Frântură de schimbare
Îți curge seva frumuseții-n vene
Si strălucești cu aripile-ți terne
De parc-ai fi un nefiresc delir,
Te-înalți și te cobori în visuri inutil.
O strălucire vie a purei dimineți
Si noaptea o săruți cu a durerii gheți
Suav și fraged, cu chipu-ți insipid,
Te-ai transformat din rece în veșnic colorit.
Nu vei trăi magia eternei tale vieți
Căci ploile vor pune pe tine a lor ceți
Si din coconul mârșav din care ai fugit
Te vei întoarce iarăși pe pământ obosit.
Category: Diverse poems
All author's poems: savinaly1987
Date of posting: 29 октября 2020
Views: 1610
Poems in the same category
Visul meu nemuritor.....
La apusul zorilor
Pe cărarea norilor
Lângă vârful munţilor
Îmi stă speranţa.....
Suflă vânt devastator
Peste brazii de lângă izvor
Dezbină echilibrul din decor
Asta îmi este viața.......
O poveste de amor
Un suflet cald şi visător
Ce prin lume-i călător
Îşi pierde speranţa......
Poate doru-i trecător
Visul meu nemuritor
Dulce, abstract, copleșitor
Pentru el îmi dau şi viaţa....
E amintirea lira
E amintirea lira dând cu spor
Poveștile de drag ori avuție
Ce ne urmează-n clipele de dor,
Purtate-n feșele de nostalgie,
C-un aer curios în sine stând,
De o ciudată, mare prospețime,
Precum un veșnic nor al unui gând
Nerisipit de-a vântului asprime.
Și nimbu-i peste capete de neam
Se tot coboară — anii cad în șiruri,
De cronicari pe file puși: le-aveam
Liant al secole-n balsam de miruri.
Iar negre poartă limbile de ceas
O evidență-a timpului distras…
Icoana
O icoană de-i primită,
Viața ta este sfințită.
Ți-a aduce aminte mereu,
Căci ești doar cu Dumnezeu .
De te rogi privind la ea,
Domnul te va ajuta.
Este o minune care,
Ajută la fiecare.
Când icoana lăcrimează,
E semn că ea te veghează.
Maica sfântă e cu noi,
Plânge, știe de nevoi ,..
Ea ne ajută tot mereu,
Se roagă la Dumnezeu.
Tot ce face pentru noi,
E să scăpăm de nevoi.
Trei prieteni!
Cum aș putea să îmi uit satul,
Când eu aicea m-am născut,
E locul unde am copilărit
Și multe năzbâtii am făcut
Eram un trio de băieți isteți,
Prieteni buni, foarte uniți,
Pe nume Radu, Cezar, Cristinel
Pe șotii mai mereu porniți
Dimineața toți la școală
Iar apoi cu vaca la păscut,
Seara ne jucam cu mingea,
Pân' ajungeam în așternut
Clasa întâia pân' a șaptea
Le-am făcut la noi în sat,
Iar când a venit a opta,
În alt sat am fost mutat
Cu-nvățatul am stat bine,
Mai împinși ci de la spate,
De părinți și de profesori,
Cu proverbul ,, carte, parte"
Doi am urmat multe școli,
Iar celălalt profesională,
Ne-am format în astă țară,
Unde se mai făcea școală
Viața ne-a purtat în multe zări,
Și cu greu mai ținem legătura,
Doar rar ne dăm câte-un mesaj,
Scris sec, făr' a ne pune semnătura
Tot ce-a rămas în mintea noastră,
E doar copilăria și-un mare dor,
Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,
Și amintiri să depănăm pe viitor,
Sub deal, unde mai curge..un izvor!
Corabie în franceză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Voilier
Cher voilier, tu flottes dans un océan apparemment sans fin,
Sur quels continents irez-vous encore cette fois,
Qu'est-ce qui vous attend à votre prochaine destination ?
Voilier, voilier...
Pourquoi ne m'as-tu pas dit que tu aimais autant naviguer ?
Pourquoi ne m'as-tu pas prévenu ?
Pourquoi, en te tournant le dos un instant, as-tu quitté le port ?
