Oare-am mințit?
Oare-am mințit din nou aseară?
Când întrebat am fost de unde vin,
Nu am putut defel răspunde iară,
Trădat am fost de...mirosul de la vin
M-am strecurat ușor spre dormitor,
Să scap de hainele cu miros de fum,
Și conștient că mă întorc la vorbitor,
Răspuns să-i dau, nu mâine și acum
Ne-am întâlnit și noi în oraș ca băieții,
Am încercat să explic pe ton redus,
Ea doar și-a ridicat în sus pomeții,
Și n-a crezut o iotă, din ceea ce i-am spus
Tot timpul, ne punem întrebări,
Unii la alții fără-a-primi răspunsuri,
Iar viața-i plina de multe provocări,
Și trebuie să faci, din când în cànd retușuri
Ce bine-ar fi să mergi doar înainte,
Să nu aluneci de pe calea dreaptă,
Și totdeauna să-ți aduci aminte,
Să urci pe scara vieții, făra-rata vreo treaptă!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Zugun
Data postării: 17 februarie 2023
Vizualizări: 773
Poezii din aceiaşi categorie
Sărac ai fost...
Sărac ai fost, și ai uitat,
De când ai devenit bogat,
Dorești să ai, mai mult mereu,
Uiți ce a fost, nu ști că-i greu..
Atunci când n-ai,de ai uitat,
Ajută și pe cel sărac .
De dai cu drag, tu vei avea..
Un mare dar, în viața ta,
Totul se-ntoarce înzecit,
Și să nu uiți , cum ai pornit.
Prezentare
Încerc de o juma' de ora,
Sa scriu și eu măcar un vers.
Nimic din capul meu nu iese,
I-a stai....
...era un gând un pervers.
Vroiam sa scriu și eu o poezie,
Sa ma simt ascultat,
Vroiam sa vad dacă mai am ceva în cap,
Aveam cândva, eram chiar talentat.
Păcat...
E o piesă cu versuri random:)
În vârf de carieră asta numesc high
Vă place all green-u asta numesc lime
Nimeni nu credea în mine,nimeni nu mă susținea
Nu-mi vedeți potențialul da pot să devin o stea
Ai crezut că m-am lăsat,nu dispar așa ușor
Sunt o pasăre de noapte,și acum aș vrea să zbor
Ai mei au fost lângă mine,nu știu ce înseamnă dor
Da nu te pot minții,uneori aș vrea să mor
Chiar de mă fac de râs,încerc rapid să trec peste
Știți atâtea secrete și nici nu le-am dat de veste
Aveți atâtea figuri,nu suntem la geometrie
Zici că-s magician,dintr-o sută,fac o mie
Imaginația
Nu mi-am imaginat vreodată
Că imaginația își are propria imaginație,
Născută din imaginația Creatorului!
Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,
Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,
Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!
Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă
Desculță și mai mereu înfometată,
Nu ne-ar vizita!
Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni
Cu tot cu posesorul ei...
Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,
Este lipsită de maturitate dar totuși,
Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,
Apelează la ea!
Cu siguranță te va salva!
Imaginatia are personalitate nu glumă,
Incredibil ce putere are!
Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!
(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Totul e alb...
Totul e alb, privirea mi-e albă,
Iar iarna bea țurțuri la halbă,
Ninge ciudat din pământ către cer,
Iar vântul turbat împrăștie ger.
Totul e alb, și albă mi-e fața,
Iar iarna sub soare-și dă viața,
La berărie se vinde zăpadă,
Lumea consumă troiene în stradă.
Totul e alb, și beția mi-e albă,
Calul îmi paște gheață, nu iarbă,
Printre ninsori sub un soare defunct,
Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.
Totul e alb, și urma rămasă e albă,
Iarna îmi stă adormită sub barbă,
Ninge ciudat din ochii mei către cer,
Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.
Dor
Dorul meu îți cântă-n suflet,
La fereastră, tu stai tristă,
Și gândești la al meu umblet,
Vărsând lacrimi în batistă.
Ziua-ți pare mult prea lungă,
Zbucium și nesomn ți-e noaptea,
Iar tristețea ți-o alungă,
Raza lunii și cu cartea.
Vântu-ți duce șoapta-n zare,
Printre frunze răvășite,
Glasul meu, ca o chemare,
O cuprinde, și-o înghite.
Pe sub gene stinse, plouă
Răsărind dorinți pripite,
Murmurând o rugă nouă,
Îți ții palmele lipite.
