Toast funebru
Șarmant, cu ochii blânzi, căprui
Părul negru... puțin ondulat
C-un vin m-a invitat in viața lui
Bărbat frumos...foarte galant!
Era un Martie rece, vântos
Cu cerul mai mult noros,
O lună ce rămâne să-mi amintească
De-a sa creație dumnezeiasca...
El m-a dorit, m-a vrut și m-a avut,
O vară l-am tot așteptat cu dor
Ii eram dragă...cum as fi știut,
Că-n toamnă, ne-om pierde ușor...
Și ne-am pierdut in miez de toamnă,
Când copacii isi dezgolesc a lor ram
Când vinul ii fierbea în butoaie
Si soarele-ncălzea din ce în ce mai rar...
L-am petrecut cu ai mei căprui
C-un suflet plin de-amărăciune
Pe cel ce mi-a dăruit din pasiunea lui
Cu riscul de-ai duce dorul pe vecie...
Ochi-mi frumoși azi mi-s orbiți
Uscați și tulburi de-un dor divin
Reci...și-s mai mereu împietriți
Când privesc că-i gol, paharul de vin.
Nu pot să uit, de-aș vrea n-aș putea,
Lipsa lui insistă la vin mortuar
Cu promisiuni uitate îmbăt durerea
Țin toast funebru cu poezie-n pahar.
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#dor #despărțire #onewinewoman #unpahardepoezie
Data postării: 19 ianuarie
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 223
Poezii din aceiaşi categorie
Eclipsa inversă
Am stins soarele cu palmele mele,
M-am săturat de lumină, de adevăr,
Am vrut întuneric, dar, în spatele pleoapelor,
Erai tu, ardent, ca o fantomă solară.
Tu ești tot ce nu se poate atinge.
Te plimbi prin marginile existenței mele,
Un zeu al absenței,
Un sculptor al golului din piept.
Cuvintele pe care nu ți le-am spus
S-au transformat în pietre,
Le car în stomac, grele și mute,
Un mormânt pe care-l port în mine.
Mă sufoc în fiecare răsărit,
Îngropată de promisiunea luminii.
Îmi e dor de tine ca de o eclipsă –
De întunericul perfect în mijlocul zilei.
Când respir, trag aer care a fost al tău,
Fiecare moleculă e un ecou
Al ființei tale,
Al plecării tale.
Și mă gândesc, într-un colț absurd al minții mele,
Că poate nici n-ai fost.
Poate te-am inventat din frica
De a nu avea pe cine să pierd.
Dar și dacă e așa, te iubesc și mai mult.
Pentru că doar un geniu poate să-și scrie
Propriul sfârșit,
Și să creadă că l-a trăit.
Pe cont propriu
Privesc in gol, in departare
Imaginea vietii tale
Gandesc oare ce-ti doresti?
Cand tu nimic nu povestesti
De ce trebuie sa ghicesc?
Ce-nseamna restul vietii mele
Cu tine nu mai pot porni
Spre drumul vietii, inimii.
Comune nu ni-s mintile
Nici gandurile, sufletele
Fiecare cate-o alta cale
Stergandu-se cu un burete
Scopul vietii, pe-ndelete.
Nu vrem nimic, nu ne dorim
Noi nu gandim, noi nu iubim
De ce oare atunci traim?
Sa strangem, sa agonisim?
Sau sa desfacem aripi
Sus in zbor spre cer, departe
Sa privim intinderi ce apar
In fata sufletului de clestar
Si cand anii vor fi trecuti
Cand parul alb ma va incununa,
Ochii obositi de a lupta,
Se vor inchide pentru pururea.
Si nicicand nu voi pricepe,
De ce aceste trepte
Lasa-te pe carare
Sa le strabata orisicare,
Nu toti sunt facuti sa mearga
Agale pe-acest drum
Putere, asta e nevoie
Ca sa treci peste furtuni!
Cuvinte Tăcute
Te-ai așezat să mă citești, dar nu dai semn,
Privind cu ochii tăi adânci și goi,
De ce nu răspunzi, de ce mă lași în umbra acestui cuvânt,
Când inima mea țipă, dar doar tu rămâi mut?
