Tu ești Zeița frumuseții

Visează cu mine iubito

Cât încă cerul este albastru și-i al nostru...

Lasă-te purtată de visele tale

Ce eu ți le-am trimis decolorate,alb-negru,

Tu pune-le culorile doar

Și spune-mi ce-ți place sau nu

Primește sărutul meu,

Ti-am povestit unde-i locul lui

Pe buzele tale,

Și ține-l acolo o mie de ani,

Ce par o clipă doar,

Mai bine așa,

Și spune-mi ce pot face

Când ești departe de mine,

Sau cum să scap de o mie de suspine..

Visează cu mine iubito

Cât încă cerul este albastru și-i al nostru

Sau poate-i mai bine să poarte culorile tale,

Iubirea noastră-i aproape să se nască,

N-o vom lăsa să moară vreodată....

Eu îți promit ție iar tu îmi vei promite mie,

O mie de vise ,o mie de ani,

Atâtea clipe-mpreună cu noi doi ținându-ne de mână,

Sau îmbrățișați cum îți place

Nu-i oare așa începutul de Rai,

Nu-s îngerii acum printre noi,

Cine știe ar putea să ne spună și nouă ....!

(15 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Știu că poți iubi tandru,platonic

Fără ale pământului dorințe...

Că-ți place liniștea

Dar și marea cu zgomotul valurilor ei,

Că eu,poate nu sunt ce vrei

Sau poate că da,de ce nu?

Pot fi o mare iubire de-a ta!

Tot ce trebuie să faci e să-mi ceri,

Să mă cerți, să ierți

Să crezi în amorul ce astăzi nu-l vrei sau nu-l vezi..

Sau poate-l dorești mai blajin..

Să speri știind că-s multe griji,greutăți și ispite,

Vorbele vin deja risipte..

Iubito,fără tine nu există nici astazi sau mâine,viitor sau sărut,

Ori amorul ce se vrea viu și el!

Nu e dragostea cum am spus

Rugaciunea lui İisus Dumnezeu?

Iubito te iubesc infinit

Cerșetor de iubiri ne-mplinite îți sunt,

Port otrava fericirii din dulcele-ți mistic blestemat sărut,

Când te-aștept și plâng...

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce vrei să-ți spun când toate s-au cam spus,

Când vorbele ce-au trebuit să zboare s-au topit demul?

Crezi tu că dragostea ne moare,

De voluptatea trupului adoarme?

Sau poate o iubire adevărată să dispară,

Și să transforme bucuria noastră în blestemată dramă?

E dragostea ascunsă în sterpele plăceri,

Este iubirea și amorul fum,iluzii și scorneli?

Cum vrei să-ți spun că te iubesc etern,

Prin spirit sau plăceri?

Ce vrei să-mi ceri când te sărut,

Eu fiind pierdut în ființa ta demult?

Știi bine că îți aparțin ca liber al iubirii prizonier,

Prefer să mor decât să-ți pierd iubirea și infinitul tău mister!

(12 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)

Tu ești a dimineții floare,

Ce se deschide ca un soare,

Cu zâmbetul ca de copil,

Și ochii vii sosiți din cer,

Voi știi să înțeleg al lor mister?

Cum pot visa amorul fără a lor clipire,

Cum să respir fără sărutul dulce ce nu-mi vine,

Când nu sunt cu-a mea iubire

Cu tine Vasilica ,draga de tine?

Nu tu ești floarea rară a iubirii,

Ce-o vor bărbații toți din lumea largă,

Iar tu mi-ai dat-o mie,un oarecare...!

Iar de-i așa, iubită dragă

Îți voi cădea pe veșnicie la picioare,

Ca sclavul antic ce ți-i dator cu viața sa fără valoare

Fie din Roma sau Atena...!

Tu preafrumoasa mea stăpână,

Știu că nu-s demn de frumusețea ta și nici de tine!

