Înger Desfrânat

În speranța infinită, stau și privesc,

Adânc în sufletele devastate,

Cu chin și ură asupra tuturor,

Cu fericirea lor întruchipată,

Râd de haosul mental.

În durerea mea nu mai pot suporta

Perspectiva lor asupra vieții,

Judecată, trădare, neînțelegere.

Cred că sunt un nebun delegat,

Liber printre ei.

Dar dorința mea între chin și ură

E doar iubirea neavută,

Iubirea celor ce m-au făcut,

Iubirea ce-lei care m-a părăsit,

Iubirea oamenilor devastați.

Îmi este dor de clipele frumoase,

Visate în paradisul singurătății,

Lângă prietenul meu veșnic,

Cu chip drăgălaș și afumat,

Afumat de suferința mea.

O vreau pe ea înapoi,

Îi vreau pe ei înapoi,

Nu îmi place ce am ajuns,

Nu îmi place ce am fost,

Doar îmi place ce să fiu.

În agonia haosului meu,

Cu trudă nemuritoare,

Muncind ca să mă nasc

Alături de ei, cu ea.

Dorul meu mă stinge încet,

Culoarea sângelui îmi dă plăcere.

Vino, a mea viață, acum,

Mai târziu va fi prea târziu,

Dispărut, nu voi reveni.

In amurgul noptii ,

Sub cerul instelat ,

Ma privesc in chin si lacrimi,

De  amor ucis .

Ora ceasului batran ,

Timpul trecand nestingherit ,

Aminitirile vin cu el ,

Distrugand lumina .

Intuneric nesuferit ,

Dispari ! dispari !

Vreau lumina de cuviinta ,

Care mi a fost luata ,

Poveste fara de lacrimi,

Plina de ura si zambete ,

Zambete ale morti ,

Ingropand iubirea noastra .

Micuta stea stralucitoare

Te vad in fiecare noapte

Pe cerul negru intunecat

Eu! sunt cerul intunecat

Tu! esti ceea ce ma luminezi

Cand noi ne vom intalni

Sfarsitul va veni

Începutul celui decazut

Va reveni ,peste lumea toata

Iar durerea se va sfarsi

Vei aduce pace-n noapte,

Și lumină în abis,

Tot ce-a fost cândva pierdut,

În iubirea ta va fi găsit.

Cerul va fi plin de stele,

Nu doar una, ci o mie,

Și-n sfârșitul cel etern,

Noi ,vom renaște-n armonie.

Micuta stea a inimii mele,

Ești lumina-n nopți grele,

Strălucești pe cerul vieții,

Ca un far al dimineții.

Privirea ta, un foc blând,

Mă călăuzește rând pe rând,

Cu zâmbetul tău cald și plin,

Îmi împletești zilele de senin.

Mâinile tale, ca un vis,

Mă ating cu un strop de paradis,

Cu tine lumea e mai vie,

Ești steaua mea, magie.

Micuta mea stea strălucitoare,

Îți mulțumesc că ești a mea alinare,

În universul infinit,

Ești darul meu de neprețuit.

În răsăritul zilei ce se-ncheie,

Las în urmă tot ce-a fost și voi pleca,

Dragi suflete, vă spun cu blândețe,

Adio, dar iubirea mea rămâne-aici, așa.

În fiecare zi v-am prețuit,

Cu zâmbete, cu lacrimi, cu speranță,

Acum când pașii mei se-opresc ușor,

Vă las în dar un strop de siguranță.

Nu plângeți, dragi prieteni, nu oftați,

Știu că ne desparte soarta cruntă,

Dar voi trăi în voi, în amintiri,

Și-n fiecare clipă minunată.

Sunt doar un om, iar viața e un vis,

Un drum pe care-l străbatem cu toții,

Acum eu merg spre alte zări,

Dar vă port mereu în inima mea, în nopți și zile.

Gândiți-vă la mine cu iubire,

Cu bucuria clipelor trăite,

Nu lăsați durerea să umbrească,

Frumusețea vieții și-a amintirilor sfinte.

Vă las un dor, o șoaptă-n adiere,

Un gând de pace și un zâmbet blând,

Voi fi un înger ce va veghea,

Din ceruri, cu privirea luminoasă.

Adio, va spuc acum,

Nu-i decât o trecere-n bine

Fericirea voastra se apropie ,

Greseala va disparea.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Încă mai simt ecoul pașilor tăi,

În noaptea asta, pe drumul ăsta gol,

Fiecare pas mă ducea mai departe,

Dar tu, m-ai aruncat într-un rol.

Cine te crezi să faci așa ceva,

Tu, steaua mea, trebuia să fii,

Nu altcineva, nu altcineva.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Te-am văzut stând pe marginea viselor,

Dar tu ți-ai luat zborul spre necunoscut,

Eu rămân cu umbrele tăcerilor,

Și gândul că totul s-a pierdut.

