E negru

Și dacă ramuri bat în geam,

Eu mă ridic să-ntreb copacul:

"Ar fi posibil că încerci

Să-mi spui în noapte adevărul?”

 

Dar nu răspunzi,

Îmi spui să plec.

 

Și-n beznă vise nu visez,

Cum zboară praf de stele văd,

De frică-a ce-ar putea să fie

Atunci când ochii nu privesc.

 

Un freamăt viu în frunze verzi,

Un tremur scurt de gânduri:

E negru, negru chiar și-n zori

Neînțelesul lumii;

Chiar dacă luna raza-și pierde,

În timp ce norii-ascund planete,

Oricum e negru, tot mai rece,

Acest mister al lumii.


Category: Diverse poems

All author's poems: a_t poezii.online E negru

Date of posting: 12 октября 2022

Views: 177

Log in and comment!

Poems in the same category

Iubire, cuvânt uzual

Iubire, cuvânt uzual și maltratat,
Ce mai poate fi senzual în tine,
Cu lumea ce te aruncă cum îi vine?
Ce mai poate sta în dictonul mult cântat
 
De profeții sălășluind pe coline?
Forma ta te-nșală d-acum: te-au sfărâmat...
În hrubele lor mintale te-au sechestrat.
Gata, gata-i cu farmecele eline...
 
Nu poți să mă însoțești cu mare fală,
Prea târziu este acuma, Karnoblic!...
Nu îți sunt Orfeul etern scăpărător,
 
Nu-ți pot fi a ta somptuoasă mandală,
Căci eu suntu-mi ca toți, într-un somn chaotic,
Pierdut și prins, c-un odor veșnic pieritor...

 

More ...

Timp

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

 

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

 

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

 

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

 

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

 

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

 

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

 

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

 

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

 

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

More ...

La facultate!

Când am intrat la facultate, era toamnă,

Iar ca să intru, am învățat, planificat,

Eram adolescent, crescut la țară,

Și-aveam dorința, de a fi educat

 

Liceul terminat, a fost unul real,

Profil de mate-fizică-ntr-un oraș,

Dar eu aveam în viață, un mare ideal

Să nu rămân codaș și-n, sat fruntaș

 

De mic copil, am crescut animale,

Și eram trist, când boala apărea,

Mă bucuram, să le văd pe picioare,

Șă merg cu ele, îmi era fericirea 

 

Nu m-am gândit atunci, că aș putea,

Să intervin profesional și, să alin,

S-ajut și să grăbesc, recuperarea,

A animalului bolnav și, suferind

 

Minunea s-a produs și, v-o spun vouă,

C-ăn anul "84, am intrat la facultate,

Și-am absolvit cu brio, în anul "89,

Când veterinar, am devenit cu acte

 

Dar să obții o diplomă, de medic,

Calea e lungă, cu multe provocări,

A trebuit să pun efort, să mă dedic,

Și să rezist, la multe încercări

 

Și anul întâi de facultate, a venit,

Desigur, eu student, am devenit,

Am fost cazat, repartizat în grupă,

Și de aici, boboc, băiat de trupă

 

La cursuri, am fost 2 săptamâni,

Iar la lucrări în câmp, cam 2 luni,

Așa era atunci, învățământul,

Ca să mănânci, lucrează-ntâi pământul

 

Și cum nimic nu poți, fără mâncare,

Recolta trebuia, pusă-n hambare,

Abia atunci, puteai merge la școală,

Pentru formarea ta, profesională

 

Examinările din iarnă, ușurele,

De care s-a trecut, destul de bine,

Dar au venit în vară, cele grele,

Și s-a căzut, ca spicele-n combine

 

Au fost doua materii, spuse..cui,

Anatomia și, desigur chimia animală,

Care pe bune, nu plăcea nimănui,

Și se simtea durere și-n, pineală

 

Noroc de-aveai, în anul doi să treci,

Îți apăreau în cale, alte materii reci,

Cu fiziologia/ fiziopatologia, la meci,

Si altele, pe care, de le ei, petreci

 

În anul trei spuneai, că doctor ești,

Dacă morfopatologia, nu te-ncurcă,

Iar la farmaco, nimic să nu greșești,

Nici doza, când vaccinezi, vreo curcă

 

Când în patru, cinci, se-ajunge,

Să lucrăm în clinici, toți doream,

Practica pe animal, ne atrăgea,

Doctori buni, să devenim, visam

 

Medic să devii, să porți parafă,

Trebuia licența, de final s-o treci,

Prezentarea ei, fără vreo gafă,

Garanta, să profesezi, să vindeci

 

Nu pot încheia, fară a enumera,

...și..semiologie, parazitologie,

boli infecțioase și, chirurvie,

clinică medicală, reproducție,

expertiză alimente, microbiologie

 

..ele sunt, al profesiei abecedar,

Și care, m-au format profesional,

Ca intelectual, doctor medic veterinar,

Și simt să spun acum...un om normal

 

În facultate, norocul m-a însoțit,

Și-am întàlnit, o fată frumușică,

De ea, pe loc, m-am îndrăgostit,

Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Capul sus...

