi marș funebru,
Și-n fața morții, pe mine, mă denunț!
Deseară…
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire cu Luna,
Poți apoi să mă cerți,
Îmi este totuna...
Deseară să nu mă aștepți,
Am întâlnire c-o stea,
Poți apoi să mă cerți,
Să râzi de lacrima mea.
Deseară să nu mă aștepți,
Plec în trecut, undeva,
Când nu puteai să mă cerți,
Fiindcă inima ta mă iubea.
Uitato...
Se zguduie cămașa de plânsul tău uitato,
Iar lacrima îți curge ca ploaia prin uluc,
Cu ultima scrisoare ce astăzi ți-am furat-o,
Voi face un foc imens, cămașa să-ți usuc.
Vor arde dulci cuvinte, vor scoate pălălaie,
Va geme tot pământul de-un foc fără cenușă,
Și-n ochii tăi albaștri sub pielea ta bălaie,
Se va surpa odaia de dincolo de ușă...
Va plânge macu-n floare sub vântul ce adie,
Iar rana ta deschisă pe toamnă va-nroși-o,
Toți strugurii din vie vor fi ce n-au să fie,
Iar vinul lor sorbindu-l îți voi rosti...Adio!
Și grabnic se vor strânge toți norii de pe cer,
Să plouă și să stingă scrisoarea ce-am furat-o,
Să-ți mai rămână-un petic ce zboară prin eter,
Pe care vei citi, că te-am iubit nespus...uitato!
În sufletu-mi e toamnă
În pasul meu e primăvară,
În gândul meu e roua dimineţii,
În suflet port o zi şi-o seară,
Melancolii de adormit poeţii.
Mă calcă liniştea pe trup,
Miroase-n jur a violete,
Sunt miel în pielea unui lup,
Şi tigru-n inimă de fete.
Mă pierd în nopţi cu lună,
Şi defrişez trăiri de mamă,
Aştept pe tata să îmi spună,
Poveşti cu iz de teamă.
Mă mângâie o adiere,
Şi simt că-i a ta palmă,
Pe boltă sclipesc stele,
În sufletu-mi e toamnă.
Poarta iubirii
glosă
Nu pot iubi decât distrugându-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Într-o melancolică trăire.
Încerc de mine să fiu mai aproape,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Arunc lumini şi accept umbre,
Râd din priviri de chipuri groteşti,
De suflete maladive şi sumbre,
Ce-n spiritu-mi şubred le întâlneşti.
Caduc, în trup, vremelnic hoinăresc,
Prin trucuri viclene demascându-mă,
Strigând la toţi ce-i întâlnesc,
Nu pot iubi decât distrugându-mă.
Tăcerea îmi pare un urlet atunci,
O bestie perversă cu care mă lupt,
Că-mi lasă în conştiinţă urme adânci,
Urme mârşave de care sunt supt.
De nebunia supremă un pas mă desparte,
Un simţ netrăit îmi erupe din fire,
Acopăr infinitul cu tot ce împarte,
Ca un suprem pătimaş în iubire.
Inundaţii de foc şi incendii de apă,
Ca pe o nălucă mă cuceresc,
Chiar moartea din mine se adapă,
Dându-mi rezerve să mai trăiesc.
Plăcerea mi-i suferinţă iar suferinţa plăcere,
Spre culmile voluptăţii o simt ducându-mă,
Fiind singurul nefericit făcut să spere,
Că nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă.
Cu lacrimi izvorâte din singurătate,
Îmi ard obrazul pur şi inocent,
Iar ochiul în orbită mi se zbate,
Simţindu-se stingher şi delincvent.
Cascade de tăcere îmi tună în chip,
Lovit de fulger cad în nesimţire,
Iar sufletul şi zâmbetul se înfirip,
Dintr-o melancolică trăire.
Sunt cunoscut drept violatorul de mistere,
Fiindcă toate le ştiu sau le pot afla,
Numai împotriva-mi nu am această putere,
Iar a mea taină nu o pot dezlega.
Cu strigăte îmi trăiesc viaţa ciudată,
Îndopând-o cu tot ce se mai poate,
Cu speranţa demult anulată,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Faptul că exist, râd sau plâng,
Îmi ascunde orice pudoare,
Doar în mine se risipă sau strâng,
Bucurii amare şi tristeţi zâmbitoare.
Eu sunt Dumnezeul meu; afirm cu eroism,
Căci în mine toate au intrare sau ieşire,
Din mine pornesc spre culmi de paroxism,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire.
Izvorăşte în flux din apele vieţii,
Iubirea supremă dorită de toţi,
Se stinge-n reflux în agonia tinereţii,
Cărând cu ea a fericirii porţi;
Lacrimile-mi reflectă cer şi infern,
Apusuri de ziuă şi răsărituri de noapte,
Şi-n ochi eclipsaţi, ele discern…
Ca un suprem indiscret le caut prin şoapte.
Aici mi se pare fatalitatea o glumă,
Eternitatea o vorbă rostită, un joc.
Iluzia-împlinire şi dorinţă comună,
Adevărul minciună iar ghinionul noroc.
De-o inimă plăpândă, găsesc ferecată,
Cu lanţuri împletite din gânduri intime de mire,
Cu lacăte de nervi şi-o cheie sângerândă,
Poarta închisă de propria-mi iubire.
Poarta închisă de propria-mi iubire,
Ca un suprem indiscret o caut prin şoapte,
Cu fiece pas, triumf ori prăbuşire,
Încerc de mine să fiu mai aproape.
Într-o melancolică trăire,
Nu pot fi iubit decât prăbuşindu-mă,
Ca un suprem pătimaş în iubire,
Nu pot iubi, decât distrugându-mă.