Ad literam
În trista mea înţelepciune,
Sub aura ce am hulit-o,
Am râs, am plâns, am fost minune,
Minune ce am irosit-o.
Cu-n mers trădat de călcătură,
Cu paşi bolnavi şi mult prea mari,
Scuipând din ochi mister şi ură,
Am spânzurat poeţi şi cărturari.
Cu Dostoevski, Goethe, Eminescu,
Nopţi albe am mâncat pe pâine,
Râdea de noi bătrânul Maiorescu,
Căci nu ştiam de-i azi ori mâine.
Biblioteci am ars zâmbind,
Din cărţi mi-am construit coşciug,
Cu Shakespeare m-am trezit dormind,
Iar cu Giordano am ars pe rug.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin
Data postării: 28 septembrie 2023
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 649
Poezii din aceiaşi categorie
Timpul nu iartă!
E duminică, racoare și afară plouă,
N-am fost azi destul de matinal,
M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,
Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal
Mă uit mult mai atent prin cameră,
Și mă întreb cine-mi face cicane?
Când ochelarii mei sunt pe noptieră,
Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne
Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,
Ceva grăsime pe burtă, fără folos,
S-a pus că aparatul de gym este stricat,
Și-acum îmi este tare greu, să o dau jos
În garderobă haine și rafturi pline,
Și nu-te-nduri să le dai la săraci,
Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,
Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci
O viață-ntreagă, muncim și adunăm,
Sume mici sau mari avem în cont,
Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,
Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod
Cât tânăr ești trăiești ca în povești,
Iar viața mai pe nimic, o risipești,
Seama nu-ți dai că-nbătrânești,
Și-ajungi un timp, când te căiești
Și tot așa inaintezi în ani de viață,
Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,
Trezirea e mai devreme, dimineața,
Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe
La anii senectuții, gândul mai des te poartă,
Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,
Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?
Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!
Scrisă de Cezar!
Pe Curând!
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Nu știu doamne...
Dumnezeu a hotărât
Să trimită fiul sfânt.
Vestea de venirea lui,
Trimisă la maica lui,
Îngerul a înștiințat,
Numele-i prea minunat,
Acesta este ISUS,
Al tatălui cel de sus.
Să credeți în Dumnezeu,
A zis: Ăsta-i fiul meu.
Vi-lam trimis pe pământ,
Să știți cine-i Domnul sfânt.
Pentru a vă mântuii,
De rele a vă feri.
Toate păcatele rele,
Le-a luat asupra sa,
Și răspunde cu iubire,
Pentru a ne apăra.
Pentru dragostea cea mare,
Ce o are pentru noi,
A fost răstignit pe cruce,
Pentru a fi iertați azi noi .
A-nviat este cu noi,
Dar .. ne depărtăm mereu
Ne întrebăm adesea oare..
Unde este Dumnezeu?
Nu mă întreb, avem păcate,
El ne iartă tot mereu,
S-au ne răsplătește oare ?
Cu puteri Dumnezeiești.
Sunt incendii ,sunt dezastre,
Inundații multe rele ..
Or fi de la Dumnezeu ?
Mă întreb și eu întruna ..
Nu știu Doamne, nu știu eu .
1 Iunie
Ne e mut sufletul de zâmbete
Zâmbete celeste, suflate de copii
Pe-ale noastre frunți bătătorite
De paradigme tot mai încâlcite
Uităm că suntem toți copii!
Ei sunt speranță, ei sunt rouă
Ei sunt astrele-aurii
Ce dau nouă, norilor, răgaz
Să scuturăm atâta ploaie
Povarnic suntem încărcați
În simplitatea lor zeiască, reușesc
Cu un surâs încântător să ne privească
Neîncetat cuprinzători ne întăresc
Ne readuc copilăria noastră cea primară
În felul lor platonic, ce mult ne înfloresc !
Marius Ene, Polonia, 01.06.2024
Vă chem acasă!
