Category: Love poems
All author's poems: Monica-Gabriela Mare
Date of posting: 30 декабря 2022
Views: 1073
Poems in the same category
E noapte
Iti scriu aceste rinduri
Sa le citesti in noapte
Eu stiu.. esti plin de ginduri
Ca nu ma ai aproape...
Ochii plini de lacrimi
Tigara-n mina dreapta
Citesti ce ma framinta
Inima mea nu mai poate...
E miezul noptii iara
Mii greu fara de tine
Eu vreau sami fii alaturi
Te vreau eu linga mine..
E ora unu noaptea
Din somn eu mam trezit
Caci team visat pe tine..
Miai spus ca ma-i iubit..
Cu ochii plini de lacrimi
Ridic eu capul sus
Privesc atent spre stele
Liniste..e doar un vis..
Tăcerea
Amurgul e tăcerea și pasiunea de-a privi
Hipnotizați ,
În iubirea noastră fără de lume
Căci noi doi și fără ei putem trăi ,
Unde tu ești totul și eu sunt totul
Iar nimeni nu ne poate opri .
Întunericul e crud și nu mă lasă
Să te văd ,
Mă cert cu el pentru o secundă
De iubire ,
Și-i promit până-n zenit
Că mult voi avea de suferit
Dacă nu voi avea chipul tău
În mâinile mele .
Strig după ajutor , dar nimeni nu
Răspunde ,
Așa că plec iubire , numai
Pentru tine
Să fur soarele de pe cer
Să fugim în lumea noastră
Să putem să ne iubim , etern .
O rază de lumină
O rază de lumină,
Călătorind fină,
Străbătuse cu doctrină
Întunericul din mină.
Tot așa, bătut a fost,
Fără nici un cost,
Întunericul lipsit de rost
Lăsat făr' adăpost.
Trece pe la judecată
Și inima întunecată,
Ce s-a lăsat vindecată
De lumina cea marcată.
12.05.24
Amorul unei poete
E-un dar să fii iubit de o poetă,
Cuvintele-i se-nalță ca o cometă,
Un foc ce arde ceruri fără milă,
O hartă spre un vis ce nu se-nchide-n filă.
Pe tine te-am ales, cu umbră și cu gheață,
Cu ochii plini de iad, cu inima de ceață.
Satanic suflet, ars în dor străin,
Dar lira mea ți-e templu, iubitul meu divin.
Te port în rime, veșnic, ca pe-o rugă,
Chiar dacă lumea-mi spune: „Nu-l păstra, te frângă.”
Ce știu ei despre focul din privirea ta?
Când mă-nțeapă, tot pe tine te-aș ierta.
Ești un paradox – lumină întunecată,
O muză ce mă pierde, dar niciodată toată.
Și, da, m-ai rănit, dar rana-mi e poetă,
Din ea se naște arta, iubirea nediscretă.
Eu scriu de parcă veacuri ne despart,
Dar știu că-n altă viață vom avea un alt start.
Vom dansa prin ceruri ce nu cunosc sfârșire,
Și iadul tău va fi, în fine, mântuire.
Căci poeții nu iubesc cu jumătate,
Ei prind în cerneala lor eternități uitate.
Și orice-ar spune lumea, orice-ar râde-n cor,
Eu te voi duce-n suflet, ultimul meu decor.
Într-o zi, timpul ne va scrie din nou,
Tu – demonul pierdut, eu – a ta ecou.
Și-n versuri vom renaște, poate, mai senini,
Iubirea mea, păcatul meu divin.
COPACII
Măreț și falnic ,secular
Tronând în parcuri și pe alei
Cupola florilor de tei
Împrâștie parfumul pur
Ca pe omagiu împrejur.
Salcâm străvechi din vremuri Dace
Stăpân pe dealuri și prin văi,
Parfum de MAI pe atâtea căi
Ciorchini-ți albi cu gust de miere
Albinele îl strâng în ciubere.
Pe firul apei trecător
Șir de sălcii argintate
Se oglindesc în apa lină
Le șoptește vântul în plete
Povești dragoste și dor.
Nucule cu frunza rară
Mă cheamă însingurarea ta
În umbra-ți dulce mă înfășoară
Să dorm aici mă îndeamnă gândul
Lacrima s-o spele vântul.
Mai departe în vârf de deal
Prunul,vișinul ,cireșul
Mă îmbie să-i privesc
Îmbrățișați de raza luii
Îmi arată că rodesc.
Și toți copacii din lume
Ne sunt prieteni ne sunt frați...
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
E noapte
Iti scriu aceste rinduri
Sa le citesti in noapte
Eu stiu.. esti plin de ginduri
Ca nu ma ai aproape...
Ochii plini de lacrimi
Tigara-n mina dreapta
Citesti ce ma framinta
Inima mea nu mai poate...
E miezul noptii iara
Mii greu fara de tine
Eu vreau sami fii alaturi
Te vreau eu linga mine..
