Eu, nu am uitat lumina…
Eu, nu am uitat lumina,
ce a pătruns în întunericul meu,
zguduind bezna din toată
întunecimea ei...
Ea, nu a cerut nimic,
nu a rostit vreun nume,
dar mi-a despicat noaptea,
cu un fulger imens,
și din adâncul mut al umbrei,
a răsărit un alt eu,
străin de întunericul greu,
care mă ținuse captiv.
Eu, nu am uitat lumina,
ce a răsărit în ochii înlăcrimați,
aprinzând în negura lor,
o licărire a visului viu.
Ea, mi-a ars tăcerea surdă,
sfărâmând umbra gândurilor,
și mi-a deschis în zorii zilei,
calea spre un nou început.
Și, de atunci…
de atunci, lumina nu s-a mai stins,
nici nu a devenit umbră,
ci a rămas undeva,
ca o absență apropiată...
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Confuzie
Poem: Plimbare cu motocicleta în turcă
O primă carte cu versurile lui Grigore Vieru în limba italiană a fost lansată la Chişinău
Poem: Dublu rondelet triolet pentru primăvară
Poem: Amintirea altor vremuri
Descopera posibilitati de carieră pentru cei pasionați de cuvinte și expresie creativă, content writing și editare
Poem: Amintiri despre noi
Poem: Lumini și oglindă
„ROMEO ȘI JULIETA LA MIZIL”-18