Dar ascultă, lin, tăcerea,
Ea îmi poartă umbra vie,
Și îți lasă mângâierea,
Fără trupul să o știe.
Și privește cum suspină,
Frunza arsă de uitare,
În tăcerea ei se-nchină,
Dorul meu fără hotare.
Lacrimile strângi sub pernă,
Rătăcind prin vis pustiu,
Și-n iubirea ta eternă,
Tu, s-aștepți, că am viu,
Să-ți rămân în nopți târzii,
Ca o rază în fereastră,
Și ca veșnic să mă știi,
Voi fi steaua cea albastră.
Sărac ai fost...
Sărac ai fost, și ai uitat,
De când ai devenit bogat,
Dorești să ai, mai mult mereu,
Uiți ce a fost, nu ști că-i greu..
Atunci când n-ai,de ai uitat,
Ajută și pe cel sărac .
De dai cu drag, tu vei avea..
Un mare dar, în viața ta,
Totul se-ntoarce înzecit,
Și să nu uiți , cum ai pornit.
Prezentare
Încerc de o juma' de ora,
Sa scriu și eu măcar un vers.
Nimic din capul meu nu iese,
I-a stai....
...era un gând un pervers.
Vroiam sa scriu și eu o poezie,
Sa ma simt ascultat,
Vroiam sa vad dacă mai am ceva în cap,
Aveam cândva, eram chiar talentat.
Păcat...
E o piesă cu versuri random:)
În vârf de carieră asta numesc high
Vă place all green-u asta numesc lime
Nimeni nu credea în mine,nimeni nu mă susținea
Nu-mi vedeți potențialul da pot să devin o stea
Ai crezut că m-am lăsat,nu dispar așa ușor
Sunt o pasăre de noapte,și acum aș vrea să zbor
Ai mei au fost lângă mine,nu știu ce înseamnă dor
Da nu te pot minții,uneori aș vrea să mor
Chiar de mă fac de râs,încerc rapid să trec peste
Știți atâtea secrete și nici nu le-am dat de veste
Aveți atâtea figuri,nu suntem la geometrie
Zici că-s magician,dintr-o sută,fac o mie
Imaginația
Nu mi-am imaginat vreodată
Că imaginația își are propria imaginație,
Născută din imaginația Creatorului!
Îți poți imagina lesne ce dar este imaginația,
Ce săracă ar fi fost lumea în absența ei,
Iar eu fără ea n-aș avea mare lucru de spus!
Dragostea ar amuți veșnic dacă această biată copilă
Desculță și mai mereu înfometată,
Nu ne-ar vizita!
Rămasă nesupravegheată,ar ajunge repede la casa de nebuni
Cu tot cu posesorul ei...
Necontrolată, imaginația are destulă putere să transforme frumosul în urât, viața în moarte, adevărul în minciună,
Este lipsită de maturitate dar totuși,
Dacă ai ajuns într-o înfundătură de unde nu mai ai scăpare,
Apelează la ea!
Cu siguranță te va salva!
Imaginatia are personalitate nu glumă,
Incredibil ce putere are!
Vei înțelege că imaginația trăiește într-o lume separată în timp ce este umilă slugă a ta!
(19 ian 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Totul e alb...
Totul e alb, privirea mi-e albă,
Iar iarna bea țurțuri la halbă,
Ninge ciudat din pământ către cer,
Iar vântul turbat împrăștie ger.
Totul e alb, și albă mi-e fața,
Iar iarna sub soare-și dă viața,
La berărie se vinde zăpadă,
Lumea consumă troiene în stradă.
Totul e alb, și beția mi-e albă,
Calul îmi paște gheață, nu iarbă,
Printre ninsori sub un soare defunct,
Alerg... și sunt fulg, și sunt punct.
Totul e alb, și urma rămasă e albă,
Iarna îmi stă adormită sub barbă,
Ninge ciudat din ochii mei către cer,
Țin iarna în mine și-i sunt temnicer.
Dor
Dorul meu îți cântă-n suflet,
La fereastră, tu stai tristă,
Și gândești la al meu umblet,
Vărsând lacrimi în batistă.
Ziua-ți pare mult prea lungă,
Zbucium și nesomn ți-e noaptea,
Iar tristețea ți-o alungă,
Raza lunii și cu cartea.
Vântu-ți duce șoapta-n zare,
Printre frunze răvășite,
Glasul meu, ca o chemare,
O cuprinde, și-o înghite.
