Voi scrie..vers!
Emoția profund mă copleșește,
Când viața prin vers mi-o povestesc,
Nu mă feresc să exprim sentimente,
Pentru ființa dragă pe care o iubesc
Cum să nu scriu mereu despre iubire,
Și să ascund un adevăr ce îl trăiesc,
La ce mi-ar folosi comori în lume,
Dacă, n-aș avea la cine să zâmbesc
Nu știu să definesc ce-i fericirea,
În astă lume mică, plină de păcat,
Dar pot să spun că-mi este bine,
Lângă femeia cu care-s cununat
Voi scrie și voi spune tot prin vers,
Despre iubire, dragoste și fericire,
Pe Domnul Îl voi ruga să mă ajute,
Să pot iubi, ierta, păși spre mântuire!
Стихи из этой категории
,, Uită nostalgia" în olandeză
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Vergeet nostalgie!
De scheur van de sneeuw tussen de sneeuwklokjes
Het heeft altijd een doel,
Het is een echo van de winter die voorbij is,
Wat niet langer een verloren droom wakker maakt.
Vergeet nostalgie,
Geen tranen meer!
Zing altijd
Jouw lente!
Vergeet nostalgie
verleden tijd,
Zing vreugde
Dat we elkaar hebben ontmoet.
Een oude liefde laat herinneringen achter,
Maar ook open wegen naar nieuwe liefdes.
De zon lijkt soms glimlachend.
Vergeet nostalgie,
Praat niet over haar
En van blauwe ogen
Veeg je traan weg!
Vergeet nostalgie,
Het is een onderwerp uit het verleden,
Zing vreugde
Dat we elkaar hebben ontmoet.
Vergeet nostalgie,
Geen tranen meer!
Zing altijd
Jouw lente!
Vergeet nostalgie,
Praat niet over haar
En van blauwe ogen
Veeg je traan weg!
En van blauwe ogen
Veeg je traan weg!
Vergeet nostalgie,
Geen tranen meer!
Zing altijd
Jouw lente!
Vergeet nostalgie
verleden tijd,
Zing vreugde
Dat we elkaar hebben ontmoet.
Vergeet nostalgie!
Doua inimi! ( Pentru tata )
Plutesc în aer două inimi
Și vântul le tot duce,
Se-ntorc și își vorbesc
Lângă o cruce.
Ce mult a mai trecut
De când te-ai dus,
Te rog de vrei să-mi spui
Cum este Sus?
Pe-aici este cum știi
Nimic schimbat,
Doar eu îmbătrânit
De-atât oftat.
Am fost și ieri pe-aici
Să ud o floare,
Că tare s-a mai ofilit
Arșița-i mare.
Copiilor le merge bine
Și au de toate,
Mai trec și pe la mine
Puțin..c-atât se poate.
Nepoții au crescut acum
Și merg la școli,
Învață de pe laptop
Nu de pe coli.
Cei mari au casa lor
Servicii bune,
Nimic nu le lipsește
Sunt peste tot în lume.
În sat puțini am mai rămas
Doar cei bătrâni,
Mulți tineri sunt plecați
Printre străini.
Ieri s-a dus la cer și Veta
Poate vă întâlniți,
Era bolnavă sărăcuța
Și-n mari suferinți.
N-a mai plouat de mult
E mare uscăciune,
Mereu cerem să plouă
Prin rugăciune.
Nici Domnul nu ne mai aude
Că suntem păcătoși,
Ne facem că iubim
Rămânem... mincinoși.
Mă strânge frigu-n spate
Așa că am să plec,
Dar voi veni și mâine
La cruce să m-aplec.
Nici azi n-ai scos o vorbă
Doar eu ți-am povestit,
Mi-i inima pustie
Și ochii triști.
Te rog să ai răbdare
Că am să vin la tine,
Nu știu la ce timp
Poate fi mâine...poimâine?
Te las acum și cer iertare
Că este noapte,
Și-ți spun că te iubesc
În mii...de șoapte!
Mântuirea
Așa senină, calmă și duioasă,
Stai toată ziua închisă-n casă.
Tu nu ieși decât când e soare,
Și când vântul împrăștie boare.