Citești, dar niciun răspuns nu vine,
Te hrănești din tăceri ce mă rănesc adânc,
Și eu, în loc de iubire, scriu cuvinte tăioase,
Poezii de dor, în loc de dorința de-a te avea.
Mă frâng în cuvinte, mă pierd în fraze,
Pe care le-aș da unui „noi” ce nu mai există,
Și tot ce rămâne sunt scrisori de amor
Ce nu ajung niciodată să-ți atingă inima.
Tu nu te simți, nu simți când rândurile se sparg,
Nu vezi cum te iubesc, dar mă pierd în tăcere,
Și tot ce fac e să dau formă dorului meu,
Un dor ce se împrăștie, dar tu nici măcar nu-l simți.
Nu te grăbi să mă citești, dar măcar lasă un semn,
Un cuvânt, un gest, un semn al ființei tale,
Căci eu, din cauza ta, nu mai scriu despre iubire,
Ci doar despre doruri ce-mi toacă sufletul, rând pe rând.
Aș vrea să mă asculte cineva, măcar o dată,
Dar nu tu, nu tu care îmi ești aproape și departe,
Aș vrea să-mi auzi bătăile de inimă ce strigă,
Dar tu doar mă citești, fără să simți, fără să mă vezi cu adevărat.
Coroana de dorințe
Abisurile nesiguranței îmi răvășesc sufletul,
În timp ce îngerii speranței îmi șoptesc în visuri
Stele căzătoare ale visurilor mele par să ardă,
Dar în cascada liniștii, găsesc flori de lumină
Coroana de dorințe mă îndrumă prin labirintul sufletului,
Zidurile singurătății se prăbușesc sub greutatea lacrimilor
Din fântâna speranței, sorb o picătură de pace,
Aripi de vis mă înalță spre un paradis arcadian
Nostalgia îmi inundă inima cu euforie și elan,
Căutând un colț de utopie, unde să fiu iubit și înțeles
În aurora fiecărei zile, văd posibilitatea sublimă
De a trăi în armonie, în brațele tale enigmatice
Suflet distrus în bucăți
Mă distrug în bucăți
Am în nopți judecăți
În suflet ruine
Medicine în buletine.
Mă distrug în bucăți
Am cod poștal plin cu plăți
Pe răboj lista cu vine
Viața în păreri străine.
Mă distrug în bucăți
Am zile – lanțuri de dăți
Răpusă în agonie
Esența pierdută în stafie.
Mă distrug în bucăți
Am exil din societăți
Pe retină lumină nocturnă
Casa în dună.
Final
Tu ai plecat sa îți găsești fericirea
Eu am rămas aici în neputință
O ultima îmbrățisare îmi doream
Dar ai plecat cu-atata ușurința
Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci
Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine
Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti
Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.
Azi pe cioburi de amintiri pășesc
Și doar pe mine mă mai doare
Ca nici măcar nu mai vorbim
Și acel "noi" astăzi doar moare.
Si ai plecat, ești liniștit...eu nu
Încă te mai aștept în suflet cu ploi
As pleca și eu... dar vezi tu
Încă mai doare sfârșitul dintre noi
Eclipsa inversă
Am stins soarele cu palmele mele,
M-am săturat de lumină, de adevăr,
Am vrut întuneric, dar, în spatele pleoapelor,
Erai tu, ardent, ca o fantomă solară.
Tu ești tot ce nu se poate atinge.
Te plimbi prin marginile existenței mele,
Un zeu al absenței,
Un sculptor al golului din piept.
Cuvintele pe care nu ți le-am spus
S-au transformat în pietre,
Le car în stomac, grele și mute,
Un mormânt pe care-l port în mine.
Mă sufoc în fiecare răsărit,
Îngropată de promisiunea luminii.
Îmi e dor de tine ca de o eclipsă –
De întunericul perfect în mijlocul zilei.
Când respir, trag aer care a fost al tău,
Fiecare moleculă e un ecou
Al ființei tale,
Al plecării tale.
Și mă gândesc, într-un colț absurd al minții mele,
Că poate nici n-ai fost.
Poate te-am inventat din frica
De a nu avea pe cine să pierd.
Dar și dacă e așa, te iubesc și mai mult.
Pentru că doar un geniu poate să-și scrie
Propriul sfârșit,
Și să creadă că l-a trăit.