E ora unu noaptea
Din somn eu mam trezit
Caci team visat pe tine..
Miai spus ca ma-i iubit..
Cu ochii plini de lacrimi
Ridic eu capul sus
Privesc atent spre stele
Liniste..e doar un vis..
Tăcerea
Amurgul e tăcerea și pasiunea de-a privi
Hipnotizați ,
În iubirea noastră fără de lume
Căci noi doi și fără ei putem trăi ,
Unde tu ești totul și eu sunt totul
Iar nimeni nu ne poate opri .
Întunericul e crud și nu mă lasă
Să te văd ,
Mă cert cu el pentru o secundă
De iubire ,
Și-i promit până-n zenit
Că mult voi avea de suferit
Dacă nu voi avea chipul tău
În mâinile mele .
Strig după ajutor , dar nimeni nu
Răspunde ,
Așa că plec iubire , numai
Pentru tine
Să fur soarele de pe cer
Să fugim în lumea noastră
Să putem să ne iubim , etern .
O rază de lumină
O rază de lumină,
Călătorind fină,
Străbătuse cu doctrină
Întunericul din mină.
Tot așa, bătut a fost,
Fără nici un cost,
Întunericul lipsit de rost
Lăsat făr' adăpost.
Trece pe la judecată
Și inima întunecată,
Ce s-a lăsat vindecată
De lumina cea marcată.
12.05.24
Amorul unei poete
E-un dar să fii iubit de o poetă,
Cuvintele-i se-nalță ca o cometă,
Un foc ce arde ceruri fără milă,
O hartă spre un vis ce nu se-nchide-n filă.
Pe tine te-am ales, cu umbră și cu gheață,
Cu ochii plini de iad, cu inima de ceață.
Satanic suflet, ars în dor străin,
Dar lira mea ți-e templu, iubitul meu divin.
Te port în rime, veșnic, ca pe-o rugă,
Chiar dacă lumea-mi spune: „Nu-l păstra, te frângă.”
Ce știu ei despre focul din privirea ta?
Când mă-nțeapă, tot pe tine te-aș ierta.
Ești un paradox – lumină întunecată,
O muză ce mă pierde, dar niciodată toată.
Și, da, m-ai rănit, dar rana-mi e poetă,
Din ea se naște arta, iubirea nediscretă.
Eu scriu de parcă veacuri ne despart,
Dar știu că-n altă viață vom avea un alt start.
Vom dansa prin ceruri ce nu cunosc sfârșire,
Și iadul tău va fi, în fine, mântuire.
Căci poeții nu iubesc cu jumătate,
Ei prind în cerneala lor eternități uitate.
Și orice-ar spune lumea, orice-ar râde-n cor,
Eu te voi duce-n suflet, ultimul meu decor.
Într-o zi, timpul ne va scrie din nou,
Tu – demonul pierdut, eu – a ta ecou.
Și-n versuri vom renaște, poate, mai senini,
Iubirea mea, păcatul meu divin.
COPACII
Măreț și falnic ,secular
Tronând în parcuri și pe alei
Cupola florilor de tei
Împrâștie parfumul pur
Ca pe omagiu împrejur.
Salcâm străvechi din vremuri Dace
Stăpân pe dealuri și prin văi,
Parfum de MAI pe atâtea căi
Ciorchini-ți albi cu gust de miere
Albinele îl strâng în ciubere.
Pe firul apei trecător
Șir de sălcii argintate
Se oglindesc în apa lină
Le șoptește vântul în plete
Povești dragoste și dor.
Nucule cu frunza rară
Mă cheamă însingurarea ta
În umbra-ți dulce mă înfășoară
Să dorm aici mă îndeamnă gândul
Lacrima s-o spele vântul.
Mai departe în vârf de deal
Prunul,vișinul ,cireșul
Mă îmbie să-i privesc
Îmbrățișați de raza luii
Îmi arată că rodesc.
Și toți copacii din lume
Ne sunt prieteni ne sunt frați...
Ştii tu ceva despre mine ?
Ştii tu despre trupul meu mic şi plin de viaţă ,
Despre jocul mâinilor mele ?
Despre degetele lungi trecute prin păr alintându-l ,
Despre mângâieri uşoare în urma cărora prind contur ?
Ştii tu despre ce scriu eu în dimineţi ? Ştii tu să mă citeşti ?
Ştii că-mi plac apusurile rotunde
Şi răsăriturile pe care doar eu le văd în culori ?
Că îmi plac văzduhurile şi cerul şi primăvara
Când îmuguresc pe trup gol de copac , ştii ?
Dar despre faptul că am făcut echilibristică
Pe un fir subţire nevăzut
Şi cum doar eu ştiu să mă plimb prin nori , ştii ?
Cum mă sărută ploaia şi mă dansează ,
Cum paşii mei răsună în urechile pământului .
Despre asta ştii ?