Călătoresc mereu prin a mea țară,
Și văd cum mulți români o părăsec,
Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă
Și pentru că aici de muncă nu găsesc
Cândva eram peste 22 de milioane
Aici stăpâni pe-a noastră Românie,
Acum suntem aproape 16 milioane
Și nici acestia nu viețuim în armonie
Pe drumul meu prin țara mea de dor
Din nord spre sud și către est și vest,
Minunății la fiecare pas eu întâlnesc
Și ochiul mi-l încântă când le privesc
Nu sunt nostalgicul după trecut
Și nici să plâng că aș avea nevoi,
Dar am o vârstă și văd că nu e bine
Când bombe cad in lume și-i război
Mereu îmi pun multe-ntrebări
La care n-am primit răspunsuri,
Cum ar putea un om pe pământ
Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri
Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău
Și de aici privesc cum curge Bistrița,
Sunt printre nori și-aș vrea mai sus
Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița
Și-atunci privirea mi-o arunc în zare
Și bat departe către Marea Neagră,
Gândul mă poartă puțin prin deltă
Vai ce frumos, însă cobor că-i seară
Pentru ce văd vă chem în astă țară
Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,
Sunteți printre străini cam 6 milioane
Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!
Piatra funerară
La capatul pietrei funebre
Stă scris numele marilor poeți,scriitori
Cu litere ce mai respiră viață.
Timpul nu iartă!
E duminică, racoare și afară plouă,
N-am fost azi destul de matinal,
M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,
Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal
Mă uit mult mai atent prin cameră,
Și mă întreb cine-mi face cicane?
Când ochelarii mei sunt pe noptieră,
Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne
Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,
Ceva grăsime pe burtă, fără folos,
S-a pus că aparatul de gym este stricat,
Și-acum îmi este tare greu, să o dau jos
În garderobă haine și rafturi pline,
Și nu-te-nduri să le dai la săraci,
Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,
Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci
O viață-ntreagă, muncim și adunăm,
Sume mici sau mari avem în cont,
Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,
Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod
Cât tânăr ești trăiești ca în povești,
Iar viața mai pe nimic, o risipești,
Seama nu-ți dai că-nbătrânești,
Și-ajungi un timp, când te căiești
Și tot așa inaintezi în ani de viață,
Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,
Trezirea e mai devreme, dimineața,
Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe
La anii senectuții, gândul mai des te poartă,
Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,
Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?
Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!
Scrisă de Cezar!
Pe Curând!
Lună plină
Luna stă să nască,
Și urlă la lup,
Moașa-i pământească,
Însă n-are trup.
Soarele-i poznașul,
Ce-a produs pricina,
Se ascunde lașul,
Ca să-i uite vina.
Roșie, pustie,
Stă tristă și plânge,
Parcă-i o stafie,
Înmuiată-n sânge.
Mâine în zori de zi,
Spune un oracol,
Ea va zămisli,
Un mare miracol.
Soare nu va fi,
Nici Lună completă,
Ci ne vom trezi,
C-un pui de cometă.
Nu știu doamne...
Dumnezeu a hotărât
Să trimită fiul sfânt.
Vestea de venirea lui,
Trimisă la maica lui,
Îngerul a înștiințat,
Numele-i prea minunat,
Acesta este ISUS,
Al tatălui cel de sus.
Să credeți în Dumnezeu,
A zis: Ăsta-i fiul meu.
Vi-lam trimis pe pământ,
Să știți cine-i Domnul sfânt.
Pentru a vă mântuii,
De rele a vă feri.
Toate păcatele rele,
Le-a luat asupra sa,
Și răspunde cu iubire,
Pentru a ne apăra.
Pentru dragostea cea mare,
Ce o are pentru noi,
A fost răstignit pe cruce,
Pentru a fi iertați azi noi .
A-nviat este cu noi,
Dar .. ne depărtăm mereu
Ne întrebăm adesea oare..
Unde este Dumnezeu?
Nu mă întreb, avem păcate,
El ne iartă tot mereu,
S-au ne răsplătește oare ?
Cu puteri Dumnezeiești.
Sunt incendii ,sunt dezastre,
Inundații multe rele ..
Or fi de la Dumnezeu ?
Mă întreb și eu întruna ..