Sunt multe clipe grele cind as da inapoi...

In melancolii ma'nnec ca-n volburate ploi...

Ma'mpiedic in greseli,desi asta e firesc,

Visez deseori la vise in care ma ratacesc...

Privesc real la viata,dar cred si in minuni..

Sinceritatea'n palme,desigur nu-i fara minciuni...

Dar cred in tot ce-i bine si bunatatea'n viata,

restul tot se trece cu zimbetul pe fata!!!

More ...

Poezie pentru clasa 1 :)

Luna de pe cer

Este un adevărat mister

Mai mereu ne însoțeşte

Şi de sus ea ne priveşte

 

Stelele mister aparte

Luminează-n ppnă noapte

Un albastru larg aprins

Ce formează un cuprins

 

Soarele e mîndru tare

Luminează-n ziua mare

Ne-n călzeşte , ne topeşte

Doar ploaia îl opreşte

 

Fulgeru e o putere

Atunci cînd ploua el se cere

Şi un sunet mare BUM

Tunetu e mai nebun!!!

More ...

Ceata de roșiori

Un elodion se scurgea pe cărare,
Și-au plecat, laolaltă,-n nepăsare,
Învrăjbiți și nemăsurabil de mici,
Într-o mare vâlvă, zgomotoși pitici.
 
Împreună, ridicoli erau ei toți,
Cocoțați pe lemnoși căluți cu roți,
Cu căpătâiurile fiindu-le umbrite,
Și biciurile răscolite de termite.
 
Îndrugau sonor, cuprinși de exaltare,
Mânau, însă nu se aflau puși călare;
Se împroșcau reciproc cu glod pe buze,
Rătăcind prin codri și poiene difuze.
 
Călcâiele și le lucrau drept scărițe,
Zburdau, cu sori lucindu-le-n gropițe,
Străluci’ le erau ochii miraculoși,
Erau veseli, aprigi, rotofei și frumoși.
 
Pe unde-i întâlneau, dezrădăcinau bureții,
Cu care se puneau să-și lustruiască epoleții;
Și cântau la ierburi smaraldii și alungite
Balade, balade de mult uitate, preaslăvite.
 
Uneori, se mai dezbinau în cortulețe,
Fără uniforme, ‘brăcați în portulețe,
Și se reuneau în momente de gâlceavă,
La luptă cu vrăjmași, pe-o tonalitate gravă.
 
Se tăvăleau întru suflet de încăierare,
Cu trestiile aurite ridicate-n soare,
De se eleva colb în asupritoarele coroane,
Iar huma sărea, tot sălta în poligoane.
 
Și infanteria zbârnâia din pistoale,
Proiecta, din praștii, pietricele ovale;
Trâmbițașii se prindeau a țipa zeflemitor
Dușmanilor fugind răsfirați pe ogor.
 
Liniștea se așterne dintr-odată,
Peste gâfâieli și sudori lăsată:
Bătălia a ajuns la bun sfârșit.
Piticoții au ațipit, bieții au adormit.
 
Pe moșie, de la geamul decorat,
Un conaș plăpând, cu părul aranjat,
Cu firul blond și lins pe spate,
Le privise pe acestea toate.
 
Ochii săi albaștri, două oaze mititele,
Calme și profunde, cu prighetori în ele;
Cocoțat pe o arămie comodă mare,
Recită-n gând și privește-n depărtare.
 
Pantofiorii, lăcuiți, pantofiori cu toc,
Batistele fine, în buzunărel, la loc,
Într-un costum cu o tentă de tăciune,
Și catarama, sclipitoare, cu accente brune.
 
În cămăruța de domn, cu haina-i aflată-n ton,
Se înalță, impunătoare, mobila de mahon;
Pe biroul său, împânzit ochi cu hârtii,
Adunate îi stau cuvintele mii, mii.
 
Picuri de cerneală, din condei,
Îi sau podelei strat de polei;
Lângă un scăunel de abanos,
Un clavecin gravat minuțios.
 
Era inocent întru tot și toate,
Stătea drept, cu mâinile la spate,
O postură demnă de invidiat
Avea mezinul, domnișorul învățat.
 
De la oblon, glia pare departe,
Peste lumi, oceane, emirate,
Imposibil de-a o străpunge,
În pălmuțe a o strânge.
 
Aici, în cubulețul de cărămidă,
Edulcorat de-un soare-ntr-o firidă,
Unde orișice parcă pare a-l constrânge,
Zările cu ochii încearcă a le ajunge.
 
More ...