Suflet parasit
În răsăritul zilei ce se-ncheie,
Las în urmă tot ce-a fost și voi pleca,
Dragi suflete, vă spun cu blândețe,
Adio, dar iubirea mea rămâne-aici, așa.
În fiecare zi v-am prețuit,
Cu zâmbete, cu lacrimi, cu speranță,
Acum când pașii mei se-opresc ușor,
Vă las în dar un strop de siguranță.
Nu plângeți, dragi prieteni, nu oftați,
Știu că ne desparte soarta cruntă,
Dar voi trăi în voi, în amintiri,
Și-n fiecare clipă minunată.
Sunt doar un om, iar viața e un vis,
Un drum pe care-l străbatem cu toții,
Acum eu merg spre alte zări,
Dar vă port mereu în inima mea, în nopți și zile.
Gândiți-vă la mine cu iubire,
Cu bucuria clipelor trăite,
Nu lăsați durerea să umbrească,
Frumusețea vieții și-a amintirilor sfinte.
Vă las un dor, o șoaptă-n adiere,
Un gând de pace și un zâmbet blând,
Voi fi un înger ce va veghea,
Din ceruri, cu privirea luminoasă.
Adio, va spuc acum,
Nu-i decât o trecere-n bine
Fericirea voastra se apropie ,
Greseala va disparea.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: David Stancu
Data postării: 30 mai 2024
Vizualizări: 497
Poezii din aceiaşi categorie
Februarie-n călduri
În Februarie, raze blânde dansează,
Căldura sărută, vara renunță-n grabă.
Vântul mângâie cu a sa alinare,
Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.
Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,
Pământul trezește din somnul adânc,
Inima naturii bate în ritm frenetic,
Un vals de primăvară, în februarie întârziat.
Florile zâmbesc sub raze calde,
În păsări se trezește un cântec curat.
Iarba verde se înalță în dans suav,
Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.
Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,
În februarie, lumea se transformă subtil.
Un strop de vară în simfonie de iarnă,
În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.
Sensuri
se mai resoarbe o zi din buboiul acesta urât
denumit viață
colcăie de puroi și se scurge în noapte
sufletul stă înghesuit într-o scorbură părăsită
abia respirând
îi simt lacrimile pe inimă
la ce bun acest chin
mă întreb
să-ți trăești viața ca o viperă
cu sângele rece
într-un tufiș
la ce bun tot acest zbucium
atâta pierdere de timp
pentru treburi atât de mărunte
precum serviciul
mersul la supermarket
păstrarea unei relații de suflet în contra naturii
când mâine sosește în sfârșit
primăvara
femeia cu ochi de smarald
în rochia ei albă de mireasă eternă…
Necrologul
Necrologul meu sa fie tăcerea,
Căci nimeni nu mi-a stiut durerea,gândul din noapte.
Nu vreau laude aprinse,dar nici judecați reci,
E de ajuns un rămas bun,spus în șoapte.
Adevărul..,adevărul nu-l poate cuprinde nimeni.
Iubire,ura,si-un infinit de alte sentimente
Compun al nostru eu.
Un adevărul incomplet nu este un adevăr,
Nimeni nu știe gândurile noastre toate..
Așadar,pe ultimul drum vreau tăcere
Și un buchet de flori de camp,de albastrele..
Lacrimi
În viață când
Nu mai ai deloc putere.
Tu în genunchi stând,
Cere-i ajutorul lui Dumnezeu, Roagă-te și cere!
În viață când,
Dureri mari sufletul-îți apasă.
Cere repede în gând,
Ajutorul Maicii Noastre cea Preafrumoasă!
În viață când,
Nu mai poți și nu poți!
Nu sta, ci blând
Cere ajutorul la Sfinții toți.
În viață când,
Suferința e mare.
Nu căzând,
Ci doar rugându-te și ridicându-te vei fi tare!!
În viață când,
Inevitabil vei suferi.
Plângând,
Să nu disperi, că tare, tare și de fier lacrimile-s vor fi!!
Numerele
Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele
începând cu unu
care era chiar el
toate celelalte numere începeau de la doi
și se supuneau principiilor matematice de bază
adică adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii
unu însă făcea excepție de la regulă
nu-l puteai aduna pe Nichita Stănescu cu altceva nici scădea, înmulți sau împărți
orice operație cu Nichita Stănescu ar fi fost incompatibilă din start
fiindcă nu exista o corespondență între el și excesul de lucruri sau de ființe din jur
prin moarte el a rămas tot unu
o capră mâncată de 100 de lupi nu scade nici nu crește numărul lupilor
cu sau fără capră sunt tot 100 de lupi
iar mulțimea vidă a caprelor mâncate de lupi poate fi demonstrată doar matematic
cred
capra face parte din altă ecuație și nu influențează mersul stelelor pe cer
nici dansul nocturn al melcilor
matematic vorbind un iepure adunat scăzut înmulțit, împărțit la o vulpe
nu face nimic
într-o astfel de relație unu rămâne tot unu
sau una
Nichita Stănescu a înțeles că nu poate fi compatibil nici cu o pasăre nici cu o femeie
nefiind nici pasăre nici femeie și că nu se poate aduna împărți scădea și înmulți cu nimeni...
