Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Silvia Mihalachi
Data postării: 19 septembrie 2022
Adăugat la favorite: 2
Comentarii: 1
Vizualizări: 1280
Comentarii
Poezii din aceiaşi categorie
Casa sufletului tău
Să nu te temi când treci prin astă viață
Fără să înțelegi de ce te-ai fi născut,
Căci ți-ai pierdut carnetul tău de sarcini
În era când erai un simplu lut.
Când toți îți țipă „nu mai ești al nostru”
Pe drumul care duce nicăieri
Să nu te pierzi nicicând în necredință,
Căci libertatea ți-o trăiești în cer.
Acolo lângă stelele surate
Unde te-așteaptă vechii tăi strămoși
Când treci prin ceea ce îi spunem moarte
În Univers e casa sufletului tău.
Mânat grabnic de trecut
Atmosfera
Mânat grabnic de trecut
Care caută tăcut
Scăpări grave și morbide
Peste stratul ce se—ntinde
Un punct , o dâră stearsă
Un nebun cu mintea întoarsă
Temător de fel încearcă
Picăturile să stoarcă
Miliarde , constelații
Vieți umane , conspirații
Teorii și exclamații
Statui moarte ; malformații
Greșeli pretinse cu viață
Suflete , vie speranță
Indulgență , siguranță
Imposibilă ,chitanță!
Creat pentru nemurire
Bărbat jalnic referire : !!!
Fac la doamna : O femeie!
Mângâiare de scânteie!
Aparține atmosfera
Diferența , emisfera
Două părți , împreunate
Pentru timp , neînsemnate.
Efemer apari , sărmane
Sclipiri , gânduri și mormane
Metafore , un epitet și jale
Moralist , cu trei morale.
Glob sălbatic , rotitor
Minți bolnave , ghicitor ?
Balanța virgină pedeapsă,
S-a creat doar o sinapsă.
Moale tulpina de om ,
Invizibil , biet atom
A plutit , găsind abisul
S-a certat cu interzisul.
Șiretlic , puteri mărețe
Siluetă , multe fețe
Culori șterse sau semețe
Figurine des , glumețe!
Viața dau , apoi primesc
De la sacrul , țărănesc
Ridicat-au steag , orbesc
Femeia , dar dumnezeiesc.
Te lovești ; ca îmbibat
In armonie , gâdilat
Fluturași necontrolat
In iubire înrolat.
Misiune de soldat,
Greu iubitul , fascinant
Doamna , unui împărat
Templuri mari am ridicat
Ridicat-am lumi pustii
Vise smulse , jucării
Pierderi grele , dragi copii
Smoală , fericire , te-apropii
Am pătat cerneala vieții
Am cernut un fir viteaz
Murmurau sumbru Poeții
Sentiment înalt , cam breaz.
Iubiri veșnice , sporite
Plânsete obișnuite
Ocrotiri nemărginite
Aurul șocat se simte.
Lumea cade , eu presimt
Viitorul ce-l resimt
Un prezent atrofiat
Tu iubire , ai plecat ?
Noțiuni de timp , aud...
Ecouri stinse și ud
Lanțuri vechi , croite veșnic
Legământul meu puternic.
Te cuprind , a mea ești doamnă
Universul mă condamnă
Să te port in piept cu har
Un tatuaj ereditar.
Dă-ți voie
Dă-ți voie să greșești, pentru că doar greșind vei învăța,
Dă-ți voie să fii autentic, nu încerca să fii copia perfectă a unei persoane pe care o admiri, fii tu însuți pentru că doar așa lumea va ști ce să aprecieze și ce nu,
Dă-ți voie să spui ce nu poți să faci, poate ți se va arăta cum anume trebuie să procedezi,
Dă-ți voie să fii optimist, un optimism adevărat și nu un pansament la ceea ce a trecut,
Dă-ți voie să fii trist, poate ceva nu a fost cum te-ai fi așteptat,
Dă-ți voie să iei pauze, nu sunt dovezi de lene, dar ai nevoie să îți revii după perioade mai complicate care au scăpat de sub control,
Dă-ți voie să te autocunoști mai bine, să ai răgazul să te autoanalizezi, te va ajuta mai mult decât ai crede,
Dă-ți voie să nu corespunzi idealurilor impuse în general de societate,
Dă-ți voie să pui întrebări, cu siguranță vei primi și răspunsuri,
Dă-ți voie să fii sensibil, toți avem sensibilitățile noastre,
Dă-ți voie să te plimbi și să te bucuri de natură,
Dă-ți voie voie să nu accepți tot ce ți se oferă, pe termen lung s-ar putea isca: conflicte, situații din care nu trebuia să faci parte, la fel cum nici ele nu trebuiau să facă parte din realitatea ta,
Dă-ți voie să ai curajul să te ridici, să vrei să înveți din greșeli,
Dă-ți voie să nu te mulțumești cu puțin, să știi exact care îți este locul, unde este, să nu ajungi în postura să ți-l aleagă alții,
Dă-ți voie să fii fermă, hotărâtă, când știi exact ce vrei și de ce vrei,