Nu știu Doamne, nu știu eu .
1 Iunie
Ne e mut sufletul de zâmbete
Zâmbete celeste, suflate de copii
Pe-ale noastre frunți bătătorite
De paradigme tot mai încâlcite
Uităm că suntem toți copii!
Ei sunt speranță, ei sunt rouă
Ei sunt astrele-aurii
Ce dau nouă, norilor, răgaz
Să scuturăm atâta ploaie
Povarnic suntem încărcați
În simplitatea lor zeiască, reușesc
Cu un surâs încântător să ne privească
Neîncetat cuprinzători ne întăresc
Ne readuc copilăria noastră cea primară
În felul lor platonic, ce mult ne înfloresc !
Marius Ene, Polonia, 01.06.2024
Vă chem acasă!
Călătoresc mereu prin a mea țară,
Și văd cum mulți români o părăsec,
Și nu cumva că n-ar fi una frumoasă
Și pentru că aici de muncă nu găsesc
Cândva eram peste 22 de milioane
Aici stăpâni pe-a noastră Românie,
Acum suntem aproape 16 milioane
Și nici acestia nu viețuim în armonie
Pe drumul meu prin țara mea de dor
Din nord spre sud și către est și vest,
Minunății la fiecare pas eu întâlnesc
Și ochiul mi-l încântă când le privesc
Nu sunt nostalgicul după trecut
Și nici să plâng că aș avea nevoi,
Dar am o vârstă și văd că nu e bine
Când bombe cad in lume și-i război
Mereu îmi pun multe-ntrebări
La care n-am primit răspunsuri,
Cum ar putea un om pe pământ
Să fie fericit, făra trăi cu lipsuri
Mă sui pe vârf, pe muntele Ceahlău
Și de aici privesc cum curge Bistrița,
Sunt printre nori și-aș vrea mai sus
Dar n-am cârlig și să-mi agăț scărița
Și-atunci privirea mi-o arunc în zare
Și bat departe către Marea Neagră,
Gândul mă poartă puțin prin deltă
Vai ce frumos, însă cobor că-i seară
Pentru ce văd vă chem în astă țară
Pe mame, tați, bunici, copii, nepoți,
Sunteți printre străini cam 6 milioane
Ce bine-ar fi să fim acasă, mâine, toți!
Piatra funerară
La capatul pietrei funebre
Stă scris numele marilor poeți,scriitori
Cu litere ce mai respiră viață.
Alte poezii ale autorului
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
Printre poeți
Printre poeţi la crâşma fără mese,
Homer ne toarnă-n halbe vise,
Ţinându-ne condeiele în lese,
Plecăm cu el în Odisea lui Ulise.
O muză lângă noi dansa tușind,
Venise din Siberia lui Pușkin,
Şi ne înecam în sânii ei de argint,
Ca într-un purgatoriu fără chin.
Azi crâșma au închis-o analfabeţii,
Şi undeva pe-un raft Homer cerșește,
Poetul plânge în pustiul vieţii,
Doar muza, dansează şi tuşeşte.
Adolescența
Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,
Cu nări de foc și coama răzvrătită,
Adolescența — strașnic bidiviu,
Ce spumegă zăbala, neîmblânzită.
Pe căi de praf și soare în amurg,
Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,
Și-n urmă, anii tineri i se scurg,
În râset, plâns și chefuri uriașe.
Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,
Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,
Copita-i lasă, urma mai adâncă,
Și aripi lungi o poartă spre iubire.
Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,
Un vis cu trup de fiară însetată,
Și-n șuiere de vânt necunoscut,
Nechează când se simte înșeuată.
O simți cum rupe zarea din priviri,
Cum în galop înfrânge frica,
Desaga-i plină cu amintiri,
Râzând, le vinde vieții pe nimica.
Dar vine vremea când galopul e un pas,
Când ropotul copitelor e-o șoaptă,
Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,
Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.
Nu-i rugăciune...
Nu-i rugăciune fără-un biet genunchi,
Plecat smerit peste podea,
Cum nu-i nici creangă fără trunchi,
Și frunză fără creanga sa.