Ştii tu râsul meu copilăresc , cum cânt ,
Cum privesc pe sub pleoape , cum mă prostesc ?
Că sunt încă copil în inimă ,
Spune-mi , ştii ?
Other poems by the author
Un dar de neprețuit
Misterios apare, dar dispare!
Pare simplă, dar e grea!
Fericire îți aduce,
Dar printre lacrimi și amar!
Ne bucurăm de ea
Și mult o prețuim,
Dar nu e a noastră,
Ci doar un dar de la cel Divin!
NU știu
NU știu ce mi-ai făcut,
Nu știu de ce îmi place
Nu știam că mereu va mai exista cineva,
Nu știam cum se face,
Dar știam că ești minunat,
Deși nu ne cunoșteam.
.....
Iubirea, ce e ea?
Un sentiment, nu știu?
Un loc, nu știu?
Dar tu mi-ai luat-o.
Iubirea ESTE,
Iubirea VA FI totul pentru toți.
Ea te dărâmă când e cazul,
Dar tot ea te și ridica.
Tu ai vrea, dar eu...
Tu ai vrea o fata dulce,
Dulce ca mierea, blândă
Și sclipitoare ca o stea.
Tu ai vrea o soție matură,
Dar eu nu sunt așa,
Imperfecțiunea mea nu atinge ale tale dorințe.
Tu ai vrea să fiu ca luna,
Să levitez în jurul tău,
Dar eu caut un Pământ pe care să-l încălzesc.
De aceea, îți voi spune: „Rămas bun!”
Și voi spera să ai parte de sclipirea pe care o cauți<3!
Umbra din întuneric
Pierdută-n orașul luminilor,
O umbră rătăcită
Caută al ei stăpân, care strălucește în depărtare.
Și-n întuneric ea dispare,
Urmărind iubirea mult dorită
Care timidă vrea să apară,
Dar ea nu stă
Își părăsește lacrima pe asfalt
El cu gândul că e semnul ploii
O ignoră,
Dar e strigătul de durere ce se pierde
În pure sentimente de iubire,
Neglijate și ignorate,
Dar ce încă speră să fie împărtășite.
Toamna plânge
Toamna plânge, plâng și eu cu ea...
Cad frunzele, cad lin din copaci
Inimile noastre cad și ele în gol,
Un gol nesfărșit
Pe care nu îl mai putem evita.
Toamna plânge, plâng și eu cu ea și fără putere,
Rămânând goală
Ai luat totul cu tine cănd ai plecat,
Iar eu am rămas aici, cu toamna care plânge și plâng și eu cu ea...
Un dar de neprețuit
Misterios apare, dar dispare!
Pare simplă, dar e grea!
Fericire îți aduce,
Dar printre lacrimi și amar!
Ne bucurăm de ea
Și mult o prețuim,
Dar nu e a noastră,
Ci doar un dar de la cel Divin!
NU știu
NU știu ce mi-ai făcut,
Nu știu de ce îmi place
Nu știam că mereu va mai exista cineva,
Nu știam cum se face,
Dar știam că ești minunat,
Deși nu ne cunoșteam.
.....
Iubirea, ce e ea?
Un sentiment, nu știu?
Un loc, nu știu?
Dar tu mi-ai luat-o.
Iubirea ESTE,
Iubirea VA FI totul pentru toți.
Ea te dărâmă când e cazul,
Dar tot ea te și ridica.
Tu ai vrea, dar eu...
Tu ai vrea o fata dulce,
Dulce ca mierea, blândă
Și sclipitoare ca o stea.
Tu ai vrea o soție matură,
Dar eu nu sunt așa,
Imperfecțiunea mea nu atinge ale tale dorințe.
Tu ai vrea să fiu ca luna,
Să levitez în jurul tău,
Dar eu caut un Pământ pe care să-l încălzesc.
De aceea, îți voi spune: „Rămas bun!”
Și voi spera să ai parte de sclipirea pe care o cauți<3!
Umbra din întuneric
Pierdută-n orașul luminilor,
O umbră rătăcită
Caută al ei stăpân, care strălucește în depărtare.
Și-n întuneric ea dispare,
Urmărind iubirea mult dorită
Care timidă vrea să apară,
Dar ea nu stă
Își părăsește lacrima pe asfalt
El cu gândul că e semnul ploii
O ignoră,
Dar e strigătul de durere ce se pierde
În pure sentimente de iubire,
Neglijate și ignorate,
Dar ce încă speră să fie împărtășite.
Toamna plânge
Toamna plânge, plâng și eu cu ea...
Cad frunzele, cad lin din copaci
Inimile noastre cad și ele în gol,
Un gol nesfărșit
Pe care nu îl mai putem evita.
Toamna plânge, plâng și eu cu ea și fără putere,
Rămânând goală
Ai luat totul cu tine cănd ai plecat,
Iar eu am rămas aici, cu toamna care plânge și plâng și eu cu ea...