Pe cont propriu
Privesc in gol, in departare
Imaginea vietii tale
Gandesc oare ce-ti doresti?
Cand tu nimic nu povestesti
De ce trebuie sa ghicesc?
Ce-nseamna restul vietii mele
Cu tine nu mai pot porni
Spre drumul vietii, inimii.
Comune nu ni-s mintile
Nici gandurile, sufletele
Fiecare cate-o alta cale
Stergandu-se cu un burete
Scopul vietii, pe-ndelete.
Nu vrem nimic, nu ne dorim
Noi nu gandim, noi nu iubim
De ce oare atunci traim?
Sa strangem, sa agonisim?
Sau sa desfacem aripi
Sus in zbor spre cer, departe
Sa privim intinderi ce apar
In fata sufletului de clestar
Si cand anii vor fi trecuti
Cand parul alb ma va incununa,
Ochii obositi de a lupta,
Se vor inchide pentru pururea.
Si nicicand nu voi pricepe,
De ce aceste trepte
Lasa-te pe carare
Sa le strabata orisicare,
Nu toti sunt facuti sa mearga
Agale pe-acest drum
Putere, asta e nevoie
Ca sa treci peste furtuni!
Cuvinte Tăcute
Te-ai așezat să mă citești, dar nu dai semn,
Privind cu ochii tăi adânci și goi,
De ce nu răspunzi, de ce mă lași în umbra acestui cuvânt,
Când inima mea țipă, dar doar tu rămâi mut?
Citești, dar niciun răspuns nu vine,
Te hrănești din tăceri ce mă rănesc adânc,
Și eu, în loc de iubire, scriu cuvinte tăioase,
Poezii de dor, în loc de dorința de-a te avea.
Mă frâng în cuvinte, mă pierd în fraze,
Pe care le-aș da unui „noi” ce nu mai există,
Și tot ce rămâne sunt scrisori de amor
Ce nu ajung niciodată să-ți atingă inima.
Tu nu te simți, nu simți când rândurile se sparg,
Nu vezi cum te iubesc, dar mă pierd în tăcere,
Și tot ce fac e să dau formă dorului meu,
Un dor ce se împrăștie, dar tu nici măcar nu-l simți.
Nu te grăbi să mă citești, dar măcar lasă un semn,
Un cuvânt, un gest, un semn al ființei tale,
Căci eu, din cauza ta, nu mai scriu despre iubire,
Ci doar despre doruri ce-mi toacă sufletul, rând pe rând.
Aș vrea să mă asculte cineva, măcar o dată,
Dar nu tu, nu tu care îmi ești aproape și departe,
Aș vrea să-mi auzi bătăile de inimă ce strigă,
Dar tu doar mă citești, fără să simți, fără să mă vezi cu adevărat.
Coroana de dorințe
Abisurile nesiguranței îmi răvășesc sufletul,
În timp ce îngerii speranței îmi șoptesc în visuri
Stele căzătoare ale visurilor mele par să ardă,
Dar în cascada liniștii, găsesc flori de lumină
Coroana de dorințe mă îndrumă prin labirintul sufletului,
Zidurile singurătății se prăbușesc sub greutatea lacrimilor
Din fântâna speranței, sorb o picătură de pace,
Aripi de vis mă înalță spre un paradis arcadian
Nostalgia îmi inundă inima cu euforie și elan,
Căutând un colț de utopie, unde să fiu iubit și înțeles
În aurora fiecărei zile, văd posibilitatea sublimă
De a trăi în armonie, în brațele tale enigmatice
Suflet distrus în bucăți
Mă distrug în bucăți
Am în nopți judecăți
În suflet ruine
Medicine în buletine.
Mă distrug în bucăți
Am cod poștal plin cu plăți
Pe răboj lista cu vine
Viața în păreri străine.
Mă distrug în bucăți
Am zile – lanțuri de dăți
Răpusă în agonie
Esența pierdută în stafie.
Mă distrug în bucăți
Am exil din societăți
Pe retină lumină nocturnă
Casa în dună.
Final
Tu ai plecat sa îți găsești fericirea
Eu am rămas aici în neputință
O ultima îmbrățisare îmi doream
Dar ai plecat cu-atata ușurința
Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci
Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine
Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti
Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.