Te-așezi dimineața pe prag,
Și-n taină gândești la cel drag.
Cu o carte în mână, visezi
La sentimentele ce le posezi.
Și așa gânditoare tu stai,
Până ce-ncet după plai,
Soarele roșiatic s-ascunde,
Și Luna cum iese din unde.
Și tot gândind cu ochii-n zări,
În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.
Și cântecu-ți de dor e plin
Și-n inimă-ți înfipt un spin.
Ce dor nebun de el îți este.
Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,
Și vântul și ploaia-nfruntând,
Doar dorul să-l aducă-n curând.
Dar vise sunt toate și fum.
Departe-i de tine acum.
Tu-ncearcă cât poți ca să uiți
De ochii căprui cei tăcuți.
Bunica
Din vreme în vreme un an se adună,
ştia doar bunica în palmă să-l pună,
cu vorbe precise socoata se-ncinge,
un deget, alt deget, un an mai atinge.
În serile grele, când noaptea e lungă,
se-aprinde o rugă în ceruri s-ajungă,
în pumn amintirea zâmbeşte în taină,
copilul bunicii mereu mi-este haină.
Într-o colibă cântă un pian
Într-o colibă cânt-un pian,
Mama dansează cadril,
Eu, cocoţat pe divan,
Mimez un dans pueril.
Tata citeşte acelaşi ziar,
Ros pe la colţuri de cari,
Grijile sale reapar,
Scrise-n antet cu litere mari.
Ploaia, de mai bine de-o lună,
Ne picură-n străchini mereu,
Mama, dansând o adună,
Şi plângând, îmi cere s-o beu.
Chiţăie şoareci în pod,
Se muşcă între ei de ureche,
O prescură uscată eu rod,
Şi-mi pare proaspăt de veche.
În colibă cântă acelaşi pian,
Mama şi tata valsează,
Trupu-mi, moţăind pe divan,
La o viaţă minunată visează.
Azi.
Sub vântul rece și pustiu de-afară
La orizont, se stinge iarăși un apus,
Cu el și amintirea de odinioară
A poveștii noastre, rămasă pe papirus.
Și se mai sting cu ea dureri și vise
Speranțe vii ce se cer moarte,
Se sting și-mbrățișările promise
Trăirile în doi ce s-au ajuns deșarte.
Mi-s ochii iar de lacrimi orbiți
Tulburi, uscati de un dor prea divin.
Ar vrea parcă să sclipească fericiți
La un ultim, în doi, pahar de vin...
Și-un strigăt sec se-aude și mă asurzește
Se-ntunecă, pe rând, mai tare ochii mei,
E durerea ce de-un an cu mine se mândrește
Că mă înclin peste pământ, sub greutatea ei...
Și-mi amintesc căldura îmbrățișării tale
Și nici aroma vinului dulce... n-o pot uita!
Și parcă prind putere cât pentru o viață
S-aștept să vină din neant și ultima...
Dar azi nu vreau, decât de liniște să fiu curtată
Să fiu doar eu cu sinea mea, în două,
Să uit de tot si eu, cum e să fii uitată,
Să fie soare și pe cerul meu să plouă.
,, Uită nostalgia" în olandeză
Lacrima zăpezii printre ghiocei
Are-ntotdeauna un rost al ei,
E un ecou al iernii care a trecut,
Ce nu mai trezește un vis pierdut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
O iubire veche lasă amintiri,
Dar și căi deschise spre noi iubiri.
Soarele apare cândva zâmbind.
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
E un subiect trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia,
Nu vorbi de ea
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Și din ochi albaștri
Șterge-ți lacrima!
Uită nostalgia,
Nu mai lăcrima!
Cântă-ntotdeauna
Primăvara ta!
Uită nostalgia
Timpului trecut,
Cântă bucuria
Că ne-am cunoscut.
Uită nostalgia!
Vergeet nostalgie!
De scheur van de sneeuw tussen de sneeuwklokjes
Het heeft altijd een doel,
Het is een echo van de winter die voorbij is,
Wat niet langer een verloren droom wakker maakt.
Vergeet nostalgie,
Geen tranen meer!
Zing altijd
Jouw lente!
