Psalm II - Psalmul sufletului rănit
Doamne, cât de departe ești când cerul mi se frânge?
De ce-mi lași pașii să alunece-n tăcerea adâncă?
În noaptea fără margini strig numele Tău,
Dar ecoul mi se întoarce gol, fără răspuns.
M-ai zidit cu lacrimi și foc,
M-ai învățat dorul și crucea,
Iar acum tremur în praf,
Ca o frunză uitată în toamnă.
Vrăjmașii mei râd și spun:
„Unde este Dumnezeul tău?”
Dar eu îmi port rana în piept,
Ca o rugăciune nerostită.
Ridică-Ți ochii, Doamne, spre valea durerii,
Atinge cu degetul Tău rana mea aprinsă.
Nu mă lăsa să cad în uitare,
Nu mă închide în noaptea fără margini!
Tu ești scutul inimii mele,
Și în Tine nădăjduiește plânsul meu.
Adu-mi lumina zorilor,
Și voi cânta iarăși numele Tău printre vii.
Poems in the same category
Unicitatea
Fiecare nume e unic,
Deoarece fiecare zi este bună,
Și fiecare copil e special,
Autor: Nicoleta Postovan
Cartea, un dar neprețuit
O carte prăfuită
În colț pe -o etajeră,
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă
O rază de lumină
Alunecă pe o filă
Și o privire senină
Citea creația umilă .
Pulberea fu risipită,
Șlefuită cu migală
Renăștea răsfoită,
Zâmbind cu sfială.
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea Fără nume
De glorie străină.
Respira-n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte,
Fiorii ,culegea..
Vă mulţumesc ,prieteni!
Vă mulţumesc ,prieteni!
Că des mă criticaţi.
Vă mulţumesc ,prieteni!
Prin asta voi nu mă uitaţi.
O ură - mă înalţă,
O invide-mi dă speranţă.
Tot binele vi-L doresc
Prieteni ,eu vă mulţumesc!
Pentru asta sunteţi daţi-
Să criticaţi ,s-apreciaţi.
Pentru tot ce mi-aţi făcut-
Vă promit :n-o să vă uit!
Acum minerii din Vale,
Acum minerii din Vale,
Stau pe străzi şi mor de foame.
Că banii nu şi-au mai luat,
Pentru muncă ce-au prestat.
Cu toţii îs în grevă acum,
Şi asta nu e un semn bun.
Cărbune nu vor mai da,
Lumea în case vă îngheţa.
Nimeni cu ei nu vorbeşte,
Toţi îi mint şi îi prosteşte.
Că banii o să îşi primească,
Undeva, la Sfântu aşteaptă.
Toţi minerii acum aşteaptă,
Banii lor să îşi primească.
Că astfel nu mai intră în mină,
Şi asta nu îi treabă bună.
Psalmi - XXVI - Dezleagă-mă, Doamne!
Zbor înspre Tine cu aripile legate.
Nu cer înălțimi pentru slavă, ci libertatea de a Te atinge.
Sunt prins în lutul zilei, în greutatea de a fi om,
dar duhul meu plânge după Lumină.
Dezleagă-mă, Doamne, din lanțul cărnii grele,
din firea ce tremură-n umbra stelelor rele,
căci dorul meu nu-i de pământ și lut,
ci de lumina Ta — și de început.
Tu, care ai suflat viață peste țărână,
Tu, care ai despicat marea și ai dezlegat poporul de sclavie,
vino și în mine — și despică această legătură.
Dezleagă-mă, Doamne.
N-am nimic să-Ți dau, decât strigătul meu.
Nu port daruri în mâini, ci lacrimi în ochi.
Nu am cântec, ci tăcere grea.
Dar Ție, Doamne, Îți este dragă tăcerea care Te caută.
Întinde-Ți mâna și rupe lanțurile nevăzute.
Cele care mă țin departe, chiar când Te chem.
Cele care mă îngreunează, chiar când vreau să zbor.
Sufletul meu e o pasăre legată de pământ.
Dar dorul meu, Doamne, e cerul.
Și numai Tu poți să mă ridici.
Dezleagă-mă, Doamne.
Și voi zbura, nu pentru mine,
ci pentru slava Numelui Tău.
