Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 19 septembrie 2022
Adăugat la favorite: 2
Comentarii: 1
Vizualizări: 1523
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Locul
E mult loc sub Soare,
E mult loc sub umbra deasa
A norilor si-a nucilor din vie,
Praful de pe drum,
Pulbere de aur
Spalata in copaie,
Seara,
Si transformata in vise.
Regina noptii
Isi invaluie regatul
Cu parfumul tandru,
Greerii ii canta laude
Sub candelabrele instelate,
Dansul tine pana-n zori
Cand unii se inchid in sine,
Altii adorm sub umbra deasa
A norilor si-a nucilor din vie,
Lumina contureaza tot ce prinde,
Dand rost timpului,
Faptura alene se intinde,
E mult loc sub Soare,
Cat cuprinde !
Cuprins de mirare
În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară,
stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...
La început - firava cenușă,
ușor, decopertez foița,
înveliș cu înveliș...
După un timp, răbdarea îmi aparține,
strecor mâna, în mâna celui care,
fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie,
învelișul...
Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,
care, în trecere, a isprăvit să mai creadă,
simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,
cuprins de mirare!
NOCTURNĂ 2
Cifrele roșii dansează încet
Cernind nisipul fără regret,
Secundele curg în minute și ore,
Zorii se nasc în fâșii incolore.
Simt cum visele mi se destramă,
O nouă zi e-împletită în dramă,
Actori cenușii se perindă prin umbre,
Ca niște strigoi cu privirile sumbre.
Pustiul din mine se cască adânc,
Mă lepăd de piele și vreau s-o arunc,
Cuvintele mele se transformă în praf,
Să-mi urlu rărunchii și-al meu epitaf.
Zile și nopți s-au târât iarăși prin mine,
Fără vreo urmă, fiindu-mi străine,
Cu ochii goliți de spaimă și calm,
Te-aștept ca pe-o rugă, te-aștept ca ca pe-un psalm.
Fără motive, din răni, îmi curge lumină,
Aripile mele din ceară cad în ruină,
Din turnul de sticlă m-am prăbușit,
Infernul din mine-i desăvârșit.
Cautând in umbra
Prin tot ceea ce am făcut,
Niciodată nu am regretat.
Dar recent în viața-mi apăruse
Tristul gând, ce mi-l readuse.
Eu fiind din alte tărâmuri,
De-o altă părere făcut-o am
Pe singura viețate,
Care mă suporta.
Inconștient fiind, satisfacție cutreieram.
Mare greșeală.
Acum e totul în zadar.
Cu speranța renașterii sufletești
Pe îndepărtatele culmi ale iertării pornit am,
Cu un singur scop, cel al mântuirii.
Promisesem o schimbare,
Pentru bine, pentru noi,
Ca să mă pot numii si eu, om.
Ea merita totul…
Eu nu…
Antiteza
Oamenii,
stiu ei totul
Si totusi stiind nimic
Intr-o mare de "info"
Intr-o mare de nimic.
Parand ca niste zei
Lucrand ca niste lei
Dar tremurand in ei
De frica, de teama de ei
Insisi.
Cautand raspunsuri
In nesfarsite incercari
Cautand comori
Dar rareori cautand,
nestimate valori.
De-a dreptul patetici*
Oamenii,
fie atletici,
domni directori
mari actori,
si alti temerari,
In slujbe decente,
care par marete
Dar mici, putini iubitori
De sens, de valori.
Suntem toti intr-un tot
Plin cu de toate
Dar gol
Dar goi
de vise, idei, valori,
Adevarate comori!
Suntem nimic
Si de-a dreptul,
mici iubitori.
