Eu, nu am uitat lumina…

O poetesă înseamnă să fii:

Un autor comic , aventurier,

În care se obțin scene amuzante,

Inspirații nu mai trebuie să cer,

Desigur e grozav mereu,

Să creez ceva doar eu,

Poeme,proze, poezii,

Uite ce înseamnă să fii.

When poetry gets better

Humankind is greater

But when the artist stops

Life disappears like a fly that drops

Every time a page is turned

Another human mind grows

Every time you stop reading

Your mind loses the ability

To be as creative

As its ones was being

You should never stop speaking

Cause its the only way to share your being

Never lose your goal

Cause its the only thing that keeps you on the road

You should value the times

When the information touches your mind

Cause its the only time

When you will get something right

Maybe someday you will get what I was saying

Probably today you will think about the words I am sharing

Either you may lose interest

Cause I am not that big on poetry

Хороший, воспитаный мальчик,

Делает вид, что ему грустно,

Порезал руку о бокальчик,

Кровь грязная, но сука вкусная.

Сон на кровати, как на гвоздях,

Не умею ни любить, ни отдавать,

Детская улыбка застряла в пузырях,

Хочу рассвет на балконе встречать.

Не ловить больше психозы,

Жить нормально и тихо,

Начать писать прозы,

И больше не найти выход.

Страсть ломает мне пальцы,

Руки уже дрожат от страха,

Не жить как скитальцы,

Быть спокойным как лицо монаха.

Imaginea hoitului din groapă,

A albiei secată de apă,

A lumii roasă de foame,

Şi-a pruncului ce fără mamă adoarme.

Pribeagul sufletului fără lumină,

Cântecul pasărei oarbe,

Suspinul Domnului răstignit pe colină,

Şi-a sângelui, ce păcatul lumii absoarbe.

Culoarea străvezie a sorţii,

A viermilor ce din leş se înfruptă,

Aidoma cavalerilor morţii,

Şi-a iubirii, ce de ură e suptă.

Nu-mi revin din această corvoadă,

Nu-mi pot scoate din minţi neumanul,

Refuz să mă mai plimb pe stradă,

Fiindcă fratele îmi este exact ca duşmanul.

Lacăte, zăbrele pe suflet,

Rugină de lanţ porţi în sânge,

Fiinţă umană, fiinţă cu zâmbet,

De ce iubirea din tine se frânge?

Cuvinte pline in inimii zbuciumate

Ce bat laolaltă in seri parfumate

Litere legându-se intr-un vals mlădioas

Poezie cu iz primejdios

Fiecare cuvânt aiurit liniștește

Și sufletul necopt înflorește

Asemenea unei flori in miez de primăvara

Ce ridica de pe umeri o povară.

După o iarna grea, plină de zile osândite

Vara aduce slove inedite

Ca intr-o pânza totul se țese frumos

Și viața începe sa prindă sens prețios.

Be there for me
With that beautiful warm
Smile
My prince of peace
Be there for me
When I swim in your lakes
My prince of peace
Also, it is Summer now
And we are also having a
Heath wave
I could not stand the heat
So I had to swim in the lake
For a few hours
To cool me off
When I got out of the
Lake I was feeling just fine
Also, the heath has
Killed a lot of people already
That has a heart problem
Also we haven't had any rain
Yet to cool the earth
I wish that tomorrow will
Rain
That is what I am hoping
For

Cât mi-aș dori să ne-întâlnim, 

Nu mult, măcar pentr-un minut, 

Colegi de clasă iar să fim, 

Acei haioși, ce-am fost demult. 

Apoi, așa bătrâni precum suntem, 

În fața clasei să ieșim pe rând,

Şi plini de tracul ce-l avem, 

Să spunem fiecăruia câte-un cuvânt. 

De pildă, eu, la fete le-aș rosti, 

Că deopotrivă le-am iubit pe toate, 

Și-n acea zi când ne vom întâlni, 

Am să le dărui garoafe și mușcate. 

Iar pe băieți i-oi strânge-n brațe bucuros, 

Și-ntreaga ziuă vom petrece, 

Ne-om aminti de tot ce-a fost frumos, 

Și cum pârdalnica de viață ne petrece. 

În trista mea înţelepciune,

Sub aura ce am hulit-o,

Am râs, am plâns, am fost minune,

Minune ce am irosit-o.

Cu-n mers trădat de călcătură,

Cu paşi bolnavi şi mult prea mari,

Scuipând din ochi mister şi ură,

Am spânzurat poeţi şi cărturari.

Cu Dostoevski, Goethe, Eminescu,

Nopţi albe am mâncat pe pâine,

Râdea de noi bătrânul Maiorescu,

Căci nu ştiam de-i azi ori mâine.

Biblioteci am ars zâmbind,

Din cărţi mi-am construit coşciug,

Cu Shakespeare m-am trezit dormind,

Iar cu Giordano am ars pe rug.

