Nou răsărit
Azi înger sunt cu aripe răpuse,
Încătușat de vechi dorințe-apuse
Pe catafalcul negru cu-amintiri
Nu mai tresar, rămân fără simțiri.
Închis-am în durere absolutul
Si ferecatu-i-am neprevăzutul
Căci ce mai poate astăzi iar trezi
Un suflet ce începe-a putrezi?
Poate că de călca-voi spre eternitate
Voi regăsi în stele-ntunecate
O mică rază de lumin-aprinsă
Ce-o să învie flacăra mea stinsă.
Category: Diverse poems
All author's poems: savinaly1987
Date of posting: 29 октября 2020
Views: 1995
Poems in the same category
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Geea
Sclipirea apei te-a străpuns,
Şi a erupt apoi prin vene,
Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns,
Să asfințească sub ale tale gene.
Mici bulgări de lumină te-nconjoară
Mimând un ritual nepământean,
Iar luna de pe ceruri se coboară,
S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan.
Aduci un farmec mai aparte lumii,
Când dănțui grațios pe stele,
De acolo parcă-ți sunt străbunii,
Căci porți o constelație sub piele.
Big-bangul pare ar fi al tău surâs,
Când universul se rezumă la o cifră,
Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns,
Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.
Suflare de viață
În focul mic ce tremură-n cărbune,
Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,
Iar vântul afară suflă amărăciune,
Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.
Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,
Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,
Iar mâna mea, străină mângâierii,
Întoarce file vechi din calendar.
Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,
Iar ploaia toarce fire de noroi,
În trup mi-e frig, și inima uitată,
Privește trist spre drumul dinapoi.
Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,
Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,
De-s pașii mei pierduți în pragul verii,
Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.
Și-n bezna grea ce curge peste casă,
Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,
Și simt în os, și-n carne cum apasă,
Suflarea duhului peste un trup de lut.
UN FILON
Torn în amforă savoare
Să se adape ori și care
Din argilă , apă , lut
Eu mi-am costruit un scut
Nici nu stiu ce e pe afară
Viața mi-e interioară
Scormonesc mereu prin ea
De-o comoară poate-oi da.
O comoară , nu de arginții
Nici pietre prețioase .
Un filon ascuns în scris
Ca și viața mea-un vis .
Fuga de destin
Din groapa suferinței,
Eu azi am renăscut.
Pun capăt umilinței,
Bun lucru am facut...
În iad am coborât,
Era-ntuneric purpuriu...
Atâta am fugit,
Cu gândul să nu fiu...
Trezindu-mă, totuşi eram...
Şi nu contează ca fugeam...
Cine…
Cine n-a avut un necaz,
Nu poate oferi mângâiere,
Căci nu știe cum este să scazi,
Din nimic, nimicul ce cere.
Cine n-a iubit niciodată
Va trăi amputat și stingher
Într-o lume aparte, ciudată,
Departe de sublim și de cer.
Cine în puf mereu a dormit,
Nu poate avea nici un vis,
Căci fiind îndestulat, odihnit,
Nu mai poate zbura din abis.
Cine n-a gustat al vieții amar,
Va trăi o extremă durere,
Fiindcă inima se umple de har,
Când tristețea privește spre stele.
O lecție
O zi fericită
Înseamnă o viață-mplinită,
O zi cu succes
E o viață cu progres.
Zile cu cuburi de gheață
Sunt o lecție de viață
Ce-ti oferă o povață
Fiind m-ai îndrăzneață!
Succesul la noroc
E deșertul din hârtop,
Mereu c-un nou provoc
E caderea-n potop...
Ridicarea cu succes
E realul tău progres
Dacă-i bine înțeles
Cât te afli în proces!
16.10.2022
Geea
Sclipirea apei te-a străpuns,
Şi a erupt apoi prin vene,
Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns,
Să asfințească sub ale tale gene.
Mici bulgări de lumină te-nconjoară
Mimând un ritual nepământean,
Iar luna de pe ceruri se coboară,
S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan.
Aduci un farmec mai aparte lumii,
Când dănțui grațios pe stele,
De acolo parcă-ți sunt străbunii,
Căci porți o constelație sub piele.
Big-bangul pare ar fi al tău surâs,
Când universul se rezumă la o cifră,
Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns,
Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.
Suflare de viață
În focul mic ce tremură-n cărbune,
Se sting, pe rând, văpăi ce n-au murit,
Iar vântul afară suflă amărăciune,
Și totu-i trist, și parcă îmbătrânit.
Un ceas de-aramă bate-n pieptul serii,
Și sfărâmă clipa-n vreme de amar,
Iar mâna mea, străină mângâierii,
Întoarce file vechi din calendar.
Afară-i toamnă, frunză-nlăcrimată,
Iar ploaia toarce fire de noroi,
În trup mi-e frig, și inima uitată,
Privește trist spre drumul dinapoi.
Trec umbre prin perdeaua veche-a serii,
Și parcă le cunosc, dar nu mai știu,
De-s pașii mei pierduți în pragul verii,
Ori visuri tinere, ce au ajuns târziu.
Și-n bezna grea ce curge peste casă,
Ca un străin, tăcerea mi-o ascult,
Și simt în os, și-n carne cum apasă,
Suflarea duhului peste un trup de lut.
UN FILON
Torn în amforă savoare
Să se adape ori și care
Din argilă , apă , lut
Eu mi-am costruit un scut
Nici nu stiu ce e pe afară
Viața mi-e interioară
Scormonesc mereu prin ea
De-o comoară poate-oi da.
