Lecţia despre cub de Nichita Stănescu în portugheză
Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!
A lição sobre o cubo
Um pedaço de pedra é tirado,
ele esculpe com um cinzel de sangue,
brilha com os olhos de Homero,
está raspado com raios
até que o cubo saia perfeitamente.
Depois disso eles beijam o cubo inúmeras vezes
com a sua boca, com a boca dos outros
e principalmente com a boca da infanta.
Depois disso, um martelo é levado
e de repente um canto do cubo desmorona.
Todos, mas absolutamente todos dirão:
- Que cubo perfeito teria sido
se não tivesse um canto quebrado!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: ecaterina valcescu
Data postării: 1 octombrie 2023
Vizualizări: 198
Poezii din aceiaşi categorie
Galerie de artă subacvatică
Ascensorul ne transportă către o lume a picturilor,
Până să coborâm pentru a putea ajunge, vedem pești exotici viu colorați, rechini, nudibranhii (curcubeu viu al marilor și oceanelor), tot felul de melci marini,
Ajungem la destinație
Ca să vedem acea minunăție,
Sunt opere de artă atârnate pe pereții galeriei,
Frumos luminate la exterior cu LED-uri fluorescente,
Faptul că vedem pești prin pereții galeriei îi adaugă un plus de viață,
Uneori se mai stârnește furtună marină și parcă ar fi ceață,
Vedem așadar picturi: de epocă, mai în stil renascentist, creații artistice futuristice italiene
Picturile devin parcă mai dinamice datorită detaliilor estetice,
Opere cubiste, cu foarte multe unghiuri, portrete realizate din tot felul de jocuri ale conturului,
Peisaje avangardiste cu apus de soare venețian, străzi înguste și foarte multe case zugrăvite, când roz, când turcoaz, mov deschis, când galbene, cu palmieri,
Peisaje cu castele din Spania, fortărețe, fel și fel de citadele,
La secțiunea mai amuzantă a galeriei vedem picturi suprarealiste:
Un pește care stă la masă și este servit cu caviar,
Turbină eoliană de care s-au prins parașutiștii și îi învârte ca la bâlci,
Tiroliană de care atârnă țurțuri și pe care se face patinaj artistic, mai zărim în alt tablou,
În altă imagine, vedem un ocean înghețat din care crește iarbă de gheață, arbori de gheață, o junglă de gheață, sunt liane de care se agață cimpanzeii, și ei tot înghețați,
Mai apare și câte un portret al unei pisici voiajoare ce călătorește cu balonul cu aer cald
Și, de ce nu? Întâlnim și operă realistă:
Vedem o fructieră aurie ce se vrea a fi o frunză convexă în care stau fructe.
Ele sunt foarte realist redate prin cum cade lumina pe ele, prin cum se vede umbra, prin acest joc al contrastelor,
...Trebuie să recunosc, s-au păstrat foarte bine ținând cont că este o galerie subacvatică și umiditatea este maximă...
Începem să ne apropiem de genurile care îmi plac cel mai mult
Observăm pictură expresionistă,
Femeie care strigă în ogor și parcă tot tabloul este realizat din valuri de culoare,
Firele subțiri de pensulă s-au amestecat pentru a-i da formă,
Apoi vedem pictură în ulei, cu foarte multă apă, portretul unei doamne în vârstă, în nuanțe, când gălbui, când mai roșiatice, când de verde la ochi, când mai bej la pălăria pe care o poartă, saturația culorii nu este cine știe ce intensă,
Privit de departe, seamănă cu un vitraliu,
Mai vedem și un cuplu care se plimbă prin parc, toamna, seara, la lumina felinarelor, tablou realizat din bucăți de puzzle.
În altă parte, ne delectăm privirile cu peisaje, un oraș cu blocuri-turn, clădirile au fost realizate din carouri,
Mai vedem câte o persoană în funcția de curator al unui muzeu, destul de plinuță tipa, dormind pe o canapea la intrarea în muzeu, opera o prezintă dormind bine, uitând de toate grijile, părul răsfirat pe pernă, un braț întins, mai are puțin și cade de pe canapea,
Alt tablou prezintă un pahar de vin alb, totul este pictat în nuanțe de galben, atât paharul prezentat în prim-plan, cât și fundalul încețoșat cu sclipiri, pe ici pe colo de galben, când mai deschis, când mai închis, când poate auriu.
