Mai ascuns
Bate mai des vântul
Ca și dorul ce la poartă mă-asteaptă
Atâtea zile fără de noroc
Mă socoti din nou.
Vis ,dorință, cugetare
Mă sfii pe un ton mai sus
Dar cad,ca o frunză-n vânt
Rămân cu dorul meu ,nebun.
Și inchisă-i lumina afară
Sa nu ma atingă o clipa
Să nu mă surprindă
Cu ale ei critici fâstâcite .
Poems in the same category
Prezentul creează viitorul
Plină de spelndoare
Eu merg pe a mea cărare
Cu o iubire fara de hotare
Eu trăiesc în lumea mare.
Trăind în suflet cu speranțe
Dovedind mereu doar pace
Ajungând și la dorințe
Ce nu au fost îndeplinite.
Zi de zi mai cu avânt
Eu călătoresc cu al meu cânt
Zi de zi mai frumușică
Precum un fir de levănțică.
Tarot
CĂLĂTORIE
Călătorie cu gândul,
trecutu-i prin cunoștința.
Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.
Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.
LIBERTATE
Dragostea pluteste printre
petalele-i catifelate.
De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la
persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a
dragostei păstrate.
IUBIRE
Cartea dragostei are in
gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!
DIAVOL
Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.
Te caut pe tine ....
Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
Iubitorul nepăsării
Aşa departe stã înţelepciunea
De gândul oricãrui nepãsãtor!
Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã
Şi mai lipitã coada, de topor.
El nu e deranjat defel, sãracul,
Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.
Ba-i mulţumit, având stimã de sine
Şi zice cã aşa e felul lui...
Nu are nici mustrãri de conştiinţã,
Cã pierde-atâta vreme în zadar
Ci, din pocalul firii, socoteşte
Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.
Îşi vânturã secundele, de-a dreptul
Şi crede c-are vreme, berechet,
Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã
Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...
Înecare divină a simțurilor
Nu simt nimic.
Sunt însăși abisul ce-și arde dorințele,
un adio tăcut al lumii care uită să fie om.
Mă prefac? Sau poate sunt doar victima unei imaginații,
ori a abuzului perfid al societății:
manipulare, distrugere, pierdere de sine.
Dar poate exagerez. Sau doar spun adevărul.
Mi-am pierdut identitatea.
De suflet nici nu mai vorbesc, căci e amar,
la fel ca inteligența emoțională a unui popor
„pașnic” prin mască, dar gol în profunzime.
Superficialitatea ne îndeamnă să remarcăm lucruri fără valoare,
în timp ce esențialul dispare.
Nu sunt singura.
Cu toții ne-am simțit cândva capabili de măreție,
dar timpurile noastre zdrobesc mințile luminate.
Îi aruncă în abisul amărăciunii.
Înțelepții devin prizonieri ai criticilor needucaților,
într-un sistem ce se hrănește din corupție și invidie.
Sus, în vârf, stau cei fără cultură,
reprezentând o țară ce abia mai respiră.
Dar nu-i nimic.
Nu mai simt nimic.
Goliciunea lumii crude s-a așezat în mine,
amărăciunea îmi șoptește sfârșitul.
Și totuși, sunt numită nebună
pentru că văd realitatea, pentru că sunt realistă.
Se spune că suntem fericiți.
O iluzie amară.
Cei fără minte zâmbesc fără griji,
în timp ce țara arde.
Iar cei care gândesc... dezbat,
privesc lumea prin prisma științei, a psihologiei, a politicii, a filosofiei...
împovărați de complexitatea existenței.
De aceea suntem singuri.
Oamenii deștepți nu sunt înțeleși.
Trăim printre iluzii, printre gândurile unor neica-nimeni.
Fără vise reale, fără planuri ce pot schimba lumea.
Dorim o schimbare, dar puțini îi înțeleg profunzimea.
Așa rămânem izolați.
Singuri.
Sunt zvonuri sau doar șoapte?
Sunt zvonuri sau doar șoapte?
Eu număr pân la șapte,
De ce le-aud până noapte?
Ce-am făcut cu aceste fapte?
Relele de corp sunt acum înfipte...
Conversații neîntrerupte,
De ce ele trebuie din nou să mă irite?
Și de la capăt începute...
