Să ne bucurăm de pace

Să ne bucurăm de pace ,

Cel mai prețios cuvânt ,

Pace ! Pace ! Pace !

Tu ești viața pe pământ .

 

Fără tine draga mea ,

Lumea nu ar exista ,

Tu ești soarele și luna 

Ce ne călăuzești într-una .

 

Știm că nu te merităm 

La ce orgolioși suntem 

Vrem averi și măreție 

Dar uităm de armonie .

 

Însă nu pleca ,te rog ,mai stai 

Oamenii se vor schimba 

Pentru ca în absența ta ,

Nu mai vrei fală sau bani .

Cu încetu vom învăța 

Fără vrajbă a respira ,

Amici noi toți vom fi 

Și iubirea va pluti .


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: matilda_17 poezii.online Să ne bucurăm de pace

Data postării: 30 aprilie 2023

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1419

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Doamna mea cu ochi căprui

Și iar la tine îmi este gândul ,

Doamna mea cu ochi căprui 

Aș da orice pe lumea aceasta 

Să-ți gust ale tale buze moi .

 

Privirea ta îmi dă fiori 

Te uiți la mine și eu mor ,

Te joci cu mine fără nici o rușine 

Iar eu sufăr în nedumerire .


De ce mă chinui ?De ce nu-ți pasă?

Răspunde-mi iubito ,ce vreai ?

Vino lângă mine dragă 

Să-ți ascult inimioara 

 

Aceasta tace ,e o lașă

Nu recunoaște că mă vrea 

Însă tremura ,și-i place 

Că o ating numai pe ea 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

De la o vreme

De la o vreme poate ca ti-ai luat seama

De la o vreme poate c-ai inteles

Ca semnul ranirii a fost prea adinc

Ca sa nu-ti iei seama la asta

 

Si-atunci,ca un tigru atipit in amiaza

Ti-ai stins pleoapa peste taisul albastru

Pina la umbra lunga pazita de gene

 

Ca-ntr-o pasnica toleranta

Ca-ntr-o inocenta sfiala

Cum si el,tigrul, cotropit de amiaza fierbinte

Isi arata palma dezarmata, asezat in pinda

 

 

 

De la o vreme poate ca ti-ai luat seama

De la o vreme poate c-ai inteles

Vazind cicatricea de mare lauda

Care alunga grija anonimatului

 

Ca singura-i vindecare vine din mingiierea albastra

Netezita cu o soapta ,racorita c-o privire

Ca dintr-un izvor ascuns, uitat sub umbra amara

 

Asa rezemat in asteptare

Asa resemnat in acceptare

Cum si arsita zilei se lasa-n amurgul temperat

Iar greierii-n singuratate aseaza inserarea

Mai mult...

UNIVERS FĂRĂ STELE

Cândva,

bolta nopții era un manuscris sacru,

iar stelele - semne de aur

scrise de eternitate

pe pergamentul tăcerii.

 

Pământul respira în ritmul pădurilor,

iar mările își legănau adâncurile

ca niște altare de lumină.

Totul avea armonia unui psalm cosmic.

 

Dar omul -

neliniștitul ucenic al focului -

a început să tulbure această ordine.

 

A ridicat cetăți de fum

și a învățat cerul

gustul cenușii.

 

Pădurile au căzut

ca niște cetăți arse,

iar râurile au purtat

în loc de stele

umbre de otravă.

 

Pe câmpiile lumii

au înflorit războaie,

ciuperci de foc

au urcat spre cer

ca niște rugăciuni răsturnate.

 

Și astfel

noaptea s-a retras

într-o tăcere mai adâncă.

 

Nu pentru că universul

și-ar fi stins luminile,

ci pentru că omul

și-a acoperit privirea

cu praful propriilor sale distrugeri.

 

Iar acum

sub acest cer obosit

plutește o întrebare:

ce se întâmplă

când o lume întreagă

uită să privească stelele?

 

Atunci se naște 

un univers fără stele -

nu în infinit,

ci în sufletul omului.

 

 

 

 

 

Mai mult...

Trioletul unei seri

O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri,

Lăsată de un Phoenix într-o seară.

„Ia, domnule, ce curioase jocuri:

O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri!”,

Mai comenta și lumea pe alocuri,

Privind scânteia de-undeva din scară.

O pană-aprinsă s-a-așternut pe blocuri,

Lăsată de un Phoenix într-o seară.

Mai mult...

Cerșetoarea

Tremură de frig bătrâna,

Motanu-n poală -i toarce,

Crapă sub tălpi țărâna,

O atinge vântul rece..

Suflă cenușa din cuptor 

Pe obrazu-i stafidit,

Meditând la viitor.

Se puse-n colț pe moțăit..

Iarna -i grea, omătu mare;

Oftează printre rânduri.

Bani de lemne nu are,

Doar niscaiva scânduri 

Găsite într-un tomberon.

De-ale gurii ca să aibă 

Șontâc pe un baston,

Bolmojind sub barbă,

Pe la porți cerșește 

Mila omului de rând,

Ce-n casă o primește,

Cu motanul ei plăpând..

Mai mult...

Mântuirea s-a născut

Nu cu veste mare,

nici cu porți deschise,

Nu cu lume adunată

și clopote aprinse.

 

S-a născut într-un loc mic,

unde tăcerea aducea har,

Mai mult decât orice foc aprins,

Sau lumina unui altar.

 

Un copil fragil,

între doi oameni simpli,

Cerul s-a plecat blând,

Și îngerii i-au ținut pașii limpezi.

 

Mântuirea n-a cerut nimic,

A venit să rămână pură,

Prin iubire și har divin,

Nu prin glorie sau armură.

 

Păstorii au venit încet,

Cu pași de teamă și uimire,

Și-au simțit, fără să știe,

Că nu mai sunt singuri în fire.

 

În noaptea aceea sfântă,

Nu s-a schimbat lumea deodată,

Dar s-a aprins o lumină vie,

Care în veci nu va fi stinsă niciodată.

 

18.12.2025

Andrei GUȚU

Mai mult...

Ce dorim a ni se da ?

Când necazurile apar,

Ne amintim de tine iar.

Și iar bunul Dumnezeu,

Ne ajută când e greu.

 

Bine ar fi de-nam uita,

Ce dorim a ni se da.

Și promitem sa ne fie,

Veșnic o dorință vie .

 

Dacă zilnic ne-am ruga,

Dumnezeu s-ar bucura.

El ne iubește mereu,

Ne dorește, vrea să fie..

Multă, multă armonie.

 

Și când boala la noi vine,

Dumnezeu e tot cu mine,

Ne întărește tot mereu,

Căci așa e Dumnezeu.

 

Credința noastră să fie,

Puternică pe vecie.

Căci atuncea tot mereu,

Vom avea pe Dumnezeu.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