CITEȘTE ” PUȚIN”
P - PUȚINĂ IUBIRE ÎMPART...
U - UIMIT DE FRUMUSEȚEA FEMEII VICLENE,
Ț - TINDE SĂ INTRE ÎN PATUL MEU LARG DE FETE ,
I - INTUIEȘTE ȚINTA CU OCHII DE VIPERĂ NEBUNĂ...
N - N-AȘ VREA SĂ MĂ CORUPĂ CA EVA PE ADAM ÎN FRUNZIȘUL PĂCATULUI.
Unicitatea
Fiecare nume e unic,
Deoarece fiecare zi este bună,
Și fiecare copil e special,
Autor: Nicoleta Postovan
Cartea, un dar neprețuit
O carte prăfuită
În colț pe -o etajeră,
De -o vreme cuibărită
Șușotea din operă
O rază de lumină
Alunecă pe o filă
Și o privire senină
Citea creația umilă .
Pulberea fu risipită,
Șlefuită cu migală
Renăștea răsfoită,
Zâmbind cu sfială.
Cuprindea o lume
Tainică, divină;
O stea Fără nume
De glorie străină.
Respira-n cuvinte,
Din metafore curgea,
Trezea simțăminte,
Fiorii ,culegea..
Vă mulţumesc ,prieteni!
Vă mulţumesc ,prieteni!
Că des mă criticaţi.
Vă mulţumesc ,prieteni!
Prin asta voi nu mă uitaţi.
O ură - mă înalţă,
O invide-mi dă speranţă.
Tot binele vi-L doresc
Prieteni ,eu vă mulţumesc!
Pentru asta sunteţi daţi-
Să criticaţi ,s-apreciaţi.
Pentru tot ce mi-aţi făcut-
Vă promit :n-o să vă uit!
Acum minerii din Vale,
Acum minerii din Vale,
Stau pe străzi şi mor de foame.
Că banii nu şi-au mai luat,
Pentru muncă ce-au prestat.
Cu toţii îs în grevă acum,
Şi asta nu e un semn bun.
Cărbune nu vor mai da,
Lumea în case vă îngheţa.
Nimeni cu ei nu vorbeşte,
Toţi îi mint şi îi prosteşte.
Că banii o să îşi primească,
Undeva, la Sfântu aşteaptă.
Toţi minerii acum aşteaptă,
Banii lor să îşi primească.
Că astfel nu mai intră în mină,
Şi asta nu îi treabă bună.
Psalmi - XXVI - Dezleagă-mă, Doamne!
Zbor înspre Tine cu aripile legate.
Nu cer înălțimi pentru slavă, ci libertatea de a Te atinge.
Sunt prins în lutul zilei, în greutatea de a fi om,
dar duhul meu plânge după Lumină.
Dezleagă-mă, Doamne, din lanțul cărnii grele,
din firea ce tremură-n umbra stelelor rele,
căci dorul meu nu-i de pământ și lut,
ci de lumina Ta — și de început.
Tu, care ai suflat viață peste țărână,
Tu, care ai despicat marea și ai dezlegat poporul de sclavie,
vino și în mine — și despică această legătură.
Dezleagă-mă, Doamne.
N-am nimic să-Ți dau, decât strigătul meu.
Nu port daruri în mâini, ci lacrimi în ochi.
Nu am cântec, ci tăcere grea.
Dar Ție, Doamne, Îți este dragă tăcerea care Te caută.
Întinde-Ți mâna și rupe lanțurile nevăzute.
Cele care mă țin departe, chiar când Te chem.
Cele care mă îngreunează, chiar când vreau să zbor.
Sufletul meu e o pasăre legată de pământ.
Dar dorul meu, Doamne, e cerul.
Și numai Tu poți să mă ridici.
Dezleagă-mă, Doamne.
Și voi zbura, nu pentru mine,
ci pentru slava Numelui Tău.
CITEȘTE ” PUȚIN”
P - PUȚINĂ IUBIRE ÎMPART...
U - UIMIT DE FRUMUSEȚEA FEMEII VICLENE,
Ț - TINDE SĂ INTRE ÎN PATUL MEU LARG DE FETE ,
I - INTUIEȘTE ȚINTA CU OCHII DE VIPERĂ NEBUNĂ...
