DORINȚI
Imi torn în pahar un vin sec
Sec ca tine...la final,
Desi pasiunea ți-e demidulce
Ai lăsat in urmă un gust amar.
E-un vin rozé, un Malbec,
Papilele mă-ndeamnă să-l încerc
Dar mi-am promis că vinul tău
Nicicând va fi înlocuit cu altul...
Și doar privesc de la distanță
Cum picăturile i se preling ușor
Mă face să nu-mi doresc în astă viață
Decât o picătură ....din vinul cel ador...
Și nu-mi rămâne decât să aștept
Printre rafturi cândva să-l găsesc
Si-atunci să-mi torn un pahar, 2, 3
În gând să-ți soptesc..."Ai reușit! Sante!"
Categoria: Dedicaţii
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 25 ianuarie
Vizualizări: 196
Poezii din aceiaşi categorie
Aniversare
Minunate momente de a trece o punte,
Semnele emoției inundă pe frunte.
Sentimentele adunate-n buchet
Dau mireazma anilor unui băiet.
Adolescența-i o haină frumoasă;
O porți, că de soartă-i aleasă,
Și-n brațe, pe umeri și-n creștet
Respiră căldura vieții din suflet.
Cu dragoste-n gânduri și gesturi
O mamă și-un frate sunt alături,
Pe drumul presărat cu speranțe,
Dorindu-i roade, bucurii și creanțe.
ASA cum tu m-ai învățat
Cat este de important
Să fac ce este corect
Valorile mele să le respect
Nu contează cat este de greu
Să calc pe mândrie mereu
Ca tu din ceruri ne privești
Și ai vrea să ne povestești
Despre valoarea unei vieți de om
Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom
Tu ai fost lângă mine și ai așteptat
Să iau viața în piept și să răzbat
Niciodată nu a contat
Ce cred alții și ce a urmat
Tu ai mers pe drumul tău
Cu credință în suflet la bine și la rău
Dar drumul tau s-a încheiat
După mare suferință ai plecat
Eu știu ca tu ești lângă noi
De sus din ceruri ne ghidezi
Pe drumul nostru de noroi
Niciodată nu ne vei lăsa
Lacrimi pentru alții a vărsa
Tu de acolo din rai
Putere tu ne dai
Să nu uităm de noi
Tată!
Am greșit atât de grav...
Nici Dumnezeu nu poate ierta
Fapta unui om bolnav
Ce nimeni-n veci n-o va purta.
I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,
I-am scârbit cum nu credeau;
La Judecată nu voi fi adus,
Nemuritorii mureau de mă vedeau.
Tată! Voi putea eu oare
Să obțin a ta iertare?
Iadul cel mai rău să mă-nghită,
Sunt ființa cea mai umilită,
S-aruncați cu pumnale-n mine,
Pământu-mi scuipă al meu sânge,
Sunt mort-n extrema rușine
Că mi-am făcut tatăl a plânge.
Am simțit cum se topește
Sufletu-n mine de disperare,
Cum viața de tot mi-o stârpește
A lui lacrimă și-ntristare.
Tată, nicicând nu voi primi iertarea
Și-mi refuz șansa, mântuirea,
În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale
Să mă-ngroape tot în smoale,
Să-mi smulgă inima s-o rod,
Sângele prin gât să ardă,
Să mă zbat ca un irod.
Nicicând chinul să sfârșească,
Suferința să-mi sporească,
Cu remușcări să mă străpungă
Căci mi-am făcut tatăl să plângă!
Ție...
Ce credeți Bă!? Că țara v-aparține?
Că din născare sunteți voi stăpâni?
C-aveți voi drept de viață și de moarte,
Pe aste suflete ce se numesc români?
Ce v-ați proptit statui în fruntea țării,
Ce draci de adeziv a-ți folosit ?
Că nici acizi ce-ngăuresc metalul
35 de ani de acolo nu v-au dezlipit.
Câte averi voita-ți să mai strângeți
Sute de ani voi credeți că trăiți
Ori 10 generații de-ale voastre,
Bogate, toată viața vreți ca să le știți.
N-ați fost și voi din dragoste făcuți?
Din tată și din mamă, nu v-ați fi născut?
Sau din al iadului cazan cu smoală,
Demoni nebuni, pe voi v-au plămădit.
Vă închinați smeriți la cruci și la icoane.
Și credeți că pe Domnul îl slăviți.
Cu rânjetul sălbatic și demonic,
Sub talpa voastră totul, voi striviți.
Incompetența voastră-i foarte mare
Nici bine voi româna nu o știți.
Și zeci de ani v-am da ,dar nu veți poate
Să zugrăviți ce altu-a construit.
Cât de frumos voi,ne-ați mințit în față
Eram orbiți de-a voastră mască neagră.
