Voi scrie..vers!
Emoția profund mă copleșește,
Când viața prin vers mi-o povestesc,
Nu mă feresc să exprim sentimente,
Pentru ființa dragă pe care o iubesc
Cum să nu scriu mereu despre iubire,
Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,
La ce mi-ar folosi comori în lume,
Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc
Nu știu să definesc ce-i fericirea,
În astă lume mică, plină de păcat,
Dar pot să spun că-mi este bine,
Lângă femeia cu care-s cununat
Voi scrie și voi spune tot prin vers,
Despre iubire, dragoste și fericire,
Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,
Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!
Poems in the same category
-La nesfârșit-
Străpunge-mă cu acea privire,
Din care să nu-mi mai revin,
Cântă-mi în limba neștiută,
Căci glasul tău este divin.
De ce plângi când vezi că s trist?
Mai bine nu ne mai vedem!
În viața ta ,rămân turist,
Și tu-n a mea,mereu poem.
Citește mi despre o zi nouă,
Unde noi doi ne revedem,
Nu mă lăsa să scriu finalul,
Compune l tu,căci eu mă tem.
Unde sa plec sa nu ma vezi?
Privirea ta imi da fiori!
În lumea ta,tu ma salvezi,
Eu în a mea,raman dator.
Să vi să dormi la pieptul meu,
Când noaptea afară a înghețat,
În mâna ta sa ma topesc,
De ochii tai sa fiu secat.
Marcat de cele netraite,
În continuare te doresc,
Desprins de propria mi libertate,
Sunt condamnat sa te iubesc.
Și totusi daca uiți de noi,
Și ce-am clădit s-a prăbușit,
Nu voi putea sa ma opresc
Să te ador la nesfarșit.
Dragoste de munte
Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....
Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,
Uneori se aşterne o linişte deplină ,
Să fie muntele de vină ?
Dinspre el o voce caldă şi duioasă
Îmi spune că sunt frumoasă
Şi cumva o mână simt pe frunte
Ce îmi alungă grijile mărunte .
Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,
El mă îndeamnă să las a lumii plăcere
Să-i urc vârful înalt fără frică
Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .
,,Hai vino la mine , departe de lume ,
Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,
Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,
Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri
Şi te voi iubi în anotimpuri
Şi-n plus încă o vară'' .
Eu,tu și Dumnezeu
Îmi ești de ajuns tu și Dumnezeu!
Restul este spectacolul lumii
Ce respiră prin turlele pictate,
Cu muzică tristă și veche!
Eu îi șoptesc ce vreau Zeului Suprem,
Tu numește-l Dumnezeu!
Eu îl numesc prietenul meu tăcut,
Care n-are nevoie de intermediari sau traducători,
Știe prea bine ce să-mi spună,
Îmi vorbește pe înțelesul meu!
Îmi face daruri,
Eu trebuie doar să deschid ochii bine să le văd,
Cerul,soarele și norii...
Chiar și nimicurile pe care i le cer,
Mi le trimite mereu...
Cuget liniștit,
Îmi ești de ajuns tu și El!
El știe bine ce vreau,
I-am povestit câte ceva și despre tine,
S-a prefăcut că n-ar fi știut,
Mă ascultă mereu...
Mi-a spus că-i este deajuns lumea întreagă și noi doi!
Eu i-am spus că-mi sunteți deajuns tu și El!
(13 iulie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
-La nesfârșit-
Străpunge-mă cu acea privire,
Din care să nu-mi mai revin,
Cântă-mi în limba neștiută,
Căci glasul tău este divin.
De ce plângi când vezi că s trist?
Mai bine nu ne mai vedem!
În viața ta ,rămân turist,
Și tu-n a mea,mereu poem.
Citește mi despre o zi nouă,
Unde noi doi ne revedem,
Nu mă lăsa să scriu finalul,
Compune l tu,căci eu mă tem.
Unde sa plec sa nu ma vezi?
Privirea ta imi da fiori!
În lumea ta,tu ma salvezi,
Eu în a mea,raman dator.
Să vi să dormi la pieptul meu,
Când noaptea afară a înghețat,
În mâna ta sa ma topesc,
De ochii tai sa fiu secat.
Marcat de cele netraite,
În continuare te doresc,
Desprins de propria mi libertate,
Sunt condamnat sa te iubesc.