Vergeet nostalgie
verleden tijd,
Zing vreugde
Dat we elkaar hebben ontmoet.
Een oude liefde laat herinneringen achter,
Maar ook open wegen naar nieuwe liefdes.
De zon lijkt soms glimlachend.
Vergeet nostalgie,
Praat niet over haar
En van blauwe ogen
Veeg je traan weg!
Vergeet nostalgie,
Het is een onderwerp uit het verleden,
Zing vreugde
Dat we elkaar hebben ontmoet.
Vergeet nostalgie,
Geen tranen meer!
Zing altijd
Jouw lente!
Vergeet nostalgie,
Praat niet over haar
En van blauwe ogen
Veeg je traan weg!
En van blauwe ogen
Veeg je traan weg!
Vergeet nostalgie,
Geen tranen meer!
Zing altijd
Jouw lente!
Vergeet nostalgie
verleden tijd,
Zing vreugde
Dat we elkaar hebben ontmoet.
Vergeet nostalgie!
Doua inimi! ( Pentru tata )
Plutesc în aer două inimi
Și vântul le tot duce,
Se-ntorc și își vorbesc
Lângă o cruce.
Ce mult a mai trecut
De când te-ai dus,
Te rog de vrei să-mi spui
Cum este Sus?
Pe-aici este cum știi
Nimic schimbat,
Doar eu îmbătrânit
De-atât oftat.
Am fost și ieri pe-aici
Să ud o floare,
Că tare s-a mai ofilit
Arșița-i mare.
Copiilor le merge bine
Și au de toate,
Mai trec și pe la mine
Puțin..c-atât se poate.
Nepoții au crescut acum
Și merg la școli,
Învață de pe laptop
Nu de pe coli.
Cei mari au casa lor
Servicii bune,
Nimic nu le lipsește
Sunt peste tot în lume.
În sat puțini am mai rămas
Doar cei bătrâni,
Mulți tineri sunt plecați
Printre străini.
Ieri s-a dus la cer și Veta
Poate vă întâlniți,
Era bolnavă sărăcuța
Și-n mari suferinți.
N-a mai plouat de mult
E mare uscăciune,
Mereu cerem să plouă
Prin rugăciune.
Nici Domnul nu ne mai aude
Că suntem păcătoși,
Ne facem că iubim
Rămânem... mincinoși.
Mă strânge frigu-n spate
Așa că am să plec,
Dar voi veni și mâine
La cruce să m-aplec.
Nici azi n-ai scos o vorbă
Doar eu ți-am povestit,
Mi-i inima pustie
Și ochii triști.
Te rog să ai răbdare
Că am să vin la tine,
Nu știu la ce timp
Poate fi mâine...poimâine?
Te las acum și cer iertare
Că este noapte,
Și-ți spun că te iubesc
În mii...de șoapte!
Mântuirea
Așa senină, calmă și duioasă,
Stai toată ziua închisă-n casă.
Tu nu ieși decât când e soare,
Și când vântul împrăștie boare.
Te-așezi dimineața pe prag,
Și-n taină gândești la cel drag.
Cu o carte în mână, visezi
La sentimentele ce le posezi.
Și așa gânditoare tu stai,
Până ce-ncet după plai,
Soarele roșiatic s-ascunde,
Și Luna cum iese din unde.
Și tot gândind cu ochii-n zări,
În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.
Și cântecu-ți de dor e plin
Și-n inimă-ți înfipt un spin.
Ce dor nebun de el îți este.
Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,
Și vântul și ploaia-nfruntând,
Doar dorul să-l aducă-n curând.
Dar vise sunt toate și fum.
Departe-i de tine acum.
Tu-ncearcă cât poți ca să uiți
De ochii căprui cei tăcuți.
Bunica
Din vreme în vreme un an se adună,
ştia doar bunica în palmă să-l pună,
cu vorbe precise socoata se-ncinge,
un deget, alt deget, un an mai atinge.
În serile grele, când noaptea e lungă,
se-aprinde o rugă în ceruri s-ajungă,
în pumn amintirea zâmbeşte în taină,
copilul bunicii mereu mi-este haină.
Într-o colibă cântă un pian
Într-o colibă cânt-un pian,
Mama dansează cadril,
Eu, cocoţat pe divan,
Mimez un dans pueril.
