Voi scrie..vers!

Întru acest ceas al nopții…

Amintește-ți zgomotul picăturilor de ploaie

Și al lacrimilor din ochii tăi

Amintește-ți furia și tăcerea întunericului,

Al nopților ce te-au purtat plângând…

Pe genunchii goi.

Amintește-ți!

Rememorează visele pierdute - al viselor de ieri…

Și îndrăznește să te lași găsită de inima ta,

Privește-te în oglindă și… zâmbește!

Îndrăznește … să te recunoști o stea

Ce parcurge infinitul … cu lumina sa.

Amintește-ți drumul pietruit închinat tălpilor tale…

Și toate clipele de ieri ce s-au ascuns în ochii tăi,

Când nu înțelegeam ce-mi ceri - prin ochii mei…

Uscați și răi!

Amintește-ți!

Ridică-te la cer și plouă, cum numai tu ști să o faci

Prin ochii tăi albaștrii rouă și cu noaptea să te-mpaci,

Amintește-ți căldura picăturilor de ploaie,

Ce s-au scurs prin ochii tăi și… ridică-te!

Ridică-te la cer și tună cu regrete pe pământ,

Și te rog… îndrăznește!

Să fi mai mult decât ești sortită a fi…

În versurile mele… o urmă de dor într-un cuvânt.

Să-ți văd lumina nepurtată pe al tău contur

Și în miez de noapte… din Rai să te fur

Ești tot ce-mi doresc…

Amintește-ți… cum se spune “te iubesc!”

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 / 978-97-0-32645-1) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 / ISBN: 978-606-712-760-7) Toate drepturile rezervate.

Și brusc s-a lăsat noaptea,

Ca-ntr-un leșin cosmogonic,

Pe cer doar o singură stea,

Sclipește într-una demonic.

Fântânile au secat și ele deodată,

Iar marea își culcă valul în larg,

E mai întuneric ca niciodată,

Corăbii se frâng catarg de catarg.

Copacii buimaci freamătă întruna,

Caută un fir nesperat de lumină,

Ce bună ar fi acum măcar Luna,

Ori bruma de rouă pe rădăcină.

Șuieră agonic și vântul turbat,

Prin negre vârtejuri atacă natura,

Rugi înălțăm spre un cer ceanozat,

Dar încleștată ne este și gura.

Îngerii nopții apar croncănind,

Geme pământul secționat în artere,

Soborul de preoți ca-ntr-un colind,

Vestește mântuirea venită din stele.

Încet, sucombând planeta tăcea,

Urmând un îndemn antagonic,

Pe cer doar o singură stea,

Sclipește într-una demonic.

Cu un piaptăn te-aș putea vraji,

Ti-aș face cărări in gânduri

Și eu m-aș plimba printre ele,

Te-aș duce aproape de stele

Si te-aș lăsa singur pe lună,

Să nu te aibe nimeni, că-i nebună.

Te-aș lăsa cu marea,

Să mi te spele cu sarea,

Să mi te dea curat,

De altele uitat.

Să te inmoi ca lutul,

Să-ti calc doar eu pământul.

Apoi te las,că sunt grăbită,

Să vad cum arzi de dor, într-o clipită.

Și aș fugi in noaptea adâncă,

Să nu ma vezi ,dupa o stâncă.

Și m-aș ascunde dupa stele,

Până vei plânge lacrimile mele.

Și de-aș mai vrea o dată

Să fiu a ta fată,

Mă voi lasa curtată.

Hai vino îndată!

Melodia sufletului mi-ascult,

Mă-năbușe un strigăt lăuntric,

Și-ncerc sentimentul partinic

De-a evada tot mai mult.

Dorința, gândirea și faptă

Împletite într-un arc al voinței,

Săgeata-i spre culmea căinței

Cuprinsă-n privire și șoaptă.

Sentimente curate și-adânci

Înfiripate-n abisul din mine,

Se-nalță, năzuind către tine

Floare de colț crescută-ntre stânci.

Bucuria ce acum iar cutează,

Răscolind o ființă efemeră,

Un geamăt, oftat sau himeră

Femeia pare că visează.

Cununa-i de vise împodobesc

Al inimii cântec de viață,

Topind încleștarea-i de gheață

Protejând boboci ce-nfloresc.

ca o flacăra de foc,

inima suna ocupat ,

aici totul s a terminat,

o iluzie de iubire a fost,

un circuit de scuze și iertări,

însă inima a spus azi acum,

"TE AM IUBIT SI VEI RAMANE O AMINTIRE"

prea mult interes și iubire nemaipomenită,

pentru persoane ușoare,

sună acum ocupat în sufletul meu,

un strigat amarnic îți suflă : 

"nu ai fost niciodată omul pe care l am iubit" 

a fost o iluzie prostească, și gândirea mea excesivă,

un viitor frumos ai lăsat în spate,

și ai ales viata care te ar distruge,

oamenii nu se schimba,

oamenii îți lasa impresii,

și la sfârșit îți lasă urme

N-am sa las sa cadă stele de pe cer -

Căci cu-atâta greu le-am tot bătut in cui,

N-am să uit acel gust de fier

Chiar vârfurile-alpine de-mi propui.