05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland
Cum ar fi
Cum ar fi doar să aud
Culorile să le exclud
Pe mine să nu mă știu
Să văd în față doar pustiu
Ziua să îmi fie corul
Noaptea să șoptească dorul
Să nu știu ce simt, ce-aud
Părerile să le includ
Să fac totul pipăind
Să mă duc chiar neștiind
Să văd în lume nevăzând
Să merg lumea doar zburând
Cum ar fi de aș vedea
Cât privirea-mi cuprindea
Plină de tot însăși viața
Ce-și celebră eleganța
Să fiu foarte, foarte sus
Să văd norii în repaus
În vântul foarte puternic
Să dansez cât mai poetic
Cum dansez în valuri reci
Unde-s a vântului poteci
Să fiu liberă complet
Să ardă lacrima-n râset
Cum ar fi de m-aș trezi
Doar să simt, n-aș auzi
Doar totul ce doare tare
Cum s-aprinde și dispare
Să mă simt inexplicabil
Să văd totul impecabil
Ura doar să se topească
Cu greul să se sfârșească
Să știu clar ce este viața
Să recunosc existența
Să iubesc ce n-am iubit
Să-nțeleg un diferit
Cum ar fi să fiu copilă
Să rămân intangibiă
Când sunt mare să fiu mică
Să nu pot fi pe logică
Să nu știu că focul arde
Să nu știu că el aprinde
Să fiu neajutoarată
Și mereu nevindecată
Să nu știu nimic nicicând
Să merg spre pericol râzând
Să am o viață luată
Să am o viață mimată
Cum ar fi să-mi amintesc
Defapt unde locuiesc
Și că tot ce fac aici
E tot, însă nu ce zici
Să-mi știu steaua și lumina
Aici care mi-e sarcina
Familia în galaxie
Astenia din energie
Să îmi știu calea și puterea
S-o deslușesc pe ea, gândirea
Să-ntâlnesc sufletu-n față
Să-mi amintesc reala viață
Cum ar fi să nu exist
Să fiu cel dintâi artist
Tot ce este să trăiască
Prin mine să se iubească
Din nimicu-mi infinit
Să se facă tot gândit
La măreața conștiență
Tot să fie transparență
Să exist în fel și chip
Neavând mod și aspect
În tot etern să particip
Să exist și nu perfect
Locul
E mult loc sub Soare,
E mult loc sub umbra deasa
A norilor si-a nucilor din vie,
Praful de pe drum,
Pulbere de aur
Spalata in copaie,
Seara,
Si transformata in vise.
Regina noptii
Isi invaluie regatul
Cu parfumul tandru,
Greerii ii canta laude
Sub candelabrele instelate,
Dansul tine pana-n zori
Cand unii se inchid in sine,
Altii adorm sub umbra deasa
A norilor si-a nucilor din vie,
Lumina contureaza tot ce prinde,
Dand rost timpului,
Faptura alene se intinde,
E mult loc sub Soare,
Cat cuprinde !
Cuprins de mirare
În timiditatea zorilor, timid - pipăi mucul de țigară,
stors de nicotina trecutului, îngrămădesc...
La început - firava cenușă,
ușor, decopertez foița,
înveliș cu înveliș...
După un timp, răbdarea îmi aparține,
strecor mâna, în mâna celui care,
fără să mă cunoască a izbăvit în strădanie,
învelișul...
Descopăr neliniștea și neliniștea acelui om,
care, în trecere, a isprăvit să mai creadă,
simțind la fel - a împachetat până în ultimul rol,
cuprins de mirare!
NOCTURNĂ 2
Cifrele roșii dansează încet
Cernind nisipul fără regret,
Secundele curg în minute și ore,
Zorii se nasc în fâșii incolore.
Simt cum visele mi se destramă,
O nouă zi e-împletită în dramă,
Actori cenușii se perindă prin umbre,
Ca niște strigoi cu privirile sumbre.
Pustiul din mine se cască adânc,
Mă lepăd de piele și vreau s-o arunc,
Cuvintele mele se transformă în praf,
Să-mi urlu rărunchii și-al meu epitaf.
Zile și nopți s-au târât iarăși prin mine,
Fără vreo urmă, fiindu-mi străine,
Cu ochii goliți de spaimă și calm,
Te-aștept ca pe-o rugă, te-aștept ca ca pe-un psalm.
Fără motive, din răni, îmi curge lumină,
Aripile mele din ceară cad în ruină,
Din turnul de sticlă m-am prăbușit,
Infernul din mine-i desăvârșit.
Cautând in umbra
Prin tot ceea ce am făcut,
Niciodată nu am regretat.
Dar recent în viața-mi apăruse
Tristul gând, ce mi-l readuse.
Eu fiind din alte tărâmuri,
De-o altă părere făcut-o am
Pe singura viețate,
Care mă suporta.
Inconștient fiind, satisfacție cutreieram.
Mare greșeală.
Acum e totul în zadar.
Cu speranța renașterii sufletești
Pe îndepărtatele culmi ale iertării pornit am,
Cu un singur scop, cel al mântuirii.
Promisesem o schimbare,
Pentru bine, pentru noi,
Ca să mă pot numii si eu, om.
Ea merita totul…
Eu nu…
Antiteza
Oamenii,
stiu ei totul
Si totusi stiind nimic
Intr-o mare de "info"
Intr-o mare de nimic.
