Carpeta din petice de iubire

Aș vrea să mor
într-o zi de vară,
ca să mă ascund
sub umbra gândurilor voastre -
și fiecare amintire,
cu mine, care s-a cuibărit
prin sufletele voastre,
să fie ca o sticlă de apă, rece-rece,
ce țâșnește din adâncuri,
proaspătă ca un izvor de munte.

Să nu aud cum, pe prispa casei mele,
lacrimile voastre cad, pierdute-n van -
vreau să trosniți toate zâmbetele,
allegro, ca sub bagheta lui Botgros.

Și nici cum pașii voștri se preling,
andante, prin iarba proaspăt cosită,
ci să-mi dați cadou, la căpătâi,
pe-un șnur, toate flecurile tocite.

Asta mi-e sufletul.

Am iubit iubirea,
am făcut dragoste cu dragostea.
Dintr-o pasiune în altă pasiune,
m-am cufundat-n neștire,
un nestingherit boem.

Asta mi-e inima.

Din mine s-a născut viața.
Și, din toate peticele de iubire,
am cusut o carpetă în care
visul și speranța
s-au regăsit,
amăgirea și adevărul
s-au sărutat,
iar restul e poveste.

Asta v-am fost.
Asta v-am rămas.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Antonio Ciprian Corneanu poezii.online Carpeta din petice de iubire

Data postării: 27 august 2025

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 507

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Altarul râvnit

Te văd prea rar,
și ți-aș scrie mai des -
te-ai cuibărit sub gândul meu
și acum stai ca o icoană în sufletul meu.

Te-aș lua cu mine
prin toată poezia;
în noapte, umbrele noastre se pierd
pe aleile diafane ale vieții.

Trupul tău,
neastâmpărat și zvelt,
mi-e pocal divin.

Ți l-aș îmbrăca doar în metafore;
doar păcatele mele îndrăznesc
să-ți aprindă haosul minții,
să exclami toți sfinții!

Mai mult...

Pe strada ta cu flori

Mă pierd adesea-n pașii tăi,
Ca-ntr-un refren ce nu se uită.
Ești dorul meu din anii-nalți
Și bucuria netrăită.

Când râzi, se-aprind felinarele,
Și lumea-ntreagă e decor.
Tu ești răspunsul verii mele
Și-al inimii senin fior.

Pe strada ta cu flori cobor,
Și simt cum bate-un nou amor.
Cu fiecare pas ușor,
Mă-ndrăgostesc de tine iar.


Și, dacă mâine vine-n zbor,
Nu-l chem, nu-l prind, nu-i cer nimic –
Că-n brațele-ți e tot ce strig,
Pe strada ta… și-n al tău dor.

Mai mult...

Ultima rugăciune

Mă tem că ultima ta privire
va fi prima rugăciune
rostită în taină
la fiecare intrare în
catedrala amintirilor.

Îmi port mantia
gândurilor cu tine
prin același ținut pustiu,
căci aici,
doar liniștea ta
mă poate hrăni -
mă poate zdreli.

Voi păstra ultimul tău chip
cu veșmânt de fericire
ca singura icoană
făcătoare de minuni -
de minuni...
și așteptări -
de minuni,
de speranță
și doruri neprihănite.

Mai mult...

Noaptea mea

Când ceru-i negru ca smoala
Și otrava visului
Scuipă strigăte desculțe
Din care boala se hrănește,
Atunci sunt dezmembrat
Din umbra ecoului meu.

 

Mai mult...

Ebrietate specifică

Mă strecor încet pe bulevard,
noiembrie aleargă ca un nebun.
sub paşii mei, lumea prinde contur...
ce noiembrie mahmur.

 

Mai mult...

Noaptea mea

Sub masca nopții
ancorez razele lunii`n părul tău;
atât de sublim, chipul tău îmi cotrobăie prin
sertarul ultimelor sentimente
și-mi mângaie dorul ce spre tine
se unduie
neincetat,
neincetat!

O mie de cuvinte rostogolite
din tăcerea nopții, fur,
iar din șuvițele tale
poemele, în șoaptă, ți le scriu.

Am patul plin de stele
și de câte ori tresar,
exilat în paradis,
sărutul tău deliric
e izvorul speranțelor
ce-mi pictează tot universul.

Citind aceste rânduri
inima-ți surâde
draga mea
și știu,
știu prea bine
că zâmbetul tău tainic de-acum
mă va urmări oriunde.
O altă noapte se va-ntâmpla mereu,
dar nu uita,
doar zâmbetul tău
naște frumusețea
în sufletul lumii.

Ãsta e dorul meu ce te cheamă!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Confuzie

Sunt un om ce uneori mă simt 
Sărac, lipsit de sentimente.

Mă prăbușesc dar mă ridic, 

Si-ncerc să urc mai sus de oponențe.

Atâta-amar, atâta suferință, 
Si mă întreb: dacă exiști, 
De ce mi-e uneori atât de greu să cred, să am credință?!

Mai mult...

Pretenții

Mai demult, strãmoşii noştri

Erau simpli şi modeşti:

Mâncau brânzã şi slãninã,

Purtau nume româneşti.