N-am să mă las chemat de voci straine,

Te zugrăvesc in cadă cu cafea...

Niciodată n-am să pot uita de tine

Chiar daca o să dispar din lumea ta.

Așadar, o să-ți las o scrisoare alipită-n geam,

O să-ți las miros de vin si de cafea,

O să-ți amintesc unde apusuri petreceam

Chiar dacă ai sa prinzi a mă uita.

O să vreau elegic să iți mai ascult

In ritm de vals, pasul bătăuș

Și o să vreau, o dată să te mai sărut

Chiar dacă știu că ai să mă muști.

N-am sa pot uita acel miros de fier,

Și cum chimia astre legăna;

N-am să las sa cadă stele de pe cer -

Ca noi in doi, să avem ce număra.

Pe malul iazului m-am așezat,

Sub un copac cu umbra deasă,

O undiță în larg am aruncat,

Și-aștept să pun ceva în plasă

De-acasă am plecat în zori de zi,

Să prind un loc mai bun pe baltă,

Am pus o râmă neagră în cârlig,

Mă uit atent să văd când pluta saltă

În stânga, dreapta mulți pescari,

Ce vor să prindă peștele cel mare,

Gălăgioși în larg se ceartă pescărușii,

Iar o combină treieră grâul copt în zare

Pe ceru'albastru fără pic de nor,

Se vede soarele strălucitor ce frige,

La umbră beau un ceai răcoritor,

Iar guta stă întinsă cu râma în cârlige

Mă uit la nada pusă de pescari,

Ca peștele să vină la momeală,

Schimb râma cu bobul de porumb,

Și-arunc încet fără să fac greșeală

............................ .

Orele trec fără nicio captură,

Și vine seara cu ceva răcoare,

M-aștept ca peștele să tragă,

Acum când nu mai este soare

Deodată văd cum pluta umblă,

Coboară-n jos și se ridică-n sus,

E semn că nada peștele o gustă,

Și-i place, ce în cârlig am pus

Când văd că pluta e sub apă,

Înțep rapid să nu îmi scape,

Țin undița puternic între brațe,

Și mulinez rapid tăind din ape

Emoția o simt cum mă cuprinde,

Și îmi șoptesc, e mic sau mare,

Sunt răbdător, întind și relaxez,

Și văd cum sare apa, atât de tare

Ușor, ușor se-apropie de mal,

Un crap trofeu, cum n-am văzut,

Îl cântăresc, ținându-l în mincioc,

Și-l liberez, după o poză și-un sărut

Seara am revenit voios acasă,

Știind ce multe am de povestit,

Și chiar de nu am pești în plasă,

Sunt fericit să fiu...pescarul cel vestit!

La umbra nucului din curte,

Azi eu am lenevit și am citit,

M-a protejat de raza soarelui,

De dimineață pân' la asfințit

Cu tine am crescut de mic,

Până ce eu te-am părăsit,

La școli și studii am plecat,

Tu ai rămas und' te-am sădit

Și an de an am cules nuci,

Pentru dulceață și cozonac,

De ramul tău eu ața am legat,

Și m-am dat uța, uța în hamac

Ne întâlnim din ce în ce mai rar,

Și doar când fructul copt culeg,

Vorbim și la taifas chiar stăm,

Și sub coroana ta mă reculeg

Acum și eu și tu suntem bătrâni,

Și multe am văzut noi pe pământ,

Tu nu poți spune vorbă nimănui,

Iar eu le duc cu mine în mormânt

Cândva unul din noi nu va mai fi,

C-așa pe lumea asta e lăsat,

Te rog de mine tu să-ți amintești,

Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,

când rod n-ai dat!

Mă uit atent în jur, nu pot să cred,

Că e din nou final și început de an,

Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb,

Sunt zilele mai scurte, decât știam?

Văd peste tot mulțimile-n mișcare,

Și cum unii pe lânga alții trecem,

N-avem timp de vreo îmbrățișare,

Nici cu acei pe care, îi cunoaștem

Străini am devenit în țara noastră,

Și nu mai suntem bravi români,

Am devenit ca florile din glastră,

Ce se usucă făra apa, de la stăpâni

Acum în pragul sărbătorii sfinte,

A nasterii Pruncuțului, mult adorat,

Ne întâlnim și ascultăm colinde

Ce amintesc de Creatorul minunat

Venim acasă din lumea-ntreagă,

Pe unde noi familii, ne-am făcut,

Să ne-ntâlnim ființa dragă,

Poate o mama, ce dincolo ea n-a trecut

În țară revenim mereu de sărbători,

Cu daruri multe și încarcați de dor,

Dar am uitat, de cele trei culori,

Ce se gasesc, pe-al nostru tricolor

Purtăm în suflet, multă recunoștința,

Pentru a noastră, țară românească,

Și-n inimi mai avem, înca dorință,

Ca nația română, să renască

Grăbiți suntem și timp n-avem,

Pentru o faptă bună, cât trăim,

Cu toate că simțim și ntelegem,

Cum pe pământ, pe rând murim

Hai înțelepți să fim cum scrie-n carte,

Să semănăm iubire, pentru-a culege,

Din pomul vieții, unde-am pus fapte,

Că viața trece și coasa, uneori...alege!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Simt cât de grea îmi este inima,

