E negru
Și dacă ramuri bat în geam,
Eu mă ridic să-ntreb copacul:
"Ar fi posibil că încerci
Să-mi spui în noapte adevărul?”
Dar nu răspunzi,
Îmi spui să plec.
Și-n beznă vise nu visez,
Cum zboară praf de stele văd,
De frică-a ce-ar putea să fie
Atunci când ochii nu privesc.
Un freamăt viu în frunze verzi,
Un tremur scurt de gânduri:
E negru, negru chiar și-n zori
Neînțelesul lumii;
Chiar dacă luna raza-și pierde,
În timp ce norii-ascund planete,
Oricum e negru, tot mai rece,
Acest mister al lumii.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: a_t
Data postării: 12 octombrie 2022
Vizualizări: 900
Poezii din aceiaşi categorie
Adiere
Un gând
mă poartă-n tăcere.
Îl ating
și devin ecou.
Îl las
și devin vânt.
Eram deja
clipa.
Eram deja
apusul.
O lacrimă cade,
dar nimeni nu plânge.
Ironie
Să știi să prețuiești pe om,
Să știi să îi vorbești frumos,
Până când poți să-l folosești,
Oh, dragilor... E ironie!
Să poți juca un rol
Să poți să-l joci frumos
S-aduci apoi durere,
La fel-e ironie!
Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici
Si dacă tulbure ți-e mintea!
Nu te schimba în chip fățarnic
Si nu gândi aiurea!
Nu armele distrug, ci vorbele
Ce le folosim când nu gândim
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm...
La fel distruge- ironia!
Magie
XYZ e un truc de magie.
(Cincizecilasuta truc, cincizecilasuta magie
Banal
De egal
Ca in aritmetica din copilarie)
Daca mai crezi in magie reala
Trucul iti pare doar o pacaleala
Daca vrei pur si simplu magie
Trucul e maiestrie.
Si forta
Si torta.
Aritmetica din copilarie e pana la urma gresita
Dupa ce cresti
Ca sa supravietuiesti
Mereu va fi mai mare jumatatea cea fericita.
Si cand iti muti viata-n batista
Multumesti trucului ca exista.
Nu pot...
Nu pot să-ți cer să uiți ce-a fost cândva,
Când fiecare zi avea alt nume,
Dar las tăcerea să îți spună ea,
De ce m-am depărtat de lume.
Nu pot să-ți las doar umbra mea-napoi,
Căci ea te-ar urmări prin vremi târzii,
Să-ți amintească dorul din noi doi,
Și cum zburdam nebuni ca doi copii.
Nu pot să uit tăcerea din cuvânt,
Nici pașii tăi, răsfrânți în amintire,
Ca un ecou ce intră în pământ,
Și-mi sfâșie prezentul din privire.
Nu pot să-nfrâng dorința de-a rămâne,
De-a te cuprinde iar, ca un păcat,
Dar timpul mușcă zilnic ca un câine,
Și tot ce-am fost se stinge-ndepărtat.
Dar poate-n versuri vechi de altădată,
Vei regăsi iubirea mea fierbinte,
Și în cerneala ce încă nu-i uscată,
O ultimă chemare din cuvinte.
Hristos a înviat!
Te-ai dat spre răstignire,
Spre-a noastră mântuire,
Crucea în spate ai purtat,
Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.
Pe Golgota tu răstignit,
Multe Doamne ai pătimit,
Iar celor ce te-au prigonit,
Păcatul nu le-ai socotit.
Cu mult suspin și cu durere,
Maica Ta privea -n tăcere,
Alăturea și Ioan sta,
Și o îmbărbăta.
Iar scriptura s-a împlinit,
Iadul cu moartea ai zdrobit,
Și - a treia zi Te-ai ridicat,
Hristos a înviat!
Crucea aceasta, lemn sfințit,
Semn creștinesc a devenit,
Noi când cu ea ne însemnăm,
Pe cela rău îl alungăm.
AUTOR: Rada Maria 6D
Psalmi - LXVII - Pierderea drumului
Am rătăcit, Doamne,
nu pe cărări străine, ci pe cele ale inimii mele.
Știam adevărul, dar l-am lăsat deoparte,
căutând glasuri care mângâie fără să mustre.
Am coborât în tăceri grele,
unde nu mai știam ce-i lumina,
și ce-i doar o umbră travestită în bine.
Și acolo, mi-am pierdut chipul dinaintea Ta.
Mi-am clădit drumuri din visele mele,
dar toate duceau spre pustiu.
În zadar mi-am ridicat semne -
niciunul nu purta Numele Tău,
dar Tu, nu m-ai șters din inima Ta.