Pe sub gene stinse, plouă
Răsărind dorinți pripite,
Murmurând o rugă nouă,
Îți ții palmele lipite.
Dar ascultă, lin, tăcerea,
Ea îmi poartă umbra vie,
Și îți lasă mângâierea,
Fără trupul să o știe.
Și privește cum suspină,
Frunza arsă de uitare,
În tăcerea ei se-nchină,
Dorul meu fără hotare.
Lacrimile strângi sub pernă,
Rătăcind prin vis pustiu,
Și-n iubirea ta eternă,
Tu, s-aștepți, că am viu,
Să-ți rămân în nopți târzii,
Ca o rază în fereastră,
Și ca veșnic să mă știi,
Voi fi steaua cea albastră.
Alte poezii ale autorului
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
Voi scrie..vers!
Emoția profund mă copleșește,
Când viața prin vers mi-o povestesc,
Nu mă feresc să exprim sentimente,
Pentru ființa dragă pe care o iubesc
Cum să nu scriu mereu despre iubire,
Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,
La ce mi-ar folosi comori în lume,
Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc
Nu știu să definesc ce-i fericirea,
În astă lume mică, plină de păcat,
Dar pot să spun că-mi este bine,
Lângă femeia cu care-s cununat
Voi scrie și voi spune tot prin vers,
Despre iubire, dragoste și fericire,
Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,
Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!
Sigur ÎL voi întâlni!
Un ceas mă sună agasant
Parcă zicând trezește-te,
Vezi ca-i dormit cam mult
Iar timpul curge nu se oprește.
Sar imediat din patul conjugal
Cu ochiul ațintit înspre icoană,
Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva
Și plec la baie-n mare goană.
Nu uit să- mi fac un sandwich
Și-mi savurez cafeaua dulce,
Mă-mbrac în grabă și cobor
Numai după ce-mi fac o cruce.
Pe scări în gând spun rugăciune
De mulțumire și pentru ajutor,
Că firul vieții îmi este prelungit
Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.
Mereu gândul îmi e la Domnul
În care cred încă...din copilărie,
Și sigur sunt că ne vom întâlni
Când voi sfârși a mea călătorie!
Poveste tristă!
Fluieră un tren în gară
Ușile larg se deschid,
Însă nimeni nu coboară
Și nici nu se mai închid
Stau mirat mă uit la el
Și nimic nu înțeleg,
Ieri mi-a spus ca vine astăzi
De pe front al meu coleg
Nu mai am răbdare, urc
Să verific prin vagoane,
Și-ntâlnesc pe culoar
Un barbat și trei persoane
Lung privesc cu tâlc la ele
Și deodată ochiu-mi plânge,
Când o văd pe a lui mamă
Cum în brațe puiu-și strânge
Doar acum pot să-nțeleg
Când văd jos un cărucior,
Și de unde atâta plânset
Când copilu-i-ntr-un picior
Mă apropii să-l îmbrățișez
Pe amicul din copilărie,
Care-mi spune printre dinți
Am căzut rănit...la datorie
Nu mi-a zis că s-a-nrolat
Și s-a dus pe front să lupte,
Dar cunosc cum îmi spunea
Răul doar din radăcini se rupe
Desigur vorbea despre dușmani
Care-au atacat mârșav Ucraina,
În timp ce el lucra peste hotare
Iar rușii i-au furat țara și doina
Am coborât cu grijă pe peron
Și-am stat la vorbă pe o bancă,
Mi-a spus ce n-aș fi vrut s-aud
Si c-are-n piept o rană adâncă
Într-un târziu ne-am despărțit
Fără a înțelege de ce-i război,
De ce-au murit atâțea oameni?
Și, de ce există vrajbă între noi?
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Pe potecă!
Azi voi merge la plimbare,
Pe poteca cea norocoasă,
Aici am căpătat eu un sărut,
Și-a-nceput iubirea noastră
Era pe vremea studenției,
Când inima mi-a fost furată,
De chipul și ochii unei fete,
Care apoi mi-a devenit nevastă
Și bine îmi aduc aminte,
Că era zi și era toamnă,
Vântul ne adia în plete
Ce fericiți eram noi doamnă
Pe poteca mică amintită,
Ne-am mărturisit iubirea,
Eu spunând ceva în șoaptă
Ea ducând în jos privirea
Stiu c-am roșit întâia oară,
La vorbele ce le-am rostit,
Și a durat multe minute,
Până ce eu mi-am revenit
Țin minte se uita în jur,
Nimeni cu mine să o vadă,
Când noi cu foc ne sărutam,
La căpătul potecii în livadă
......................................