Comment puis-je m'habituer au vide que tu m'as laissé ?
Comment vais-je le remplir ?
Voilier, voilier...
Tu étais léger comme un moineau,
J'espère que tu reviendras plus heureux que là où tu es allé,
Je réalise que tu devais y aller
C'est ce que tu as ressenti
C'est ce que tu pensais.
Nous t'avions si bien construit, en bois, le gouvernail, le pont,
De plusieurs écoutes de voile,
J'ai même attaché ton ancre,
Je sais que ce ne sera pas facile pour toi,
L'océan a ses caprices,
Vous ne savez pas à quoi vous attendre,
Quand il s'agite et vous secoue dans tous les sens,
Il vous emmène uniquement sur les itinéraires qui lui sont les plus accessibles,
Quand ce sera dur pour toi, quand tu sentiras que tu n'as aucun moyen de rester à flot,
S'il vous plaît, regardez en bas, voyez l'ancre attachée,
Pensez que de loin, même à des milliers de kilomètres,
Je veille sur toi, je t'ai dans mon cœur,
C'est juste que tu n'es plus près de moi pour te montrer,
Vraiment, combien notre connexion signifiait,
(Sur un ton argumentatif)
Sentez-vous bien, lâchez prise, oubliez qui vous a fait,
En deux semaines, nous ne nous sommes même pas approchés,
Si vous le pensez, c'est votre choix...
Sache juste que je tiens à toi, c'est pourquoi je t'ai si bien construit,
Comme dernier encouragement, je vous dis : "Il ne faut pas vous laisser intimider par les tempêtes que vous rencontrerez en traversant l'océan. N'oubliez pas qu'après la tempête vient le beau temps."
Le navire :,,Que feriez-vous ? Ne suis-je pas autorisé à rester une journée à Rio de Janeiro ? Juste un jour, c'est tout ce que je veux, puis je reviendrai vers toi, promis !"
Voi sta şi voi scrie
Voi sta şi voi scrie,
Şi ca să fiu înţeles,
Voi trimite solie,
A mea vorbă în vers...
Voi muşca din hârtie,
Şi-am să scuip unde-am şters.
Voi sta să recit,
Al meu vers neînţeles,
Un mesaj răstignit,
De poeţi mai ales…
Un cuvânt ce-a înviat,
Din om bun şi curat.
Am să stau să citesc,
Ca apoi să-nţeleg,
Ce-i normal şi firesc,
Ce-i sfărmat ori întreg…
Ce ne-ndeamnă să fim,
Şi de ce nu iubim.
Visul meu nemuritor.....
La apusul zorilor
Pe cărarea norilor
Lângă vârful munţilor
Îmi stă speranţa.....
Suflă vânt devastator
Peste brazii de lângă izvor
Dezbină echilibrul din decor
Asta îmi este viața.......
O poveste de amor
Un suflet cald şi visător
Ce prin lume-i călător
Îşi pierde speranţa......
Poate doru-i trecător
Visul meu nemuritor
Dulce, abstract, copleșitor
Pentru el îmi dau şi viaţa....
E amintirea lira
E amintirea lira dând cu spor
Poveștile de drag ori avuție
Ce ne urmează-n clipele de dor,
Purtate-n feșele de nostalgie,
C-un aer curios în sine stând,
De o ciudată, mare prospețime,
Precum un veșnic nor al unui gând
Nerisipit de-a vântului asprime.
Și nimbu-i peste capete de neam
Se tot coboară — anii cad în șiruri,
De cronicari pe file puși: le-aveam
Liant al secole-n balsam de miruri.
Iar negre poartă limbile de ceas
O evidență-a timpului distras…
Icoana
O icoană de-i primită,
Viața ta este sfințită.
Ți-a aduce aminte mereu,
Căci ești doar cu Dumnezeu .
De te rogi privind la ea,
Domnul te va ajuta.
Este o minune care,
Ajută la fiecare.
Când icoana lăcrimează,
E semn că ea te veghează.
Maica sfântă e cu noi,
Plânge, știe de nevoi ,..