Noi suntem toți de la țară,

Cu fața curată,

Cu vorba mai rară,

Cu treapta mai 'naltă la scară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu somnul pe frunze afară,

Cu gândul ce-ntruna ne zboară,

Spre zori și apoi înspre seară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu mână vânjoasă de fiară,

Cu spatele drept care cară,

Orice povară...

Noi suntem toți de la țară,

Țăranul ce câmpul își ară,

Copilul cu vita de sfoară,

Roada ce șade-n cămară.

Noi suntem toți de la țară,

Cu viața și dulce, și-amară,

Cu ruga către Fecioară,

În fiece seară.

Vă spun pentru ultima oară,

Nu suntem o pradă ușoară,

Iar neamul nicicând n-o să piară,

Căci suntem toți de la țară.

Vânt pribeag ce știi de toate,

Lumea-n lat și-n lung străbați,

Spre durerea mea te-abate,

Înspre ochii înlăcrimați,

Suflă-ntruna cu putere,

Chiar de ninge, chiar de-s ploi,

Oblojește a mea durere,

Şi-adu-mi mândra înapoi.

Codrule cu frunza deasă,

De-ai văzut, de-ai cunoscut,

Pe frumoasa mea aleasă,

Freamătă al meu sărut,

Răspândește-l în poiană,

Pe-un trifoi cu patru foi,

Ca frumoasa-mi Cosânzeană,

Să se-întoarcă înapoi.

Murgule cu coamă-n vânt,

Ce copita-ți știe zarea,

Dacă pașii ei s-au frânt,

Ori i s-a pierdut cărarea,

Tu, necheză-n noaptea grea,

Fă să tremure pământul,

Să-mi audă inima,

Și să-i regăsesc cuvântul.

Lună albă, sus pe cer,

Ce-i veghezi visarea lină,

Pune-n raza ta mister,

Să-i aline noptea plină,

Spune-i blând că dorul arde,

Că-l purtăm triști amândoi,

Și că-n lume, orișiunde,

Drumul duce și-napoi.

Vânt pribeag, de-ai dus chemarea,

Peste dealuri, peste văi,

Spune-i blând că așteptarea,

Fulgeră în ochi văpăi,

Suflă-i dorul meu în șoapte,

Fă-l să-i mângâie obrazul,

Găzduiește-o peste noapte,

Spulberând din ea necazul.

Codrule cu rădăcini,

Prinse-n vremea trecătoare,

De-ai văzut-o între străini,

Dă-i din frunza ta iertare.

Fă să-i crească-n pași lumina,

Drumul lin să-i faci spre casă,

Căci aștept bătu-m-ar vina,

Singur, ca o umbră ștearsă.

Izvor tainic din poveste,

Ce-ai văzut atâția pași,

Spune, unde doru-mi este,

Unde-s ochii ei cei dragi?

Curgi și du-i o mângâiere,

Spală-i gândul de-ntristare,

Lasă-i, susurând, plăcere,

Din iubirea mea cea mare.

Soare blând de dimineață,

Ce-i săruți pleoapa ușor,

Dă-i din raze o speranță,

Spune-i cât îmi e de dor.

Lasă-i strălucire-n cale,

Pasul fă-i-l voinicesc,

Să-i pot da îmbrățișare,

Și să-i spun cât o iubesc.

Dacă-i scris să se întoarcă,

Ca izvorul spre ocean,

Îi voi fi și țărm și barcă,

Și-oi iubi-o an de an,

Dar de-i dusă-n altă zare,

Fără gând de-a mai privi,

Voi rămâne ca o floare,

Ce nu-i dat spre a-nflori.

E timp. Mai am timp să aștept,

Cufundat într-o tăcere răzleață,

Și dorm cu fluturii pe piept,

Să pot zbura în zori de dimineață.

E timp. Îi văd corabia cum trece,

Cum lasă-n urmă valuri de tăcere,

Și dorm sub cap c-o stâncă rece,

Să împietresc în zori a mea durere.

E timp. Îl văd pe Cronos ațipit,

Și-n noapte cum tăcerea plouă,

Și dorm pe-o muchie de cuțit,

Să pot taia amurgul pe din două,

Ca timpul să înceapă să alerge,

Tăcerea surdă în urmă să o lase,

Iar zorile de-ndată să dezlege,

Lumina ce prea mult întârziase.

Deschide ușa mamă,

Că lungă-i depărtarea,

Aștept, și bag de seamă,

Că n-ai primit scrisoarea.

Deschide odată mumă,

Căci ușa stă să frângă,

Tot podul casei sună,

Fereastra dă să plângă.

Deschide mamă dragă,

Căci bat de dimineață,

Și-oi bate noaptea-ntreagă,

Doar să te știu în viață.

Deschide maică sfântă,

Căci ziua e cam dusă,

Deja cocoșul cântă,

Iar eu adorm pe ușă.

Deschise bucuroasă,

Iar eu acum aflai,

Nu ușa de la casă,

Ci ușa de la rai…

Căci moartea fu la ea,

C-o zi-naintea mea,

Iar ea ducându-mi dorul,

Crezu că e feciorul.