Psalm II - Psalmul sufletului rănit
Doamne, cât de departe ești când cerul mi se frânge?
De ce-mi lași pașii să alunece-n tăcerea adâncă?
În noaptea fără margini strig numele Tău,
Dar ecoul mi se întoarce gol, fără răspuns.
M-ai zidit cu lacrimi și foc,
M-ai învățat dorul și crucea,
Iar acum tremur în praf,
Ca o frunză uitată în toamnă.
Vrăjmașii mei râd și spun:
„Unde este Dumnezeul tău?”
Dar eu îmi port rana în piept,
Ca o rugăciune nerostită.
Ridică-Ți ochii, Doamne, spre valea durerii,
Atinge cu degetul Tău rana mea aprinsă.
Nu mă lăsa să cad în uitare,
Nu mă închide în noaptea fără margini!
Tu ești scutul inimii mele,
Și în Tine nădăjduiește plânsul meu.
Adu-mi lumina zorilor,
Și voi cânta iarăși numele Tău printre vii.
Стихи из этой категории
Dar El, tăcea…
În Grădina Ghetsimani,
Brusc a izbucnit mânia,
Căci Sinedriu și romanii,
Vin să prindă pe Mesia…
Vândut de Iuda spre apus,
Târât ca un tâlhar de rând,
El nu avea nimic de spus,
Doar cerul se vedea plângând.
Mânat cu sulița din spate,
Cu Iuda printre ei ascuns,
Și întrebat de multe și de toate,
El nu avea nimic de spus.
Ajuns spășit la judecată,
În fața lui Caiafa dus,
Cu gândul îndreptat spre Tată,
El nu avea nimic de spus.
Cu martori falși și fără lege,
Cu farisei ce îl hulea,
Îl întrebau dacă e rege,
Dar El, îngândurat, tăcea…
-Ești Fiu al Domnului din cer ?
Caiafa întruna întreba,
Privind la chipul lui sever,
El îi răspunse : - Da !
Smintit de cele auzite,
Neîndrăznind a repeta cuvântul,
Cu ochii afară din orbite,
Își rupse de pe el veșmântul.
Cu toții îl condamnau la moarte,
Și îl scuipau, și îl băteau,
Dar El tăcea cu crucea-n spate,
În timp ce îngerii plângeau.
Sub ochii Săi se rupse cerul,
Întreg pământul se cutremura,
Și-au înțeles cu toți misterul,
De ce Iisus, mereu tăcea...
Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în norvegiană
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Leksjonen om kuben
Et stykke stein er tatt,
han skjærer med en meisel av blod,
skinner med Homers øye,
den er skrapet med stråler
til kuben kommer perfekt ut.
Etter det kysser de kuben utallige ganger
med munnen din, med andres munn
og spesielt med infantaens munn.
Etter det tas en hammer
og plutselig smuldrer et hjørne av kuben.
Alle, men absolutt alle vil si:
– For en perfekt kube det ville vært
hvis den ikke hadde fått et knekt hjørne!
Fara diplomă de poetă
Am început să scriu din întâmplare...
Sau poate că "le am", cum cândva mi s-a spus!
Scriu lacrimi dar și zâmbete și soare,
Chiar și în cel mai dureros apus...
Scriu poezii și cuvântul îmi e nemăsurat
Căci viața m-a făcut să scriu zi şi noapte,
Cu dragoste, iubire și dor înflăcărat...
Din sentimente și emoții trăite în șoapte.
Și când în gând mi se zbat amintiri
Dintr-o poveste și vise pe veci ruinate,
În sufletul meu trăiesc versiuni,
Ce i-au formă într-o superbă mediocritate.
Îmi scriu versul cu zâmbet, durere și chin,
Din rime îmi fac o armură secretă,
Căci scrisul îmi dă putere să spun ce simt
Chiar de nu am diplomă de poetă!
Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
Angel (poezie in engleza)
I'm a sad sweet-hearted angel
yearning for a boy
I'm waiting for him to come
to our house made of clouds
on a sunny day
and I'm still crying
because I miss him so much
and I wish he was here
hugging me and
making me happy.
Răzbunare
Răzbunare, o, dulce răzbunare,
Ai venit ca o ispită
Și mi-ai distrus prietenia toată.
Eu am greșit, tu ai greșit,
Răzbunarea nu va lua sfârșit.
Până nu va fi satisfăcută,
Noi doi vom fii sclavi având în noi o ură neplăcută,
De ce nu putem îngropa securea?
De ce trebuie să ne certăm aiurea?
O viață avem și vrem să o stricăm,
De păcat noi ne tot împiedicăm...
