Să ne bucurăm de pace
Să ne bucurăm de pace ,
Cel mai prețios cuvânt ,
Pace ! Pace ! Pace !
Tu ești viața pe pământ .
Fără tine draga mea ,
Lumea nu ar exista ,
Tu ești soarele și luna
Ce ne călăuzești într-una .
Știm că nu te merităm
La ce orgolioși suntem
Vrem averi și măreție
Dar uităm de armonie .
Însă nu pleca ,te rog ,mai stai
Oamenii se vor schimba
Pentru ca în absența ta ,
Nu mai vrei fală sau bani .
Cu încetu vom învăța
Fără vrajbă a respira ,
Amici noi toți vom fi
Și iubirea va pluti .
Poems in the same category
La facultate!
Când am intrat la facultate era toamnă,
Iar ca să intru am învățat planificat,
Eram adolescent crescut la țară,
Și-aveam dorința de a fi educat
Liceul terminat a fost unul real,
Profil de mate-fizică-ntr-un oraș,
Dar eu aveam în viață, un mare ideal,
Să nu rămân codaș și-n sat fruntaș
De mic copil am crescut animale,
Și eram trist când boala apărea,
Mă bucuram să le văd pe picioare,
Șă merg cu ele, îmi era plăcerea
Nu m-am gândit atunci că aș putea,
Să intervin profesional și să alin,
S-ajut și să grăbesc, recuperarea,
A animalului bolnav și suferind
Minunea s-a produs și v-o spun vouă,
C-ăn anul "84 am intrat la facultate,
Și-am absolvit cu brio, în anul "89,
Când veterinar am devenit, cu acte
Dar să obții o diplomă de medic,
Calea e lungă cu multe provocări,
A trebuit să pun efort să mă dedic,
Și să rezist la multe încercări
Și anul întâi de facultate a venit,
Desigur, eu student am devenit,
Am fost cazat, repartizat în grupă,
Și de aici boboc, băiat de trupă
La cursuri am fost 2 săptamâni,
Iar la lucrări în câmp, cam 2 luni,
Așa era atunci învățământul,
Ca să mănânci, lucrează-ntâi pământul
Și cum nimic nu poți fără mâncare,
Recolta trebuia pusă-n hambare,
Abia atunci puteai merge la școală,
Pentru formarea ta, profesională
Examinările din iarnă, ușurele,
De care s-a trecut destul de bine,
Dar au venit în vară, cele grele,
Și s-a căzut, ca spicele-n combine
Au fost doua materii, spuse..cui,
Anatomia și desigur chimia animală,
Care pe bune, nu plăcea nimănui,
Și-aveam dureri și-n glanda pineală
Noroc de-aveai în anul doi să treci,
Îți apăreau în cale alte materii reci,
Cu fiziologia/ fiziopatologia pleci,
La meci, dacă le ei și-apoi petreci
În anul trei spuneai că doctor ești,
Dacă morfopatologia nu te-ncurcă,
Iar la farmaco nimic să nu greșești,
Nici măcar doza, de vaccin la curcă
Când în patru, cinci se-ajunge,
Să lucrăm în clinici, toți mergeam,
Practica pe animal, ne atrăgea,
Doctori buni, practicieni să fim, doream
Medic să devii să porți parafă,
Trebuia licența de final s-o treci,
Prezentarea ei, fără vreo gafă,
Garanta, să profesezi pe unde pleci
Nu pot încheia fară a enumera,
...și..semiologie, parazitologie,
boli infecțioase și, chirurgie,
clinică medicală, reproducție,
expertiză alimente, microbiologie
..ele sunt, al profesiei abecedar,
Și care m-au format profesional,
Ca intelectual, doctor medic veterinar,
Și simt să spun acum...un om normal
În facultate norocul m-a însoțit,
Și-am întàlnit o fată frumușică,
De ea pe loc eu, m-am îndrăgostit,
Și azi îmi e soție, fata din Frumușica!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.
Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.
Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.
Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat
După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!
Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!
Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !
CUVĂNTĂTORE
,,Floarea albastră,, am citit
Floare albastră am iubit
Floarea albastra-nmugurit
Floarea albastră….
Vântul crud te-a legănat
Vântul crud te-a despuiat
Vântul crud mi te-a luat
Vântul….
Fǎrǎ rost...
O nouă zi apare-n geam
Şi este clar că-i dimineaţă,
Iar el, poetul stă gandind...
La viaţă.
Să-nceapă el acum să scrie?
Mai are oare-acum vreun rost
Să scrie-o nouă epopee
Din tot ce-a fost?
Incepe-ntr-un tarziu povestea
Unui bătran ce-abia mergea
Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
Pe calea sa...