Ajungem și la opera impresionistă:
Vedem pictat un bulevard, stropit parcă cu apă, cu pete de culoare aruncate spontan pe tablou, liniuțele foarte fin trasate vor să arate că mergem pe o străduță tot înainte, foarte frumos, doar în nuanțe de gri, negru, albastru închis, dar și galben pentru a arăta partea luminată de felinare, nu este nicio mașină, suntem doar noi cu noi înșine,
Dar, nu in ultimul rând, întâlnim artă abstractă:
Un tablou ce nu seamănă cu nimic altceva decât cu o cârpă care a adunat pe ea toate culorile picturilor prezentate anterior;
Aceasta câștigă pentru că are câte ceva din fiecare, este în același timp și cubistă, și expresionistă, suprarealistă, realistă, impresionistă, este orice ne-am putea dori, are atâta culoare pe ea, a fost experimentul care a dat naștere întregii galerii, de aceea și este atât de diversificată.
Cel mai frumos tablou din întreaga galerie.
Soarta
Auzeam pescărușii la geam,
În timp ce cu soarta vorbeam,
Iar strigătul lor de extaz,
Îmi intră în trup prin obraz,
Cu marea pe aripi se înalță,
Pe mine cu apă mă încalță,
Prin focul din piept să mă plimb,
Şi dorul de moarte să-l sting.
Brațele le simt mai ușoare,
Într-un ochi îmi răsare un soare,
Din umeri oarecum nefiresc,
Două lungi aripi îmi cresc,
Şi zbor peste viață și moarte,
Ciugulind un poem de pe-o carte,
Celalt ochi în gheare-l împlânt,
Să văd ce mai e pe pământ.
Și plutesc peste chin, nenoroc
Cu mârșava soartă în cioc,
S-o arunc undeva în genune,
Să renasc fără soartă pe lume.
În zadar în finlandeză
Primăvara, cu sufletul vibrând,
Fericirea o așteptăm visând,
Iar în toamnă, când speranțe mor,
Ne rămâne un nor,
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce nu mai vin,
Legănând doar un vis fugar
Noaptea pururi cer senin,
Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,
Dar în cor vedem că tot a fost un vis.
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce tot dorim,
Atât nu mai vin!
Așteptăm cu toții în zadar
Fericiri ce ne ocolesc
Și în suflet se cern amar
Gânduri ce ne amăgesc,
În zadar vom implora,
În zadar vom aștepta
Fericiri ce atât dorim
Atât nu mai vin!
Keväällä sielun värähteleessä,
Odotamme onnea unelmoimalla,
Ja syksyllä, kun toivot kuolevat,
Meillä on pilvi jäljellä,
Me kaikki odotamme turhaan
Onni, joka ei koskaan toistu,
Kehto vain ohikiitävä unelma
Yöllä taivas on aina kirkas,
Liidämme hullun kaipuun paratiisiin,
Mutta kuorossa näemme, että se oli silti unta.
Me kaikki odotamme turhaan
Onni, joka karkaa meidät
Ja sielussaan ne seulovat katkerasti
Ajatukset, jotka pettävät meitä,
Turhaan me anomme,
Odotamme turhaan
Onnea, jota aina haluamme,
En tule enää!
Me kaikki odotamme turhaan
Onni, joka karkaa meidät
Ja sielussaan ne seulovat katkerasti
Ajatukset, jotka pettävät meitä,
Turhaan me anomme,
Odotamme turhaan
Onnea haluamme niin paljon
En tule enää!
Liceu de George Bacovia în spaniolă
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Escuela secundaria
Escuela secundaria, - cementerio
De mi juventud
Maestros pedantes
Y exámenes difíciles...
Y hoy me haces estremecer
Escuela secundaria, - cementerio
¡De mi juventud! –
Escuela secundaria, - cementerio
Con largos pasillos –
hoy ya no soy yo
Y me duele la mente...
Ya no quiero nada -
Escuela secundaria, - cementerio
Con largos pasillos... –
Escuela secundaria, - cementerio
De mi juventud
Me diste al mundo
En las fuertes olas,
Tan indiferente...
Escuela secundaria, - cementerio
¡De mi juventud!
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Bucluc
Într-o bunã dup-amiazã,
- Lucrãtura lui doi-lei -
Sã vã zic în trei cuvinte
Ce pãţi eu, dragii mei!