Parand ca niste zei
Lucrand ca niste lei
Dar tremurand in ei
De frica, de teama de ei
Insisi.
Cautand raspunsuri
In nesfarsite incercari
Cautand comori
Dar rareori cautand,
nestimate valori.
De-a dreptul patetici*
Oamenii,
fie atletici,
domni directori
mari actori,
si alti temerari,
In slujbe decente,
care par marete
Dar mici, putini iubitori
De sens, de valori.
Suntem toti intr-un tot
Plin cu de toate
Dar gol
Dar goi
de vise, idei, valori,
Adevarate comori!
Suntem nimic
Si de-a dreptul,
mici iubitori.
05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland
Cum ar fi
Cum ar fi doar să aud
Culorile să le exclud
Pe mine să nu mă știu
Să văd în față doar pustiu
Ziua să îmi fie corul
Noaptea să șoptească dorul
Să nu știu ce simt, ce-aud
Părerile să le includ
Să fac totul pipăind
Să mă duc chiar neștiind
Să văd în lume nevăzând
Să merg lumea doar zburând
Cum ar fi de aș vedea
Cât privirea-mi cuprindea
Plină de tot însăși viața
Ce-și celebră eleganța
Să fiu foarte, foarte sus
Să văd norii în repaus
În vântul foarte puternic
Să dansez cât mai poetic
Cum dansez în valuri reci
Unde-s a vântului poteci
Să fiu liberă complet
Să ardă lacrima-n râset
Cum ar fi de m-aș trezi
Doar să simt, n-aș auzi
Doar totul ce doare tare
Cum s-aprinde și dispare
Să mă simt inexplicabil
Să văd totul impecabil
Ura doar să se topească
Cu greul să se sfârșească
Să știu clar ce este viața
Să recunosc existența
Să iubesc ce n-am iubit
Să-nțeleg un diferit
Cum ar fi să fiu copilă
Să rămân intangibiă
Când sunt mare să fiu mică
Să nu pot fi pe logică
Să nu știu că focul arde
Să nu știu că el aprinde
Să fiu neajutoarată
Și mereu nevindecată
Să nu știu nimic nicicând
Să merg spre pericol râzând
Să am o viață luată
Să am o viață mimată
Cum ar fi să-mi amintesc
Defapt unde locuiesc
Și că tot ce fac aici
E tot, însă nu ce zici
Să-mi știu steaua și lumina
Aici care mi-e sarcina
Familia în galaxie
Astenia din energie
Să îmi știu calea și puterea
S-o deslușesc pe ea, gândirea
Să-ntâlnesc sufletu-n față
Să-mi amintesc reala viață
Cum ar fi să nu exist
Să fiu cel dintâi artist
Tot ce este să trăiască
Prin mine să se iubească
Din nimicu-mi infinit
Să se facă tot gândit
La măreața conștiență
Tot să fie transparență
Să exist în fel și chip
Neavând mod și aspect
În tot etern să particip
Să exist și nu perfect
Alte poezii ale autorului
SE DECOJESC COPACII…
În vremuri ce nu se definesc
Se decojesc copacii
De - atâta sevă plânsă
Neputincioși ei ne privesc
Când fructul e doar o etichetă
De străine mâinii expusă
Pe taraba cu cerere și ofertă.
……………………
Se decojesc stejarii
Plâng frunzele în locul meu
Eu, îl rog, îl rog pe Dumnezeu
Să le lase drept soclu tulpina
Pentr- un prețios trofeu
Doamne ! Lasă-le și rădăcina
A lor e strămoșescul sfânt pământ
………………………………….
Se decojesc copacii, se decojesc stejarii..!
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
SĂ CÂNȚI
Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.
S- aduni într-un pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un vis volant...
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
BĂTRÂNA DE LA NUC
O poveste pentru copii și oameni mari
Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic este stâlp de gard și adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede. În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează o mănușă, tare o mai dor oasele și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii, oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și era îngrijorată de a putea să vândă măcar ceva din ,, marfa ei,, . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …
Ce noroc, zice ea, autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape de așa zisul talcioc.
Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată ,, marfa,, unei doamne care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...
- Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina, la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.
Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar la amiază îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și un fular , mai are câteva ghemuri de lână.
…………………………………………………………………………………………..
Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :
- Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.
- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.
- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.
- Chiar, ce noroc am avut cu tine!