Dar El, tăcea…
În Grădina Ghetsimani,
Brusc a izbucnit mânia,
Căci Sinedriu și romanii,
Vin să prindă pe Mesia…
Vândut de Iuda spre apus,
Târât ca un tâlhar de rând,
El nu avea nimic de spus,
Doar cerul se vedea plângând.
Mânat cu sulița din spate,
Cu Iuda printre ei ascuns,
Și întrebat de multe și de toate,
El nu avea nimic de spus.
Ajuns spășit la judecată,
În fața lui Caiafa dus,
Cu gândul îndreptat spre Tată,
El nu avea nimic de spus.
Cu martori falși și fără lege,
Cu farisei ce îl hulea,
Îl întrebau dacă e rege,
Dar El, îngândurat, tăcea…
-Ești Fiu al Domnului din cer ?
Caiafa întruna întreba,
Privind la chipul lui sever,
El îi răspunse : - Da !
Smintit de cele auzite,
Neîndrăznind a repeta cuvântul,
Cu ochii afară din orbite,
Își rupse de pe el veșmântul.
Cu toții îl condamnau la moarte,
Și îl scuipau, și îl băteau,
Dar El tăcea cu crucea-n spate,
În timp ce îngerii plângeau.
Sub ochii Săi se rupse cerul,
Întreg pământul se cutremura,
Și-au înțeles cu toți misterul,
De ce Iisus, mereu tăcea...
Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în norvegiană
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
Leksjonen om kuben
Et stykke stein er tatt,
han skjærer med en meisel av blod,
skinner med Homers øye,
den er skrapet med stråler
til kuben kommer perfekt ut.
Etter det kysser de kuben utallige ganger
med munnen din, med andres munn
og spesielt med infantaens munn.
Etter det tas en hammer
og plutselig smuldrer et hjørne av kuben.
Alle, men absolutt alle vil si:
– For en perfekt kube det ville vært
hvis den ikke hadde fått et knekt hjørne!
Fara diplomă de poetă
Am început să scriu din întâmplare...
Sau poate că "le am", cum cândva mi s-a spus!
Scriu lacrimi dar și zâmbete și soare,
Chiar și în cel mai dureros apus...
Scriu poezii și cuvântul îmi e nemăsurat
Căci viața m-a făcut să scriu zi şi noapte,
Cu dragoste, iubire și dor înflăcărat...
Din sentimente și emoții trăite în șoapte.
Și când în gând mi se zbat amintiri
Dintr-o poveste și vise pe veci ruinate,
În sufletul meu trăiesc versiuni,
Ce i-au formă într-o superbă mediocritate.
Îmi scriu versul cu zâmbet, durere și chin,
Din rime îmi fac o armură secretă,
Căci scrisul îmi dă putere să spun ce simt
Chiar de nu am diplomă de poetă!
Fii calm, nu te-nerva!
Azi mai mult ca niciodată
De vrei șef mare să fii,
Capul să-ți fie plecat
Iar rușinea să n-o știi.
Ia poziție de ghiocel
Când șefu mare te ceartă,
Că nu-i bine drept să stai
Nici să-i sufli vorbă-n ceafă.
Nu le spune c-ai dreptate
Și-ncerca să schimbi ceva,
Că doar ei cunosc ce-i bine
Deci...fii calm, nu te-nerva.
Fii atent ce scoți pe gură
Mai bine rămâi drept mut,
Când în jur este gâlceavă
Fă-ți din rugă, al tău scut.
Iar, când vezi prostie multă
Și nu știi cum s-o oprești,
Fugi cât te ține puterea
C-altfel tu, te...molipșesti!
Angel (poezie in engleza)
I'm a sad sweet-hearted angel
yearning for a boy
I'm waiting for him to come
to our house made of clouds
on a sunny day
and I'm still crying
because I miss him so much
and I wish he was here
hugging me and
making me happy.
Răzbunare
Răzbunare, o, dulce răzbunare,
Ai venit ca o ispită
Și mi-ai distrus prietenia toată.
Eu am greșit, tu ai greșit,
Răzbunarea nu va lua sfârșit.
Până nu va fi satisfăcută,
Noi doi vom fii sclavi având în noi o ură neplăcută,
De ce nu putem îngropa securea?
De ce trebuie să ne certăm aiurea?
O viață avem și vrem să o stricăm,
De păcat noi ne tot împiedicăm...
Другие стихотворения автора
Epigrame XXXVI
Unui creștin
De sărbătorile Pascale,
Servește-ntruna vin și bere,
Și apoi constată cu durere,
Că-i mort în seara de Înviere.
