Visez…

Dumnezeu a hotărât 

Să trimită fiul sfânt.

Vestea de venirea lui,

Trimisă la maica lui,

Îngerul a înștiințat,

Numele-i prea minunat,

Acesta este ISUS,

Al tatălui cel de sus.

Să credeți în Dumnezeu,

A zis: Ăsta-i fiul meu.

Vi-lam trimis pe pământ,

Să știți cine-i Domnul sfânt.

Pentru a vă mântuii,

De rele a vă feri.

Toate păcatele rele,

Le-a luat asupra sa,

Și răspunde cu iubire,

Pentru a ne apăra.

Pentru dragostea cea mare,

Ce o are pentru noi,

A fost răstignit pe cruce,

Pentru a fi iertați azi noi .

A-nviat este cu noi,

Dar .. ne depărtăm mereu 

Ne întrebăm adesea oare..

Unde este Dumnezeu?

Nu mă întreb, avem păcate,

El ne iartă tot mereu,

S-au ne răsplătește oare ?

Cu puteri Dumnezeiești.

Sunt incendii ,sunt dezastre,

Inundații multe rele ..

Or fi de la Dumnezeu ?

Mă întreb și eu întruna ..

Nu știu Doamne, nu știu eu  .

Du-te pădure şi fă-te copac,

Aruncă-ţi crengile peste câmpie,

Şi lasă-mă-n pustie să zac,

În cântec surd de ciocârlie.

Du-te pârâu şi fă-te izvor,

Mistuie-ţi apele în deşertul arid,

Şi lasă-mă-n tihnă aicea să mor,

În albia secată sub un soare torid,

Purcede jăratec şi fă-te scânteie,

Împrăştie-ţi cenuşa peste oceane,

Şi adu lângă mine orice femeie,

Să-ngroape în abisuri ale mele ciolane.

Purcede măicuţă şi fă-te copil,

Supusă, acceptă jurământul cel cast,

Pe veci să trăieşti oriunde-n exil,

Iar eu nicicând să nu pot să mă nasc.

Du-te lumină şi fă-te atom,

Orbeşte Pământul pentr-o clipită,

Să rămân numai eu, ultimul om...

Şi să-L duc pe Dumnezeu în ispită.

Infloriti pe deal sunt macii,
Si soptesc pe la chindii,
El mai trage cu urechea,
Si compune melancolic,
Poezii.

Obositi cu traista-n spate,
Vine lumea  de la sapa,
Povestind in drum spre casa,
Vre-o istorie hazlie,
Si ciudata.

Poezii despre iubire,
El a scris atit de multe,
Nestiind cum e vreodata,
Cineva sa i-le asculte...

Si acolo unde macii,
Se soptesc pe la chindii,
Sta un tinar melancolic,
Si compune toata ziua
Poezii..

Rabdă omule necazu 

Spre a merge la Hristos;

Căci cu sabia credinței 

Să învingi mereu frumos.

Domnu ' vrea iubirea ta 

Ca s-o-mparti cu frații tăi,

Căci așa a vrut și El

Să învingi biruitor!

Fii dar milostiv și bun

Ca și cel de lângă tine 

Să ajungă ca să aibă 

Pacea Domnului divină.

Mă simt în fiecare zi învins, 

De timp, de viață și cuvinte, 

Şi mă apucă-un dor aprins, 

De înaintașii din morminte. 

Mă reclădesc doar din erori, 

Iar lut mi-e gângurit de prunci, 

Mă-nsuflețează ai zilei zori, 

Şi zbor din nou pe stânci. 

Călăi cu flori la butonieră, 

Zâmbesc la fiecare pas al meu, 

Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă, 

Ce se înălță trist la Dumnezeu. 

Pe-al tatei trunchi mă altoiesc, 

Și înfrunzesc la mama-n brațe, 

Pământul pe vecie să-l umbresc, 

Hulit de farisei și de paiațe. 

Când păsări or să-și facă cuib în mine, 

În triluri vechi atuncea am să cânt, 

Durerea omului ce apocaliptic vine, 

Pe norii cerului, victorios călcând. 

Torn în amforă savoare

Să se adape ori și care

Din argilă , apă , lut

Eu mi-am costruit un scut

Nici nu stiu ce e pe afară

Viața mi-e interioară

Scormonesc mereu prin ea

De-o comoară poate-oi da.

O comoară , nu de arginții

Nici pietre prețioase .

Un filon ascuns în scris

Ca și viața mea-un vis .

Ai fost precisă draga mea,

La fel ca un cuțit înfipt în splină,

Şi nu doar rana mă durea,

Ci faptul c-am avut și eu o vină.

O vină, dacă ar fi însemna,

Iubirea mea profundă și senină,

Și lasă-mă să-ți spun ceva,

Eu te-aș iubi de mi-ai purta aceeași vină.

Ai fost precisă draga mea,

La fel ca un călău din evul mediu,

Și nu tăișul bardei mă durea,

Ci vina mea aflată sub asediu.

Și vreau să-ți spun că acea vină,

E oarba dragoste, un ritual tabu,

Iar orb fiind, eu am văzut lumină,

Şi te-aș iubi dacă-ai orbi și tu…

Eu nu mi-am tras încă săgeata,

Și n-am nici bardă, nici cuțit,

Purced la braț acum cu soarta,

Şi-s vinovat… că te-am iubit!

Azi inima am întrebat-o despre tine,

Căci rănile din piept mă dor neîncetat,

De parc-aș fi un templu al iubirii în ruine,

Pe care-un râu de lacrimi treptat l-a inundat.

