Mai ascuns

audio

Primavara acum sosește 

Si la noi ne mărturisește 

Am și viata și culori 

Și multe pentru voi.

Plante,flori și cântecele

Fragede învățăcele 

De la ghiocelul mustăcios 

Pana la soarele arzător.

Ploi profunde umezite 

La câmp binevenite 

Și cate-n cele primavara 

Păsări răbdătoare 

Mici rozătoare 

Lalele și viorele 

Și copii alergând dupa ele .

Ma desprind temătoare de el

Visele se destramă din nou

Pașii se-ndeparteaza ușor 

Vocea nu-i decât un ecou.

Uneori pare-atât de real

Uneori nu-i decât fantezie 

Ochii îl vad ideal

O speranță în suflet învie. 

Ma învârte ca-ntrun carusel 

Printre mii de vise spulberate 

Zbor sus,ajungând pana la cer

Ma prăbușesc în realitate.

Fără s-apuc sa știu ce am pierdut 

N-am timp sa lupt ca să păstrez 

Pana și umbra rece a dispărut, 

Dezamăgirea aievea era.

A fost cândva, departe 

Un plop însetat de apa

Dar cine știa ca aceea apa 

Se va evapora odată.

Putini înțeleg versetul 

Cu inima strașnic lucida 

Si vor rămâne numai decât 

Versuri-n gri pe alb zvarlite.

Dupa sfadă 

Împăcare. 

O portocala !

Iubire apoi vis 

O portocala ! 

Orice as gândi 

Nimic nu ar ajuta 

Inima strașnic rupta

O fărâmă de raza.

Și știu e târziu

Inca dorul îți duc

Prin aleele lungi

Privirea mio ridic.

Te iubesc amar

Dar și dulce și picant

Și ud și fără nimic 

Al meu întreg. 

Sub picioare, sub întreaga țară, nimic solid
Toată țara, vremea ei, totul stă pe nisip
Se mișcă, se clatină, gata gata să cadă
Munții prăvale păduri  cu tăietori de baladă,
Românii poartă măști de guturai sau covid
Și nu se deșteaptă sub nicio formă de chip!
...
Trecutu-i prea greu pentru a putea fi cules
Și nimic n-a rămas, nici amintirea valorii.
Bocanci noduroși ne-apasă din nou pe grumaz
Nu ripostăm, prea moi să scăpăm din necaz
Sau renunțăm, pentru că noi am vrut și-am ales
Pe cei ce ne-apasă cuprinși de mania grandorii!

Nu știe că e copac.

Nu știe că e pământ.

Între cele două necunoașteri

crește.

o putere asupra mea

imi incolteste frica 

pielea pământie tremura ca vremea,

hoinareala facea din doi copii un scut,

ceașca de cafea amara uitata in dormitor,

senzația de vomă mă schimbă instantaneu,

marea e tot albastră,

eu nu știu cine sunt eu

poți spune oricând că te întrebi
obsesiv din prima zi în care
cărarea desena peren, nisipul
din buzele mării prea dulci,

de ce au mai surâs înalt,
galaxiile și sorii învăpăiați,
cu șansa de unu la un milion
ca tu să afli adevărul

despicat în patru cu acuratețea
cu care doar zânele au admirat
licăritul astronomic de talentat,
din momentul întâi...

se ivește, din nou, un paradis
speculativ din punct
de vedere... subiectiv ca un alint
și ca o metamorfoză

a unui zâmbet alungit etern
în singularitata eludată din
arca pe care dansul apropie
polii ultimului răsărit

cu cratere ce scuipă nemurire
la tot pasul, cirezi împânzesc
întinderi de lut, într-o gravitație
absolută de zero...

râd miresmele din zorii
unor secunde matur vibrante
la unison, alături de o desfătare
spectaculos de introspectă

și n-ai să afli decât
intervalul dintre două puncte
de reper profund, aflate într-o
magnetică persuadare.

Am învățat să mergem drept

fără să știm încotro.

Busola stă pe raft,

curată, nefolosită.

Binele nu mai coboară din adânc,

se negociază la suprafață.

Răul nu mai sperie,

doar încomodează.

Am schimbat altarul

cu o masă de calcul,

iar sufletul

cu un profil editabil.

Nu mai căutăm adevărul,

ci versiunea care doare mai puțin.

Nu mai cerem iertare,

doar explicații.

Și totuși,

în tăcerea care urmează zgomotului,

se aude un pas vechi,

o chemare fără nume,

o axă care încă ține lumea

să nu cadă.

De-ar fi sa fiu o cifra

Eu stiu cum m-ai numi,

Atat sunt pentru tine

Un nimeni zi de zi!

Pacat de asteptari

S-au dus usor in timp,

Cu tine de cand sunt

Am invatat a nu mai fi! 

Am pus nevoia ta

In fata la a mea,

Pe tine te-am ferit

Si mult te-am ocrotit! 

Acum cern pe hartie

Cuvinte sa se stie,

Ce simt cand te privesc

Nimic, si-nebunesc! 

Un gol imens in trup

Ramane sa-l astup

Insa nu am cu ce

Iubirea nu mai e! 

Oricat ti-as cauta

Pretexte, scuze multe

Nimic nu ar putea

Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1) 

Nicicand nu am simtit

Atentie, iubire, suflet

Singura am tot fost

Si asa o sa tot fie!