N - N-AȘ VREA SĂ MĂ CORUPĂ CA EVA PE ADAM ÎN FRUNZIȘUL PĂCATULUI.
Other poems by the author
Hai cântă mutule
Hai cântă mutule că-s surd,
Să-mi crească păpădia în ureche,
Afară-i soare, eu sunt ud,
Și beau cu mine în pereche.
Păzea că vine viața acasă,
Și moartea mi-i metresă,
Ascunde târfa pe sub masă,
Ori plimbă îngerul în lesă.
Hai cântă mutule întruna,
Pe moarte bag-o în vioară,
Ciupește corzile ca-ntodeauna,
Ca ea să geamă iar viața să mă doară.
Orbul din Ierihon
De ce m-ai vindecat Iisuse?
Căci mi-ai dat patimă şi chin,
Când văd acum că cele spuse,
Sunt pline de urât şi de venin.
De ce m-ai vindecat Lumină?
Să văd în jur că fratele e trist,
Că omul şi oculta sa creştină,
S-a înfrăţit cu antihrist.
De ce m-ai vindecat Hristoase?
Să văd războaie în tot locul,
Şi-n oameni suflete răutăcioase,
Ce nu le curăţă nici chiar potopul.
De ce m-ai vindecat Tu, Doamne?
Şi-mi laşi puterea de-a vedea,
Cum omului îi cresc demonic coarne,
Şi-ncepe apoi cu Tine a se lupta.
Adună Doamne urâtul de prin lume,
Şi fă, ca-n ochii mei să îl absorb,
Iar jertfa mea apoi să se rezume,
În faptul de-a rămâne veşnic orb.
Eu, nu am uitat lumina…
Eu, nu am uitat lumina,
ce a pătruns în întunericul meu,
zguduind bezna din toată
întunecimea ei...
Ea, nu a cerut nimic,
nu a rostit vreun nume,
dar mi-a despicat noaptea,
cu un fulger imens,
și din adâncul mut al umbrei,
a răsărit un alt eu,
străin de întunericul greu,
care mă ținuse captiv.
Eu, nu am uitat lumina,
ce a răsărit în ochii înlăcrimați,
aprinzând în negura lor,
o licărire a visului viu.
Ea, mi-a ars tăcerea surdă,
sfărâmând umbra gândurilor,
și mi-a deschis în zorii zilei,
calea spre un nou început.
Și, de atunci…
de atunci, lumina nu s-a mai stins,
nici nu a devenit umbră,
ci a rămas undeva,
ca o absență apropiată...
Epigrame XXIX
Evoluția științei
Omul nu e de bonton,
Se poartă ca un bufon,
E un pic și cam afon,
Și-i condus de un IPhone.
CFR-ului cu întârzierile imense
Peste o săptămână am o întâlnire,
La Constanța cu doi camarazi,
Ca să nu întârzii, fără șovăire,
Am să plec cu trenul, chiar de azi.
Presa azi
Ziarul nu mai are asistență,
Și dispariția o să-l lovească,
Iar ca măsură de urgență,
Plătesc pe cititori să îl citească.
Presa azi
La cât de falsă este știrea,
Iar adevărul e ținut mascat,
Ziarul și-a găsit menirea,
E bun numai de împachetat.
Soției
Nu mi-a fost deloc ușor,
Ca să te compar c-un nor,
Că mereu în viața-mi sumbră,
Când lucesc, tu îmi faci umbră.
Vecinului - care se uită mereu la mine în curte
Precum o știi dragă vecine,
Am o pisică albă și-un ogar,
Apoi, ce nu îmi aparține,
E după gard, un biet măgar.
Unui poet
Aici doarme un poet,
Ce-a scris odă și sonet,
Viața lui a luat sfârșit,
Când criticii l-au recitit.
Unui scriitor - cu scris indescifrabil
Ai trimis un manuscris,
Acum un an la stenograf,
Viața i-ai făcut-o praf,
Că de-atuncea stă închis.
Epitaf - lui Iolanda Balaș
Cu trupu' ai fost la înălțime,
Când vechi recorduri doborai,
Dar ai țintit în profunzime,
Şi astăzi ai sărit direct în rai.