E frant bătranul din poveste,
Iar autorul supărat
Ii strigă parcă-n ghilimele:
"Cazi la pămant, bătran stricat".
Şi el căzu...
Puterea parcă i se scurse,
Iar inima abia că-i bate
Şi palmele bătătorite
Strangeau uşor iarba uscată.
Se duce...se stinge-n fiecare clipă,
O carte Sfantă-i cade din manta,
Abia c-o vede şi şopteşte:
"Doamne, ia-mă in Impărăţia Ta".
N-avea nimic in lumea asta,
N-avea copii, n-avea nici casă,
Era doar el, nimic mai mult
Şi chiar puterea lui il lasă.
Ii strigă-ntr-un tarziu poetul:
"Să nu cumva să mori, bătrane
Căci viaţa ta e-n mintea mea
Şi de tu mori, ce-mi mai rămane?"
Nu apucă insă s-asculte
Cuvintele acelea ne-nţelese;
Inchise ochii şi muri
In ierburile dese.
"Iar m-ai trădat, bărtane!"
Strigă poetul cu putere;
"Ce pot să fac să te renasc,
Bătran stricat...plin de durere?"
S-a dus povestea incepută,
S-a dus creaţia de o viaţă,
Pană şi eroii-mi mor
De dimineaţă...
Rugă!
Venim acum la Tine, Tata Ceresc,
Și știm că Tu ușa o ai mereu deschisă,
Iar pentru toți care în trup trăiesc,
Aceasta nu a fost vreodat' închisă
Mai știm că Tu ești printre oameni,
Și vezi necazul nostru pe pământ,
Simțim că Tu în noi iubire sameni,
De când ne naștem pân' la mormânt
Pe Tine cu toții te mărturisim,
La Tine găsim și binecuvântare,
În Tine permanent descoperim,
Iubire, dragoste, nădejde și iertare
Prin rugăciune noi toți te lăudăm,
Pentru tot binele făcut la omenire,
Dar tot mai des pe Tine te rugăm,
Să ne ferești de rău și-n-bolnăvire
La Tine știm că totul e cu putință,
Și chiar iertarea celor cu păcate,
Când ei mărturisesc și au voință,
Ca cele rele, să nu mai fie repetate
Tu pe pământ cu dragoste-ai venit,
Pe noi să ne salvezi de la pieire,
Iar oamenii cei răi te-au răstignit,
Și de băut ți-au dat oțet și fiere
Povățuire la Tine cerem mereu,
Că știm că Tu ești întelepciune,
Și călăuză dreaptă vreau și eu,
Să-mi fii pe cale, către mântuire
Știm că Tu ești viață, cale, adevăr,
Și ne iubești pentru că ești iubire,
La Tine numărat e fiecare fir de păr,
Și faptele făcute, celor în nevoire
Noi te rugăm să ne ajuți, să biruim,
Mândria noastră, prin smerenie,
Invidia, prin dragoste și bucurie,
Iubirea de arginți, prin milostenie,
A noastră desfrânare, prin înfrânare
Și lăcomia de zi cu zi, prin cumpătare,
Pentru mânie, ne dă noua răbdare,
Lene să nu avem și bărbăție, implicare
Am scris despre a lumii 7 păcate,
Și pentru care omul va fi judecat,
Mărturiseștele pentru a fi iertate,
Iartă-ți dușmanul și-așteaptă...împăcat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Blestem
Și mă întorc acasă
Cu gândurile-n cer,
De muzică atrasă-
Emoțiile pier.
Închid eu telefonul
Și intru în casă atunci,
Dezbrac încet paltonul
Cu mânicile lungi.
Și obosită foarte,
Pe pat eu mă arunc...
Iar perna parcă râde,
Că lângă ea ajung.
Și capul amorțește
Totul din jur dispare
Clipitul se oprește
Un întuneric încet apare.
Și uite gândurile toate
Se amestecă rapid
Făcând un haos...poate
Un vis ,cam încâlcit.
Încerc să înțeleg
Ce se întîmplă acum
Și drumul îl aleg
Dar nu înțeleg oricum.
Încerc să strig puternic
Cu vocea pusă-n vid
Și-mi dau eu seama amarnic
Că-s singură,cumplit...
Deodată ca un fulger
Tresar și mă înspăimânt
Că în acel vis, din cer
Eu,mă vedeam căzând.
Încerc să mă trezesc
La realitate să-mi revin,
Fără încetare mă prăbușesc
Alte gînduri vin și vin.
Și cînd deschid eu ochii
Mai bine să mă uit,
Îmi dau eu seama iarăși-
O zi a mai trecut...
Și uite se repetă
De parcă-i un blestem!
În fiecare ziuă,
Urc în același tren.