Înger Desfrânat

Riga Riga unde ești tu?
Sunt un conte fără Riga și Soare
Venit am într-un secol greșit
Riga Riga de ce nu te arăți ?
Rămân un cireș nobil între spinii plebei

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland

Dacă tu ești acela care
Aripa unei ciocârlii
Ai frânt-o
Nu-i cere să se-nalțe…
Nu-i cerere să mai cânte…
Las-o  să se vindece
Singură, de tine să se
Vindece
Dacă  tu ești acela care…

Menirea
...
Ai venit în lumea asta precum tu însuți ai ales,
Ți s-a dat numai povestea și timpu-n care să te naști
Și fără să fi făcut vreo școală cu profesori cineaști,
Tu ți-ai ales personajul să-i joci viața, cu succes!
...
Ai intrat în trupul ăsta ce te poart-acum prin lume,
Ca trăind manifestarea, să te dumirești, să crești,
Ai primit aici o viață, un destin, un scop și-un nume,
Dar prins în țesătura lumii, tu ai uitat cine ești!
...
Și pentru că-n umbra lumii stau fără suflete la pândă
Fiii-ntunecați ai beznei, cea de suflete flămândă,
Ești prins în capcana lor, încrengătura de ispite,
Ce te fac să uiți de tine, să trăiești pentru instincte!
...
Nu lua seamă la ispite, să nu te prindă-n plasa lor
Toate de ți se cuvin, nu toate-ți sunt necesare,
Lasă lumii ce-i al lumii, facă oamenii ce vor,
Tu vezi de destinul tău ce te-ndeamnă la răbdare!
...
Și vei afla Adevărul căci într-o zi te vei trezi
Din acea zi vei fi liber, mai liber ca niciodată
Iar trezindu-te vei ști că trăiești pentru a fi
Și fiind, vei împlini menirea ce ți-a fost dată!

Când Cuvântul a prins făptură

Și tăcerea a cuprins

Nu știa minciuni sau ură,

Dar cu ele s-a deprins.

Cei Trei,Cuvântul au închis în dom

Să nu rostească adevăr

Șoptit voinței unui super om

Căruia ei îi pun la spirit,suflet,ivăr.

Cal alb caleașca trage,merg negru osii împinge

Șuvoi de lavă ciobește infatuarea

Privesc la oameni,trist inima îmi ninge

Codul pentru dezactivare a matricei este uitarea.

Dragostea,o potârniche speriată,de hidoșenie agasată

Doruri, patimi,năzuințe din orgoliu s-au născut

Mintea archonică prin disciplină este dresată 

Mai bine când Cuvântul era mut?

Se trezește încă un dormit,ia demiurgi în tăvălug

Vede,în a lor urzeală,mizeriile ce au făcut

Matricea se dizolvă,călăii ard pe rug

Armonie,împăcare și Cuvântul a tăcut.

In amurgul noptii ,

Sub cerul instelat ,

Ma privesc in chin si lacrimi,

De  amor ucis .

Ora ceasului batran ,

Timpul trecand nestingherit ,

Aminitirile vin cu el ,

Distrugand lumina .

Intuneric nesuferit ,

Dispari ! dispari !

Vreau lumina de cuviinta ,

Care mi a fost luata ,

Poveste fara de lacrimi,

Plina de ura si zambete ,

Zambete ale morti ,

Ingropand iubirea noastra .

O singură stea in ceruri stă,

Departe, rece, nemișcată,

Mă urmărește, dar dispare

Sub norii grei, în noapte ascunsă,

Mă-ntreb de ce se ascunde iar,

Când dorul meu o cheamă-ntruna,

E oare frică, sau doar joc,

O joacă veche cu furtuna?

Prin ceață calc, sub cer pustiu,

Și nicio rază nu mai vine,

Neliniștea-mi e un pustiu

Și steaua fuge, deși e a mea, din mine.

Se invârte lumea, trec tăceri,

Dar steaua mea nu vrea să apară.

Mă lasă prins în mii de ieri,

Fără să simt vreo rază clară.

O caut printre nori și vis,

Dar ea se ascunde mai adânc.

Ce sens mai are tot ce-am zis,

Dacă nu pot să o ajung?

Aș vrea să știu ce-i dincolo,

De nori, de vânt și negre zări,

Dar steaua mea mă părăsește,

Rămân străin în mii de căi.