Artă
S-a dus portretul să îşi facă,
El, un necioplit vădit,
Iar pictorul i-a spus îndată,
Cunosc un sculptor renumit.
Uneia - mergea cu telefonul în mână
fără să se uite la drum
Își căuta în zodiac sorocul,
Dar nu cerceta terenul,
Scria c-o va lovi norocul,
Dar a lovit-o trenul...
Denunț
Sunt adierea prinsă în furtună,
O undă revărsată-n uragan,
Iar șoaptele-n cuvinte-mi tună,
Mustrând un chip de biet orfan.
Mi-e mângâierea smulgere de unghii,
Și dezmierdarea foc și pară,
În ștreang stau agățate mii de frânghii,
Pe eșafod îmi curge lacrima amară.
Mi-e viața la-ndemâna orișicui,
Chiar judele m-a aruncat afară,
Sortit să fiu un bont de cui,
Aflat între ciocan și nicovală.
Sunt Luna răzvrătită către lup,
Căci urletu-mi provoacă insomnie,
Și teamă mi-e că n-am să mai apuc,
Ca să inspir poeții, să scrie poezie.
Sunt gri născut din alb și negru,
Printat la ʺDispăruțiʺ, pe un anunț,
Colind în propriu-mi marș funebru,
Și-n fața morții, pe mine, mă denunț!
Caut părinți...
Caut părinți,
Că nicicând n-am avut,
Să fie cuminți,
Cu un zâmbet plăcut.
La joacă să-i scot,
Să-i plimb pe alei,
În cârcă să-i port,
S-alergăm după zmei.
Caut părinți,
Cu un chip luminat,
Să nu fie nici sfinți,
Dar nici cel necurat.
Să-i învăț a citi,
Și povești să le spun,
Ca să știe a iubi,
Și ce-i rău, și ce-i bun.
Caut părinți,
Să îi plimb în landou,
Ca apoi într-o zi,
Să mă nască din nou.
Și copil să le fiu,
Ca un suflet plăpând,
Şi părinți să îi știu,
Mamă, tată spunând,
Să mă strângă la piept,
Să îi simt mai umani,
Să nu stau să-i aștept,
În azil de orfani.
Hai cântă mutule
Hai cântă mutule că-s surd,
Să-mi crească păpădia în ureche,
Afară-i soare, eu sunt ud,
Și beau cu mine în pereche.
Păzea că vine viața acasă,
Și moartea mi-i metresă,
Ascunde târfa pe sub masă,
Ori plimbă îngerul în lesă.
Hai cântă mutule întruna,
Pe moarte bag-o în vioară,
Ciupește corzile ca-ntodeauna,
Ca ea să geamă iar viața să mă doară.
Orbul din Ierihon
De ce m-ai vindecat Iisuse?
Căci mi-ai dat patimă şi chin,
Când văd acum că cele spuse,
Sunt pline de urât şi de venin.
De ce m-ai vindecat Lumină?
Să văd în jur că fratele e trist,
Că omul şi oculta sa creştină,
S-a înfrăţit cu antihrist.
De ce m-ai vindecat Hristoase?
Să văd războaie în tot locul,
Şi-n oameni suflete răutăcioase,
Ce nu le curăţă nici chiar potopul.
De ce m-ai vindecat Tu, Doamne?
Şi-mi laşi puterea de-a vedea,
Cum omului îi cresc demonic coarne,
Şi-ncepe apoi cu Tine a se lupta.
Adună Doamne urâtul de prin lume,
Şi fă, ca-n ochii mei să îl absorb,
Iar jertfa mea apoi să se rezume,
În faptul de-a rămâne veşnic orb.
Eu, nu am uitat lumina…
Eu, nu am uitat lumina,
ce a pătruns în întunericul meu,
zguduind bezna din toată
întunecimea ei...
Ea, nu a cerut nimic,
nu a rostit vreun nume,
dar mi-a despicat noaptea,
cu un fulger imens,
și din adâncul mut al umbrei,
a răsărit un alt eu,
străin de întunericul greu,
care mă ținuse captiv.
Eu, nu am uitat lumina,
ce a răsărit în ochii înlăcrimați,
aprinzând în negura lor,
o licărire a visului viu.
