Plopul de ieri

Orice as gândi 

Nimic nu ar ajuta 

Inima strașnic rupta

O fărâmă de raza.

Și știu e târziu

Inca dorul îți duc

Prin aleele lungi

Privirea mio ridic.

Te iubesc amar

Dar și dulce și picant

Și ud și fără nimic 

Al meu întreg. 

Nu vreau nimic 

Decât bratele tale 

În fiecare vis 

Doar tu ma alini.

Nu vreau nimic 

Decât sa te simt

Sa fi acum și aici

Mereu și pentru totdeauna.

Ești tot ce vreau 

Nu pot descrie iubirea 

Când sunt cu tine 

E Magie.

Natura ne surâde 

Cu culorile ei schimbătoare 

Dar noi una suntem

În orice loc pe veci.

Dacă tu nu ai fi

Iubirea ar rugini

Încearcă sa exiști 

La mine în suflet mereu.

Tânjind a primavara 

Tu ghiocel eu tulpină

Tu verde eu maro 

E Magie , e iubire. 

Ma desprind temătoare de el

Visele se destramă din nou

Pașii se-ndeparteaza ușor 

Vocea nu-i decât un ecou.

Uneori pare-atât de real

Uneori nu-i decât fantezie 

Ochii îl vad ideal

O speranță în suflet învie. 

Ma învârte ca-ntrun carusel 

Printre mii de vise spulberate 

Zbor sus,ajungând pana la cer

Ma prăbușesc în realitate.

Fără s-apuc sa știu ce am pierdut 

N-am timp sa lupt ca să păstrez 

Pana și umbra rece a dispărut, 

Dezamăgirea aievea era.

Dupa sfadă 

Împăcare. 

O portocala !

Iubire apoi vis 

O portocala ! 

audio

Primavara acum sosește 

Si la noi ne mărturisește 

Am și viata și culori 

Și multe pentru voi.

Plante,flori și cântecele

Fragede învățăcele 

De la ghiocelul mustăcios 

Pana la soarele arzător.

Ploi profunde umezite 

La câmp binevenite 

Și cate-n cele primavara 

Păsări răbdătoare 

Mici rozătoare 

Lalele și viorele 

Și copii alergând dupa ele .

Un Rege ce cu promisiuni a fost amăgit 

Și de către regina lui a fost dezamăgit 

Blestemul iubiri inima ia-npietrit 

În clipa în care ea nu s-a gândit 

Și fără nici un regret l-a părăsit 

Regele rătăcește în lume înebunit 

Nu înțelege cu ce oare a greșit 

Nu știe de ce de ea s-a îndrăgostit 

N-a fost pregătit să fie părăsit 

Din propria viață se simte izgonit 

N-a fost niciodată atât de îngrozit 

Ca în clipa în care ea l-a părăsit 

Acum nu m-ai poate fi fericit

De când focul iubiri s-a răcit 

Umblă prin alte regate rătăcit 

N-a ieșit de loc așa cum și-a dorit 

Lângă altă femeie nu poate fi fericit 

Acum dărâmă zidurile ce le-a zidit 

Dărâmă tot pentru că prințesa i-a fugit

Condamnat pe viață să fie nefericit 

Cine știe, poate că pentru asta e menit 

Să fie judecat fără să știe cu ce-a greșit 

În ultimele lui clipe de nebunie și timpul s-a oprit 

A plâns cu lacrimi de gheață când și-a amintit 

Cum pentru ea regate întregi a cucerit 

Pentru ea voia să ajungă rege peste toți 

Doar pentru ea a spart mi de porți 

Din cauza ei ajunge rege printre morți 

Renunță la absolut toate realizările sale 

Pentru că n-are parte de înbrățișările tale 

Renunță la tot, renunță și la viață 

Pășește încet într-o lume de ghiață 

Amintirea ta se pierde-n ceață

M-ai cunoscut și pe senin și pe furtună,
Cu umbra-n urmă-mi, cu a mea cutumă,
Tu mi-ai zâmbit, așa, ușor, melodramatic,
Trântindu-mi ușa, la plecare, atât de cinematic!

Și te-am privit subtil, dar tu n-ai înțeles,
Zâmbindu-ți pe deasupra unui vin ales,
Că te doream să-mi fii a inimii risipă,
Să-i mai oprești bătaia preț de-o clipă...

Te-am cunoscut așa cum ești, senină,
Cu umbra-n urmă-ți, fără nicio vină,
Ai mai făcut un ultim pas înspre plecare,
Cerșind cu mâna-ntinsă, finală îndurare...

Tot ce e frumos se termina urat

O clipa de fericire trece numaidecat.

Vorbim  putin

Imi pare rau daca te retin.

Nu mai iubim ca altadata,

Oare e vina mea sau exista o alta fata?