Nu-i rugăciune fără gând curat,
Plecat din inimă spre rai,
Cum nu-i nici lan nesecerat,
Şi bob lipsit de pai.
Nu-i rugăciune fără dor aprins,
Cu taină mare la mijloc,
Cum nu-s nici focuri de nestins,
Și fum fără de foc.
Nu-i rugăciune fără-un strop de har,
Ce-aduce inimii alean,
Cum nu-i nici țărm fără hotar,
Și valuri fără de ocean.
Nu-i lacrimă să fie o risipă,
Când ne rugăm stăruitor,
Cum nu-i nici zbor fără aripă,
Și aripi fără zbor...
Într-un sertar…
Cum aș putea ca să citesc,
Scrisorile ce n-au ajuns,
Căci doar acestea împărtășesc,
Imense clipe-n care ai plâns.
De atâtea ori te-ai răzgândit,
Scrisoarea să o pui în plic,
Căci nu credeai că te-am iubit,
Pe cât de tare ai fi voit.
Și câte rânduri necitite,
S-au șters sub palma ta-n tăcere,
Rămas-au foile lipite,
De-atâtea lacrimi și durere.
Dar oful tău, oricât l-ai stinge,
Mai arde-n umbra unui rând,
Și-n visul nopții mă atinge,
Și-ți scrie numele plângând.
Și de-aș fi fost în scrisu-ți pana,
Ce curge molcom pe hârtie,
Cu patos ți-aș fi oblojit și rana,
Făcându-ți tușul apă vie...
Într-un sertar uitat de lume,
Iubirea-n file ai ascuns,
Și n-ai lăsat ca slova să-și asume,
Atât amor, și-atâta plâns.
Voi spune pas…
Voi spune pas în seara asta,
Și-n fața casei o să m-ascund,
Să mă vâneze de la geam nevasta,
Din tălpi și până în străfund.
Să mă despoaie luna de pe cer,
Să-mi sară nasturii în stele,
Și-apoi nevestei să-i ofer,
Vânatul adormit sub piele.
Voi spune pas iar întunericul să tacă,
Căci sângele în cai s-a subțiat,
Îi dau cu prafuri să le treacă,
Și-i las să pască o vreme pe sub pat.
Epigrame XXXII
Trupei de mascați – a poliției de intervenție
De acum o săptămână,
La sediu e mare rumoare,
Că-n misiunea de la stână,
A behăit berbecul din dotare.
Unui ucenic
Atât de des își pierde capul,
Lipsit de simțul cutezanței,
Că, mi-am trimis ciracul,
La Capul Bunei Speranțe.
Colegului Ion Cărbune
Nu știu de ce anume,
Aflându-se în armată,
Soldatul Cărbune,
A fost lăsat la vatră.
Unui instalator - de la echipa de intervenție
Într-un mod neașteptat,
Aflându-se în misiune,
Instalatorul a demisionat,
Că era prea multă presiune.
Soluție
Vrând teroarea să sfârșească,
Că totu-i plin de igrasie,
A început ca să citească,
Colț Alb... a mea soție!
Trusa de prim ajutor
Șoferul de pe tractor,
Avu iar un incident,
Și n-acordă prim ajutor,
Că e la al doilea accident.
Moș Crăciun bolnav ?
Anul ăsta nu mai vin,
Patru reni am mai puțin!
Știrea a devenit virală,
E…Insuficiență renală.
Viața
Când nu eram legat,
Eram pe munte, litoral,
De când sunt însurat,
Încerc s-ajung la mal.
Unui fotograf
I-a căzut de pe dulap,
Un aparat foto în cap,
Și de atunci ireversibil,
A devenit fotosensibil.
Lui Adrian Păunescu - îndemn către tineri cu poezia, Iubiți-vă pe tunuri
O focoasă și al său ins,
La îndemn nu s-au sfiit.
Iubind, fitilul au aprins,
Dar a scâncit, n-a bubuit.
Printre poeți
Printre poeţi la crâşma fără mese,
Homer ne toarnă-n halbe vise,
Ţinându-ne condeiele în lese,
Plecăm cu el în Odisea lui Ulise.