Azi pe cioburi de amintiri pășesc
Și doar pe mine mă mai doare
Ca nici măcar nu mai vorbim
Și acel "noi" astăzi doar moare.
Si ai plecat, ești liniștit...eu nu
Încă te mai aștept în suflet cu ploi
As pleca și eu... dar vezi tu
Încă mai doare sfârșitul dintre noi
Alte poezii ale autorului
De-ai sti... ce dor...
De-ai ști ce dor imi este sa te văd
Sa te-aud, sa te mai simt, sa fim...
Tot mi-am turnat sperante-n pahar
Ca poate-o sa te-ntorci în timp..
🍷
De-ai ști cat mi-am dorit privirea ta
Sa-ti mai aud glasul dulce şi blând
..cât mi-am dorit sa îți rămân aproape
Din când în când să te mai văd zâmbind.
🍷
Dar tu îmi ești de-un an tot mai departe
Și doru-mi rătăcește-n zări, în ceruri risipit
Tot cauta-n neștire sa îti fie aproape
Îmbrățișări să-i dai ..sa fie împlinit.
🍷2024-09-27
Dacă tu mă lași
Dacă tu mă lași și-mi dai mâna
Ți-aș fi soare... ți-as fi luna
Aș putea fi o stea pentru tine
Aș putea fi... noaptea ce vine
Dacă tu mă lași și-mi dai voie
Aș putea fi o primăvară caldă
Aș putea fi vară la nevoie
Sau toamna ce dezmiardă...
Dacă tu mă lași și-mi dai soare
Aș putea fi o zi caldă
În noapte o stea căzătoare
O poveste de dor... minunată.
Dacă tu mă lași și-mi dai vinul
Aș putea să-ți arăt în iubire sublimul
Aș putea să-ți fiu sufletul pereche
Aș putea... mai mult de o poveste veche.
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Ce rost?
Cuvinte, sentimente am....
..dar îmi e greu să te mai scriu
..poezii cu și despre tine
Când în suflet mi-i pustiu
Când știu c-ai uitat de mine.
Gândul îmi e chinuit
Îndeamnă mâna să scrie,
Așez litere cu iz de graffit
Despre tine. o amintire.
Mă-ntreb..
...ce rost mai are oare?.
Să scriu poeme pentru tine
Când rima atât de tare doare
De dorul care zace-n mine..
Momente
Sunt momente în care gândesc cu inima și e frumos,
Și-mi amintesc... un simplu mesaj o făcea fericită
Acum lipsa ta sapă...și sapă un gol imens
Ce-l umplu scriind povestea noastră nesfârșită.
Sunt momente ...in loc să dorm... răsărituri prind în lacrimi
Nu am încetat să plâng din cauza poveștii noastre
Mi-s uneori nopțile pline de amintiri, de patimi
Și inima..în zori, n-ar vrea să se mai trezească.
Sunt momente când doar aș vrea să dispar
Atunci când ard de dor... și tu nu-mi simți căldura
Sau poate doar aș vrea să mă găsești aievea
Să mă împaci c-un vin și-mbrățisarea ta...
Același dor diVIN
In nopțile senine, cu luna cât un glob,
Mai depan amintiri si mi-amintesc de tot..
As vrea sa vin spre tine,
Sa vin sa te gãsesc
Sa te imbratisez străine,
Şi..vin sa-mi daruiesti.
Știu..n-ai fi bucuros,
Decât atunci o clipa,
Și m-ai abandona,
De mine ar fi risipă.
Sunt tot aceeași blondă tristă
Cu-aceiași ochi, același glas...
Sunt tot sensibilă...naivă
Si imi e dor la fiecare pas.
Imi curg subtil stările triste,
Cum curge vinul in pahar,
După o folie de sedative,
După un dor stupefiant.
Si-mi vine- o stare de-amorțeală,
Și somnolenţă..în sfârșit...
Atâția nervi si oboseală,
Atâta stres înghesuit.
Încă mai am stări sufocante,
Si scriu ades cu ochii grei..
O fi ok ca-n miez de noapte
In loc să dormi..să vrei ...să bei???
De-ai sti... ce dor...
De-ai ști ce dor imi este sa te văd
Sa te-aud, sa te mai simt, sa fim...