Tata citeşte acelaşi ziar,
Ros pe la colţuri de cari,
Grijile sale reapar,
Scrise-n antet cu litere mari.
Ploaia, de mai bine de-o lună,
Ne picură-n străchini mereu,
Mama, dansând o adună,
Şi plângând, îmi cere s-o beu.
Chiţăie şoareci în pod,
Se muşcă între ei de ureche,
O prescură uscată eu rod,
Şi-mi pare proaspăt de veche.
În colibă cântă acelaşi pian,
Mama şi tata valsează,
Trupu-mi, moţăind pe divan,
La o viaţă minunată visează.
Azi.
Sub vântul rece și pustiu de-afară
La orizont, se stinge iarăși un apus,
Cu el și amintirea de odinioară
A poveștii noastre, rămasă pe papirus.
Și se mai sting cu ea dureri și vise
Speranțe vii ce se cer moarte,
Se sting și-mbrățișările promise
Trăirile în doi ce s-au ajuns deșarte.
Mi-s ochii iar de lacrimi orbiți
Tulburi, uscati de un dor prea divin.
Ar vrea parcă să sclipească fericiți
La un ultim, în doi, pahar de vin...
Și-un strigăt sec se-aude și mă asurzește
Se-ntunecă, pe rând, mai tare ochii mei,
E durerea ce de-un an cu mine se mândrește
Că mă înclin peste pământ, sub greutatea ei...
Și-mi amintesc căldura îmbrățișării tale
Și nici aroma vinului dulce... n-o pot uita!
Și parcă prind putere cât pentru o viață
S-aștept să vină din neant și ultima...
Dar azi nu vreau, decât de liniște să fiu curtată
Să fiu doar eu cu sinea mea, în două,
Să uit de tot si eu, cum e să fii uitată,
Să fie soare și pe cerul meu să plouă.
Другие стихотворения автора
De multe ori...?
De multe ori mă-ntreb pe mine
Oare astăzi am făcut vreun bine?
Și repede și cu retorică răspund
Din păcate, alții îl fac pentru tine!
De multe ori aș vrea să înțeleg
De ce eu oare nu le știu pe toate?
Și-n fiecare clipă învăț câte ceva
Chiar de am studii și multă carte!
De multe ori nu pot să înțeleg
De ce-ntre oameni e atâta ură?
Când Domnul ne-a făcut și spus
Iubiți-vă unii pe alții fără măsură!
De multe ori cad în minciună
Dorind un adevăr s-ascund,
Și mult mai țin să nu se afle
Cobor cu el până-n mormânt!
De multe ori mă simt un visător
Și cred că lumea pot să o îndrept,
Dar când din somn eu mă trezesc
Accept, că doar în vis sunt înțelept!
Și de puține ori simt bunătate
Prietenie, dragoste la oameni,
Mult mi-aș dori să dăruim iubire
Iar fericirea..nicicând pe..galbeni!
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!
În joc e inima!
Nu cred să fi ales bine momentul
Să-ți spun că mă opresc din drum,
Dar, prea mult am stat în carapace
Iar dragostea e doar un vis acum.
Nu știu cum, unde s-a produs ruptura
Și nici s-acuz pe cel ce poartă vina,
Dar simt că ne purtăm ca doi străini
Și între noi s-a strecurat minciuna.
Cândva visam cu ochii larg deschiși
Că în sfârșit mi-am aflat jumătatea,
Și nu credeam în despărțiri vreodată
Și să-mi trăiesc iarași singuratatea.
Vorbim în doi dar nu ne înțelegem
Și zilnic apare tensiune între noi,
Că fiecare crede în dreptatea sa
Și din nimic se iscă imediat război.
Mă voi retrage să-mi aflu liniștea
Pentru un timp ce nu-l pot estima,
Să reflectez și să-mi șterg lacrima
Dar fără a uita că-n joc...e inima!
Colega mea!
Timp am pierdut să te aștept
Să îmi apari pe drumul vieții,
Sau poate te aflai pe undeva
Dar ochii mei erau în dosul ceții
Mult timp m-am întrebat pe mine
Cu cine-ai vrea să samene aleasa?