Autor: Nicoleta Postovan
Prezentul creează viitorul
Plină de spelndoare
Eu merg pe a mea cărare
Cu o iubire fara de hotare
Eu trăiesc în lumea mare.
Trăind în suflet cu speranțe
Dovedind mereu doar pace
Ajungând și la dorințe
Ce nu au fost îndeplinite.
Zi de zi mai cu avânt
Eu călătoresc cu al meu cânt
Zi de zi mai frumușică
Precum un fir de levănțică.
Tarot
CĂLĂTORIE
Călătorie cu gândul,
trecutu-i prin cunoștința.
Trupul e efemer si nu o veșnica locuința.
Egoul e rustic,a sincerității elegantă.
Se arată adversar vrednic de balanța.
LIBERTATE
Dragostea pluteste printre
petalele-i catifelate.
De amanți siroposi vor a fi salvate!
Intunericul rămâne la
persoanele selectate,
Viitorul e in iubire si a
dragostei păstrate.
IUBIRE
Cartea dragostei are in
gând înțelepciune,
Călcând peste a sufletului stricăciune.
Prietenia din trecut vine sa se răzbune,
Viitorul își bagă colții,înșelăciune!
DIAVOL
Diavolul se prezinta cu gânduri oficiale,
Păstrează discret cunoștințele-i reale.
Rămân in trecut planurile nupțiale.
Viitorul nu-i din drame superficiale.
Te caut pe tine ....
Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
Iubitorul nepăsării
Aşa departe stã înţelepciunea
De gândul oricãrui nepãsãtor!
Cã, mai aproape stã pe trup, o hainã
Şi mai lipitã coada, de topor.
El nu e deranjat defel, sãracul,
Cã-i zboarã cugetãrile hai-hui.
Ba-i mulţumit, având stimã de sine
Şi zice cã aşa e felul lui...
Nu are nici mustrãri de conştiinţã,
Cã pierde-atâta vreme în zadar
Ci, din pocalul firii, socoteşte
Sã îşi mai toarne-o datã în pahar.
Îşi vânturã secundele, de-a dreptul
Şi crede c-are vreme, berechet,
Trãind aşa, fãr-a bãga de seamã
Cum se-ofileşte-al anilor buchet!...
Înecare divină a simțurilor
Nu simt nimic.
Sunt însăși abisul ce-și arde dorințele,
un adio tăcut al lumii care uită să fie om.
Mă prefac? Sau poate sunt doar victima unei imaginații,
ori a abuzului perfid al societății:
manipulare, distrugere, pierdere de sine.
Dar poate exagerez. Sau doar spun adevărul.
Mi-am pierdut identitatea.
De suflet nici nu mai vorbesc, căci e amar,
la fel ca inteligența emoțională a unui popor
„pașnic” prin mască, dar gol în profunzime.
Superficialitatea ne îndeamnă să remarcăm lucruri fără valoare,
în timp ce esențialul dispare.
Nu sunt singura.
Cu toții ne-am simțit cândva capabili de măreție,
dar timpurile noastre zdrobesc mințile luminate.
Îi aruncă în abisul amărăciunii.
Înțelepții devin prizonieri ai criticilor needucaților,
într-un sistem ce se hrănește din corupție și invidie.
Sus, în vârf, stau cei fără cultură,
reprezentând o țară ce abia mai respiră.
Dar nu-i nimic.
Nu mai simt nimic.
Goliciunea lumii crude s-a așezat în mine,
amărăciunea îmi șoptește sfârșitul.
Și totuși, sunt numită nebună
pentru că văd realitatea, pentru că sunt realistă.
Se spune că suntem fericiți.
O iluzie amară.
Cei fără minte zâmbesc fără griji,
în timp ce țara arde.
Iar cei care gândesc... dezbat,
privesc lumea prin prisma științei, a psihologiei, a politicii, a filosofiei...
împovărați de complexitatea existenței.
De aceea suntem singuri.
Oamenii deștepți nu sunt înțeleși.
Trăim printre iluzii, printre gândurile unor neica-nimeni.
Fără vise reale, fără planuri ce pot schimba lumea.
Dorim o schimbare, dar puțini îi înțeleg profunzimea.
Așa rămânem izolați.
Singuri.
Sunt zvonuri sau doar șoapte?
Sunt zvonuri sau doar șoapte?