……………………………………………………………………………………
Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul, câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.
Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..
Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori, un joc de noroc. ..
CĂND VIAȚA-I UN JOC DE NOROC
(Frânturi din gânduri)
,,Când viața-i un joc de noroc,, …spunem : ,, ce noroc am avut !,, sau ,, nu am avut noroc..!,,
E încă octombrie , e toamnă în pădure și frumusețea anotimpului se îmbină cu o perioadă de rut. Un cerb, prăjinile coarnelor lungi și groase cu deschidere mare, ramurile au culoarea mai închisă cu un perlaj bogat. Se zice că ar fi cel mai falnic cerb din acel areal. Un mers agale și totuși frunzele sunt alungate de copite, crengile copacilor plesnesc zgomotos în drumul știut doar de cerb. Adulmecă , privește în depărtări, privește în jurul lui și la picioare se vede oglinda unui lustru de apă. Ar vrea, precum un cavaler, să-și vadă ținuta de nuntă. Un pas greșit, apa îi tremură imaginea coarnelor, un picior alunecă în nămol, alunecă și celălalt picior…Pe cer sinoade de corbi survolează peticul de pădure în timp ce croncăniturile lor zgomotoase se suprapun pe singurul zgomot șuierător,ucigător. Ciorile, speriate s-au vrăjmășit iar cerbul falnic, într-un boncănit prelung s-a prăbușit …
………………………………………………………………………………………………
Peste un timp, un apel la telefon , o cunoștință de familie mă invită să - mi arate un recent trofeu pe care îl deține și nu uită să îmi spună ce noroc a avut de a obține acest trofeu la care râvnea de ceva vreme. L-a obținut după o concentrare și stăpânire de sine, ca într-o adevărată competiție de tir, mai spune la telefon. Nu - i ziua potrivită pentru mine, dar din politețe plec spre locuința prietenului de familie, întrebându-mă pe drum, cum de este competitiv la un concurs de tir,când pregătirea lui intr-un poligon de tragere numără câteva luni.
Mă întâmpină un om fericit ca un adevărat campion. Mă conduce spre o cameră, dintre camerele luxoase și deodată privirea m-a fulgerat și am rămas nemișcată..Pe un perete plin de tablouri si tapetul o imagine din pădure, zăcea, da, zăcea un cap de cerb încoronat de maiestuoase coarne…Privește-mi trofeul! Exclamă campionul - vânător. Sărmanul cerb, zic eu și mă grăbesc să plec din încăpere în timp ce își exprimă regretul că nu am mângâiat coarnele cerbului… Mare noroc am avut, repetă vânătorul conducându-mă spre poartă, spunându-mi că l-a vânat toamna, în perioada de rut a cerbilor și din informații ar fi fost unul din… , sau cel mai falnic cerb din acea pădure. Rămâi cu bine, zic eu la plecare iar el mă salută cu ,, la revedere,, și-mi promite că la următoarea revedere îmi prezintă un al trofeu la care râvnește, râvnește un ,, cocoș de munte,, . Ferească Dumnezeu , zic eu , dar poarta impunătoare era deja închisă.
Când viața-i un joc de noroc ,pânda vânătorului de prea multe ori câștigă. Și cerbul face parte din viață !
SE DECOJESC COPACII…
În vremuri ce nu se definesc
Se decojesc copacii
De - atâta sevă plânsă
Neputincioși ei ne privesc
Când fructul e doar o etichetă
De străine mâinii expusă
Pe taraba cu cerere și ofertă.
……………………
Se decojesc stejarii
Plâng frunzele în locul meu
Eu, îl rog, îl rog pe Dumnezeu
Să le lase drept soclu tulpina
Pentr- un prețios trofeu
Doamne ! Lasă-le și rădăcina
A lor e strămoșescul sfânt pământ
………………………………….
Se decojesc copacii, se decojesc stejarii..!
Te vreau
Te vreau
Copac peste prăpastie
Aplecat
Șuvoaie și stânca
Să se înspăimânte
De a ta rădăcină
Drept punte
Eu să te străbat
Pășind pios
Cu frica de genune.
Iar dacă fulgerat
Tu vei cădea
Voi incrusta
Din a ta tulpină
Scaun voievodal
Și ramurilor tale
mă voi ruga
Să-mi fie pildă.
Rămâi copacul temerar
Din viața mea.
SĂ CÂNȚI
Să cânți de bucurie,
Să cânți într-un amar…
Să cânți precum în colivie
Solitar, cântă un canar
Nemângâiatul aripat
De mult ,el zborul l-a uitat.