Nu-i zi să nu te rog ca un milog

Sau jalnic cerșetor de inimi și iubire,

Păstrează-mă cu tine,

Nu m-alunga frumoasă

Vasilica,

Mai bine mor de mii și mii de ori!

(12 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Ce ești tu viață?

Cea care ne cuprinzi pe toți

Cu frumusețea existenței tale,

Cu-atâtea clipe ce-s doar taine ?

Nu știi decât promisiuni de basm să faci,

Să ne săruți gingaș pe obrăjori,

Ca mai apoi pe cale singuri să ne lași!

S-aduci pe lângă miere și amarul,

Să lași și lacrimile nu doar râsul și nectarul!

Noi bieții muritorii tăi,

Nu știm de ce așa și nu altfel

Vorbim de soartă sau destin,

Nici încotro orfani s-o luăm...

Există rost sau scop pe astă lume,

Când orice-ai face moartea vine?

Ce rost are să viețuiești,

Când toate clipele frumoase-s vis,

Sau efemerul ce amăgește e chipul tău?

Ce ești tu viață dacă treci,

Nu vrei nimic concret să-mi spui!

Și taci și faci și pleci...

Eu nu te cred doar te privesc,

Și mă amuză chipul,glasul ori dansul tău,

Și-ți spun direct,

Minciuna cea frumoasă ești!

(31 august 2023 H.S Irepetabila iubire)

Tu ești poemul pe care eu încerc să-l cânt,

Sau mai degrabă un sonet de

primăvară,

Căci tu ești ciripitul rândunicilor sosite de curând,

În înflorita veselă grădină cu stupi și liliac,

Și totuși afară este toamnă...

Eu vreau să-ţi cânt al meu sonet însă tu râzi,

Și uneori preferi să verși o lacrimă amară,

Sau când te cert ca mai apoi să am regrete, îţi cânt sonete,

Poveşti de dragoste sau de amor,

Târziu în toamnă sau chiar în iarnă,

Fără să simt nici teamă sau regrete!

Nu mai contează, sunt doar poeme de iubire,

Ce se doresc mereu aprinse,

De mine sau de tine,

Distinsă doamnă fostă domnişoară,

Sau chiar a basmelor de vis copila de odinioară.

(Volumul de poezii Sonete de amor) 

    Inestimabile ecouri pierdute-n holda de secară, 
    Se-aud în scânteierea acestor nopţi de vară, 
    Aşa cum florile de mac – ca nişte guri flămânde, 
    În van corolele-şi tresaltă şi-n lan trupu-şi ascunde… 
    
    Tăcerea grea se lasă-n tihnă, peste întreaga zare, 
    Doar Luna-şi mai permite s-arate acea cărare, 
    Ce duce, drept şi simplu, către izvorul rece, 
    Care coteşte-n prund şi-apoi urma-şi petrece… 
    
    Pe cerul plin de stele, se roagă-un nor firav, 
    Să-oprescă preţ de-o clipă a Timpului nărav, 
    Să fiu doar eu cu tine, pierduţi în nopţi de vară,
    Ca spicele de aur uitate-n holda rară...

Mă uit în urmă și-mi văd trecutul

Și anii mulți...plecați cu tinerețea,

Care-au lăsat urme de bun rămas

Și care-mi spun...asta e bătrânețea. 

Atent privesc să-mi simt prezentul

Și mândru sunt de ce ochii îmi văd,

În jurul meu...soția, nora și feciorul

Și-s fericit când...ce prețuiesc revăd. 

Gândul, mă duce spre copilăria mea

Și, către părinții mei ce nu mai sunt,

Doamne, cât aș vrea să întorc timpul

Și copilul cu părinți să fiu și nu cărunt. 

Înspre școli...mă poartă amintirile

Unde dascălii...carte m-au învățat,

Și mi-au zis să pun pe-altarul vieții

Din ce eu, cu sârguință...am adunat. 