Și totusi daca uiți de noi,
Și ce-am clădit s-a prăbușit,
Nu voi putea sa ma opresc
Să te ador la nesfarșit.
Dragoste de munte
Iubite , nu ştiu ce mi se-ntâmplă ....
Ceva nedesluşit îmi bate-n tâmplă ,
Uneori se aşterne o linişte deplină ,
Să fie muntele de vină ?
Dinspre el o voce caldă şi duioasă
Îmi spune că sunt frumoasă
Şi cumva o mână simt pe frunte
Ce îmi alungă grijile mărunte .
Eu îl privesc cu dragoste-n tăcere ,
El mă îndeamnă să las a lumii plăcere
Să-i urc vârful înalt fără frică
Şi-mi va oferi căzduire în stâncă .
,,Hai vino la mine , departe de lume ,
Departe de tot , eu îţi voi purta noroc ,
Lasă totul în urmă , rău să nu-ţi pară ,
Îţi voi dărui izvoare , râuri , păduri
Şi te voi iubi în anotimpuri
Şi-n plus încă o vară'' .
Eu,tu și Dumnezeu
Îmi ești de ajuns tu și Dumnezeu!
Restul este spectacolul lumii
Ce respiră prin turlele pictate,
Cu muzică tristă și veche!
Eu îi șoptesc ce vreau Zeului Suprem,
Tu numește-l Dumnezeu!
Eu îl numesc prietenul meu tăcut,
Care n-are nevoie de intermediari sau traducători,
Știe prea bine ce să-mi spună,
Îmi vorbește pe înțelesul meu!
Îmi face daruri,
Eu trebuie doar să deschid ochii bine să le văd,
Cerul,soarele și norii...
Chiar și nimicurile pe care i le cer,
Mi le trimite mereu...
Cuget liniștit,
Îmi ești de ajuns tu și El!
El știe bine ce vreau,
I-am povestit câte ceva și despre tine,
S-a prefăcut că n-ar fi știut,
Mă ascultă mereu...
Mi-a spus că-i este deajuns lumea întreagă și noi doi!
Eu i-am spus că-mi sunteți deajuns tu și El!
(13 iulie 2023 H.S-Irepetabila iubire)
Other poems by the author
Trifoi cu patru foi!
Tu-mi ești soția mea cea bună
Prietenă, iubită și sare și piper,
Sunt împlinit cu tine pe pământ
Și fericit să fiu al tău iubit prizonier
Te-am întâlnit cândva demult
Trimisă către mine de ursită,
Loc ți-ai găsit în inima-mi rănită
Și de atunci suprema mea ispită
Pe drumul vieții noi am pornit
Trecând prin bune și prin rele,
Nimic și nimeni nu ne-a clintit
Chiar dacă au fost și clipe grele
Timpul s-a scurs fară-ncetare
Și ani frumoși am adunat în doi,
Mă regăsesc în soțul norocos
Ce a cules..trifoi cu patru foi!
Surprins am fost...!
Văd că îmi arăți sentimente
Pe care nu pot să le traduc,
Doar simt cum inima îmi bate
Și-ncet, încet, încep să mă usuc
Nu știu cum să vin mai lângă tine
Că sunt cuprins de-atâtea îndoieli,
Port frică să nu fiu cumva respins
Și-n minte am mulțimi de șuvoieli.
Ne întâlnim în fiecare dimineață
În drumul nostru ce duce undeva,
Ne salutăm fără a rosti vreo vorbă
Și doar privirile parc'-ar spune ceva.
Ieri mi-am propus să-i mărturisesc
Că-mi este dragă și-o vreau a mea,
Azi când ne-am văzut eram ca mut
De unde speach, s-o cuceresc pe ea?
Dar și mâine din nou ne-om întâlni
Și voi avea mai mult curaĵ să-i spun,
Nu doar că m-am îndrăgostit lulea
Și că aș vrea s-avem un viitor comun.
Surprins am fost a doua zi de fată
Când s-a apropiat și mi-a șoptit,
Că și-ar dori să fim prieteni buni
La care vorbe, pe loc eu am muțit.
.....................................
Azi, când amintiri mai depănăm
La o cafea cu scumpa mea soție,
Ne tachinăm și cu umor îi spun
Ce mult curaĵ ai mai avut...Marie!