Multumesc!
Am scris și scriu aceste poezii inspirată fiind de niște momente, întâmplări care mi-au marcat existența.
Am încercat și încerc să redau în versuri amintirile, emoțiile, gândurile și visele mele intr-un mod cât mai real deși poezia e pură fantezie uneori... însă se pot distinge clipele reale care au dus la crearea fiecărui vers...
Prin aceste poezii nu-mi doresc decât să vă împărtășesc o parte din mine, să vă atingă sufletul așa cum mie mi-l ating de câte ori așez stiloul pe hârtie...
Februarie-n călduri
În Februarie, raze blânde dansează,
Căldura sărută, vara renunță-n grabă.
Vântul mângâie cu a sa alinare,
Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.
Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,
Pământul trezește din somnul adânc,
Inima naturii bate în ritm frenetic,
Un vals de primăvară, în februarie întârziat.
Florile zâmbesc sub raze calde,
În păsări se trezește un cântec curat.
Iarba verde se înalță în dans suav,
Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.
Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,
În februarie, lumea se transformă subtil.
Un strop de vară în simfonie de iarnă,
În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.
Sensuri
se mai resoarbe o zi din buboiul acesta urât
denumit viață
colcăie de puroi și se scurge în noapte
sufletul stă înghesuit într-o scorbură părăsită
abia respirând
îi simt lacrimile pe inimă
la ce bun acest chin
mă întreb
să-ți trăești viața ca o viperă
cu sângele rece
într-un tufiș
la ce bun tot acest zbucium
atâta pierdere de timp
pentru treburi atât de mărunte
precum serviciul
mersul la supermarket
păstrarea unei relații de suflet în contra naturii
când mâine sosește în sfârșit
primăvara
femeia cu ochi de smarald
în rochia ei albă de mireasă eternă…
Necrologul
Necrologul meu sa fie tăcerea,
Căci nimeni nu mi-a stiut durerea,gândul din noapte.
Nu vreau laude aprinse,dar nici judecați reci,
E de ajuns un rămas bun,spus în șoapte.
Adevărul..,adevărul nu-l poate cuprinde nimeni.
Iubire,ura,si-un infinit de alte sentimente
Compun al nostru eu.
Un adevărul incomplet nu este un adevăr,
Nimeni nu știe gândurile noastre toate..
Așadar,pe ultimul drum vreau tăcere
Și un buchet de flori de camp,de albastrele..
Lacrimi
În viață când
Nu mai ai deloc putere.
Tu în genunchi stând,
Cere-i ajutorul lui Dumnezeu, Roagă-te și cere!
În viață când,
Dureri mari sufletul-îți apasă.
Cere repede în gând,
Ajutorul Maicii Noastre cea Preafrumoasă!
În viață când,
Nu mai poți și nu poți!
Nu sta, ci blând
Cere ajutorul la Sfinții toți.
În viață când,
Suferința e mare.
Nu căzând,
Ci doar rugându-te și ridicându-te vei fi tare!!
În viață când,
Inevitabil vei suferi.
Plângând,
Să nu disperi, că tare, tare și de fier lacrimile-s vor fi!!
Numerele
Lui Nichita Stănescu îi plăceau numerele
începând cu unu
care era chiar el
toate celelalte numere începeau de la doi
și se supuneau principiilor matematice de bază
adică adunării, scăderii, înmulțirii și împărțirii
unu însă făcea excepție de la regulă
nu-l puteai aduna pe Nichita Stănescu cu altceva nici scădea, înmulți sau împărți
orice operație cu Nichita Stănescu ar fi fost incompatibilă din start
fiindcă nu exista o corespondență între el și excesul de lucruri sau de ființe din jur
prin moarte el a rămas tot unu
o capră mâncată de 100 de lupi nu scade nici nu crește numărul lupilor
cu sau fără capră sunt tot 100 de lupi
iar mulțimea vidă a caprelor mâncate de lupi poate fi demonstrată doar matematic
cred
capra face parte din altă ecuație și nu influențează mersul stelelor pe cer
nici dansul nocturn al melcilor
matematic vorbind un iepure adunat scăzut înmulțit, împărțit la o vulpe
nu face nimic
într-o astfel de relație unu rămâne tot unu
sau una
Nichita Stănescu a înțeles că nu poate fi compatibil nici cu o pasăre nici cu o femeie
nefiind nici pasăre nici femeie și că nu se poate aduna împărți scădea și înmulți cu nimeni...
