Author Mihaela Duracov
Total
1 creationsRandom creations :)
La marginea lumii
Am ajuns la marginea lumii
și am auzit cum pietrele cântă.
Aerul avea gust de început,
iar umbrele își rupeau genunchii în rugăciune.
În tăcerea cea mare,
Dumnezeu respira prin mine,
ca o primăvară
într-un pom înflorit.
Am strigat: „Sunt aici!”
dar cuvântul s-a risipit în lumină
ca o pasăre ce-și pierde trupul
și rămâne doar zborul.
M-am întins cu fața în jos,
fără nume, fără timp,
ca un pârâu care nu știe
că a ajuns în ocean.
Limite
Am depășit orice limită,
Dar am trecut de barieră?
Dacă viața-i un paradox,
Atunci etica e mănușa de box.
Prinși în cercuri vicioase,
Își fac timp să tragă linii vâscoase,
În funcție de părerile expuse
Ale mulțimii cu mințile străpunse.
Se susține dorința de dreptate,
Dar se confundă cu răzbunarea.
Gurile devin canibale și înfometate,
Cei ca mine fiind materia ce susține hrănirea.
Pe patul de foc al propriilor păcate
Dorm înghețat în probabilitate,
Trezindu-mă într-un cer de singurătate,
Colorat de aburii cenușii.
Iertarea e pentru cei vii.
Sunt un doctor nebun ce oferă sănătate,
Criticat pentru brutalitate.
Devin constructor cu materiale limitate,
Și se așteaptă cele mai bune rezultate.
Eu sunt cel ce face tăieturile,
Dar și cusăturile.
Nu-mi plac scurtăturile,
Sunt mândru de toate eșecurile.
N-am ucis din răutate —
Ne-am îngropat împreună pentru rezultate.
Sufletul, la început, n-avea idee ce risca.
Oglinda-mi arăta doar masca.
Nu mai știu unde apar,
Prins între vulcan și ghețar.
Despărțire
Fugim de noi spre-a ne zdrobi,
Iar zborul tău e prăbușirea mea,
Din mine o aripă ți-aș încropi,
Că poate-o să te-ntorci cândva.
Stârnim vulcani la fiecare clocot,
Iar pasul meu e alergarea ta,
Ți-aș implanta pe buze-un hohot,
Să râzi în somn de farsa mea.
Strivim în dinți cuvinte ce unesc,
Și întâlnirile sfârșesc cu brio,
Cu buzele îmi murmuri:Te iubesc!
Cu ochii însă îmi strigi ...Adio!
Ni-s toate visele devreme ori târzii,
Fântânile au secat așa ciudat deodată,
Din noi sfârșit-au nenăscuți copii,
Și au murit stupid o mamă și un tată.
Un toast al despărțirii se cuvine,
Cu întrebări pe muchie de cuțit,
Pe un mormânt și-o cruce în ruine,
Într-un sicriu comun și neacoperit.
Dormi adânc bătrâne neam
Dormi adânc bătrâne neam
Fie-ți somnul cel mai calm
Perna stâlp la poarta minții
Căci în strajă's toți corupții
Te-nvățară vechii regi
Taine multe-n care fugi
Fie și în somnul tău
Te ivești de alte cruci
Ai să vezi când te trezești
Minciuni frumoase în povești
Armate întregi de izgoniți
Și tot mai rar cei nou veniți
Iar eu țip că-s pui de-al tău
Șireteniei pe nume
Nu uita când te trezești
Să te miri de ori și care
Nu sunt aici destui aiceia
Ce de copii nu au nici nume
Ori părinți făr de copii?
Preoți cei din alt cuvânt
Și iubirea-i cu de-a sila
Nu găsești pe drum nici mila
Niciun drum nu-i cel promis
Multe sunt în lume care
Din ce au zis nu s-a mai scris
Oglinda
Oglinda plânge-n luciul ei sticlos,
Și lacrimi de mercur zăresc curgând,
Dar eu nu plâng, și-o-ntreb sfios:
E al meu suflet, e al meu gând?
Oglinda se întunecă deodată,
Deși odaia arde de lumină,
Pe sticlă apare o imensă pată,
Și cred că este trupul meu de vină.
Oglinda tremură-n argintul rece,
Ca apa nopții spartă de un val,
Iar chipul mi-l zăresc încet cum trece,
Pe lâng-o criptă îmbrăcată-n voal.
Oglinda tace, dar în sticla ei,
Se-aud bătăi de clopote străvechi,
Și parcă văd un parc cu lungi alei,
Și tineri triști ce trec perechi.
Oglinda arde-n umbre sidefii,
Cu flăcări reci și fum de amintire,
Iar ochii mei par două mărturii,
Pierdute-ntr-o adâncă rătăcire.
Oglinda știe tot ce n-am spus încă,
Tot ce-am zidit, și cine-mi sapă groapa,
De-aceea uneori devine-adâncă,
Ca o fântână ce nu i se mai vede apa.
De profundis
niciodată viața nu e îndeajuns de încăpătoare
rămân permanent lucruri de terminat
altele de început
la un moment dat nu mai e loc să arunci un ac
între acestea
să le așezi într-o anumită ordine
pe cele neimportante
în debaraua cu schelete cuminți
pe cele strict necesare
în lista scurtă cu priorități
și iluzii
din păcate nu se întâmplă așa
viața are regulile ei
cel mai adesea de neînțeles
aduce în prim plan întâmplarea
hazardul
instaurând propriu-i liber arbitru
crezi oare că noi ne-am întâlnit întâmplător
în dimineața aceea de martie
în cimitirul acela cu cruci și strângeri de inimă
mai fuseserăm pe acolo de sute de ori
să ne plângem în liniște morții
trecusem unul pe lângă altul indiferenți
ca două planete care se rotesc invers
una față de cealaltă
și deodată
trezit parcă din vis
am văzut Soarele strălucind în ochii tăi
arzându-mi inima
și din clipa aceea nu te-am văzut decât pe tine
trăindu-mă…
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗
Chenar real
ElenaD
9 November
O poezie superba despre faimosii guvernanti ai tarii noastre. Bravo. Felicitari autorului poeziei. Succes in continuare.
Nuante calde
un-pahar-de-poezie
8 November
Multumesc, Deea!🤗
Dincolo de tăcerea ta..
Andreas Ioan Amaftioe
8 November
Foarte frumoasa poezie (autorul principal sunt eu) felicitari autorui.
Nuante calde
Deea
8 November
A D O RRRRR