Cu-n star ce strălucește pe ecran
Sau cineva care să lumineze casa?
Desigur, răspunsul nu l-am găsit
Pentru că întrebarea era tâmpită,
Abia mult mai târziu eu am aflat
Că fericirea-n doi altfel este croită
Când ochii larg mi i-am deschis
Am început să văd și pe aproape,
Că lângă mine era ce mi-am dorit
Și nu să caut, aiurea prea departe
Da, era colega mea de facultate
Care-aștepta să-mi fure inima,
Și mă-ndemna să-i văd iubirea
Aflată după pleoapă cu lacrima
......................................................
Să povestesc ce a urmat e înțeles
Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,
Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit
Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!
Nu știu!
Încerc să mă apropii din nou de ea,
Nu știu de mă va accepta sau refuza,
Ne-am despărțit, singurătatea-i grea,
Mă-ntreb...mă va ierta sau acuza?
Îndepărtarea ei sau poate-a mea,
În timp s-a petrecut, făra-nțelege,
Ceva a dispărut, poate comunicarea,
Și nu văd cine ,,amarul" să-l dezlege
Unul pe lângă altul, zilnic trecem,
Și ne ferim privirile de-a-se-ntâlni,
Viața noi în penibil ne-o petrecem,
Și ura e mai mare, decăt cuvântul,,a uni",
Voi continua să lupt, pe-un loc minat,
Și fericirea s-o împărțim la amândoi,
Pentru că simt că nu s-a terminat,
Iubirea noastră cea visată...născută-n doi!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Nucul!
La umbra nucului din curte
Azi eu am lenevit și am citit,
M-a protejat de raza soarelui
De dimineață pân' la asfințit
Cu tine am crescut de mic
Până ce eu te-am părăsit,
La școli și studii am plecat
Tu ai rămas und' te-am sădit
Și an de an am cules nuci
Pentru dulceață și cozonac,
De ramul tău eu ața am legat
Și m-am dat uța, uța în hamac
Ne întâlnim din ce în ce mai rar
Și doar când fructul copt culeg,
Vorbim și la taifas chiar stăm
Și sub coroana ta mă reculeg
Acum și eu și tu suntem bătrâni
Și multe am văzut noi pe pământ,
Tu nu poți spune vorbă nimănui
Iar eu le duc cu mine în mormânt
Cândva unul din noi nu va mai fi
C-așa pe lumea asta e lăsat,
Te rog de mine tu să-ți amintești
Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,
când rod n-ai dat!
De multe ori...?
De multe ori mă-ntreb pe mine
Oare astăzi am făcut vreun bine?
Și repede și cu retorică răspund
Din păcate, alții îl fac pentru tine!
De multe ori aș vrea să înțeleg
De ce eu oare nu le știu pe toate?
Și-n fiecare clipă învăț câte ceva
Chiar de am studii și multă carte!
De multe ori nu pot să înțeleg
De ce-ntre oameni e atâta ură?
Când Domnul ne-a făcut și spus
Iubiți-vă unii pe alții fără măsură!
De multe ori cad în minciună
Dorind un adevăr s-ascund,
Și mult mai țin să nu se afle
Cobor cu el până-n mormânt!
De multe ori mă simt un visător
Și cred că lumea pot să o îndrept,
Dar când din somn eu mă trezesc
Accept, că doar în vis sunt înțelept!
Și de puține ori simt bunătate
Prietenie, dragoste la oameni,
Mult mi-aș dori să dăruim iubire
Iar fericirea..nicicând pe..galbeni!
Dorule!
Umblă-n sat o vorbă, precum dorul
L-ar fi prins cineva și agățat în cui,
Dar eu cred că e minciună gogonată
Că acolo știu că e, doar pofta omului.
Și-apoi cum să sechestrezi tu dorul
Când acesta fuge precum gândul,
De la tine către tot ce-ți este drag
Și revine încărcat, să-ți umple golul.
Ieri am simțit că-mi plange ochiul
Când am văzut că satu-mi moare,
Și cum se duce și-a mea copilărie
Și totu-i tern și făr' nicio culoare.