Multumesc!
Am scris și scriu aceste poezii inspirată fiind de niște momente, întâmplări care mi-au marcat existența.
Am încercat și încerc să redau în versuri amintirile, emoțiile, gândurile și visele mele intr-un mod cât mai real deși poezia e pură fantezie uneori... însă se pot distinge clipele reale care au dus la crearea fiecărui vers...
Prin aceste poezii nu-mi doresc decât să vă împărtășesc o parte din mine, să vă atingă sufletul așa cum mie mi-l ating de câte ori așez stiloul pe hârtie...
Alte poezii ale autorului
Micuta Stea
Micuta stea a inimii mele,
Ești lumina-n nopți grele,
Strălucești pe cerul vieții,
Ca un far al dimineții.
Privirea ta, un foc blând,
Mă călăuzește rând pe rând,
Cu zâmbetul tău cald și plin,
Îmi împletești zilele de senin.
Mâinile tale, ca un vis,
Mă ating cu un strop de paradis,
Cu tine lumea e mai vie,
Ești steaua mea, magie.
Micuta mea stea strălucitoare,
Îți mulțumesc că ești a mea alinare,
În universul infinit,
Ești darul meu de neprețuit.
Big bang
Mi-am pus speranța în tine,
Te-am iubit de-atâtea ori,
M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,
Din ceata rece ce mi-o lăsai,
Lumina ta mă încălzea ușor,
Când totul părea că se năruie-n zori.
Încă mai simt ecoul pașilor tăi,
În noaptea asta, pe drumul ăsta gol,
Fiecare pas mă ducea mai departe,
Dar tu, m-ai aruncat într-un rol.
Cine te crezi să faci așa ceva,
Tu, steaua mea, trebuia să fii,
Nu altcineva, nu altcineva.
Mi-am pus speranța în tine,
Te-am iubit de-atâtea ori,
M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,
Din ceata rece ce mi-o lăsai,
Lumina ta mă încălzea ușor,
Când totul părea că se năruie-n zori.
Te-am văzut stând pe marginea viselor,
Dar tu ți-ai luat zborul spre necunoscut,
Eu rămân cu umbrele tăcerilor,
Și gândul că totul s-a pierdut.
Cine te crezi să faci așa ceva,
Tu, steaua mea, trebuia să fii,
Nu altcineva, nu altcineva.
Mi-am pus speranța în tine,
Te-am iubit de-atâtea ori,
M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,
Din ceata rece ce mi-o lăsai,
Lumina ta mă încălzea ușor,
Când totul părea că se năruie-n zori.
Acum, mă ridic din ruine,
Dar umbrele tale încă mă-nconjoară,
Steaua mea, ai dispărut de tot,
Nu ești cine trebuia să fii.
Mi-am pus speranța în tine,
Te-am iubit de-atâtea ori,
M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,
Din ceata rece ce mi-o lăsai,
Lumina ta mă încălzea ușor,
Dar acum, steaua mea s-a stins în zori.
Cine te crezi... să faci așa ceva..
Înger Desfrânat
Căzut din cer,
Stăpân pe tot ce-i viu,
Îngerul cu aripi arse ,
Cu dorințe aprinse,
Trăiește-ntre două lumi,
Pierdut și pustiu,
Cu inima rănita.
Prin nopți exclusiviste,
Își poartă măști de aur,
Stăpân pe lumea-ntreagă,
Dar captiv în iad,
Traume adânci îl bântuie,
În al dorinței laur.
Ziua își joacă rolul,
Noaptea plânge-n abis,
Prins între lumină și intuneric,
Umbrele îl ademenesc,
Dorința schimbării ,
Frământă mintea haină,
Sperând că-ntr-un târziu,
Va regăsi cerul mareț.
Puterea îl îmbată,
Sufletul e-n gheare,
Îngerul zdrobit,
Drumul său rătăcitor,
Vrea să scape de povară,
De dorințe arzătoare,
Să-și găsească pacea,
În cerul salvator.
Esenta Sangelui
În speranța infinită, stau și privesc,
Adânc în sufletele devastate,
Cu chin și ură asupra tuturor,
Cu fericirea lor întruchipată,
Râd de haosul mental.