În timp ce prin spitale îngeri ne zăceau prin morgă
Vă perindați nevinovați prin fața noastră.
Voi ați distrus cultura și moralul
A celor ce-au muncit o viață-ntreagă
Ați înjosit bătrâni,copii și mame,
Cu neclintita voastră aroganță
Ce trsăriți? Vi se cam duce timpul.
Vă-ngheață sângele păgân în vene?
Dar face-ți cozi, va rog, spre purgatoriu
Acolo unde voua va e locul.
Infinit
Încă din generală
Ai fost o persoană foarte specială.
Sper să țină până la infinit
Această prietenie de nedefinit.
Nu vă mint când vă spun
Că fară voi aș fi o simplă piatră
Care nu ar cunoaște viață.
Imposibil
"Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca;
Tresarind in cercuri albe
El cutremura o barca."
Acest copil oricat incearca,
Stie ca nu va fi niciodata
Ca si cel ce a scris odata,
Acele versuri, dar el tot incearca.
Aniversare
Minunate momente de a trece o punte,
Semnele emoției inundă pe frunte.
Sentimentele adunate-n buchet
Dau mireazma anilor unui băiet.
Adolescența-i o haină frumoasă;
O porți, că de soartă-i aleasă,
Și-n brațe, pe umeri și-n creștet
Respiră căldura vieții din suflet.
Cu dragoste-n gânduri și gesturi
O mamă și-un frate sunt alături,
Pe drumul presărat cu speranțe,
Dorindu-i roade, bucurii și creanțe.
ASA cum tu m-ai învățat
Cat este de important
Să fac ce este corect
Valorile mele să le respect
Nu contează cat este de greu
Să calc pe mândrie mereu
Ca tu din ceruri ne privești
Și ai vrea să ne povestești
Despre valoarea unei vieți de om
Nu ți-a plăcut niciodată să fii lacom
Tu ai fost lângă mine și ai așteptat
Să iau viața în piept și să răzbat
Niciodată nu a contat
Ce cred alții și ce a urmat
Tu ai mers pe drumul tău
Cu credință în suflet la bine și la rău
Dar drumul tau s-a încheiat
După mare suferință ai plecat
Eu știu ca tu ești lângă noi
De sus din ceruri ne ghidezi
Pe drumul nostru de noroi
Niciodată nu ne vei lăsa
Lacrimi pentru alții a vărsa
Tu de acolo din rai
Putere tu ne dai
Să nu uităm de noi
Tată!
Am greșit atât de grav...
Nici Dumnezeu nu poate ierta
Fapta unui om bolnav
Ce nimeni-n veci n-o va purta.
I-am șocat pe toți, pe Dis și Deus,
I-am scârbit cum nu credeau;
La Judecată nu voi fi adus,
Nemuritorii mureau de mă vedeau.
Tată! Voi putea eu oare
Să obțin a ta iertare?
Iadul cel mai rău să mă-nghită,
Sunt ființa cea mai umilită,
S-aruncați cu pumnale-n mine,
Pământu-mi scuipă al meu sânge,
Sunt mort-n extrema rușine
Că mi-am făcut tatăl a plânge.
Am simțit cum se topește
Sufletu-n mine de disperare,
Cum viața de tot mi-o stârpește
A lui lacrimă și-ntristare.
Tată, nicicând nu voi primi iertarea
Și-mi refuz șansa, mântuirea,
În genunchi mă prăbușesc la toți-n cale
Să mă-ngroape tot în smoale,
Să-mi smulgă inima s-o rod,
Sângele prin gât să ardă,
Să mă zbat ca un irod.
Nicicând chinul să sfârșească,
Suferința să-mi sporească,
Cu remușcări să mă străpungă
Căci mi-am făcut tatăl să plângă!
Ție...
Ce credeți Bă!? Că țara v-aparține?
Că din născare sunteți voi stăpâni?
C-aveți voi drept de viață și de moarte,
Pe aste suflete ce se numesc români?
Ce v-ați proptit statui în fruntea țării,
Ce draci de adeziv a-ți folosit ?
Că nici acizi ce-ngăuresc metalul
35 de ani de acolo nu v-au dezlipit.
Câte averi voita-ți să mai strângeți
Sute de ani voi credeți că trăiți
Ori 10 generații de-ale voastre,
Bogate, toată viața vreți ca să le știți.
N-ați fost și voi din dragoste făcuți?
Din tată și din mamă, nu v-ați fi născut?
Sau din al iadului cazan cu smoală,
Demoni nebuni, pe voi v-au plămădit.
Vă închinați smeriți la cruci și la icoane.
Și credeți că pe Domnul îl slăviți.
Cu rânjetul sălbatic și demonic,
Sub talpa voastră totul, voi striviți.
Incompetența voastră-i foarte mare
Nici bine voi româna nu o știți.