Sufletul îmi este plin de tristețe
Să văd atâta răutate-n jurul meu,
Nu știu cui să-mi mai spun dorul
Ce-l știe, doar bunul...Dumnezeu.
Totuși, n-am să-l țin bătut în cuie
Drumu-i voi da să zboare-n lume,
Veste să-mi aducă și-apoi să-l rog
Măi Dorule, de dor...nu mă răpune!
În joc e inima!
Nu cred să fi ales bine momentul
Să-ți spun că mă opresc din drum,
Dar, prea mult am stat în carapace
Iar dragostea e doar un vis acum.
Nu știu cum, unde s-a produs ruptura
Și nici s-acuz pe cel ce poartă vina,
Dar simt că ne purtăm ca doi străini
Și între noi s-a strecurat minciuna.
Cândva visam cu ochii larg deschiși
Că în sfârșit mi-am aflat jumătatea,
Și nu credeam în despărțiri vreodată
Și să-mi trăiesc iarași singuratatea.
Vorbim în doi dar nu ne înțelegem
Și zilnic apare tensiune între noi,
Că fiecare crede în dreptatea sa
Și din nimic se iscă imediat război.
Mă voi retrage să-mi aflu liniștea
Pentru un timp ce nu-l pot estima,
Să reflectez și să-mi șterg lacrima
Dar fără a uita că-n joc...e inima!
Colega mea!
Timp am pierdut să te aștept
Să îmi apari pe drumul vieții,
Sau poate te aflai pe undeva
Dar ochii mei erau în dosul ceții
Mult timp m-am întrebat pe mine
Cu cine-ai vrea să samene aleasa?
Cu-n star ce strălucește pe ecran
Sau cineva care să lumineze casa?
Desigur, răspunsul nu l-am găsit
Pentru că întrebarea era tâmpită,
Abia mult mai târziu eu am aflat
Că fericirea-n doi altfel este croită
Când ochii larg mi i-am deschis
Am început să văd și pe aproape,
Că lângă mine era ce mi-am dorit
Și nu să caut, aiurea prea departe
Da, era colega mea de facultate
Care-aștepta să-mi fure inima,
Și mă-ndemna să-i văd iubirea
Aflată după pleoapă cu lacrima
......................................................
Să povestesc ce a urmat e înțeles
Că ea mi-a devenit și star dar și ispită,
Este soție, mamă și tot ce mi-am dorit
Iar eu vă zic, că viața-mi este...fericită!
Nu știu!
Încerc să mă apropii din nou de ea,
Nu știu de mă va accepta sau refuza,
Ne-am despărțit, singurătatea-i grea,
Mă-ntreb...mă va ierta sau acuza?
Îndepărtarea ei sau poate-a mea,
În timp s-a petrecut, făra-nțelege,
Ceva a dispărut, poate comunicarea,
Și nu văd cine ,,amarul" să-l dezlege
Unul pe lângă altul, zilnic trecem,
Și ne ferim privirile de-a-se-ntâlni,
Viața noi în penibil ne-o petrecem,
Și ura e mai mare, decăt cuvântul,,a uni",
Voi continua să lupt, pe-un loc minat,
Și fericirea s-o împărțim la amândoi,
Pentru că simt că nu s-a terminat,
Iubirea noastră cea visată...născută-n doi!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Nucul!
La umbra nucului din curte
Azi eu am lenevit și am citit,
M-a protejat de raza soarelui
De dimineață pân' la asfințit
Cu tine am crescut de mic
Până ce eu te-am părăsit,
La școli și studii am plecat
Tu ai rămas und' te-am sădit
Și an de an am cules nuci
Pentru dulceață și cozonac,
De ramul tău eu ața am legat
Și m-am dat uța, uța în hamac
Ne întâlnim din ce în ce mai rar
Și doar când fructul copt culeg,
Vorbim și la taifas chiar stăm
Și sub coroana ta mă reculeg
Acum și eu și tu suntem bătrâni
Și multe am văzut noi pe pământ,
Tu nu poți spune vorbă nimănui
Iar eu le duc cu mine în mormânt
Cândva unul din noi nu va mai fi
C-așa pe lumea asta e lăsat,
Te rog de mine tu să-ți amintești
Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,
când rod n-ai dat!