În durerea mea nu mai pot suporta
Perspectiva lor asupra vieții,
Judecată, trădare, neînțelegere.
Cred că sunt un nebun delegat,
Liber printre ei.
Dar dorința mea între chin și ură
E doar iubirea neavută,
Iubirea celor ce m-au făcut,
Iubirea ce-lei care m-a părăsit,
Iubirea oamenilor devastați.
Îmi este dor de clipele frumoase,
Visate în paradisul singurătății,
Lângă prietenul meu veșnic,
Cu chip drăgălaș și afumat,
Afumat de suferința mea.
O vreau pe ea înapoi,
Îi vreau pe ei înapoi,
Nu îmi place ce am ajuns,
Nu îmi place ce am fost,
Doar îmi place ce să fiu.
În agonia haosului meu,
Cu trudă nemuritoare,
Muncind ca să mă nasc
Alături de ei, cu ea.
Dorul meu mă stinge încet,
Culoarea sângelui îmi dă plăcere.
Vino, a mea viață, acum,
Mai târziu va fi prea târziu,
Dispărut, nu voi reveni.
Lumina Tremuranda
O singură stea in ceruri stă,
Departe, rece, nemișcată,
Mă urmărește, dar dispare
Sub norii grei, în noapte ascunsă,
Mă-ntreb de ce se ascunde iar,
Când dorul meu o cheamă-ntruna,
E oare frică, sau doar joc,
O joacă veche cu furtuna?
Prin ceață calc, sub cer pustiu,
Și nicio rază nu mai vine,
Neliniștea-mi e un pustiu
Și steaua fuge, deși e a mea, din mine.
Se invârte lumea, trec tăceri,
Dar steaua mea nu vrea să apară.
Mă lasă prins în mii de ieri,
Fără să simt vreo rază clară.
O caut printre nori și vis,
Dar ea se ascunde mai adânc.
Ce sens mai are tot ce-am zis,
Dacă nu pot să o ajung?
Aș vrea să știu ce-i dincolo,
De nori, de vânt și negre zări,
Dar steaua mea mă părăsește,
Rămân străin în mii de căi.
Izvorul vieti mele
La multi ani ,iubita mama ,
Izvorul vieti mele ,
Tu cu dragoste si chin ,
Imi oferi zile senine .
La greu tu ma sprijini ,
Ori cat de greu ti ar fi ,
Imi oferi tot ce ai ,
Cu a ta inima buna .
Toate noptile nedorimite
Cu a ta grija nesfarsita
Iti multumesc , mama ,
Pentru a ta jerfa .
Prin munca ta ,
Mi ai fost ispita ,
Cu ale noastre neintelegeri ,
Fara lipsa de apreciere .
Tu tot a mea mama ,
De dor si chip neinteles ,
Te voi iubi mereu ,
Ca pe o nefiinta !
Micuta Stea
Micuta stea a inimii mele,
Ești lumina-n nopți grele,
Strălucești pe cerul vieții,
Ca un far al dimineții.
Privirea ta, un foc blând,
Mă călăuzește rând pe rând,
Cu zâmbetul tău cald și plin,
Îmi împletești zilele de senin.
Mâinile tale, ca un vis,
Mă ating cu un strop de paradis,
Cu tine lumea e mai vie,
Ești steaua mea, magie.
Micuta mea stea strălucitoare,
Îți mulțumesc că ești a mea alinare,
În universul infinit,
Ești darul meu de neprețuit.
Big bang
Mi-am pus speranța în tine,
Te-am iubit de-atâtea ori,
M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,
Din ceata rece ce mi-o lăsai,
Lumina ta mă încălzea ușor,
Când totul părea că se năruie-n zori.
Încă mai simt ecoul pașilor tăi,
În noaptea asta, pe drumul ăsta gol,
Fiecare pas mă ducea mai departe,
Dar tu, m-ai aruncat într-un rol.
Cine te crezi să faci așa ceva,
Tu, steaua mea, trebuia să fii,
Nu altcineva, nu altcineva.
Mi-am pus speranța în tine,
Te-am iubit de-atâtea ori,
M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,
Din ceata rece ce mi-o lăsai,
Lumina ta mă încălzea ușor,
Când totul părea că se năruie-n zori.
Te-am văzut stând pe marginea viselor,
Dar tu ți-ai luat zborul spre necunoscut,
Eu rămân cu umbrele tăcerilor,
Și gândul că totul s-a pierdut.
Cine te crezi să faci așa ceva,
Tu, steaua mea, trebuia să fii,
Nu altcineva, nu altcineva.