La plimbare am fost noi doi,
Să-ne-amintim de întâlnire,
De ale noastre cuvinte dulci,
Ce le rostim și azi fără oprire
Acum după atâția ani,
Când pe potecă am pășit,
Ne-am sărutat a mia oară,
Simțind că-s tare fericit
Ce povestesc e purul adevăr,
Trăit de mine și-a mea soție,
Vorbesc de alte vremi și obiceiuri,
Când o iubeam în crâng... pe-a mea Marie
Voi scrie..vers!
Emoția profund mă copleșește,
Când viața prin vers mi-o povestesc,
Nu mă feresc să exprim sentimente,
Pentru ființa dragă pe care o iubesc
Cum să nu scriu mereu despre iubire,
Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,
La ce mi-ar folosi comori în lume,
Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc
Nu știu să definesc ce-i fericirea,
În astă lume mică, plină de păcat,
Dar pot să spun că-mi este bine,
Lângă femeia cu care-s cununat
Voi scrie și voi spune tot prin vers,
Despre iubire, dragoste și fericire,
Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,
Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!
Sigur ÎL voi întâlni!
Un ceas mă sună agasant
Parcă zicând trezește-te,
Vezi ca-i dormit cam mult
Iar timpul curge nu se oprește.
Sar imediat din patul conjugal
Cu ochiul ațintit înspre icoană,
Spun Tatăl Nostru și-ncă ceva
Și plec la baie-n mare goană.
Nu uit să- mi fac un sandwich
Și-mi savurez cafeaua dulce,
Mă-mbrac în grabă și cobor
Numai după ce-mi fac o cruce.
Pe scări în gând spun rugăciune
De mulțumire și pentru ajutor,
Că firul vieții îmi este prelungit
Și pavăză să-mi fie EL și-n viitor.
Mereu gândul îmi e la Domnul
În care cred încă...din copilărie,
Și sigur sunt că ne vom întâlni
Când voi sfârși a mea călătorie!
Poveste tristă!
Fluieră un tren în gară
Ușile larg se deschid,
Însă nimeni nu coboară
Și nici nu se mai închid
Stau mirat mă uit la el
Și nimic nu înțeleg,
Ieri mi-a spus ca vine astăzi
De pe front al meu coleg
Nu mai am răbdare, urc
Să verific prin vagoane,
Și-ntâlnesc pe culoar
Un barbat și trei persoane
Lung privesc cu tâlc la ele
Și deodată ochiu-mi plânge,
Când o văd pe a lui mamă
Cum în brațe puiu-și strânge
Doar acum pot să-nțeleg
Când văd jos un cărucior,
Și de unde atâta plânset
Când copilu-i-ntr-un picior
Mă apropii să-l îmbrățișez
Pe amicul din copilărie,
Care-mi spune printre dinți
Am căzut rănit...la datorie
Nu mi-a zis că s-a-nrolat
Și s-a dus pe front să lupte,
Dar cunosc cum îmi spunea
Răul doar din radăcini se rupe
Desigur vorbea despre dușmani
Care-au atacat mârșav Ucraina,
În timp ce el lucra peste hotare
Iar rușii i-au furat țara și doina
Am coborât cu grijă pe peron
Și-am stat la vorbă pe o bancă,
Mi-a spus ce n-aș fi vrut s-aud
Si c-are-n piept o rană adâncă
Într-un târziu ne-am despărțit
Fără a înțelege de ce-i război,
De ce-au murit atâțea oameni?
Și, de ce există vrajbă între noi?
La săniuș!
Privesc pe geamul înghețat
La dansul fulgilor de nea,
Cum se așează pe pământ
Cu-ndemn pentru-a schiia.
Deschid fereastra și le spun
Că sunt bătrân și am o frică,
Să nu alunec să pățesc ceva
Că văd că oamenii mai pică.
Mă răzgândesc și mă îndrept
Către garaj unde-mi e sania,
Să merg pe dealul cu zăpadă
Însoțit și de soția mea Maria.
Curaj ne facem și-ncălecăm
Pe săniuța cu talpa ruginită,
Și o pornim la vale cu viteză
În brațe strâns de-a mea iubită.
În jur se simte multă bucurie
Și la copii și la noi cei în vârstă,
Că pe pământ este căzut omăt
Și poți să-nchei o seară fericită.
Când oboseală am simțit în noi
Ne-am îndreptat ușor spre căsă,
Unde cu poftă am înfulecat ceva
Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!