Agonie
De ieri întruna mă frământ,
Și umbre cad asupra mea potop,
Îmi pare că vorbesc cu-n sfânt,
Ce-n raiuri nu-și mai are loc.
Mi-e osul rece și carnea învinețită,
Pe scânduri umede mă lăfăiesc,
Și adulmec cu privirea-mi obosită,
Frânturi din traiul nostru omenesc.
Doi îngeri negri îmi stau pe umeri,
Și-mi cântă versuri din tropar,
O, moarte! De ce să mă mai numeri,
Când sunt demult în celălalt hotar.
O mamă aș vrea să am la căpătâi,
Mă mângâie duios pe creștet,
Să-mi spună întruna mai rămâi,
Că firul vieții încă nu e veșted.
Și plouă întruna ca-n potop,
Sub ape e și umbra celui sfânt,
În raiuri nimeni nu mai are loc,
Şi zac inert... Nu mă frământ.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Taina Nopții
Poem: reverii/2
Descoperiți poezii.online!
Poem: Noapte e afara, ploua...
Poem: Gânduri de îndrăgostit
Care e prima bibliotecă agricolă digitală din Moldova
Poem: Poate
Poem: Mi-aș fi dorit...
A fost lansată o nouă carte din colecția „Compozitorii Moldovei”. E despre Gheorghe Mustea