Colegelor de facultate
Am studiat organica voit,
Colegelor chiar le plăcea chimia,
Privind ades la ele năucit,
A început să-mi placă anatomia.
Întâlnirea de 20 ani a promoției
Mi-am revăzut frumoasele colege,
Dar și-au schimbat fizionomia,
Și am decis…se înțelege,
Să studiez din nou chimia.
Unui chimist
În breaslă vrea să dovedească,
Că-i alchimist de teapă,
Că atunci când bea Fetească,
El urinează apă.
Cărții mele ʺEpigrameʺ
Epigrame am scris sute,
Pe teme vrute și nevrute...
Despre carte a spus experta,
Că-i frumoasă doar coperta!
Colegului meu Cornel
De când frumoasa lui soție,
Îl înșela pe amicul meu Cornel,
Eu îl dezmierd fără să știe,
Și-i spun zâmbind, Coarne-l.
Cuplu
L-am luat ca soț să-mi fie,
C-avea multe dependințe,
După-un an de căsnicie,
Este plin de dependențe.
Punctele cardinale
Patru puncte cardinale,
Cu reperele normale,
Însă am rămas uimit,
Că Est-ul e mai răsărit!
Prietenul la nevoie se cunoaște
Acest proverb de mult folos,
La mine a lucrat pe dos,
Că acea vorbă... la nevoie,
A fost mereu doar: anevoie!
Metamorfoză
Am cunoscut-o la concert,
Avea o slabă cotă,
Apoi încet, încet, discret,
A devenit cocotă.
Subtilitate - la doctor
Fiind la el în cabinet,
Mi-a spus c-un ton discret:
-Pe fișă scrie foarte clar,
Matale ai un Nume-rar!
La doctor
Întreba-i pe asistentă,
La doctor cum e, și cât?
Ea îmi spuse foarte atentă,
Vindecare ai, și atât!
Unui astrolog
Cu telescopu înspre vecina,
Se holba în după-amiezi,
Dar îl surprinse concubina,
Și văzu, și stele verzi.
Indecizie
Alesese varianta,
Să-și înșele și amanta,
Regretându-și nebunia,
A-nșelat-o cu soția.
Unui rugbist
Când are munca separat,
Eșecului îi cade pradă,
Că atâția ani a învățat,
S-o facă la grămadă.
Pribegie
Frăţioare, om pribeag,
Ce de drumuri doar îţi pasă,
Ce-ai venit acum acasă,
Că părinţii nu-s în prag?
Cui să spui tu sărut-mâna,
Ori să-i strângi la piept cu dor,
Că tătuca şi cu muma,
Nu mai sunt colo-n pridvor.
Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,
Cântecele şi povestea,
Că ai strâns atât de multe,
De-a ajuns şi aicea vestea.
Cu amar e plin potirul,
De când maica s-a tot dus,
Cine-o să mai toarcă firul,
Ori să-ntindă furca-n fus?
Şade colo pe uluce,
Coasa plină de rugină,
Iarba, cine s-o mai culce,
Că tătuca-i în ţărână?
Lungă ţi-a fost pribegia,
Noi pe aicea trişti stăteam,
Zi şi noapte tata, muma
Aşteptau plângând la geam.
Du-te colo jos pe vale,
Unde drumu-i la răscruci,
Şi-ai să dai de-o iarbă moale,
Unde plâng trist două cruci.
Nu mai pot iubi
Sufletul mi-a devenit un cimitir fără soartă,
Al iubirilor ucise şi prefăcute în scrum,
Iar eu, preotul şi mulţimea îndoliată,
Ce le-a condus pe ultimul drum.
Un vot în urna disperării e fiecare clipă trăită,
O nouă creaţie a mea, e fiecare om întristat,
Iar cuvintele tandre rostite de iubită,
Au devenit jigniri şi aduceri de păcat.
Privesc fără să văd, ascult fără să aud,
Miracolul invoc la petrecerile din cavouri,
Aici unde speranţele adorm ori se ascund,
Mustrate de demonii coborâţi din nouri.
Mă sfâşii pentru ca să pot trăi,
Iubirile se sting în mine asemeni scânteilor,
Nimic din lumea aceasta nu mai pot iubi,
Căci nu mai pot respecta poruncile zeilor.
Aştept cu nerăbdare vremea când viermii,
Vor visa zâmbitori pe oasele mele,
Şi timpul când mama în mijlocul iernii,
Îmi va pune la cap mănunchiuri de stele.
Așa-mi croiesc din ani cărare
În zori, când umbra se destramă,
Îmbrac în raze gândul meu,
Din roua viselor dau seamă,
Și-n suflet țin un curcubeu.