Visul!
Simt cât de grea îmi este inima,
De când ai plecat de lângă mine,
Iar ochiul nu-mi reține lacrima,
Și din plâns nu pot a mă abține
Găndul îmi zboară în neștire,
Iar amintirile mă răscolesc,
Ceața s-a pus pe-a mea privire,
Biletul nu reușesc să îl citesc
Încerc să-mi găsesc liniștea,
Să reflectez la ce s-antâmplat,
Să-mi oblojesc puțin durerea,
Și să-mi explic de ce-ai plecat
Discuții între noi au existat,
Dar niciodată n-a fost ceartă,
Unul pe altul ne-am iertat,
Nimic nu arăta să ne despartă
Într-un târziu am citit scrisul,
Prin care sec m-a anunțat,
Că vrea să-și împlinească visul,
Și-n mănăstire, la Domnul...
a intrat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Satul de sub deal!
Mă sui pe-o bicicletă veche
Și pedalez pe drum de țară,
Prin satul unde m-am născut
Și-l vizitez pe timp de seară
Salut în stânga și în dreapta
Pe toți pe care-i întâlnesc,
Se uită tare lung la mine
Și doar aud cum șoșotesc
Desigur ei mirați se-ntreabă
Cine pot fi și cum mă cheamă,
Sunt un străin singur pe drum
Și nimeni nu mă bagă-n seamă
Îi las în urmă să vorbească
Și mă îndrept către izvor,
Să-mi amintesc de copilărie
De care îmi este atât de dor
Mă uit la apa-i cristalină
Ce se ivește de sub deal,
Și care este binecuvântare
Pentru sătucul meu natal
Beau două căni de apă rece
În timp ce valea o privesc,
Cândva era plină cu animale
Acum doar gâște mai zăresc
Nu mă opresc și merg la râu
Unde constat că-i fură piatra,
Iar pe Siretul meu cel mare
Draglina l-a distrus cu ghiara
Renunț să mai privesc dezastrul
Și trist revin la casa părintească,
Am întrebări făra niciun răspuns
Doar spun..e lăcomia omenească!
August și Mai!
Ea s-a născut în luna lui August
Iar eu în luna Mai, numită și florar,
În timp găsindu-ne unul pe altul
Într-un frumos oraș, zis legendar.
Și eu și ea studenți în Iașul drag
Doi visători în astă lume strâmbă,
Veniți din sat către oraș la învățat
Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.
Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat
Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,
Și am simțit cum inima a luat-o razna
Sărind de la 60 către 100 și mai bine.
Atunci seama mi-am dat ce se petrece
Cu corpul meu și ale mele sentimente,
Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte
La întâlniri cu alte fete, acum studente.
Pe gânduri n-am mai stat prea mult
Și repede timid i-am declarat iubire,
A fost puțin surprinsă de vorba mea
Și mi-a cerut un timp pentru gândire.
N-am așteptat prea mult răspunsul
Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,
Tare fericit am fost să-mi spună..da
Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.
De-aici până să devenim îndrăgostiți
Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,
A fost un timp destul de lung și greu
Pân'amândoi am spus un da..la primărie.
Frumoasă-mi este luna lui August
Dar mai frumoasă este aleasa mea,
Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar
Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!
Trifoi cu patru foi!
Tu-mi ești soția mea cea bună
Prietenă, iubită și sare și piper,
Sunt împlinit cu tine pe pământ
Și fericit să fiu al tău iubit prizonier
Te-am întâlnit cândva demult
Trimisă către mine de ursită,
Loc ți-ai găsit în inima-mi rănită
Și de atunci suprema mea ispită
Pe drumul vieții noi am pornit
Trecând prin bune și prin rele,
Nimic și nimeni nu ne-a clintit
Chiar dacă au fost și clipe grele
Timpul s-a scurs fară-ncetare
Și ani frumoși am adunat în doi,
Mă regăsesc în soțul norocos
Ce a cules..trifoi cu patru foi!
Surprins am fost...!
Văd că îmi arăți sentimente
Pe care nu pot să le traduc,
Doar simt cum inima îmi bate
Și-ncet, încet, încep să mă usuc
Nu știu cum să vin mai lângă tine
Că sunt cuprins de-atâtea îndoieli,
Port frică să nu fiu cumva respins
Și-n minte am mulțimi de șuvoieli.