Tam-nesam, în faptul serii
Ce îmi vine, mãi nepoate:
Sã pornesc într-o plimbare,
Cãţãrat pe douã roate.
Sfânta Vineri? Nana Veta?
Ce pãrere aveţi voi?
Nu ştiu cine mã împinse
Sã mã duc cu motoreta
Pân-la Recea şi-napoi.
Sã vedeţi voi poznã mare
- Lucrãtura lui doi-bani -
Sã dea drumul pe cãrare,
Om la patruzeci de ani!
Dup-aceea mi-am dat seama,
Când mã întorsei în sat:
De mergeam cu bicicleta,
Eram mult mai câştigat!
Ce sã vã mai zic eu, vouã?...
Pe la pod la Dobârleşti,
Îmi fãcui o pozã, douã:
"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"
Plec la drum...nevoie mare!
Neoprind, huh, decât, doar
Pentru-o scurtã rãsuflare
Lângã cruce, la Stejar.
De tras, trage. N-am ce zice.
Nici nu cred în ghinion,
Cã-i mergea rablei motorul
De credeai cã-i avion!
Stai aşa...sã dãm o turã
Şi, ca sã mã rãcoresc,
Pânã sus, în fundãturã
Nici gând n-am sã mã opresc!
N-am mers trei sute de metri
Şi, aşa cum intuiţi,
Îmi blocã Ocolul, drumul:
Ãştia-s primii nesimţiţi!
Sã nu lase peregrinul
Sã ia aer de pãdure,
Sã-i opreascã-n drum motorul
Şi plãcerea sã i-o fure!...
Nu-i nimic! Lasã cã mergem
Pân-la Recea, de-astã datã!
Sper sã n-aibã-n gând şi aia
Sã ne-aştepte încuiatã!
Şi, pornirãm împreunã...
Toate bune şi frumoase,
Prin pustia de pãdure,
Fãrã câini şi fãrã case.
Cel puţin cu prima roatã,
Nu ştiu cum am nimerit
Cã m-am pomenit deodatã,
Peste-un şarpe-ncolãcit.
Când vãzui cum scoase limba
Şi striga: "Ia stai, niţel!"
Mã-ntorsei, cu amândouã,
Înc-o datã, peste el.
Şi îl ajutai sã moarã:
De-aia mã-ntorsei grãbit.
Cã voiam, de bunãoarã,
Sã fiu sigur c-a murit.
Mã opri în drum, la Romcea
Şi-i fãcui câteva poze
Mobrei, care, uite, nene,
Merge-un ceas, cu douã doze!
Iacã Recea şi cabana,
Uite capãtul de drum!
Dar, pânã la capãt iacã
Ce noroi!... Acum, e-acum!
Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,
Îmi fac vânt...ce credeţi voi?
Ce-i a trece cu motorul
Drept prin groapa cu noroi?
Urc pe şauã, bãrbãteşte,
Îi dau gaz şi mai apoi
Intrai, cât ai zice "peşte",
Pân-la osie-n noroi!
Apoi, ce sã mai vezi, frate?
Un tractor trage acum
Douã trunchiuri, rãsturnate
De o drujbã, peste drum.
Lemnele de-a curmezişul,
Tu, urcat pe douã roţi,
Drumul tãu înspre Fintoaga
Mai continuã-l, de poţi.
Nu ştiu dacã mã veţi crede
Ce vã spun eu vouã-acum:
Mobra ajungea-n Fintoaga,
De nu se strica pe drum.
Înc-un amãnunt uitasem,
Fraţilor, şi voi, surori,
Scumpul lanţ, pânã la Recea
Mi-a sãrit de şapte ori!
Când vãzui eu cum stã treaba,
Zisei: "Hai, cã plec-napoi!
Şi, zicând, trecui cu groazã
Înc-o datã, prin noroi.
Şi, atunci când n-ai ce face
Şi când nu ai ce lucra,
Te mai duci şi pân-la Bulza
Cu motorul... numa-aşa!
Şi aşa cum apucasem
Sã vã povestesc eu vouã,
Pe la panta de la Moarã
Mi se rupse lanţu-n douã.
Uuuiii...ce mai chinezãrie!
S-o-ncãlzit de... sã ia foc!
Şi întins, şi-o zalã ruptã,
Ce sã-l pot pune la loc?!