Ea ne ajută tot mereu,
Se roagă la Dumnezeu.
Tot ce face pentru noi,
E să scăpăm de nevoi.
Trei prieteni!
Cum aș putea să îmi uit satul,
Când eu aicea m-am născut,
E locul unde am copilărit
Și multe năzbâtii am făcut
Eram un trio de băieți isteți,
Prieteni buni, foarte uniți,
Pe nume Radu, Cezar, Cristinel
Pe șotii mai mereu porniți
Dimineața toți la școală
Iar apoi cu vaca la păscut,
Seara ne jucam cu mingea,
Pân' ajungeam în așternut
Clasa întâia pân' a șaptea
Le-am făcut la noi în sat,
Iar când a venit a opta,
În alt sat am fost mutat
Cu-nvățatul am stat bine,
Mai împinși ci de la spate,
De părinți și de profesori,
Cu proverbul ,, carte, parte"
Doi am urmat multe școli,
Iar celălalt profesională,
Ne-am format în astă țară,
Unde se mai făcea școală
Viața ne-a purtat în multe zări,
Și cu greu mai ținem legătura,
Doar rar ne dăm câte-un mesaj,
Scris sec, făr' a ne pune semnătura
Tot ce-a rămas în mintea noastră,
E doar copilăria și-un mare dor,
Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,
Și amintiri să depănăm pe viitor,
Sub deal, unde mai curge..un izvor!
Corabie în franceză
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Voilier
Cher voilier, tu flottes dans un océan apparemment sans fin,
Sur quels continents irez-vous encore cette fois,
Qu'est-ce qui vous attend à votre prochaine destination ?
Voilier, voilier...
Pourquoi ne m'as-tu pas dit que tu aimais autant naviguer ?
Pourquoi ne m'as-tu pas prévenu ?
Pourquoi, en te tournant le dos un instant, as-tu quitté le port ?
Comment puis-je m'habituer au vide que tu m'as laissé ?
Comment vais-je le remplir ?
Voilier, voilier...
Tu étais léger comme un moineau,
J'espère que tu reviendras plus heureux que là où tu es allé,
Je réalise que tu devais y aller
C'est ce que tu as ressenti
C'est ce que tu pensais.
Nous t'avions si bien construit, en bois, le gouvernail, le pont,
De plusieurs écoutes de voile,
J'ai même attaché ton ancre,
Je sais que ce ne sera pas facile pour toi,
L'océan a ses caprices,
Vous ne savez pas à quoi vous attendre,
Quand il s'agite et vous secoue dans tous les sens,
Il vous emmène uniquement sur les itinéraires qui lui sont les plus accessibles,
Quand ce sera dur pour toi, quand tu sentiras que tu n'as aucun moyen de rester à flot,
S'il vous plaît, regardez en bas, voyez l'ancre attachée,
Pensez que de loin, même à des milliers de kilomètres,
Je veille sur toi, je t'ai dans mon cœur,
C'est juste que tu n'es plus près de moi pour te montrer,
Vraiment, combien notre connexion signifiait,
(Sur un ton argumentatif)
Sentez-vous bien, lâchez prise, oubliez qui vous a fait,
En deux semaines, nous ne nous sommes même pas approchés,
Si vous le pensez, c'est votre choix...
Sache juste que je tiens à toi, c'est pourquoi je t'ai si bien construit,
Comme dernier encouragement, je vous dis : "Il ne faut pas vous laisser intimider par les tempêtes que vous rencontrerez en traversant l'océan. N'oubliez pas qu'après la tempête vient le beau temps."
Le navire :,,Que feriez-vous ? Ne suis-je pas autorisé à rester une journée à Rio de Janeiro ? Juste un jour, c'est tout ce que je veux, puis je reviendrai vers toi, promis !"
Voi sta şi voi scrie
Voi sta şi voi scrie,
Şi ca să fiu înţeles,
Voi trimite solie,
A mea vorbă în vers...
Voi muşca din hârtie,
Şi-am să scuip unde-am şters.