De când ai plecat de lângă mine,

Iar ochiul nu-mi reține lacrima,

Și din plâns nu pot a mă abține

Găndul îmi zboară în neștire,

Iar amintirile mă răscolesc,

Ceața s-a pus pe-a mea privire,

Biletul nu reușesc să îl citesc

Încerc să-mi găsesc liniștea,

Să reflectez la ce s-antâmplat,

Să-mi oblojesc puțin durerea,

Și să-mi explic de ce-ai plecat

Discuții între noi au existat,

Dar niciodată n-a fost ceartă,

Unul pe altul ne-am iertat,

Nimic nu arăta să ne despartă

Într-un târziu am citit scrisul,

Prin care sec m-a anunțat,

Că vrea să-și împlinească visul,

Și-n mănăstire, la Domnul...

a intrat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Tu care zi și clipă lângă mine stai,

Și dragoste curată îmi aduci în casă,

Aș vrea să-ți spun prin al meu grai,

Cât sunt de fericit că-mi ești aleasă

Cândva demult te-am întâlnit,

Și inima în piept mi-a tresărit,

Nu am putut tic-tacul să-l opresc,

Și nici cum să ascund că mă roșesc

Erai frumoasă, ca floarea lunii mai,

Gingașă, dulce și firavă ca un pai,

Te-am invitat de vrei să ne plimbăm

Și poate două vorbe să schimbăm

Și norocos am fost că tu ai acceptat,

Și-n pas ușor pe-alei noi am plecat,

Apoi ne-am pus pe banca de sub tei,

Eu pe la mijloc, iar tu pe marginea ei

Te văd și-acum cum te-ai retras,

Când ți-am cerut să vii spre mine,

Și-aveai un tremurat ușor în glas,

Iar eu eram emoționat la fel ca tine

Cum aș putea să uit vreodată,

Când mâna mea s-a atins de a ta,

Și am simțit pentru întâia dată,

Fiorul dragostei venit de la o fată

Curaj țin minte cum mi-am făcut,

Mâna ți-am strâns și ne-a plăcut,

Te-am luat în brațe puțin forțat,

Și un sărut șiret eu ți-am furat

Convins fiind că mult nu am greșit,

Am îndrăznit să mai repet odată,

Apoi în liniște pe-alei noi am pornit,

Cu gândul la o dragoste adevărată

...............................  

Și-acum de mână noi ne ținem,

Iubirea, dragostea ne însoțește,

Și nu uităm mereu să spunem,

Un mulțumesc, Celui ce ne iubește

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mă uit acum la poza ei cu drag,

Și-mi amintesc de mama mea,

Cum m-aștepta măicuța-n prag,

Sperând că azi, eu voi veni la ea

Și azi era mereu în fiecare zi,

Pentru ființa cu părul strâns,

Cu chip plăpând și ochii verzi,

Strălucitori și umezi de la plâns

Sunam și discutam cu dânsa,

Și-i promiteam zilnic mereu,

Că voi veni curând acasă,

Să-i treacă ei, de dorul meu

Din prag către poartă venea,

Poate îl vede pe-al ei fecior,

Venind spre casă de la șosea,

Și-n brațe să-l ia pe-al ei odor

 Știu ce mult ea aștepta să vin,

S-o văd, să-mi spună..bun venit,

Cu glasul ei frumos și cristalin,

Iar eu să-i spun..bin' te-am găsit

Dar uneori realitatea-i crudă,

Iar la șosea nimeni nu se vedea,

Ea tristă, se retrăgea în tindă,

Și după ea ușor ușa-nchidea

Viața nu e așa cum ne-o dorim,

Iar așteptarea grea și dureroasă,

Amânăm fără motiv noi să venim,

La mama noastră, cea frumoasă

La telefon scuze prea des găseam,

Că sunt la muncă, nu pot să plec,

Făra să vreau, adesea o mințeam,

Când ei îi promiteam, că o să trec

Tot ce v-am scris e pur adevărat,

Și-așa se întâmplă mai mereu,

Să n-avem timp cănd ești chemat,

Și regretăm târziu, când ne e greu

Când ea în prag nu a mai fost,

Și poarta nu s-a mai deschis,

Am plâns, dar plânsul n-avea rost,

Mama fiind prea Sus, în Paradis

Acum și fară telefon să-mi dai,

Timp aș găsi și aș veni în zbor,

Să-ți mulțumesc că tu în Mai,

Viață mi-ai dat și-ți sunt fecior

Voi care astăzi mame mai aveți,

Și stiti cu câtă dragoste v-asteaptă,

Nu-ntârziați, nu amânați, să le vedeți,

Și cât mai des, dechideți poarta!