Și vei săpa adânc cândva printre vestigii,

Ca să-mi refaci tot corpul omenesc,

Și-atunci cu conștiința vei avea litigii,

Găsind sculptat pe oase: Te iubesc!

Și-ai vrea să mă mai scol dintre ruine,

Ori plânsă toată să alergi-napoi în timp,

Să îmi dedici iubirea și să-mi fie bine,

Să aduni toți anii duși în doar un anotimp.

Dar astăzi templul dăinuie-n picioare,

Și-l vizitează noaptea ușoare nostalgii,

Tristețea îi aduce ofrande și osanale,

Doar tu iubito, tu nu mai vrei să vii.

Și zilnic cade de pe templu câte-o piatră,

Și mor iubiri abandonate ceas de ceas,

Iar tu, departe de a fi femeia idolatră,

Spășită ai să te-nchini la ce a mai rămas.

Noaptea îmi curge prin vene,

Somnul de mine se teme,

Taina-mi ascunde viață și moarte,

La fel ca-n sfârșituri de carte.

Cu talpa de plumb strivesc trandafiri,

Visele-mi curg prin ochii subțiri,

De plictiseală beau iarăși cu luna,

Pustie și rece îmi vorbește întruna.

Nostalgie îmi torn cu nesaț în pahar,

Scriu poezii pe un perete murdar,

Aprind temător lumânări de botez,

Umbra să-mi cânte un vals vienez.

Mă plec în tăcere sub cerul cernut,

Sub stele aflate la primul sărut,

Iar vântul, ca un poet, uitat în pustiu,

Îmi cântă balada unui suflet târziu.

Din frunza uscată culeg un oftat,

E cântul ce-alină un chip întristat,

Pe pragul de piatră al unei vechi amintiri,

Aștept să renască din scrum trandafiri.

Mă-mbrac cu lumina de la jar și tăciuni,

Invoc peste mine pe urmași și străbuni,

Și-n dansul de umbre ce mă-nconjoară,

Din inima-mi arsă dezgrop o comoară.

Nostalgie îmi torn cu nesaț în pahar,

Scriu poezii pe un perete murdar,

De sete îl sparg... cuvintele curg,

Iar versu-mi dispare subit în amurg.

Pe mulți ai fericit în lume, 

Deși cu greu tu te-ai născut, 

Ai generat și opere postume, 

Și orice om te-a cunoscut. 

Ai învățat savanți, elevi și profesori, 

Din scoarță-n scoarță te-ai descoperit, 

Și n-am crezut că ai să mori, 

De mână celor care te-au citit. 

Ai plâns ades cu cei îndrăgostiți, 

Și ai înduioșat cu Făt-Frumos copiii, 

Între coperți am stat cu toți uniți, 

Sub aura poveștii, cântului și-a poeziei. 

Ai fost uitată în mari biblioteci, 

Ori arsă în răscoale și proteste, 

Iar când ai vrut secrete să diseci, 

Mai marii lumii au început să te conteste. 

Și-au hotărât în școli să fii hulită, 

Te-au îngropat sub telefoane și tablete, 

Doar de nostalgici, tu mai ești citită, 

Și plângi pe-un raft, de pe-un perete. 

În vile somptuoase ești decor, 

Te-au îmbrăcat în aur ca pe-o stea, 

Apoi l-au ponegrit pe scriitor, 

Și l-au silit urmași să nu-ți mai dea. 

Se mai închide încă-o librărie, 

Pier multe milioane dintre voi, 

Iar azi trăim o mare tragedie, 

Cultura se aruncă la gunoi. 

O, tu cizmar cu mâinile crăpate,

Ce ai trudit o viață lângă calapod,

La ușă nimeni nu-ți mai bate,

Și nu-ți mai trece dincoace de pod.

În lume astăzi totul s-a schimbat,

Nimic nu se repară, mi se pare,

Ci se încalță nefiresc și deșănțat,

De parcă am avea o mie de picioare.

Ce să repari? Când pielea fină de bizon,

E astăzi doar o simplă mușama,

Ce-o poartă mândru un filfizon,

Și râde mai apoi de breasla ta.

Aruncă calapodul, sula, cleștele și acul,

Pe nicovală bateți coasa morții,

Apoi îmbracă-ți calm și parpalacul,

Și pleacă la cerșit în fața porții.

Ești tot mai gârbovit și fața ți-e gălbuie,

Hai, scoateți cizmele că s-a făcut târziu,

Păstrează-ți însă un ciocan și niscai cuie,

Să ți le bată automat robotul în sicriu.

O, de-aş fi o dimineaţă,

Să stau la fereastra ta,

Să privesc cum dormi tăcută,

Să te mângâi prin perdea.

O, de-aş fi o adiere

Să-ţi sărut obrazul roz,

Să-ţi aduc înspre vedere,

Tot ce-n lume e frumos.

Iar un fulg de nea de-aş fi,

Pe-a ta buză m-aş topi,

Să mă sorbi sub clar de lună,

Să fim pururea împreună.

O, de-aş fi o albă floare,

Să mă pui după ureche,

Să-ţi şoptesc plin de pudoare,

Vorbe dulci în limba veche.

O, de-aş fi copacul vieţii,

S-odihneşti la umbra mea,

Să-ţi simt vraja tinereţii,

Şi să-mi trag seva din ea.

Iar de-aş fi pământ sub iarbă,

Să mă calci cu pasul lent,

Lava-n mine o să fiarbă,

Şi-am să-nghit un continent.