Şi, cãznindu-mã cu lanţul,
Cum eram murdar pe mâini
Aş fi dat anunţ în presã:
"Dau motorul pe doi câini!"
Întunericul se lasã
Se aud paşi prin frunziş...
Trebuia sã fiu acasã,
Nu cu mobra pe Peştiş!
Scot degrabã telefonul,
Cat un numãr, cat...şi cat...
Vreun viteaz din Cãprioara,
Sã mã tragã pânã-n sat.
De-aş avea eu cum o duce
Pân-la podul de beton...
Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,
Nici semnal la telefon!
Scuturai cumplita rablã,
Chit cã nu era a mea,
Şi-i dãdui douã picioare,
Cã nu mã putui rãbda!
Cât clipeşti, veni iar gândul:
"Cine mã pusese, oare,
Ca sã mã complic degeaba,
Sã car rable? N-am picioare?
De am poftã de plimbare?"
Ştiu ce zici: despre Yamaha
Cum poţi sã vorbeşti aşa?
Dar tu o lãsai acolo
De erai în pielea mea!
Mã porni eu la plimbare
Şi, cu gândul la zãvoi,
Nu mi-am luat nici de mâncare,
Cã...vin repede-napoi!
Şi aşa, pe nemâncate,
Motoreta lui Dobrei,
N-a fost ea cãratã-n spate
Niciodatã-n viaţa ei...
Cum vã povesti, Yamaha
Îmi veni mie de hac!
Da-i spusei şi eu, cumetrii:
"Hârburi nu mai vreau în veac!"
Mã trezi cã îmi intrarã
Nişte pietre în papuc;
Şi-n curând se fãcu searã:
L-aşa om, aşa bucluc!
~Peisagistică și grai bănățean ~
Alte poezii ale autorului
Bun e vinul ghiurghiuliu de Maria Tănase în maghiară
Bun e vinul ghiurghiuliu,
Cules toamna pe târziu,
Mai pe brumă, mai pe-omăt,
Mult mai beu şi nu mă-mbăt.
M-am jurat că n-oi mai be,
Dar eu nu mă pot ţine,
Bun îi vinul, bine-mi place,
Nu ştiu viei ce i-oi face.
Vinişor de poamă rară
Se suie-n cap făr' de scară,
Vinişor de boghi verzi
Face pe om de nu-l vezi.
Bun e vinul şi gustos,
Când îl bei cu om frumos.
Dar de-l bei cu om urât,
Se opreşte vinu-n gât.
A könnyű vörösbor jó
A könnyű vörösbor jó,
Késő ősszel betakarították,
Többet a fagyról, többet az emberről,
Sokkal többet iszom és nem iszom be.
Megesküdtem, hogy soha többé nem iszom
De nem tudom tartani magam
Jó bor, jó szeretem,
Nem tudom, mit fognak tenni vele.
Ritka almabor
Létra nélkül mászik a fejébe,
Zöld forgóvázak szőlősora
Tedd láthatatlanná az embert.
A bor jó és ízletes,
Amikor egy jóképű férfival issza.
De ha egy csúnya emberrel issza,
A bor megáll a torokban.
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în finlandeză
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
Roald Dahlin fiktiota tosielämässä
Roald Dahlin lastentarina Matilda sisältää myös totuuden siemen. Matildan muotokuva (pieniä poikkeamia Matildasta, joka näkyy hänen kirjoituksissaan) on olemassa jokapäiväisessä elämässä. Tuo henkilö teki permutaatioita, logaritmeja, en tiedä minkä asteen yhtälöitä, laskelmia 1000 potenssiin käyttämättä puhelimen laskintatoimintoa, luki 4-vuotiaasta lähtien, näki omia kiinnostuksen kohteitaan ja intohimojaan vanhemman sisarensa aikana. laittoi kynsiensä kynsilakkaa ja hänen veljensä katsoi jalkapallo-ottelua en tiedä minkä argentiinalaisen joukkueen kanssa, jos hänen isänsä aliarvioi häntä, hän tahrasi useimmiten käyttämänsä takin vuorauksen roll-on antiperspirantilla, hän tiesi kuinka paljon aikaa loppuu kaikista hänen kulhossaan olevista muroista, hän tiesi myös, kuka hänelle toimittaisi, ja ennen kuin ne loppuivat, hän valitsi aina yrityksen maidon (koska hän piti vain siitä), hän saattoi myös kertoa näyttää kuinka paljon kaataa, jotta pöytäliina ei tulviisi, hän tiesi, kuinka olla nauramatta tansseissa astumalla kumppaninsa jalkaan, hän tiesi milloin sataa paljon paremmin kuin AccuWeather-sovellus, hän tunsi kun Hänet hylkäsivät tai hyväksyivät ne, jotka vannon, hän tunsi usein olevansa väärinymmärretty, vaikka hän ymmärsi kaikkia koko ajan, hän tiesi kaikkien syyt ja pelot, hän tiesi, ettei saisi olla huonompi, hän tiesi kuinka taistella oikeuksiensa puolesta , oikeuden ja totuuden puolesta. Hänelle oli aina väliä, mikä oli oikeudenmukaista. Hän on aina ollut rauhallinen, maanläheinen ihminen, mutta yhtä hauska. Kaikkien ponnisteluja laulaen ketään ei jätetty vääryyden kohteeksi tai huomiotta jättämättä.