O muză lângă noi dansa tușind,
Venise din Siberia lui Pușkin,
Şi ne înecam în sânii ei de argint,
Ca într-un purgatoriu fără chin.
Azi crâșma au închis-o analfabeţii,
Şi undeva pe-un raft Homer cerșește,
Poetul plânge în pustiul vieţii,
Doar muza, dansează şi tuşeşte.
Adolescența
Aleargă-n piept o vârstă fără frâu,
Cu nări de foc și coama răzvrătită,
Adolescența — strașnic bidiviu,
Ce spumegă zăbala, neîmblânzită.
Pe căi de praf și soare în amurg,
Nezăbovind, e-n salturi nărăvașe,
Și-n urmă, anii tineri i se scurg,
În râset, plâns și chefuri uriașe.
Nu-i poți vorbi. E tânără și cruntă,
Cu ochii mari, cu fulgere-n privire,
Copita-i lasă, urma mai adâncă,
Și aripi lungi o poartă spre iubire.
Aleargă-ntruna, aprig și tăcut,
Un vis cu trup de fiară însetată,
Și-n șuiere de vânt necunoscut,
Nechează când se simte înșeuată.
O simți cum rupe zarea din priviri,
Cum în galop înfrânge frica,
Desaga-i plină cu amintiri,
Râzând, le vinde vieții pe nimica.
Dar vine vremea când galopul e un pas,
Când ropotul copitelor e-o șoaptă,
Și-acel pur-sânge cu trupul nărăvaș,
Spre grajd, cuminte, se îndreaptă.
Nu-i rugăciune...
Nu-i rugăciune fără-un biet genunchi,
Plecat smerit peste podea,
Cum nu-i nici creangă fără trunchi,
Și frunză fără creanga sa.
Nu-i rugăciune fără gând curat,
Plecat din inimă spre rai,
Cum nu-i nici lan nesecerat,
Şi bob lipsit de pai.
Nu-i rugăciune fără dor aprins,
Cu taină mare la mijloc,
Cum nu-s nici focuri de nestins,
Și fum fără de foc.
Nu-i rugăciune fără-un strop de har,
Ce-aduce inimii alean,
Cum nu-i nici țărm fără hotar,
Și valuri fără de ocean.
Nu-i lacrimă să fie o risipă,
Când ne rugăm stăruitor,
Cum nu-i nici zbor fără aripă,
Și aripi fără zbor...
Într-un sertar…
Cum aș putea ca să citesc,
Scrisorile ce n-au ajuns,
Căci doar acestea împărtășesc,
Imense clipe-n care ai plâns.
De atâtea ori te-ai răzgândit,
Scrisoarea să o pui în plic,
Căci nu credeai că te-am iubit,
Pe cât de tare ai fi voit.
Și câte rânduri necitite,
S-au șters sub palma ta-n tăcere,
Rămas-au foile lipite,
De-atâtea lacrimi și durere.
Dar oful tău, oricât l-ai stinge,
Mai arde-n umbra unui rând,
Și-n visul nopții mă atinge,
Și-ți scrie numele plângând.
Și de-aș fi fost în scrisu-ți pana,
Ce curge molcom pe hârtie,
Cu patos ți-aș fi oblojit și rana,
Făcându-ți tușul apă vie...
Într-un sertar uitat de lume,
Iubirea-n file ai ascuns,
Și n-ai lăsat ca slova să-și asume,
Atât amor, și-atâta plâns.
Voi spune pas…
Voi spune pas în seara asta,
Și-n fața casei o să m-ascund,
Să mă vâneze de la geam nevasta,
Din tălpi și până în străfund.
Să mă despoaie luna de pe cer,
Să-mi sară nasturii în stele,
Și-apoi nevestei să-i ofer,
Vânatul adormit sub piele.
Voi spune pas iar întunericul să tacă,
Căci sângele în cai s-a subțiat,
Îi dau cu prafuri să le treacă,
Și-i las să pască o vreme pe sub pat.