Și, când m-am rușinat de faptele mele,
Tu, nu Te-ai rușinat de mine,
ci m-ai lăsat să mă apropii,
chiar și atunci când mă îndoiam de cărarea mea.
Doamne,
nu-mi lua crucea până ce nu-Ți las toată inima sub ea,
și fă din suferința mea o jertfă curată,
și o răbdare care Te așteaptă
până la capăt.
Adiere
Un gând
mă poartă-n tăcere.
Îl ating
și devin ecou.
Îl las
și devin vânt.
Eram deja
clipa.
Eram deja
apusul.
O lacrimă cade,
dar nimeni nu plânge.
Ironie
Să știi să prețuiești pe om,
Să știi să îi vorbești frumos,
Până când poți să-l folosești,
Oh, dragilor... E ironie!
Să poți juca un rol
Să poți să-l joci frumos
S-aduci apoi durere,
La fel-e ironie!
Nu mai vorbi dacă nu știi ce zici
Si dacă tulbure ți-e mintea!
Nu te schimba în chip fățarnic
Si nu gândi aiurea!
Nu armele distrug, ci vorbele
Ce le folosim când nu gândim
Spre cei ce nu îi știm, sau poate știm...
La fel distruge- ironia!
Magie
XYZ e un truc de magie.
(Cincizecilasuta truc, cincizecilasuta magie
Banal
De egal
Ca in aritmetica din copilarie)
Daca mai crezi in magie reala
Trucul iti pare doar o pacaleala
Daca vrei pur si simplu magie
Trucul e maiestrie.
Si forta
Si torta.
Aritmetica din copilarie e pana la urma gresita
Dupa ce cresti
Ca sa supravietuiesti
Mereu va fi mai mare jumatatea cea fericita.
Si cand iti muti viata-n batista
Multumesti trucului ca exista.
Nu pot...
Nu pot să-ți cer să uiți ce-a fost cândva,
Când fiecare zi avea alt nume,
Dar las tăcerea să îți spună ea,
De ce m-am depărtat de lume.
Nu pot să-ți las doar umbra mea-napoi,
Căci ea te-ar urmări prin vremi târzii,
Să-ți amintească dorul din noi doi,
Și cum zburdam nebuni ca doi copii.
Nu pot să uit tăcerea din cuvânt,
Nici pașii tăi, răsfrânți în amintire,
Ca un ecou ce intră în pământ,
Și-mi sfâșie prezentul din privire.
Nu pot să-nfrâng dorința de-a rămâne,
De-a te cuprinde iar, ca un păcat,
Dar timpul mușcă zilnic ca un câine,
Și tot ce-am fost se stinge-ndepărtat.
Dar poate-n versuri vechi de altădată,
Vei regăsi iubirea mea fierbinte,
Și în cerneala ce încă nu-i uscată,
O ultimă chemare din cuvinte.
Hristos a înviat!
Te-ai dat spre răstignire,
Spre-a noastră mântuire,
Crucea în spate ai purtat,
Din Iad spre Rai ne-ai înălțat.
Pe Golgota tu răstignit,
Multe Doamne ai pătimit,
Iar celor ce te-au prigonit,
Păcatul nu le-ai socotit.
Cu mult suspin și cu durere,
Maica Ta privea -n tăcere,
Alăturea și Ioan sta,
Și o îmbărbăta.
Iar scriptura s-a împlinit,
Iadul cu moartea ai zdrobit,
Și - a treia zi Te-ai ridicat,
Hristos a înviat!
Crucea aceasta, lemn sfințit,
Semn creștinesc a devenit,
Noi când cu ea ne însemnăm,
Pe cela rău îl alungăm.
AUTOR: Rada Maria 6D
Psalmi - LXVII - Pierderea drumului
Am rătăcit, Doamne,
nu pe cărări străine, ci pe cele ale inimii mele.
Știam adevărul, dar l-am lăsat deoparte,
căutând glasuri care mângâie fără să mustre.
Am coborât în tăceri grele,
unde nu mai știam ce-i lumina,
și ce-i doar o umbră travestită în bine.
Și acolo, mi-am pierdut chipul dinaintea Ta.
Mi-am clădit drumuri din visele mele,
dar toate duceau spre pustiu.
În zadar mi-am ridicat semne -
niciunul nu purta Numele Tău,
dar Tu, nu m-ai șters din inima Ta.
Și, când m-am rușinat de faptele mele,
Tu, nu Te-ai rușinat de mine,
ci m-ai lăsat să mă apropii,
chiar și atunci când mă îndoiam de cărarea mea.
Doamne,
nu-mi lua crucea până ce nu-Ți las toată inima sub ea,
și fă din suferința mea o jertfă curată,
și o răbdare care Te așteaptă
până la capăt.