Hän näki jokaisen aikomukset, mikä jokaista ihmistä elävöittää, mikä virkistää, mikä masentaa tai väsyttää. Hän tiesi, keneen luottaa ja kuka olisi pettänyt hänet monimutkaisemmassa tilanteessa. Cam saattoi melkein kuvitella, mitä odottaa jokaiselta, miten he reagoisivat, mikä saisi heidät yhteistyöhön tai torjuisi yhteistyön idean, kuinka he keskustelisivat kunkin kanssa erikseen. Kukaan ei voinut yllättää häntä millään, hän tunsi useimmat tilanteet, joita matkan varrella voi syntyä.
Hän näki ihmisten luonnollisen kauneuden, ei keinotekoisen kauneuden, että he meikkaavat, että he laittaisivat huulipunaa, että he tekisivät hiuksiinsa täyteläisen volyymin tai että he olisivat kuntosalilla työstäen kaikkea. lihasryhmiä. Ei, ei mitään sellaista, hän arvosti ihmisiä sellaisena kuin he olivat, ei sitä, miltä he halusivat näyttää. Hän ei tarvinnut turhaa kosmetiikkaa, luonnollisuus oli todellisinta, siksi hän oli kaunis. Erikoisinta hänessä oli se, että hän arvosti ihmisiä sellaisena kuin he olivat, ei välttämättä sitä, mitä he tarjosivat tai todistaisivat. Kaikki tämä tapahtui, koska hän näki ihmisiä kaikista näkökulmista, imeytyi heidän katseensa, luki niitä ikään kuin hän lukisi romaaneja. Hän oli innokas tarkkailemaan jokaisen persoonallisuuden yksityiskohtia, ottamaan jokaisesta parhaan, aivan kuten mehiläinen kerää siitepölyä kukista käsitelläkseen ja muuttaakseen sen hunajaksi.
Oli vaatimaton, hän tajusi, mitä hän voisi tehdä ja mitä ei. Hän ei koskaan ajatellut hetkeäkään, että hän voisi tehdä kaiken yksin. Hän tiesi rajansa. Hän ymmärsi, että on tilanteita, joissa hänen on myös neuvoteltava tuttujensa kanssa voidakseen antaa heidän mielipiteensä ja toimiakseen tapauksen tietäen.
Hän ymmärsi erittäin hienosti ja huolellisesti omien tekojensa seuraukset ja kuinka ne voisivat vaikuttaa hänen ympärillään oleviin.
Roald Dahlin kirjan hahmo voisi löytää nykyajan vastineensa kenestäkään muusta kuin Ceciliasta.
Nu ne-am fi așteptat în italiană
Făcând o plimbare, cu multă vreme în urmă,
Vezi pietoni liniștiți, semaforul îi stresează,
Precaut ei traversează,
Pe bancă, în parc, cu nasul în ziar, ei noutăți iar scurmă,
Se duc la piață, apoi la teatru,
Deja este ora patru,
Încă nu sesizează nimic,
Ceva ca un purice, dar care merge mult mai ritmic,
Merg și la prieteni, se simt bine, râd, glumesc,
Mai trece o oră și chiar ațipesc,
Au adormit toți în aceeași sufragerie,
Înghesuită, cu ușa tot găurită (să treacă pisica), își cer scuze că au dormit toți ca în colivie,
Pleacă acasă, timpul zboară,
Ce urmează ne înfioară,
Prietenii, prietenilor care au cumpărat din piață scriu revoltați,
Nu i-am mai văzut atât de enervați,
"Mai investiți și voi în ce fel de șampon doriți,
Orice, doar să vreți să-l folosiți,
Ne-ați umplut de păduchi
Ne-ați dezamăgit, noi nu am face în veci așa ceva,
Să vă fie rușine,
Vă mustră prietenii voștri care vă trimit doar urări de bine"
Da, bine...zi făină, nu am nimic,
Sigur e totul doar la nivel psihic,
Au citit prea mult din ziare,
Nu aveam de unde să luăm, în Portugalia doar am fost stagiare,
Fă, nu auzi fă, cum te simți?