Și zeci de ani v-am da ,dar nu veți poate
Să zugrăviți ce altu-a construit.
Cât de frumos voi,ne-ați mințit în față
Eram orbiți de-a voastră mască neagră.
În timp ce prin spitale îngeri ne zăceau prin morgă
Vă perindați nevinovați prin fața noastră.
Voi ați distrus cultura și moralul
A celor ce-au muncit o viață-ntreagă
Ați înjosit bătrâni,copii și mame,
Cu neclintita voastră aroganță
Ce trsăriți? Vi se cam duce timpul.
Vă-ngheață sângele păgân în vene?
Dar face-ți cozi, va rog, spre purgatoriu
Acolo unde voua va e locul.
Infinit
Încă din generală
Ai fost o persoană foarte specială.
Sper să țină până la infinit
Această prietenie de nedefinit.
Nu vă mint când vă spun
Că fară voi aș fi o simplă piatră
Care nu ar cunoaște viață.
Imposibil
"Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni il incarca;
Tresarind in cercuri albe
El cutremura o barca."
Acest copil oricat incearca,
Stie ca nu va fi niciodata
Ca si cel ce a scris odata,
Acele versuri, dar el tot incearca.
Alte poezii ale autorului
Fluturi Rătăciți
Îmi valseaza fluturi-n stomac când ma gândesc la tine
Și mă topește gându| ca-i vrea măcar să mă privești
Te simt în suflet...te simt cum te-apropii de mine..
E doar un vis.. te rog să nu-l trezeşti.
C-as vrea să știu ce ai simtit tinându-ma in brate
Când aplecam urechea să-ti ascult inima cum bate
.mi-atat de dor de noi și nu știu cum să-ti spun
Te simt, mă pierd, mă sparg...nu pot să mă adun..
🌛
M-am învoit cu luna
Să-mi lase două stele,
Să-ți dau și ție una
Și gândurile mele.
Cea ultimă rămasă
O voi păstra cu mine
Să fie mai frumoasă
De-atâta dor de tine!
M-am învoit cu luna
De veghe să stea mereu
Să fie strălucirea ei
Lumină, atunci când e greu.
Trecut, prezent și viitor
Prezentul azi, mi-e o luptă pentru supraviețuire
Când trecutul vrea doar să mă bântuie
Totul pare o lume gri....trecătoare
Dar țin fruntea sus... vreau să vindec tot ce mai doare!
Să fiu din nou cum eram, o pată de culoare, de viață
Să-mi dau și mie, nu doar celor din jur, zâmbete pe față
În toată lumea de azi, ce se vrea tot mai tristă
Vreau să fiu cea care speră, că iertarea și iubirea există!
Să uit de lacrimile amare strânse în batistă
Așteptând zadarnic de la tine un "iartă-mă!"...un semn,
C-o să-ntelegi într-o zi că te respiră un suflet
Ce cu tăcerea, l-ai făcut de respect, să fie nedemn.
Să șterg vreo urmă de regret și orice tristă amintire, de la tine,
Să pot privi din nou cu soare, în viitor
Să înec în zâmbete durerea despărțirii
În lumea asta tristă, gri..să trăiesc din nou, o viață în culori!
Și de va fi trecutul să-ncerce să m-apese
Cu-al despărțirii noastre peisaj decolorat
Am să-i interzic sufletului să îi mai pese
Nimic nu are să se schimbe și tot ce a putut, deja... a dat!
Incerc
Încerc să mă adun
Mai mult mă descompun
Și gânduri despre tine
E tot ce-mi vin în minte...
Și as vrea să-ți mai sărut
Alunița de pe gât,
Nu pot să-ți spun...
Tăcerea ma doare profund
Și bratele-ți să le mai simt
Cu drag cum mă cuprind
Vinul să ti-l degust
Să uit cât m-ai durut...
Mai mult mă descompun,
Încercând să mă adun
Mi-e gândul prea rătăcit
De dorul ce-mi arde mocnit...
Fluturii amintirilor
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri
Ziua când ne-am văzut intr-o parcare
Mi-ai spus că în curând o să ne vedem
Să stăm îmbrățișați la un vin și o sărutare...
Și-acum când rememorez acel episod
Simt fluturii ce în suflet îmi valsau
Și parcă nu-mi vine sa cred ca ne-am pierdut de tot
Fără un vin și-o-mbrățisare caldă la final.
Era a mea naiv de copilăroasă dorință
În acest fel să ne luăm rămas bun
Dar ai plecat crezând că nu e de cuviință
Să-mi dai o-mbrățisare și un ultim sărut.
Azi doar încerc să mă impac cu gândul
Că am sperat și am răbdat cât am putut
Că într-o zi dorul ți-l va purta pe-o șoaptă vântul
Ce încă bate rece între noi... atât de crunt...