Dă-ți voie să faci compromisuri când e cazul,
Dă-ți voie să fii în urmă cu ceea ce se petrece la momentul de față, nu suntem la școală să trebuiască să răspundem când nu se cere, fii împăcată cu propriile alegeri și cu propriul ritm de a le implementa,
Dă-ți voie să renunți când e cazul,
Dă-ți voie să continui când ai rămas abia la jumătatea drumului pe care îți doreai să îl parcurgi,
Dă-ți voie să nu invidiezi, să nu respingi persoane care s-au purtat urât cu tine, să ai încredere în oameni, pentru că toate sentimentele negative pe care le te îmbătrânesc, îți iau din vigoarea pe care ai fi avut-o cu altă ocazie,
Dă-ți voie să combini bunătatea cu fermitatea și corectitudinea,
Dă-ți voie să nu fii de acord, mai ales cu profitori, manipulatori,
Dă-ți voie să ai propriile interese, pasiuni, nu cele impuse de alte contexte,
Dă-ți voie să faci lucrurile din dorința de a le face, nu de nevoie,
Dă-ți voie să înțelegi că viața nu este o listă de pe care să bifezi, rând pe rând, una, alta, pentru că timpul venirii acelor evenimente noi nu îl putem ști,
Dă-ți voie să nu le ceri altora lucruri pe care nici tu nu ai avea răbdarea/ perseverenta/ voința de a le face,
Dă-ți voie să ai regrete, când nu ai știut să prețuiesti ce ai avut,
Dă-ți voie să nu devină regretul sentimentul cu care trăiești mai tot timpul,
Dă-ți voie să fii dezordonat, doar în dezordine vei găsi exact ce îți trebuie,
Dă-ți voie să te plictisești și să întrerupi lucruri deja începute, dacă te simți legată de unele decizii pe care le-ai luat, atunci deja uiți că tu le-ai luat,
Dă-ți voie să nu te preocupe tot timpul același lucru, sunt atâtea alte activități, locuri pe lumea aceasta, că ar fi păcat să ne epuizăm toate opțiunile în favoarea uneia și aceleiași,
Dă-ți voie să diversifici activitățile, pentru că doar așa te vei autodezvolta,
Dă-ți voie să greșești, nu este nicio rușine și doar așa vei descoperi cum ar fi putut merge totul mult mai bine.
(poezie de suflet și pentru suflet, cu rol terapeutic și de automotivare)
E vina mea
De cand mă ştiu, am aşteptat răspuns,
Neînțeles, îngreunat şi fără rost,
La întrebări, pe care niciodată nu le-am pus,
Pierdut în locuri unde am mai fost.
Şi-am auzit în mine, zornăit de lanțuri, grele,
Şoptind înşelator sub slove, printre pagini,
Mi-aş fi dorit cumva să mă ascund de ele,
Prin sârmele ghimpate ce-nfloreau pe margini.
Nătângi, stăpânii se grăbeau să-mi amintească,
Prin şfichiuiri de bici, fiindu-le povața,
Supunerea şi legea, zisă părintească,
Amenințări prosteşti, cu moartea şi cu viața.
E vina mea şi-a altora, aşa ca mine,
Că prea adânc şi ruşinos de umbre ne-am temut,
Atâtea vorbe goale, am lăsat să ne dezbine,
E vina lor şi-a mea copile, c-am tăcut.
Fuga
Orologiul suna în miez de noapte
A sufletelor infernala auzirea
Suna sa anunțe moartea prevestitoare a unei vieți mai înalte
Regele se refugiază la palat
Palat pătat cu sangele atâtor oameni
Oameni chinuiți de ego-ul cel furtunos
La geam ,îngerii nopții se aduna
Adunând cu sine suflete disparate ,planse, dornice de justiție
Iar toți intr-un glas cer capul regelui
Fluturând în sulițe capetele
Unor frumoase amintiri
Privind în sus ,luna privește
Sângerie, roșie ca focul
Prevestește oare infernul
O pata de cerneala cade pe inima regelui
Lăsat singur ,incapabil sa conducă peste patimile sale
Deodată, un glas suav se aude în apartamentul regal
Cerând fuga ,în miez de zi ,o fuga cu o sabie în mana
Sa fugin din iad ,striga însăși Providența
Când
Mai bântuie vântul prin cutele reci ale minţii,
lăstari de gândire-nfloresc fără rost în tipare,
de eşti întrupare cu chip să greşească şi sfinţii,
deschide-te, floare de câmp, fi-voi rază de soare.
O buclă de păr se oferă poznaşă în gânduri,
nu ştiu dacă-i negură stinsă sau lunii făclie,
o mângâie ochii, cutează şi mâna în rânduri
s-o-ntindă spre buzele arse de-atâta urgie.
Obrajii îi prind în strânsoare cu-a glasului vrajă,
sunt roşii ca focul ce inima prinde să-mi salte,
săruturi aşteaptă iubirii să-i pună de strajă
tot timpul din lume, chezaş unei patimi înalte.