Mi-am pus speranța în tine,
Te-am iubit de-atâtea ori,
M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,
Din ceata rece ce mi-o lăsai,
Lumina ta mă încălzea ușor,
Când totul părea că se năruie-n zori.
Acum, mă ridic din ruine,
Dar umbrele tale încă mă-nconjoară,
Steaua mea, ai dispărut de tot,
Nu ești cine trebuia să fii.
Mi-am pus speranța în tine,
Te-am iubit de-atâtea ori,
M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,
Din ceata rece ce mi-o lăsai,
Lumina ta mă încălzea ușor,
Dar acum, steaua mea s-a stins în zori.
Cine te crezi... să faci așa ceva..
Înger Desfrânat
Căzut din cer,
Stăpân pe tot ce-i viu,
Îngerul cu aripi arse ,
Cu dorințe aprinse,
Trăiește-ntre două lumi,
Pierdut și pustiu,
Cu inima rănita.
Prin nopți exclusiviste,
Își poartă măști de aur,
Stăpân pe lumea-ntreagă,
Dar captiv în iad,
Traume adânci îl bântuie,
În al dorinței laur.
Ziua își joacă rolul,
Noaptea plânge-n abis,
Prins între lumină și intuneric,
Umbrele îl ademenesc,
Dorința schimbării ,
Frământă mintea haină,
Sperând că-ntr-un târziu,
Va regăsi cerul mareț.
Puterea îl îmbată,
Sufletul e-n gheare,
Îngerul zdrobit,
Drumul său rătăcitor,
Vrea să scape de povară,
De dorințe arzătoare,
Să-și găsească pacea,
În cerul salvator.
Esenta Sangelui
În speranța infinită, stau și privesc,
Adânc în sufletele devastate,
Cu chin și ură asupra tuturor,
Cu fericirea lor întruchipată,
Râd de haosul mental.
În durerea mea nu mai pot suporta
Perspectiva lor asupra vieții,
Judecată, trădare, neînțelegere.
Cred că sunt un nebun delegat,
Liber printre ei.
Dar dorința mea între chin și ură
E doar iubirea neavută,
Iubirea celor ce m-au făcut,
Iubirea ce-lei care m-a părăsit,
Iubirea oamenilor devastați.
Îmi este dor de clipele frumoase,
Visate în paradisul singurătății,
Lângă prietenul meu veșnic,
Cu chip drăgălaș și afumat,
Afumat de suferința mea.
O vreau pe ea înapoi,
Îi vreau pe ei înapoi,
Nu îmi place ce am ajuns,
Nu îmi place ce am fost,
Doar îmi place ce să fiu.
În agonia haosului meu,
Cu trudă nemuritoare,
Muncind ca să mă nasc
Alături de ei, cu ea.
Dorul meu mă stinge încet,
Culoarea sângelui îmi dă plăcere.
Vino, a mea viață, acum,
Mai târziu va fi prea târziu,
Dispărut, nu voi reveni.
Lumina Tremuranda
O singură stea in ceruri stă,
Departe, rece, nemișcată,
Mă urmărește, dar dispare
Sub norii grei, în noapte ascunsă,
Mă-ntreb de ce se ascunde iar,
Când dorul meu o cheamă-ntruna,
E oare frică, sau doar joc,
O joacă veche cu furtuna?
Prin ceață calc, sub cer pustiu,
Și nicio rază nu mai vine,
Neliniștea-mi e un pustiu
Și steaua fuge, deși e a mea, din mine.
Se invârte lumea, trec tăceri,
Dar steaua mea nu vrea să apară.
Mă lasă prins în mii de ieri,
Fără să simt vreo rază clară.
O caut printre nori și vis,
Dar ea se ascunde mai adânc.
Ce sens mai are tot ce-am zis,
Dacă nu pot să o ajung?
Aș vrea să știu ce-i dincolo,
De nori, de vânt și negre zări,
Dar steaua mea mă părăsește,
Rămân străin în mii de căi.
Izvorul vieti mele
La multi ani ,iubita mama ,
Izvorul vieti mele ,
Tu cu dragoste si chin ,
Imi oferi zile senine .
La greu tu ma sprijini ,
Ori cat de greu ti ar fi ,
Imi oferi tot ce ai ,
Cu a ta inima buna .
Toate noptile nedorimite
Cu a ta grija nesfarsita
Iti multumesc , mama ,
Pentru a ta jerfa .
Prin munca ta ,
Mi ai fost ispita ,
Cu ale noastre neintelegeri ,
Fara lipsa de apreciere .
Tu tot a mea mama ,
De dor si chip neinteles ,
Te voi iubi mereu ,
Ca pe o nefiinta !