Soarta m-a dus la ea..s-o întâlnesc

Și în pereche pe pământ să ne unim,

S-avem urmaș, ce numele să-mi ducă

Și poate-o lacrimă, el varsă..la țintirim. 

Averi prea multe, n-am vrut a aduna

Și doar ce-i necesar omului...chibzuit,

Făra uita, zilnic, rugă la EL să înălțăm

Pentru ce-avem, prin mila Lui...primit!

Mă faci să mă simt în siguranță

Prin felul în care mă privești

Prin felul în care ai grijă de mine.

Te-aș iubi o viață-ntreagă

Căci să mai încep noi începuturi n-am să mai vreau

Aleg să duc începutul nostru până la final.

Și chiar dacă ani vor trece

Tot ca pe iubitul meu răsărit din stele te voi vedea

Am să-ți cânt cu glas din ceruri.

Chiar dacă mă voi trezi dimineața în cămașa ta

Tot cu aceeași pasiune te voi iubi

Îți promit că și îngerii ne vor sfinți.

Aș vrea să mai stau un minut înainte să plec,

Fiindcă mi se face dor de tine după secunda despărțirii.

Ne vedem vineri la Răscruce?

Ne vedem pe la Amiază dacă mama ta spune că e bine?

Oricum nu plec, iubesc să mă amuz când îți spun că aș pleca,

Iubesc să știu că pentru-o-eternitate voi rămâne,

Nu vei scăpa de prezența mea nici măcar un pic.

Așa cum amprentele tale s-au imprimat pe a mea piele,

Așa cum parfumul tău s-a transferat pe perna mea,

Așa m-am strecurat eu în toată esența ta.

Să nu fii dezamăgit că m-am imprimat înăuntrul tău

Căci și tu la rândul tău te-ai imprimat înăuntrul meu

Devenind un singur trup și-un singur suflet.

Am rupt din mine fericire să-ți fac ție lumină

Ți-am dat și ce n-ai fii cerut, ți-am dat un drum

Dar pe el în urmă tu ai lăsat mult praf și vină

Ai aprins un foc arzând iubirea lăsând doar scrum

Ți-am fost mierea ce-ți curgea prin vene

Ai fost ca un dar, și-ai fost blestem

Iar azi îmi scriu cu sânge rece doar poeme

Strigând în tăcere durerea de care mă tem

Tu să știi nici n-ai fii existat acum

Dacă-n mintea mea nu te-aș fii inventat

Și nici n-ar fii rămas doar un loc nebun

Nici drumul scris de până atunci, dezorientat

Dacă ai să alegi să te-ntorci vreodată

Să vrei să-mi ceri ce tu singur ai distrus

N-am să ți mai ofer ca altădată

Căci ale tale cuvinte m-au durut nespus

Mă-necam în propriile lacrimi din cauza ta,

Nu te mai caut îmi ești doar o umbră

Când noaptea se prăbușește grea,

Și rana mea tăcută tot mai adânc se-afundă.

O îmbrățișare de la tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar dor și o tăcere...

Zâmbetul ce m-a fermecat

Ochii ar vrea să îl vadă

Dar ei nu stiu că ai plecat

Și-ai tăi nu vor să îi revadă...

Un vin născut din tine

Sufletul mereu îmi cere

Nu știe că nu are cine

Tu ești doar gânduri și durere...

Sufletul, ochii și brațele te cer 

Într-o clipă de sublimă plăcere 

Nu știu că ai fost trecător 

Și că te întorci...e o părere 

Să poți avea o clipă

Muiată-n stropul fericirii,

Și să răsară un fir,

O floare a simțirii.

Apleacă-ți privirea,

Dă-mi speranțe așteptate,

Sentimentul ascuns

Al unei iubiri neuitate.

Culege lumina din stele,

Laur în patina vieții,

O umbră a bucuriei

Din ramura tinereții.

Plăcutele vise, dorite,

Leagănă o melodie

Pe firul unui gând

Ce sub sentimente adie.