N-am nimic, dar să ne facem totuși un test,
Nu pot să cred, fată, uită-te și tu???!!
Da fată, ce?...nu pot să mă uit la păr, că tu..
Ce fată?
Mai ia niște vată,
Încerc să îi prind, să îi arunc pe geam,
Dar nu reușesc să capturez măcar unul din neam,
Fată, am putea încerca o metodă mai diferită,
Dar, care știu că totuși merită,
Ne decolorăm părul, ne alegem cea mai deschisă nuanță de blond norvegian,
După, îl vopsim în ce culoare vrem,
Păduchii nici nu vor apuca să își dea seama ce se întâmplă,
Că noi suntem harnice, vopsim fiecare firicel și de la tâmplă,
Da fata mea, ce m-aș face fără ideile tale, păduchii vor arde, se vor asfixia, noi nu trebuie să facem nimic, doar să avem grijă, să ne descâlcim riguros, să ne asigurăm că scăpăm de orice vizitatori nepoftiți, pe undeva, prin păr, rătăciți,
Da fată, exact, eu ce îți ziceam?
Nu știu, la un film între timp mă uitam...
După multe secole vedem rezultatul...
Care, nici nu ar fi putut să fie altul...
Fată, s-a prins foarte bine culoarea de firul de păr, estetic sunt mulțumită,
Acum mă pieptăn, să văd ce au pățit acei gândaci,
Da, acum sunt albaștri, verzi, au fost vopsiți și ei, ce să mai faci?
Față, nu mai avem păduchi, am scăpat, mergem să sărbătorim la crâșmă, cu o limonadă,
Sper să nu mai pățim ca în Portugalia, la acea terasă din ogradă.
(De acolo s-ar crede că și-ar fi achiziționat și acei păduchi...)
Non ce lo saremmo aspettato
Facendo una passeggiata, tanto tempo fa,
Vedi pedoni pacifici, i semafori li stressano,
Cautamente attraversano,
In panchina, al parco, con il naso nel giornale, si sentono notizie in continuazione,
Vanno al mercato, poi a teatro,
Sono già le quattro
Ancora non mi accorgo di nulla,
Qualcosa come una pulce, ma va molto più ritmicamente,
Vado anche dagli amici, stanno bene, ridono, scherzano,
Passa un'altra ora e mi sto davvero appisolando,
Si addormentarono tutti nello stesso soggiorno,
Rannicchiati insieme, con la porta ancora aperta (lascia passare il gatto), si scusano di aver dormito tutti come in gabbia,
vai a casa il tempo vola
Ciò che viene dopo ci fa venire i brividi,
Amici, agli amici che hanno comprato al mercato, scrivete indignati,
Non li ho mai visti così arrabbiati prima,
"Investi anche nel tipo di shampoo che preferisci,
Qualsiasi cosa, voglio solo usarla
Ci hai riempito di pidocchi
Ci hai deluso, non faremmo mai una cosa del genere,
Vergognatevi,
I tuoi amici che ti mandano solo auguri ti rimproverano"
Sì, beh... farina del giorno, non ho niente,
Ovviamente è tutto solo a livello psicologico,
Leggono troppo i giornali,
Non avevamo nessun posto dove portarci, in Portogallo ero solo stagista,
Non senti, come ti senti?
Non ho niente, ma facciamo comunque un test,
Non posso crederci, ragazza, guarda anche te???!!