O comoară , nu de arginții
Nici pietre prețioase .
Un filon ascuns în scris
Ca și viața mea-un vis .
Fuga de destin
Din groapa suferinței,
Eu azi am renăscut.
Pun capăt umilinței,
Bun lucru am facut...
În iad am coborât,
Era-ntuneric purpuriu...
Atâta am fugit,
Cu gândul să nu fiu...
Trezindu-mă, totuşi eram...
Şi nu contează ca fugeam...
Cine…
Cine n-a avut un necaz,
Nu poate oferi mângâiere,
Căci nu știe cum este să scazi,
Din nimic, nimicul ce cere.
Cine n-a iubit niciodată
Va trăi amputat și stingher
Într-o lume aparte, ciudată,
Departe de sublim și de cer.
Cine în puf mereu a dormit,
Nu poate avea nici un vis,
Căci fiind îndestulat, odihnit,
Nu mai poate zbura din abis.
Cine n-a gustat al vieții amar,
Va trăi o extremă durere,
Fiindcă inima se umple de har,
Când tristețea privește spre stele.
Other poems by the author
Frântură de schimbare
Îți curge seva frumuseții-n vene
Si strălucești cu aripile-ți terne
De parc-ai fi un nefiresc delir,
Te-înalți și te cobori în visuri inutil.
O strălucire vie a purei dimineți
Si noaptea o săruți cu a durerii gheți
Suav și fraged, cu chipu-ți insipid,
Te-ai transformat din rece în veșnic colorit.
Nu vei trăi magia eternei tale vieți
Căci ploile vor pune pe tine a lor ceți
Si din coconul mârșav din care ai fugit
Te vei întoarce iarăși pe pământ obosit.
Amestec
Eu întuneric mi-s, dar și lumină,
Îs rău strecurat în taină divină,
Împletitură sacră de iad și cu rai
Născut într-un suflet cu blând chip bălai.
În ochi îmi străluce putere dospită
Precum plămădeala de lut făurită,
Dar trupul mi-i firav și pământesc,
Otravă pierdută în corp omenesc.
Mi-s cer poleit cu stele și lună
Pe care, în noapte, sori se adună,
Mi-s apă ce picură în stropi cristalină
Si venele-mi umplu cu picuri de vină.
Mi-s înger și demon, aer și foc,
Lege, păcat, adunat la un loc.
Mi-s spirit și om crescut din pământ,
Eu mi-s blestem și ceresc jurământ.
Început decsfârșit
Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.
Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.
De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.
Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
A fost odată
Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.
O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.
Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.
Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.
Frântură de schimbare
Îți curge seva frumuseții-n vene
Si strălucești cu aripile-ți terne
De parc-ai fi un nefiresc delir,
Te-înalți și te cobori în visuri inutil.
O strălucire vie a purei dimineți
Si noaptea o săruți cu a durerii gheți
Suav și fraged, cu chipu-ți insipid,
Te-ai transformat din rece în veșnic colorit.
Nu vei trăi magia eternei tale vieți
Căci ploile vor pune pe tine a lor ceți
Si din coconul mârșav din care ai fugit
Te vei întoarce iarăși pe pământ obosit.
Amestec
Eu întuneric mi-s, dar și lumină,
Îs rău strecurat în taină divină,
Împletitură sacră de iad și cu rai
Născut într-un suflet cu blând chip bălai.
În ochi îmi străluce putere dospită
Precum plămădeala de lut făurită,
Dar trupul mi-i firav și pământesc,
Otravă pierdută în corp omenesc.
Mi-s cer poleit cu stele și lună
Pe care, în noapte, sori se adună,
Mi-s apă ce picură în stropi cristalină
Si venele-mi umplu cu picuri de vină.
Mi-s înger și demon, aer și foc,
Lege, păcat, adunat la un loc.
Mi-s spirit și om crescut din pământ,
Eu mi-s blestem și ceresc jurământ.
Început decsfârșit
Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.
Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.
De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.
Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
A fost odată
Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.
O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.
Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.
Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.
Frântură de schimbare
Îți curge seva frumuseții-n vene
Si strălucești cu aripile-ți terne
De parc-ai fi un nefiresc delir,
Te-înalți și te cobori în visuri inutil.
O strălucire vie a purei dimineți
Si noaptea o săruți cu a durerii gheți
Suav și fraged, cu chipu-ți insipid,
Te-ai transformat din rece în veșnic colorit.
Nu vei trăi magia eternei tale vieți
Căci ploile vor pune pe tine a lor ceți
Si din coconul mârșav din care ai fugit
Te vei întoarce iarăși pe pământ obosit.
Amestec
Eu întuneric mi-s, dar și lumină,
Îs rău strecurat în taină divină,
Împletitură sacră de iad și cu rai
Născut într-un suflet cu blând chip bălai.
În ochi îmi străluce putere dospită
Precum plămădeala de lut făurită,
Dar trupul mi-i firav și pământesc,
Otravă pierdută în corp omenesc.
Mi-s cer poleit cu stele și lună
Pe care, în noapte, sori se adună,
Mi-s apă ce picură în stropi cristalină
Si venele-mi umplu cu picuri de vină.
Mi-s înger și demon, aer și foc,
Lege, păcat, adunat la un loc.
Mi-s spirit și om crescut din pământ,
Eu mi-s blestem și ceresc jurământ.