Eu număr pân la șapte,
De ce le-aud până noapte?
Ce-am făcut cu aceste fapte?
Relele de corp sunt acum înfipte...
Conversații neîntrerupte,
De ce ele trebuie din nou să mă irite?
Și de la capăt începute...
Autor: Nicoleta Postovan
Other poems by the author
Iluzie
Ma desprind temătoare de el
Visele se destramă din nou
Pașii se-ndeparteaza ușor
Vocea nu-i decât un ecou.
Uneori pare-atât de real
Uneori nu-i decât fantezie
Ochii îl vad ideal
O speranță în suflet învie.
Ma învârte ca-ntrun carusel
Printre mii de vise spulberate
Zbor sus,ajungând pana la cer
Ma prăbușesc în realitate.
Fără s-apuc sa știu ce am pierdut
N-am timp sa lupt ca să păstrez
Pana și umbra rece a dispărut,
Dezamăgirea aievea era.
Iubire magica
Nu vreau nimic
Decât bratele tale
În fiecare vis
Doar tu ma alini.
Nu vreau nimic
Decât sa te simt
Sa fi acum și aici
Mereu și pentru totdeauna.
Ești tot ce vreau
Nu pot descrie iubirea
Când sunt cu tine
E Magie.
Natura ne surâde
Cu culorile ei schimbătoare
Dar noi una suntem
În orice loc pe veci.
Dacă tu nu ai fi
Iubirea ar rugini
Încearcă sa exiști
La mine în suflet mereu.
Tânjind a primavara
Tu ghiocel eu tulpină
Tu verde eu maro
E Magie , e iubire.
Primavara
Primavara acum sosește
Si la noi ne mărturisește
Am și viata și culori
Și multe pentru voi.
Plante,flori și cântecele
Fragede învățăcele
De la ghiocelul mustăcios
Pana la soarele arzător.
Ploi profunde umezite
La câmp binevenite
Și cate-n cele primavara
Păsări răbdătoare
Mici rozătoare
Lalele și viorele
Și copii alergând dupa ele .
Plopul de ieri
A fost cândva, departe
Un plop însetat de apa
Dar cine știa ca aceea apa
Se va evapora odată.
Putini înțeleg versetul
Cu inima strașnic lucida
Si vor rămâne numai decât
Versuri-n gri pe alb zvarlite.
Iluzie
Ma desprind temătoare de el
Visele se destramă din nou
Pașii se-ndeparteaza ușor
Vocea nu-i decât un ecou.
Uneori pare-atât de real
Uneori nu-i decât fantezie
Ochii îl vad ideal
O speranță în suflet învie.
Ma învârte ca-ntrun carusel
Printre mii de vise spulberate
Zbor sus,ajungând pana la cer
Ma prăbușesc în realitate.
Fără s-apuc sa știu ce am pierdut
N-am timp sa lupt ca să păstrez
Pana și umbra rece a dispărut,
Dezamăgirea aievea era.
Iubire magica
Nu vreau nimic
Decât bratele tale
În fiecare vis
Doar tu ma alini.
Nu vreau nimic
Decât sa te simt
Sa fi acum și aici
Mereu și pentru totdeauna.
Ești tot ce vreau
Nu pot descrie iubirea
Când sunt cu tine
E Magie.
Natura ne surâde
Cu culorile ei schimbătoare
Dar noi una suntem
În orice loc pe veci.
Dacă tu nu ai fi
Iubirea ar rugini
Încearcă sa exiști
La mine în suflet mereu.
Tânjind a primavara
Tu ghiocel eu tulpină
Tu verde eu maro
E Magie , e iubire.
Primavara
Primavara acum sosește
Si la noi ne mărturisește
Am și viata și culori
Și multe pentru voi.
Plante,flori și cântecele
Fragede învățăcele
De la ghiocelul mustăcios
Pana la soarele arzător.
Ploi profunde umezite
La câmp binevenite
Și cate-n cele primavara
Păsări răbdătoare
Mici rozătoare
Lalele și viorele
Și copii alergând dupa ele .
Plopul de ieri
A fost cândva, departe
Un plop însetat de apa
Dar cine știa ca aceea apa
Se va evapora odată.
Putini înțeleg versetul
Cu inima strașnic lucida
Si vor rămâne numai decât
Versuri-n gri pe alb zvarlite.