Voi sta să recit,
Al meu vers neînţeles,
Un mesaj răstignit,
De poeţi mai ales…
Un cuvânt ce-a înviat,
Din om bun şi curat.
Am să stau să citesc,
Ca apoi să-nţeleg,
Ce-i normal şi firesc,
Ce-i sfărmat ori întreg…
Ce ne-ndeamnă să fim,
Şi de ce nu iubim.
Other poems by the author
Început decsfârșit
Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.
Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.
De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.
Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
A fost odată
Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.
O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.
Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.
Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.
Amestec
Eu întuneric mi-s, dar și lumină,
Îs rău strecurat în taină divină,
Împletitură sacră de iad și cu rai
Născut într-un suflet cu blând chip bălai.
În ochi îmi străluce putere dospită
Precum plămădeala de lut făurită,
Dar trupul mi-i firav și pământesc,
Otravă pierdută în corp omenesc.
Mi-s cer poleit cu stele și lună
Pe care, în noapte, sori se adună,
Mi-s apă ce picură în stropi cristalină
Si venele-mi umplu cu picuri de vină.
Mi-s înger și demon, aer și foc,
Lege, păcat, adunat la un loc.
Mi-s spirit și om crescut din pământ,
Eu mi-s blestem și ceresc jurământ.
Nou răsărit
Azi înger sunt cu aripe răpuse,
Încătușat de vechi dorințe-apuse
Pe catafalcul negru cu-amintiri
Nu mai tresar, rămân fără simțiri.
Închis-am în durere absolutul
Si ferecatu-i-am neprevăzutul
Căci ce mai poate astăzi iar trezi
Un suflet ce începe-a putrezi?
Poate că de călca-voi spre eternitate
Voi regăsi în stele-ntunecate
O mică rază de lumin-aprinsă
Ce-o să învie flacăra mea stinsă.
Început decsfârșit
Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.
Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.
De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.
Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
A fost odată
Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.
O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.
Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.
Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.
Amestec
Eu întuneric mi-s, dar și lumină,
Îs rău strecurat în taină divină,
Împletitură sacră de iad și cu rai
Născut într-un suflet cu blând chip bălai.
În ochi îmi străluce putere dospită
Precum plămădeala de lut făurită,
Dar trupul mi-i firav și pământesc,
Otravă pierdută în corp omenesc.
Mi-s cer poleit cu stele și lună
Pe care, în noapte, sori se adună,
Mi-s apă ce picură în stropi cristalină
Si venele-mi umplu cu picuri de vină.
Mi-s înger și demon, aer și foc,
Lege, păcat, adunat la un loc.
Mi-s spirit și om crescut din pământ,
Eu mi-s blestem și ceresc jurământ.
Nou răsărit
Azi înger sunt cu aripe răpuse,
Încătușat de vechi dorințe-apuse
Pe catafalcul negru cu-amintiri
Nu mai tresar, rămân fără simțiri.
Închis-am în durere absolutul
Si ferecatu-i-am neprevăzutul
Căci ce mai poate astăzi iar trezi
Un suflet ce începe-a putrezi?
Poate că de călca-voi spre eternitate
Voi regăsi în stele-ntunecate
O mică rază de lumin-aprinsă
Ce-o să învie flacăra mea stinsă.
Început decsfârșit
Se-întunecă iar cerul, chiar dacă-i răsărit,
Cad picături de ploaie făcându-se nisip,
Bolbrosește apa un cântec temător
Soptind către pădure că totu-i trecător.
Copaci bătrâni se pleacă de parcă-s obosiți
De-atâta timp încearcă să stea neîndoiți,
Dar a venit și timpul pentru odihna lor,
Culcând în pace capul în calmul lor decor.
De anii s-ar reduce la simplul ciripit
Al păsărilor glas i-ar umple cu tril necontenit,
Dar umerii lor poartă iubiri fierbinți și dor,
Ce-ntr-un târziu îi seacă și la final ei mor.
Doar veșnica pădure păstrează glasul stins
Ce povestește-n noapte iubiri de neatins.
Doar ea ascultă timpul ce trece schimbător,
Păstrând într-a ei ramuri destinul muritor.
A fost odată
Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.
O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.
Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.
Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.