Ea, mi-a ars tăcerea surdă,
sfărâmând umbra gândurilor,
și mi-a deschis în zorii zilei,
calea spre un nou început.
Și, de atunci…
de atunci, lumina nu s-a mai stins,
nici nu a devenit umbră,
ci a rămas undeva,
ca o absență apropiată...
Epigrame XXIX
Evoluția științei
Omul nu e de bonton,
Se poartă ca un bufon,
E un pic și cam afon,
Și-i condus de un IPhone.
CFR-ului cu întârzierile imense
Peste o săptămână am o întâlnire,
La Constanța cu doi camarazi,
Ca să nu întârzii, fără șovăire,
Am să plec cu trenul, chiar de azi.
Presa azi
Ziarul nu mai are asistență,
Și dispariția o să-l lovească,
Iar ca măsură de urgență,
Plătesc pe cititori să îl citească.
Presa azi
La cât de falsă este știrea,
Iar adevărul e ținut mascat,
Ziarul și-a găsit menirea,
E bun numai de împachetat.
Soției
Nu mi-a fost deloc ușor,
Ca să te compar c-un nor,
Că mereu în viața-mi sumbră,
Când lucesc, tu îmi faci umbră.
Vecinului - care se uită mereu la mine în curte
Precum o știi dragă vecine,
Am o pisică albă și-un ogar,
Apoi, ce nu îmi aparține,
E după gard, un biet măgar.
Unui poet
Aici doarme un poet,
Ce-a scris odă și sonet,
Viața lui a luat sfârșit,
Când criticii l-au recitit.
Unui scriitor - cu scris indescifrabil
Ai trimis un manuscris,
Acum un an la stenograf,
Viața i-ai făcut-o praf,
Că de-atuncea stă închis.
Epitaf - lui Iolanda Balaș
Cu trupu' ai fost la înălțime,
Când vechi recorduri doborai,
Dar ai țintit în profunzime,
Şi astăzi ai sărit direct în rai.
Artă
S-a dus portretul să îşi facă,
El, un necioplit vădit,
Iar pictorul i-a spus îndată,
Cunosc un sculptor renumit.
Uneia - mergea cu telefonul în mână
fără să se uite la drum
Își căuta în zodiac sorocul,
Dar nu cerceta terenul,
Scria c-o va lovi norocul,
Dar a lovit-o trenul...
Denunț
Sunt adierea prinsă în furtună,
O undă revărsată-n uragan,
Iar șoaptele-n cuvinte-mi tună,
Mustrând un chip de biet orfan.
Mi-e mângâierea smulgere de unghii,
Și dezmierdarea foc și pară,
În ștreang stau agățate mii de frânghii,
Pe eșafod îmi curge lacrima amară.
Mi-e viața la-ndemâna orișicui,
Chiar judele m-a aruncat afară,
Sortit să fiu un bont de cui,
Aflat între ciocan și nicovală.
Sunt Luna răzvrătită către lup,
Căci urletu-mi provoacă insomnie,
Și teamă mi-e că n-am să mai apuc,
Ca să inspir poeții, să scrie poezie.
Sunt gri născut din alb și negru,
Printat la ʺDispăruțiʺ, pe un anunț,
Colind în propriu-mi marș funebru,
Și-n fața morții, pe mine, mă denunț!
Caut părinți...
Caut părinți,
Că nicicând n-am avut,
Să fie cuminți,
Cu un zâmbet plăcut.
La joacă să-i scot,
Să-i plimb pe alei,
În cârcă să-i port,
S-alergăm după zmei.
Caut părinți,
Cu un chip luminat,
Să nu fie nici sfinți,
Dar nici cel necurat.
Să-i învăț a citi,
Și povești să le spun,
Ca să știe a iubi,
Și ce-i rău, și ce-i bun.
Caut părinți,
Să îi plimb în landou,
Ca apoi într-o zi,
Să mă nască din nou.
Și copil să le fiu,
Ca un suflet plăpând,
Şi părinți să îi știu,
Mamă, tată spunând,
Să mă strângă la piept,
Să îi simt mai umani,
Să nu stau să-i aștept,
În azil de orfani.