Pe ramul iernii pun veșmânt,
Din fulgi de dor țes nemurire,
Suflarea mea devine vânt,
Ce poartă urme de iubire.
Cu marea scriu pe stânci poeme,
În valuri pun un vechi refren,
Iar vântul spulberând alene,
Le șuieră ca pe-un blestem.
Și dacă timpul mă îngână,
Îl las să curgă lin, încet,
Iar fiecare clipă bună,
O țin la piept ca pe-un secret.
Așa-mi croiesc din ani cărare,
Prin noapte sorb un gând senin,
Și-n palma vieții trecătoare,
Rămân lumină și suspin.
Când fraţii…
Când fraţii între ei nu mai cuvântă,
Se adună norii negri peste casă,
Pe a bătrână asta o-nspăimântă,
Şi încet, încet tristeţea o apasă.
Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,
Se întorc icoanele cu faţa la perete,
Şi-a lor păcate tainic le jelesc.
Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.
Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,
Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,
La casă i se crapă zilnic temelia,
Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.
Când fraţii se blestemă-n jurăminte,
De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,
Părinţilor le plânge crucea pe morminte,
Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.
Când sângele de mamă urând l-au diluat,
Iar inima încet, încet se împietreşte,
Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,
Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.
Saint-Nazaire, Petit Maroc
În Micul Maroc am stat câțiva ani,
Loara îmi cânta lângă geam,
Vapoare-mi urau La mulți ani!
Și totuși străin mă simțeam.
În zare priveam către casă,
C-o fi înspre nord ori spre est,
Dorul pe suflet m-apasă,
Și pasul mi-i tot mai funest.
Atlanticul e chiar lângă mine,
Cu apa turcoaz mă încântă,
Dar valuri, mari valuri străine,
Doine de doruri îmi cântă.
Lumina din Far mi-i speranța,
Iar pasărea-n zbor mi-e răbdarea,
De aici, de departe, din Franța,
Vă simt dragii mei răsuflarea.
Epigrame XXXVI
Unui creștin
De sărbătorile Pascale,
Servește-ntruna vin și bere,
Și apoi constată cu durere,
Că-i mort în seara de Înviere.
Colegelor de facultate
Am studiat organica voit,
Colegelor chiar le plăcea chimia,
Privind ades la ele năucit,
A început să-mi placă anatomia.
Întâlnirea de 20 ani a promoției
Mi-am revăzut frumoasele colege,
Dar și-au schimbat fizionomia,
Și am decis…se înțelege,
Să studiez din nou chimia.
Unui chimist
În breaslă vrea să dovedească,
Că-i alchimist de teapă,
Că atunci când bea Fetească,
El urinează apă.
Cărții mele ʺEpigrameʺ
Epigrame am scris sute,
Pe teme vrute și nevrute...
Despre carte a spus experta,
Că-i frumoasă doar coperta!
Colegului meu Cornel
De când frumoasa lui soție,
Îl înșela pe amicul meu Cornel,
Eu îl dezmierd fără să știe,
Și-i spun zâmbind, Coarne-l.
Cuplu
L-am luat ca soț să-mi fie,
C-avea multe dependințe,
După-un an de căsnicie,
Este plin de dependențe.
Punctele cardinale
Patru puncte cardinale,
Cu reperele normale,
Însă am rămas uimit,
Că Est-ul e mai răsărit!
Prietenul la nevoie se cunoaște
Acest proverb de mult folos,
La mine a lucrat pe dos,
Că acea vorbă... la nevoie,
A fost mereu doar: anevoie!
Metamorfoză
Am cunoscut-o la concert,
Avea o slabă cotă,
Apoi încet, încet, discret,
A devenit cocotă.
Subtilitate - la doctor
Fiind la el în cabinet,
Mi-a spus c-un ton discret:
-Pe fișă scrie foarte clar,
Matale ai un Nume-rar!
La doctor
Întreba-i pe asistentă,
La doctor cum e, și cât?
Ea îmi spuse foarte atentă,
Vindecare ai, și atât!
Unui astrolog
Cu telescopu înspre vecina,
Se holba în după-amiezi,
Dar îl surprinse concubina,
Și văzu, și stele verzi.
Indecizie
Alesese varianta,
Să-și înșele și amanta,
Regretându-și nebunia,
A-nșelat-o cu soția.
Unui rugbist
Când are munca separat,
Eșecului îi cade pradă,
Că atâția ani a învățat,
S-o facă la grămadă.
Pribegie
Frăţioare, om pribeag,
Ce de drumuri doar îţi pasă,
Ce-ai venit acum acasă,
Că părinţii nu-s în prag?