Oare e vina ta ca nu ai stiut sa imi explici?

A cui e vina ca au ramas cicatrici?

Nu ne mai regasim amandoi

Pentru ca o parte din tine s-a pierdut in ploi

A fost frumos candva,

Dar stiu ca mult nu va mai dura.

Ți -am fost alaturi la fiecare rasarit,

Insa tu ai lipsit  la fiecare asfintit.

Te am asteptat,dar nu ai venit.

Acum privesc cum soarele incepe sa apuna

Tu nu esti aici tinandu-ma de mana,

Iar noi nu mai suntem impreuna.

Tu ai devenit imun,

Iar eu cu regret iti spun 

Ce am avut noi,

Nu voi mai scrie pe alte foi.

Chiar daca mainile mi ard de nerabdare sa te scriu,

Nu mai exista inspiratie,totul e pustiu,

Iar cerul devine tot mai cenusiu.

Pe obraz,cad picaturi de ploaie

Iar asta,e ultima mea foaie...

Tot ce e frumos trebuie sa aiba un sfarsit,

Si cu regret iti spun ca pentru noi a fost unul nefericit.

Îmi fac traista mâine 

Și plec spre zări, bătrâne 

Spre lumi ce-ți sunt străine,

Ce le-ai văzut doar prin vitrine.

Îmi vei ura, oftând,,drum bun,,,

Iar eu promit că te mai sun.

Te vei lumina atunci la față,

Privind în urmă propria- ți viață.

La karma ce-ți purtase pică 

Și -a semănat în tine frică;

Te -ai ferecat în casa ta pustie 

Cu vise mâzgălite pe -o hârtie.

Rămas captiv în existența fadă,

Pe veci a singurătății pradă,

Ai ridicat un zid de gheață 

Și -ai săpat tunel prin ceață.

Cu jaluzele trase peste ochi,

Cu scoici de tăcere pe urechi,

Citești din cartea prăfuită,

De tine însăți șlefuită.

Asculți o melodie veche 

Și stai nopțile de veghe,

Răsucind cheia timpului 

Te pierzi În umbra ritmului.

Iar când revin, tresari, pierdut 

Ca un ecou demult tăcut 

Și -mi zâmbești atât de trist 

De parcă -n mine -ai regăsit 

Tot ce-ai pierdut cândva în tine...

Pe-o cale lungă, spre alte zări,

Un copil pleca cu vise-n buzunare,

Raul îl chema, iar ochii-i erau mari,

Spre-un viitor, cu dor și cu sudoare.

Părinții l-au privit cu lacrimi grele,

Sora micuță îi strângea mâna-n taină,

„Du-te, băiatul meu, în alte stele,

Dar nu uita că dorul ne războină.”

Anii trecură ca frunza-n vânt,

Raul muncea, clădindu-și un destin,

Dar viața-i aruncase al său cuvânt:

Încercări dure, din zori până-n asfințit lin.

Din când în când, scria câte-o scrisoare,

Cuvinte scurte, dar pline de dor,

Pe chipul părinților, o dulce-amară

Lumină apărea, ca un licărător.

Sora-l privea din poze îngălbenite,

Copilăria le fusese luată devreme,

Iar el, în suflet, cu dorințe-mpietrite,

Căuta răspunsuri pentru-a sale teme.

Prin străin ținut, între ziduri reci,

Raul se lupta cu visuri mărețe,

Dar inima-i zbura, întorcându-se-n veci

La casa părintească și nopțile blânde.

Când timpul trecu și părul se-nălbi,

Își văzu părinții prea rari, prea târziu,

„Iertați-mă, mamă, tată, că nu am putut fi

Mai des alături, când v-a fost pustiu.”

Dar Raul știa, în sufletul său,

Că lupta vieții nu a fost degeaba,

Un drum străbătut, străin și greu,

L-a făcut să prețuiască iubirea cea dragă.

Autor:Mihut Raul Alexandru.

Azi, ne-am întâmplat neprevăzut 

Pentru o clipă.... pe mut...

Privirea ta m-a înghețat 

Sufletul mi-a săgetat...

Am trecut cu pasul tremurând 

Ochii mi se înecau lăcrimând 

Înapoi un moment am vrut să privesc

Pe bărbatul de altă dată sperând să-l găsesc.

Mi-am continuat de drum mai departe

Deși tremura totul în mine... un chin!...

O clipă simțeam că lipsește 

Să nu mă prăbușesc... să leșin.

Un văl negru mi-a-ntunecat privirea

Am simțit cum de tot mă pierd

Dar poate, ca să mă regăsesc, adesea,

E nevoie... să mă pierd complet.

Azi ne-am întâmplat neprevăzut 

Ca doi străini... cândva o poveste

Pentru o clipă... pe mut,

SFÂRȘIT....