În răsăritul zilei ce se-ncheie,

Las în urmă tot ce-a fost și voi pleca,

Dragi suflete, vă spun cu blândețe,

Adio, dar iubirea mea rămâne-aici, așa.

În fiecare zi v-am prețuit,

Cu zâmbete, cu lacrimi, cu speranță,

Acum când pașii mei se-opresc ușor,

Vă las în dar un strop de siguranță.

Nu plângeți, dragi prieteni, nu oftați,

Știu că ne desparte soarta cruntă,

Dar voi trăi în voi, în amintiri,

Și-n fiecare clipă minunată.

Sunt doar un om, iar viața e un vis,

Un drum pe care-l străbatem cu toții,

Acum eu merg spre alte zări,

Dar vă port mereu în inima mea, în nopți și zile.

Gândiți-vă la mine cu iubire,

Cu bucuria clipelor trăite,

Nu lăsați durerea să umbrească,

Frumusețea vieții și-a amintirilor sfinte.

Vă las un dor, o șoaptă-n adiere,

Un gând de pace și un zâmbet blând,

Voi fi un înger ce va veghea,

Din ceruri, cu privirea luminoasă.

Adio, va spuc acum,

Nu-i decât o trecere-n bine

Fericirea voastra se apropie ,

Greseala va disparea.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Încă mai simt ecoul pașilor tăi,

În noaptea asta, pe drumul ăsta gol,

Fiecare pas mă ducea mai departe,

Dar tu, m-ai aruncat într-un rol.

Cine te crezi să faci așa ceva,

Tu, steaua mea, trebuia să fii,

Nu altcineva, nu altcineva.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Te-am văzut stând pe marginea viselor,

Dar tu ți-ai luat zborul spre necunoscut,

Eu rămân cu umbrele tăcerilor,

Și gândul că totul s-a pierdut.

Cine te crezi să faci așa ceva,

Tu, steaua mea, trebuia să fii,

Nu altcineva, nu altcineva.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Când totul părea că se năruie-n zori.

Acum, mă ridic din ruine,

Dar umbrele tale încă mă-nconjoară,

Steaua mea, ai dispărut de tot,

Nu ești cine trebuia să fii.

Mi-am pus speranța în tine,

Te-am iubit de-atâtea ori,

M-ai zguduit cu ale tale cuvinte,

Din ceata rece ce mi-o lăsai,

Lumina ta mă încălzea ușor,

Dar acum, steaua mea s-a stins în zori.

Cine te crezi... să faci așa ceva..

La multi ani ,iubita mama ,

Izvorul vieti mele ,

Tu cu dragoste si chin ,

Imi oferi zile senine .

La greu tu ma sprijini ,

Ori cat de greu ti ar fi ,

Imi oferi tot ce ai ,

Cu a ta inima buna .

Toate noptile nedorimite

Cu a ta grija nesfarsita

Iti multumesc , mama ,

Pentru a ta jerfa .

Prin munca ta ,

Mi ai fost ispita ,

Cu ale noastre neintelegeri ,

Fara lipsa de apreciere .

Tu tot a mea mama ,

De dor si chip neinteles ,

Te voi iubi mereu ,

Ca pe o nefiinta !

În speranța infinită, stau și privesc,

Adânc în sufletele devastate,

Cu chin și ură asupra tuturor,

Cu fericirea lor întruchipată,

Râd de haosul mental.

În durerea mea nu mai pot suporta

Perspectiva lor asupra vieții,

Judecată, trădare, neînțelegere.

Cred că sunt un nebun delegat,

Liber printre ei.

Dar dorința mea între chin și ură

E doar iubirea neavută,

Iubirea celor ce m-au făcut,

Iubirea ce-lei care m-a părăsit,

Iubirea oamenilor devastați.

Îmi este dor de clipele frumoase,

Visate în paradisul singurătății,

Lângă prietenul meu veșnic,

Cu chip drăgălaș și afumat,

Afumat de suferința mea.

O vreau pe ea înapoi,

Îi vreau pe ei înapoi,

Nu îmi place ce am ajuns,

Nu îmi place ce am fost,

Doar îmi place ce să fiu.

În agonia haosului meu,

Cu trudă nemuritoare,

Muncind ca să mă nasc

Alături de ei, cu ea.

Dorul meu mă stinge încet,

Culoarea sângelui îmi dă plăcere.

Vino, a mea viață, acum,

Mai târziu va fi prea târziu,

Dispărut, nu voi reveni.