Cui să spui tu sărut-mâna,
Ori să-i strângi la piept cu dor,
Că tătuca şi cu muma,
Nu mai sunt colo-n pridvor.
Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,
Cântecele şi povestea,
Că ai strâns atât de multe,
De-a ajuns şi aicea vestea.
Cu amar e plin potirul,
De când maica s-a tot dus,
Cine-o să mai toarcă firul,
Ori să-ntindă furca-n fus?
Şade colo pe uluce,
Coasa plină de rugină,
Iarba, cine s-o mai culce,
Că tătuca-i în ţărână?
Lungă ţi-a fost pribegia,
Noi pe aicea trişti stăteam,
Zi şi noapte tata, muma
Aşteptau plângând la geam.
Du-te colo jos pe vale,
Unde drumu-i la răscruci,
Şi-ai să dai de-o iarbă moale,
Unde plâng trist două cruci.
Nu mai pot iubi
Sufletul mi-a devenit un cimitir fără soartă,
Al iubirilor ucise şi prefăcute în scrum,
Iar eu, preotul şi mulţimea îndoliată,
Ce le-a condus pe ultimul drum.
Un vot în urna disperării e fiecare clipă trăită,
O nouă creaţie a mea, e fiecare om întristat,
Iar cuvintele tandre rostite de iubită,
Au devenit jigniri şi aduceri de păcat.
Privesc fără să văd, ascult fără să aud,
Miracolul invoc la petrecerile din cavouri,
Aici unde speranţele adorm ori se ascund,
Mustrate de demonii coborâţi din nouri.
Mă sfâşii pentru ca să pot trăi,
Iubirile se sting în mine asemeni scânteilor,
Nimic din lumea aceasta nu mai pot iubi,
Căci nu mai pot respecta poruncile zeilor.
Aştept cu nerăbdare vremea când viermii,
Vor visa zâmbitori pe oasele mele,
Şi timpul când mama în mijlocul iernii,
Îmi va pune la cap mănunchiuri de stele.
Așa-mi croiesc din ani cărare
În zori, când umbra se destramă,
Îmbrac în raze gândul meu,
Din roua viselor dau seamă,
Și-n suflet țin un curcubeu.
Pe ramul iernii pun veșmânt,
Din fulgi de dor țes nemurire,
Suflarea mea devine vânt,
Ce poartă urme de iubire.
Cu marea scriu pe stânci poeme,
În valuri pun un vechi refren,
Iar vântul spulberând alene,
Le șuieră ca pe-un blestem.
Și dacă timpul mă îngână,
Îl las să curgă lin, încet,
Iar fiecare clipă bună,
O țin la piept ca pe-un secret.
Așa-mi croiesc din ani cărare,
Prin noapte sorb un gând senin,
Și-n palma vieții trecătoare,
Rămân lumină și suspin.
Când fraţii…
Când fraţii între ei nu mai cuvântă,
Se adună norii negri peste casă,
Pe a bătrână asta o-nspăimântă,
Şi încet, încet tristeţea o apasă.
Când fraţii între ei nu-şi mai zâmbesc,
Se întorc icoanele cu faţa la perete,
Şi-a lor păcate tainic le jelesc.
Rugând pe Dumnezeu să-i ierte.
Când fraţii nu-şi mai amintesc copilăria,
Şi larma din odăi a înnăbuşit-o,
La casă i se crapă zilnic temelia,
Şi plânge joaca ce ani a găzduit-o.
Când fraţii se blestemă-n jurăminte,
De suferinţa celuilalt nu le mai pasă,
Părinţilor le plânge crucea pe morminte,
Şi vor din cripte să se întoarcă acasă.
Când sângele de mamă urând l-au diluat,
Iar inima încet, încet se împietreşte,
Cu toţii deopotrivă ei sunt de condamnat,
Şi nici nu merită a mai trăi frăţeşte.
Saint-Nazaire, Petit Maroc
În Micul Maroc am stat câțiva ani,
Loara îmi cânta lângă geam,
Vapoare-mi urau La mulți ani!
Și totuși străin mă simțeam.
În zare priveam către casă,
C-o fi înspre nord ori spre est,
Dorul pe suflet m-apasă,
Și pasul mi-i tot mai funest.
Atlanticul e chiar lângă mine,
Cu apa turcoaz mă încântă,
Dar valuri, mari valuri străine,
Doine de doruri îmi cântă.
Lumina din Far mi-i speranța,
Iar pasărea-n zbor mi-e răbdarea,
De aici, de departe, din Franța,
Vă simt dragii mei răsuflarea.