Sì ragazza, cosa?...Non posso guardarti i capelli, perché tu...
quale ragazza
Prendi un po' di cotone idrofilo,
Cerco di prenderli, buttarli dalla finestra,
Ma non riesco a catturarne nemmeno uno del genere,
Ragazza, potremmo provare un metodo diverso
Ma chissà che ne valga ancora la pena,
Ci schiariamo i capelli, scegliamo la tonalità più chiara del biondo norvegese,
Dopo, lo dipingiamo nel colore che vogliamo,
I pidocchi non si renderanno nemmeno conto di cosa sta succedendo,
Poiché siamo diligenti, dipingiamo ogni filo del tempio,
Sì ragazza mia, cosa farei senza le tue idee, i pidocchi bruceranno, soffocheranno, non dobbiamo fare nulla, solo stare attenti, districare con rigore, fare in modo di eliminare eventuali visitatori non invitati, da qualche parte, attraverso i capelli, vagano,
Sì ragazza, esattamente, cosa ti stavo dicendo?
Non lo so, nel frattempo stavo guardando un film...
Dopo molti secoli vediamo il risultato...
Il che non avrebbe potuto essere altrimenti...
Ragazza, il colore ha aderito molto bene ai capelli, esteticamente sono soddisfatto,
Ora mi sto pettinando, per vedere cosa è successo a quegli insetti,
Sì, ora sono blu, verdi, sono stati dipinti anche loro, cosa fare?
Faccia, non abbiamo più i pidocchi, siamo scappati, andiamo a festeggiare all'osteria, con una limonata,
Spero che non finiamo come in Portogallo, su quella terrazza in giardino.
(È lì che penseresti che avrebbe preso quei pidocchi...)
Melancolie de George Bacovia în portugheză
Melancolie
Ce chiot, ce vaiet în toamnă...
Şi codrul sălbatec vuieşte -
Răsună-n coclauri un bucium,
Şi doina mai jalnic porneşte.
- Ascultă, tu, bine, iubito,
Nu plânge şi nu-ţi fie teamă -
Ascultă cum greu, din adâncuri,
Pământul la dânsul ne cheamă...
Melancolia
Que grito, que choro no outono...
E a floresta brava cicia –
Ressoa no vazio uma corneta,
E a doina mais triste inicia.
- Não chores e não tenhas medo,
Ouve, tu, ouve bem, minha dama, –
Ouve forte, das profundezas,
A terra a uma dança nos chama...
"Ja, einmal ich träumte" în portugheză
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ich glaube nicht an Träume, so sehr ich auch versuch',
doch hoff' ich eines Tages nur dich zu seh'n
beim Purpursonnenaufgang, wenn wir uns wiederseh'n,
denselben Weg wird an geh'n.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Wie noch nie im Leben fühlt' ich so ein Glück,
denn zum ersten Male lächelst du zurück.
Ja, einmal ich träumte von einem Sonnenstrahl,
auf dem wir uns trafen, irgendwo im All.
Der Traum geht zu ende, die Sonne sank ins Meer
und als ich erwachte, fand ich dich nicht mehr.
Sim, uma vez sonhei
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Eu não acredito em sonhos, não importa o quanto eu tente
Mas espero que um dia eu te veja
no nascer do sol roxo, quando nos encontrarmos novamente,
o mesmo caminho será seguido.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Eu não acredito em sonhos, não importa o quanto eu tente
Mas espero que um dia eu te veja
no nascer do sol roxo, quando nos encontrarmos novamente,
o mesmo caminho será seguido.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
Nunca me senti tão sortudo como nunca antes na minha vida,
porque pela primeira vez você sorri de volta.
Sim, uma vez sonhei com um raio de sol,
onde nos conhecemos, em algum lugar do espaço.
O sonho chega ao fim, o sol afundou no mar
e quando acordei não te encontrei mais.
,, Uită nostalgia" în franceză
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Oubliez la nostalgie!
La larme de la neige parmi les perce-neige
Cela a toujours un but,
C'est un écho de l'hiver qui s'est écoulé,
Ce qui ne réveille plus un rêve perdu.
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie
passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Un vieil amour laisse des souvenirs,
Mais aussi ouvrir la voie à de nouveaux amours.
Le soleil apparaît parfois souriant.
Oubliez la nostalgie,
Ne parle pas d'elle
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Oubliez la nostalgie,
C'est un sujet du passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie,
Ne parle pas d'elle
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Et des yeux bleus
Essuie ta larme !
Oubliez la nostalgie,
Cesse de pleurer!
Chante toujours
Votre printemps !
Oubliez la nostalgie
passé,
Chante la joie
Que nous avons rencontré.
Oubliez la nostalgie !