 

Dar veni modernizarea,

Ca un tãvãlug, din Vest:

Nu mai recunoşti românul

Nici în vorbã, nici în gest!

 

Nu mai ştie spune: "Bunã!"

Ci, "Hello!" şi "How are you?"

Zice "Go!", în loc de "Pleacã!",

Cât şi "No!", în loc de "Nu!".

 

Bând un pumn de apã rece

- Fãrã sã fim provocaţi -

Ne prostim, pe zi ce trece

Precum "Geniul din Carpaţi".

 

Dacã vechea pãlãrie

O purta spre-obrazul stâng,

Astãzi poartã-n cap o creastã,

Cu "allurã" de nãtâng!

 

Nu mai pot lucra românii

Dacã nu primesc un "like";

Nici la stânã nu se urcã

Dacã n-au adidaşi "Nike"!

 

Cel ce-şi învelea piciorul

Cu obiele de viţel,

Poart-acum haine de firmã:

Numai DIESEL vezi pe el!

 

Sã ne vadã Cuza-Vodã

Ce figuri avem în cap! ...

Ne-ar şi înjuga îndatã

La un car fãrã proţap!

Mai mult...

Crenguța amintirilor

Omul Isus a fost tâmplar...

 

Iar eu, când traforam în şcoală,

simțeam cum înspre El mă cheamă,

Prin glasul viziunii din placaj.

În lemnul dur lucram minuțios,

Suflând agnostic în rumeguşul ros,

Ca Dumnezeu în trupul argilos.

 

De maistru' din atelier nu-mi amintesc în nici un fel,

Dar ştiu că mă mai îndruma şi el,

Pe lângă Creangă, cu povestea Harapului isteț,

Şi fermecatu-i cal, ce-n lemn aievea-l dibăceam semeț...

 

Până, printr-o reformă, sistemu' a hotărât 

Atelierul şcolii să fie isprăvit

De Spân răpus Pegasul

Şi fabulosul visător

În faşă

Smotocit...

Mai mult...

1 Iunie

Ne e mut sufletul de zâmbete

Zâmbete celeste, suflate de copii

Pe-ale noastre frunți bătătorite 

De paradigme tot mai încâlcite 

Uităm că suntem toți copii!

 

Ei sunt speranță, ei sunt rouă

Ei sunt astrele-aurii

Ce dau nouă, norilor, răgaz

Să scuturăm atâta ploaie

Povarnic suntem încărcați

 

În simplitatea lor zeiască, reușesc

Cu un surâs încântător să ne privească

Neîncetat cuprinzători ne întăresc

Ne readuc copilăria noastră cea primară

În felul lor platonic, ce mult ne înfloresc !

 

Marius Ene, Polonia, 01.06.2024

Mai mult...

Beție, ah…

Beție, ah, visare-n ceașcă prinsă,

Ce-ntinzi pe la urechi țambale lungi,

Când cuib îți faci în mintea mea învinsă,

Zorești tot răul cuget să-l alungi:

Pândești ca uliul cel ager prada

Și ciocu-ți vajnic ți-l înfigi în ea,

Cum duhului i-aștepți în apă nada,

Să îl trădeze, pentru-al înșfăca.

Dar totuși îmi spun, pirotind pe ornic,

Laconic spirit, bun doar de zăcut:

„La vrajă fost-a vinu-atât de dornic,

De parc-ar vrea-o iar de la-nceput...”

Blestem ori deasă binecuvântare,

Îi dau ebrietății sărutare.

Mai mult...

Psalmi - LXII - Coboară-n abisul din mine

 

Coboară, Doamne,

nu în templul zidit de mâini,

ci în prăpastia mea,

în adâncul unde nu mai ajung nici lacrimile.

 

Coboară-n abisul din mine, Doamne,

nu ca un oaspete,

ci ca un stăpân care vine să curățe casa.

 

Mustră întunericul care m-a învățat

să zâmbesc cu fața,

dar să mor cu sufletul.

 

Sunt o peșteră locuită de umbre,

o groapă în care adevărul a fost legat

și tăcerea a devenit domn.

Mi-am închis conștiința într-un beci,

și i-am pus lanțuri de logică și frică.

 

Doamne, nu bate — intră!

Intră ca Focul ce nu arde decât răul.

 

Intră cu toiagul Tău

și gonește fiarele care-mi mușcă gândurile.

Spune doar un cuvânt, și demonii vor fugi

din colțurile întunecate ale inimii mele.

 

Mustră-mi tăcerile care te-au trădat.

Mustră-mi oboseala care se preface în indiferență.

Fă lumină în temnițele unde mi-am ascuns rușinea!

 

Coboară, Doamne, ca în mormântul lui Lazăr,

și strigă-mi numele cu glas de înviere!

 

Chiar dacă duhnește păcatul în mine,

Tu poți să spui: „Ieși afară!”

Și sufletul meu va veni legat, dar viu.

 

Nu vreau o lumină de suprafață.

Vreau o invazie de har.

Să nu mai rămână nici o celulă

care nu Te știe,

care nu Te slăvește!

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