S- aduni într-un pocal
Lacrimi drept simbrie
Un oftat prelung, vocal
Privind la ușa cu zăvoare
Dorința - i avântul spre neant
Când viața-i într-o colivie
Cântul tău, un vis volant...
O zi
Dimineața mă nasc
Din resemnarea viselor
Ziua culorile
Înoată pe irisul meu
In susul timpului
Spre apus, unde copacul
Bea seva din somnul
Gândurilor mele
Îmbrățișându-și tulpina
S-audă cum îi cresc
Crengile și rădăcina.
Doar o stea, o singură stea
Și ea căzătoare
Îmi spune adevărul
De ce soarele
Dimineața răsare.
BĂTRÂNA DE LA NUC
O poveste pentru copii și oameni mari
Drumul m-a oprit în fața unei case ,modestă dar frumoasă prin albul și curățenia ei. Crizantemele, flori de toamnă încă mai sunt pe cărarea de la poartă, un nuc falnic este stâlp de gard și adresă pentru casa unde locuiește ,,Bătrâna de la nuc,, .La fântână găleata e ridicată cu apa-i limpede. În casă un bec abia luminează și focul în sobă încă nu arde deși în cameră e rece. Bătrâna croșetează o mănușă, tare o mai dor oasele și se roagă la Dumnezeu să o ajute să poată să meargă în orașul apropiat satului, să vândă trei perechi de mănuși și două perechi de ciorapi. Dacă ar fi putut ar fi croșetat mai mult că, tare are nevoie de bani …Lemne nu prea are, dar ar vrea mai întâi să roage pe vecinul Pavel să-i sape micuța gradină să poată la primăvară să semene un pic de porumb pentru orătănii, oleacă de fasole și semințe de flori…Prea mult nu poate croșeta, ochiul cu care mai vede nu o ajută, ochelarii nu i-a mai schimbat de ani de zile. Greu Doamne, greu.! spune bătrâna în singurătatea ei. A doua zi, încă nu se luminase, dar Bătrâna de la nuc era deja în stația de autobuz și se gândea la orătănii, trei găinuțe și un cocoș, pe care le-a lăsat închise în coteț și era îngrijorată de a putea să vândă măcar ceva din ,, marfa ei,, . Are și o pereche de mănuși pentru copii, pe care a croșetat-o cu mult fir roșu. În zilele noastre tot câte o bătrână sărmană ca ea, mai cumpără ciorapi croșetați …
Ce noroc, zice ea, autobuzul a venit repede, are și loc unde să stea, șoferul a spus că o va atenționa unde trebuie să coboare ca să fie mai aproape de așa zisul talcioc.
Îi este frig, dar este bucuroasă, a avut noroc. A vândut toată ,, marfa,, unei doamne care tot se uita la mâinile ei și care o privea cu niște ochi blânzi...
- Ce suflet bun are doamna, chiar mi-a dat și ceva lei în plus,își spune Bătrâna. Mai spune în șoaptă că își va cumpăra o pâine, mai bine două că și cățelului trebuie să-i dea. .. Ar mai vrea ceva, dar mai bine păstrează banii să-i dea lui Pavel vecinul, să-i sape grădina, la iarnă s-o mustească zăpada, dacă va fi zăpadă.
Pleacă spre casă Bătrâna. Pe drum își face socotelile și constată că pentru Pavel, când ii va săpa gradina, îi mai trebuie bani pentru un pachet de țigări, ceva salam , pâine,iar la amiază îi va face niște ochiuri cu mămăliguță. Cu credință în Dumnezeu se roagă să ajungă acasă. O să mai croșeteze câte ceva, chiar și un fular , mai are câteva ghemuri de lână.
…………………………………………………………………………………………..
Pe ulița satului doi consăteni se salută, merg apoi alăturați fără nici o destinație. Unul din ei ii zice,celuilalt :
- Măi! tare aș bea ceva să mă dreg dar n-am nici un ban. Celălalt îi spune să meargă cu el la birt, că are el bani, chiar acum a vândut un cocoș.
- Măi Pavele măi.., tare mare noroc am eu cu tine. Dar de unde ai avut tu cocoș de vânzare, că tu nu ai nici o orătanie pe lângă casă?.
- Hai la birt,zice Pavel , lasă, nu te interesează de unde am făcut bani, avem noroc azi să bem ..și gata.
- Chiar, ce noroc am avut cu tine!