Cine te crezi să faci așa ceva,

Tu, steaua mea, trebuia să fii,

Nu altcineva, nu altcineva.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Acum, mă ridic din ruine,

Dar umbrele tale încă mă-nconjoară,

Steaua mea, ai dispărut de tot,

Nu ești cine trebuia să fii.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Dar acum, steaua mea s-a stins în zori.

Cine te crezi... să faci așa ceva..

M-am tot gândit:
Ochii sunt ferestrele bunătății,
Dar și ale melancoliei,
Ale unui suflet blând,
De emoție chinuit în somn.
Dar vă jur solemn
Că încep să îndemn:
Uitați un alchimist
Care tristețea și jalea
În bucurie le transpune,
Zâmbet lin înflorind
Pe un chip ridat de timp,
Amarul incandescent,
Care a durat numai un moment.

Toată lumea știe  

Că de o coardă argintie  

Trăim în simpatie  

De pământ și cer energie.  

Toată lumea știe  

Că iubirea scop ne este  

Emoție și trăiri celeste  

Într-un om când se întâlnesc.  

Toată lumea știe  

Doi tineri iubiți  

Unul de altul orbiți  

Și poate un pic prea grăbiți.  

Toată lumea știe  

Că tu erai un vis  

Trimis dintr-un adins  

De alt ochi plâns.  

Și toată lumea  

Poate că eram noi  

Dar poate că tu n-ai știut  

Că erai în al meu univers.  

Și acum doar eu mai știu  

Că rugăminte am să am  

Spre un luceafăr blând  

Grijă să aibă de al meu trup  

Atâta cât sufletul unei lacrimi  

Osândit am să-mi fie.  

Am parcurs  drumul
Fără călăuză
Tare aș fi vrut
O umbră protectoare
Când  îngerul
S-a ridicat
De pe umărul meu
Și a rămas  locul
Pe trupul ce mă doare,
Căutând mereu
Poarta zilei următoare

Aparent haotică

Mișcarea din punct

Necontrolata evadare din cuvânt

Scopul găsit, zvâcnind din gând

Cuvintificarea posibilizând

Potența cuvintificării e cea ce unește

Patru dimensiuni de eternitate

Și care definește

Infinitul cu a lui legitate

Cuvântul erupt din cuvânt

Se revarsă în primul punct

Se revarsă pe pământ

Spirala melcului atomul parcurge

Împerecheat cu timpul ce prin toate curge

Deschide un evantai de posibilitate

Pentru cele patru împreunate

Formând unul acesta străbate

Din prima eternitate spre prima eternitate.

Am început sa idealizez iubirea

Dându-i substanța făurită-n moarte,

Ca un fier ce se îneacă

Prin flăcări zgomotoase!

O privesc scârbit și hedonist,

Ca o singură consecință

A unei suferințe înșelătoare!

Observ timpul cum îmi scurge

Clepsidra spartă într-un spațiu umed,

Părând totul dizolvat

Prin cioburile sângerii

A unei patimi universale,

Fără să mai cunoască vreun atribut.

Pierderi infinite,

Lăsate concise

Într-un minimalism dependent.

Prea multe răni într-o luptă neclară

Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.

Ne-am desprins dureros,

Fără vreo hartă sau vreo busolă

Compasul rămânând neutru.

O lume confuză,

Nimic special,

Ce-și așteaptă călăul

Cu fața descoperită.

Pan’ la pedeapsă

Drumul e lung,

Când judecata se plimbă

Într-un viitor trecut.

Prezentul e vis!

Iar clipa-i vândută,

Nimic nu a fost,

Deși tot este acum!

Aștept să clipesc

In iadul edenic,

Nepăsător întrebând,

Din ce parte să mușc?

Drăguț A.V.

În haosul creației, când cerul suspină,

Un zeu nevăzut modelează lumină.

Din prafuri stelare și șoapte de ieri,

Se naște eternul din vise și seri.

Tăcerea dansează prin hăuri de scrum,

Se-nvârte-n spirale, împletind un alt drum.

Un glas nevăzut șoptește prin noi:

"Ești mai mult decât umbră, ești un Univers în doi."

Sub pleoape de gheață mocnește un jar,

O flacără vie dintr-un dor secular.

Te caut prin spații, prin timpuri ce plâng,

Ești clipa din veșnic, dar te pierd când te strâng.

Cum pot să cuprind infinitul în mâini,

Când stelele cad și se-nchid în străini?

Te simt, ești aproape, un freamăt, un dor,

Dar tăcerea ne leagă cu lanțuri de nor.

În oglinda lumii, mă caut, te chem,

Ești răspunsul ascuns în eternul poem.

Când totul dispare și timpul e scrum,

Vom fi constelații ce-aprind alte drumuri.