Tot mi-am turnat sperante-n pahar
Ca poate-o sa te-ntorci în timp..
🍷
De-ai ști cat mi-am dorit privirea ta
Sa-ti mai aud glasul dulce şi blând
..cât mi-am dorit sa îți rămân aproape
Din când în când să te mai văd zâmbind.
🍷
Dar tu îmi ești de-un an tot mai departe
Și doru-mi rătăcește-n zări, în ceruri risipit
Tot cauta-n neștire sa îti fie aproape
Îmbrățișări să-i dai ..sa fie împlinit.
🍷2024-09-27
Dacă tu mă lași
Dacă tu mă lași și-mi dai mâna
Ți-aș fi soare... ți-as fi luna
Aș putea fi o stea pentru tine
Aș putea fi... noaptea ce vine
Dacă tu mă lași și-mi dai voie
Aș putea fi o primăvară caldă
Aș putea fi vară la nevoie
Sau toamna ce dezmiardă...
Dacă tu mă lași și-mi dai soare
Aș putea fi o zi caldă
În noapte o stea căzătoare
O poveste de dor... minunată.
Dacă tu mă lași și-mi dai vinul
Aș putea să-ți arăt în iubire sublimul
Aș putea să-ți fiu sufletul pereche
Aș putea... mai mult de o poveste veche.
Inca...
De la extaz la agonie
M-ai omorât puţin câte putin
Mi-esti doar o muza-n poezie
Când mi-este dor de al tău vin.
Eu inca ma gandesc la tine
Tu ești cum ești
Dar eu te vad cum vreau
Si plang mult a noastră despărțire
De dor, din lacrimi te mai beau..
Deși un timp m-ai indragit
Și ti-a placut sa îmi vorbești
Dar viata doar ti-a dăruit
Simțiri cu care doar sa ma ranesti.
Caut un semn divin dar nu găsesc nicicum
Căci timpul nostru I-ai apus demult
Tăcerea-ti e prezentul meu
lar viitorul nu va fi nicicând..
Ce rost?
Cuvinte, sentimente am....
..dar îmi e greu să te mai scriu
..poezii cu și despre tine
Când în suflet mi-i pustiu
Când știu c-ai uitat de mine.
Gândul îmi e chinuit
Îndeamnă mâna să scrie,
Așez litere cu iz de graffit
Despre tine. o amintire.
Mă-ntreb..
...ce rost mai are oare?.
Să scriu poeme pentru tine
Când rima atât de tare doare
De dorul care zace-n mine..
Momente
Sunt momente în care gândesc cu inima și e frumos,
Și-mi amintesc... un simplu mesaj o făcea fericită
Acum lipsa ta sapă...și sapă un gol imens
Ce-l umplu scriind povestea noastră nesfârșită.
Sunt momente ...in loc să dorm... răsărituri prind în lacrimi
Nu am încetat să plâng din cauza poveștii noastre
Mi-s uneori nopțile pline de amintiri, de patimi
Și inima..în zori, n-ar vrea să se mai trezească.
Sunt momente când doar aș vrea să dispar
Atunci când ard de dor... și tu nu-mi simți căldura
Sau poate doar aș vrea să mă găsești aievea
Să mă împaci c-un vin și-mbrățisarea ta...
Același dor diVIN
In nopțile senine, cu luna cât un glob,
Mai depan amintiri si mi-amintesc de tot..
As vrea sa vin spre tine,
Sa vin sa te gãsesc
Sa te imbratisez străine,
Şi..vin sa-mi daruiesti.
Știu..n-ai fi bucuros,
Decât atunci o clipa,
Și m-ai abandona,
De mine ar fi risipă.
Sunt tot aceeași blondă tristă
Cu-aceiași ochi, același glas...
Sunt tot sensibilă...naivă
Si imi e dor la fiecare pas.
Imi curg subtil stările triste,
Cum curge vinul in pahar,
După o folie de sedative,
După un dor stupefiant.
Si-mi vine- o stare de-amorțeală,
Și somnolenţă..în sfârșit...
Atâția nervi si oboseală,
Atâta stres înghesuit.
Încă mai am stări sufocante,
Si scriu ades cu ochii grei..
O fi ok ca-n miez de noapte
In loc să dormi..să vrei ...să bei???