……………………………………………………………………………………
Bătrâna a ajuns acasă. Rupe un colț de pâine și dă cățelușului jucăuș, iar cu un castron cu grăunțe se duce la cotețul găinilor să le dea drumul. Găinile au venit la mâncare, dar cocoșul nu-i. Se mai uită bătrâna în coteț, cu lacrimile în ochi constată că i-a fost furat. Deși era tare frumos și-i plăcea, ar fi vrut să-l vândă înainte de Crăciun, să aibă un ban cu ce să primească preotul, câțiva colindători și ce o mai putea să-și cumpere și pentru ea, chibrituri, o lumânare două și poate o sticlă cu suc din acela ce-i la magazin.
Croșetează bătrâna și plânge viața tristă, plânge că nu prea a avut noroc și plânge pentru frumosul ei cocoș..
Deodată bătrâna se prăbușește de pe scaun și ultima lentilă ce o mai avea la rama de ochelari, se sparge de podea…Un ghem cu fir de lână se deșiră ca un destin, destinul Bătrânei de la nuc.
Timpul derulându-se lasă căsuța goală , întunecată și rece, gradina nu săpată, doar nucul protector mai ține gardul să nu cadă și acoperă cu umbra lui prezentul și trecutul când viața este ,uneori, un joc de noroc. ..
CĂND VIAȚA-I UN JOC DE NOROC
(Frânturi din gânduri)
,,Când viața-i un joc de noroc,, …spunem : ,, ce noroc am avut !,, sau ,, nu am avut noroc..!,,
E încă octombrie , e toamnă în pădure și frumusețea anotimpului se îmbină cu o perioadă de rut. Un cerb, prăjinile coarnelor lungi și groase cu deschidere mare, ramurile au culoarea mai închisă cu un perlaj bogat. Se zice că ar fi cel mai falnic cerb din acel areal. Un mers agale și totuși frunzele sunt alungate de copite, crengile copacilor plesnesc zgomotos în drumul știut doar de cerb. Adulmecă , privește în depărtări, privește în jurul lui și la picioare se vede oglinda unui lustru de apă. Ar vrea, precum un cavaler, să-și vadă ținuta de nuntă. Un pas greșit, apa îi tremură imaginea coarnelor, un picior alunecă în nămol, alunecă și celălalt picior…Pe cer sinoade de corbi survolează peticul de pădure în timp ce croncăniturile lor zgomotoase se suprapun pe singurul zgomot șuierător,ucigător. Ciorile, speriate s-au vrăjmășit iar cerbul falnic, într-un boncănit prelung s-a prăbușit …
………………………………………………………………………………………………
Peste un timp, un apel la telefon , o cunoștință de familie mă invită să - mi arate un recent trofeu pe care îl deține și nu uită să îmi spună ce noroc a avut de a obține acest trofeu la care râvnea de ceva vreme. L-a obținut după o concentrare și stăpânire de sine, ca într-o adevărată competiție de tir, mai spune la telefon. Nu - i ziua potrivită pentru mine, dar din politețe plec spre locuința prietenului de familie, întrebându-mă pe drum, cum de este competitiv la un concurs de tir,când pregătirea lui intr-un poligon de tragere numără câteva luni.
Mă întâmpină un om fericit ca un adevărat campion. Mă conduce spre o cameră, dintre camerele luxoase și deodată privirea m-a fulgerat și am rămas nemișcată..Pe un perete plin de tablouri si tapetul o imagine din pădure, zăcea, da, zăcea un cap de cerb încoronat de maiestuoase coarne…Privește-mi trofeul! Exclamă campionul - vânător. Sărmanul cerb, zic eu și mă grăbesc să plec din încăpere în timp ce își exprimă regretul că nu am mângâiat coarnele cerbului… Mare noroc am avut, repetă vânătorul conducându-mă spre poartă, spunându-mi că l-a vânat toamna, în perioada de rut a cerbilor și din informații ar fi fost unul din… , sau cel mai falnic cerb din acea pădure. Rămâi cu bine, zic eu la plecare iar el mă salută cu ,, la revedere,, și-mi promite că la următoarea revedere îmi prezintă un al trofeu la care râvnește, râvnește un ,, cocoș de munte,, . Ferească Dumnezeu , zic eu , dar poarta impunătoare era deja închisă.
Când viața-i un joc de noroc ,pânda vânătorului de prea multe ori câștigă. Și cerbul face parte din viață !
Poetădiscretă