Ne întâlnim în fiecare dimineață
În drumul nostru ce duce undeva,
Ne salutăm fără a rosti vreo vorbă
Și doar privirile parc'-ar spune ceva.
Ieri mi-am propus să-i mărturisesc
Că-mi este dragă și-o vreau a mea,
Azi când ne-am văzut eram ca mut
De unde speach, s-o cuceresc pe ea?
Dar și mâine din nou ne-om întâlni
Și voi avea mai mult curaĵ să-i spun,
Nu doar că m-am îndrăgostit lulea
Și că aș vrea s-avem un viitor comun.
Surprins am fost a doua zi de fată
Când s-a apropiat și mi-a șoptit,
Că și-ar dori să fim prieteni buni
La care vorbe, pe loc eu am muțit.
.....................................
Azi, când amintiri mai depănăm
La o cafea cu scumpa mea soție,
Ne tachinăm și cu umor îi spun
Ce mult curaĵ ai mai avut...Marie!
Visul!
Simt cât de grea îmi este inima,
De când ai plecat de lângă mine,
Iar ochiul nu-mi reține lacrima,
Și din plâns nu pot a mă abține
Găndul îmi zboară în neștire,
Iar amintirile mă răscolesc,
Ceața s-a pus pe-a mea privire,
Biletul nu reușesc să îl citesc
Încerc să-mi găsesc liniștea,
Să reflectez la ce s-antâmplat,
Să-mi oblojesc puțin durerea,
Și să-mi explic de ce-ai plecat
Discuții între noi au existat,
Dar niciodată n-a fost ceartă,
Unul pe altul ne-am iertat,
Nimic nu arăta să ne despartă
Într-un târziu am citit scrisul,
Prin care sec m-a anunțat,
Că vrea să-și împlinească visul,
Și-n mănăstire, la Domnul...
a intrat!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Satul de sub deal!
Mă sui pe-o bicicletă veche
Și pedalez pe drum de țară,
Prin satul unde m-am născut
Și-l vizitez pe timp de seară
Salut în stânga și în dreapta
Pe toți pe care-i întâlnesc,
Se uită tare lung la mine
Și doar aud cum șoșotesc
Desigur ei mirați se-ntreabă
Cine pot fi și cum mă cheamă,
Sunt un străin singur pe drum
Și nimeni nu mă bagă-n seamă
Îi las în urmă să vorbească
Și mă îndrept către izvor,
Să-mi amintesc de copilărie
De care îmi este atât de dor
Mă uit la apa-i cristalină
Ce se ivește de sub deal,
Și care este binecuvântare
Pentru sătucul meu natal
Beau două căni de apă rece
În timp ce valea o privesc,
Cândva era plină cu animale
Acum doar gâște mai zăresc
Nu mă opresc și merg la râu
Unde constat că-i fură piatra,
Iar pe Siretul meu cel mare
Draglina l-a distrus cu ghiara
Renunț să mai privesc dezastrul
Și trist revin la casa părintească,
Am întrebări făra niciun răspuns
Doar spun..e lăcomia omenească!
August și Mai!
Ea s-a născut în luna lui August
Iar eu în luna Mai, numită și florar,
În timp găsindu-ne unul pe altul
Într-un frumos oraș, zis legendar.
Și eu și ea studenți în Iașul drag
Doi visători în astă lume strâmbă,
Veniți din sat către oraș la învățat
Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.
Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat
Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,
Și am simțit cum inima a luat-o razna
Sărind de la 60 către 100 și mai bine.
Atunci seama mi-am dat ce se petrece
Cu corpul meu și ale mele sentimente,
Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte
La întâlniri cu alte fete, acum studente.
Pe gânduri n-am mai stat prea mult
Și repede timid i-am declarat iubire,
A fost puțin surprinsă de vorba mea
Și mi-a cerut un timp pentru gândire.
N-am așteptat prea mult răspunsul
Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,
Tare fericit am fost să-mi spună..da
Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.
De-aici până să devenim îndrăgostiți
Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,
A fost un timp destul de lung și greu
Pân'amândoi am spus un da..la primărie.
Frumoasă-mi este luna lui August
Dar mai frumoasă este aleasa mea,
Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar
Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!