Prezentul si un dor
Azi am rămas doar un gând
Rătăcit, pierdut în vânt,
Sau poate doar un cuvânt,
În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!
Azi prezentul mi-e în trecut
În vise și amintiri pierdut,
lar mâine, al meu viitor
E doar prezentul și un dor.
Pentru o clipă mă opresc
Îți aud numele si înfloresc
Dar, nu e decât vântul,
Ce-mi întoarce înapoi gândul.
Poate într-o zi mă vei regăsi,
Si gândurile-mi în rânduri, vei citi
Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,
Căzută printre litere pe pagină.
Fluturi Rătăciți
Îmi valseaza fluturi-n stomac când ma gândesc la tine
Și mă topește gându| ca-i vrea măcar să mă privești
Te simt în suflet...te simt cum te-apropii de mine..
E doar un vis.. te rog să nu-l trezeşti.
C-as vrea să știu ce ai simtit tinându-ma in brate
Când aplecam urechea să-ti ascult inima cum bate
.mi-atat de dor de noi și nu știu cum să-ti spun
Te simt, mă pierd, mă sparg...nu pot să mă adun..
🌛
M-am învoit cu luna
Să-mi lase două stele,
Să-ți dau și ție una
Și gândurile mele.
Cea ultimă rămasă
O voi păstra cu mine
Să fie mai frumoasă
De-atâta dor de tine!
M-am învoit cu luna
De veghe să stea mereu
Să fie strălucirea ei
Lumină, atunci când e greu.
Trecut, prezent și viitor
Prezentul azi, mi-e o luptă pentru supraviețuire
Când trecutul vrea doar să mă bântuie
Totul pare o lume gri....trecătoare
Dar țin fruntea sus... vreau să vindec tot ce mai doare!
Să fiu din nou cum eram, o pată de culoare, de viață
Să-mi dau și mie, nu doar celor din jur, zâmbete pe față
În toată lumea de azi, ce se vrea tot mai tristă
Vreau să fiu cea care speră, că iertarea și iubirea există!
Să uit de lacrimile amare strânse în batistă
Așteptând zadarnic de la tine un "iartă-mă!"...un semn,
C-o să-ntelegi într-o zi că te respiră un suflet
Ce cu tăcerea, l-ai făcut de respect, să fie nedemn.
Să șterg vreo urmă de regret și orice tristă amintire, de la tine,
Să pot privi din nou cu soare, în viitor
Să înec în zâmbete durerea despărțirii
În lumea asta tristă, gri..să trăiesc din nou, o viață în culori!
Și de va fi trecutul să-ncerce să m-apese
Cu-al despărțirii noastre peisaj decolorat
Am să-i interzic sufletului să îi mai pese
Nimic nu are să se schimbe și tot ce a putut, deja... a dat!
Incerc
Încerc să mă adun
Mai mult mă descompun
Și gânduri despre tine
E tot ce-mi vin în minte...
Și as vrea să-ți mai sărut
Alunița de pe gât,
Nu pot să-ți spun...
Tăcerea ma doare profund
Și bratele-ți să le mai simt
Cu drag cum mă cuprind
Vinul să ti-l degust
Să uit cât m-ai durut...
Mai mult mă descompun,
Încercând să mă adun
Mi-e gândul prea rătăcit
De dorul ce-mi arde mocnit...
Fluturii amintirilor
Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri
Ziua când ne-am văzut intr-o parcare
Mi-ai spus că în curând o să ne vedem
Să stăm îmbrățișați la un vin și o sărutare...
Și-acum când rememorez acel episod
Simt fluturii ce în suflet îmi valsau
Și parcă nu-mi vine sa cred ca ne-am pierdut de tot
Fără un vin și-o-mbrățisare caldă la final.
Era a mea naiv de copilăroasă dorință
În acest fel să ne luăm rămas bun
Dar ai plecat crezând că nu e de cuviință
Să-mi dai o-mbrățisare și un ultim sărut.
Azi doar încerc să mă impac cu gândul
Că am sperat și am răbdat cât am putut
Că într-o zi dorul ți-l va purta pe-o șoaptă vântul
Ce încă bate rece între noi... atât de crunt...
Prezentul si un dor
Azi am rămas doar un gând
Rătăcit, pierdut în vânt,
Sau poate doar un cuvânt,
În al vieții cânt...sunt ceea ce sunt!
Azi prezentul mi-e în trecut
În vise și amintiri pierdut,
lar mâine, al meu viitor
E doar prezentul și un dor.
Pentru o clipă mă opresc
Îți aud numele si înfloresc
Dar, nu e decât vântul,
Ce-mi întoarce înapoi gândul.
Poate într-o zi mă vei regăsi,
Si gândurile-mi în rânduri, vei citi
Și ai să vezi și ultima mea lacrimă,
Căzută printre litere pe pagină.