Din norii fugari se-mpleteşte o ploaie plăpândă,
coboară pe frunte, se pierde în lacrimi de noapte,
e doamna himeră, prin visuri lăsată să vândă
sclipiri de iubire, plăceri şi amarul prin şoapte.
În serile aspre şi dorul, şi cerul cutează
să soarbă credinţă ţesută din şoaptele tale,
văratic amurg în priviri ne-ntinate veghează
să poarte culori picurate prin ploi abisale.
Când şti-vom noi oare în semeni să punem iubire,
din lacrimi curgând pe cărare să naştem răsplată,
alături de soarta beteagă să fim abolire,
când fi-vom noi oare un val de trăire-nsetată?
Alte poezii ale autorului
Poetului Mihai Eminescu
Ascuns în versurile tale
Trec vremuri, lumea nu mai ştie
Că străbăteai şi deal şi vale
Însoţit fiind de poezie.
Aveai cu tine şi cavalul,
Pădurea, cerul şi iubita
Soarele îţi luminase harul
Ce nobilă-ți fuse vruta.
Mai ocolit, mai pe de-a dreptul
Când printre flori, când drum cu spini
Călătorea cu tine totul
Tu printre aştri un peregrin.
Dacă nu te citeşte lumea
Să-ţi desluşească al tău secret
Păstrează-ți în Ipotești pădurea
Si-n cer fii Luceafărul poet.
Dacă va fi
Dacă va fi să bat
La ușa ta
Deschide-mi iubind clipa
Când m-ai chemat….
Eu să opresc
Ora când te-am strigat
Să mângâiem
Zorii zilei noastre,
Nopțile la înnoptat
Dacă va fi să vin …..
La Steaua
La steaua,de pe cer, cea mai luminoasă
An de an, în ianuarie, ne uităm
Sărutul razei pe Ipotești se lasă
Tremurătoarea sclipire o contemplăm.
EL, doar EL printr-o elegie, vers duios
Apleacă crengile plopilor desfrunziți…
Uluitor! Luceafărul, un Făt Frumos
Ajunge la voi, când versurile-i citiți.
DE CE EȘTI TRISTĂ…
-ȚARĂ de ce ești tristă?...
-Ograda - mi este mult prea goală
Peste hotare românii mi-au plecat
Din când în când primesc câte-o scrisoare
În grai străin, cel de român ei l-au uitat.
Pentru cei ramași povara lor e grea…
La mine,doar lăcrimând se mai gândesc.
…………………………………………………..
Zeii pământeni ce soarta mi-o decid,
Indiferenți,la greu m-au părăsit
Nori de corbi la hotar, cu jind, mă privesc
Scurmă avizi la rădăcini de falnici brazi
Scrutând cu - a lor privirii ucigătoare
Spre munții mei, spre ape și-o istorie…
Portalul unui neam greu încercat.
……………………………………………………..
-ȚARĂ, cuvânt de dor, eu sunt SPERANȚA
Mulți români nici pe mine nu mă mai vor
Ești tristă, dar eu îți sunt aproape
Și frumusețea ta-i diamant strălucitor
Printre bogății păstrate din străbuni,
Ea-ți înconjoară cu drag toată harta,
Tricolorul, și al tău sfânt pământ.
Nu fi tristă TARĂ cu graiul străbun
Pământul din ogradă ta nicicând,
Nimic din el nu va fi strămutat.
.………………………………………………………….
Zâmbește ȚARĂ, tare ești frumoasă!
Românii așa te simt, te știu, te slăvesc
Oaspeți, buni prieteni te vizitează
Te străbat, te admiră și te iubesc.
Românii toți în dreapta lor conștiință
Nu te uită-n gând, faptă și credință
Din drag de România, de al tău dor
Ești catedrală sfântă-n sufletul lor
Ei, mâinile își vor îngemăna oricând
Pentru tine ȚARĂ, sfânt pământ.
La moartea unui artist
La moartea unui artist
E ziua când îl plânge
Arcușul cântă trist
Penelul cerul frânge.
Pianul ,singur solist
Tăcute- i sunt clapele
La moartea unui artist
În lacrimi sunt pleoapele.
Clovnul mereu scenarist
Gongul profund îl bate
Astăzi mâhnit, realist
Pleacă târziu în noapte.
Când moare un aritist
La aștri se va duce
Din cer norul plouă trist
ȘI rolul vieții zace.
Viaţa ca o scenă
Nu vrem să fim actori
Deşi viaţa-i o scenă
Lăsăm ,adeseori,
Cădere de cortină.
Azi suntem spectatori
Punctuali si întârziaţi
La locuri cu valori
De destin crucificaţi.
Iată! sala - i plină,
Zumzete din când în când,
Copil , voce lină
Râde, bisează în gând..
Pe scenă lumina
Întuneric în sală
Nu vedem lacrima
Pe un costum de gală.
Pătrund ţepi de lumini
Spectacolul s-a terminat
Purtate de furtuni
Cortine s-au ridicat.
Gongurile iar bat
Chemându-şi un spectator.
Poetădiscretă