Lipsești Și totuși ești
Chiar de lipsești, te simt aproape
Ca pe un înger coborât din nori
Și chiar de mi te ții departe,
Cumva în mine, încă stârnești fiori.
Ești al meu înger dintre astre
C-o primăvară caldă în privire
Ce stârnești amintiri frumoase
Și noaptea vise în neștire.
Te voi păstra o viață-ntreagă
O să te port mereu cu mine
Și chiar de realitatea e beteagă
Aici în poezie..."totul va fi bine!"
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
#unpahardepoezie #onewinewoman
Data postării: 9 februarie
Vizualizări: 188
Poezii din aceiaşi categorie
Iubire albă
O fi soartă debusolată?
Sau oare ne ignoră complet
O iubire suspendată
2 corpuri,1 suflet
Te am întrebat la lună
“dansa e frumoasă pe jumătate?”
Mi ai zâmbit ca o nebună
Ai știut ca voi face păcate
Sunt semi luna,și aștept să mă vezi
Să mă faci nebună,cum povești creezi
Să mă strigi să mă plângi să mă omori
A îndrăgi,a lungi,da i sens,răpitor ule de culori!
Și dacă gândul meu te cheamă
Să mă strigi la o țigară
Măcar atunci,fi fără teamă
Măcar atâta ne legară
Un gând uitat pe seară
Într o vineri de vară
Pe bancă noi la țigară
Și viața o uitarăm
Dulce iubire!
Calc pe stratul gros de frunze
Ce acoperă cărarea noastră,
Este drumul scurt ce duce
Pân' la tine sub fereastră.
Nu vreau să auzi vreun foșnet
Și să vezi că vin spre tine,
Mi-am propus să te surprind
Cu-n buchet de flori alpine.
Să le-adun am fost pe munte
Și-am trecut o vale-adâncă,
Că doar știu ce mult îți plac
Florile ce cresc pe stâncă.
Greu mi-a fost la cățărat
Tot la fel să merg la vale,
Frica gândul mi-a cuprins
Să nu-mi iasă ursu-n cale.
Acum pasul mi-l iuțesc
Să ajung la geamul tău,
Să-ți arăt ce am cules
De pe muntele Ceahlău.
Bat ușor în sticla groasă
Și-o aștept s-apară-n cadru,
Pe aleasa mea frumoasă
Și flori să-i ofer ei...tandru.
Mult nu a durat pân' a deschis
Și să văd cât este de surprinsă,
Când buchetul i l-am înmânat
Și mi-a zis...da...asta surpriză.
N-am mai stat în așteptare
Și-am sărit direct pe geam,
Am simțit a ei dulce iubire
Când în brațe..o strângeam!
Fericiți am fost și-a doua zi
Plecând în doi la o plimbare,
Și-am înălțat rugă la mănăstire
Mulțumind..de..binecuvântare!
Tainică așteptare
Visul de-al meu, plutim pe aripi albe,
Oaste de stele aurii, zâmbet prins în timp,
In depărtări, o șoaptă blândă simt,
Fie afecțiunea noastră-n taină, împărtășim.
Iar voi sta sub luna plină, paznic tainic,
Aproape, dar departe, simțind mereu,
Cu speranța vie, în aerul sălbatic.
Ofilitor, vântul șoptește și ploaia cântă,
La gardă, sunt acolo, sprijin pe nevăzute,
O dorință de distanță, afecțiunea saltă,
Te voi păzi mereu, până în visuri mute.
Un răbdător aștept, în fiecare iris,
Ce duce către tine, o umbră din vis,
A tău, străjer de stele, tu, ecou promis.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Cojiță
Avea un corp ceresc,
Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea,
Era o creatură mititică,
Credeam că era trimisă din Rai,
Dar am cunoscut Iadul alături de slujitoarea demonică,
Avea nevoie se pare, de o asistentă care să o vadă înger,
Să-i ofere Rai în schimbul Iadului,
O asistentă căreia acesta să-i fie cunoscut și să alerge în disperare către flăcări,
Să iubească arsurile atât de mult încât nici lacrimile nu le pot vindeca.
Să știi
Acum pustiul e aproape
Și in curand va domina,
Va cuceri o inimioară
Care cerșea iubirea ta.
Și de pustiul il voi invinge,
Sa ști ca te-am uitat.
Sau poate te am lângă mine,
Așa cum am visat.
Nervi
nu știu ce mă enervează mai mult
fake news-urile pe care liberalii
și „salvatoriii” României
mi le bagă pe gât
de la tejgheaua cu ștevie a opoziției
sau correct news-urile marilor zilei
încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive
de la prânzul cu bucate alese al Puterii
habar n-am
cert e că mă enervează bucătăria moleculară
a neamțului
răspopit
pe cârca și sângele inepuizabil al poporului
în fapt
o banală „spumă” de castraveciori murați
în oțet
introdusă într-un tub „spray”
care devine pufoasă
datorită presiunii care o împinge în afară
Iubire albă
O fi soartă debusolată?
Sau oare ne ignoră complet
O iubire suspendată
2 corpuri,1 suflet
Te am întrebat la lună
“dansa e frumoasă pe jumătate?”
Mi ai zâmbit ca o nebună
Ai știut ca voi face păcate
Sunt semi luna,și aștept să mă vezi
Să mă faci nebună,cum povești creezi
Să mă strigi să mă plângi să mă omori
A îndrăgi,a lungi,da i sens,răpitor ule de culori!
Și dacă gândul meu te cheamă
Să mă strigi la o țigară
Măcar atunci,fi fără teamă
Măcar atâta ne legară
Un gând uitat pe seară
Într o vineri de vară
Pe bancă noi la țigară
Și viața o uitarăm
Dulce iubire!
Calc pe stratul gros de frunze
Ce acoperă cărarea noastră,
Este drumul scurt ce duce
Pân' la tine sub fereastră.
Nu vreau să auzi vreun foșnet
Și să vezi că vin spre tine,
Mi-am propus să te surprind
Cu-n buchet de flori alpine.
Să le-adun am fost pe munte
Și-am trecut o vale-adâncă,
Că doar știu ce mult îți plac
Florile ce cresc pe stâncă.
Greu mi-a fost la cățărat
Tot la fel să merg la vale,
Frica gândul mi-a cuprins
Să nu-mi iasă ursu-n cale.
Acum pasul mi-l iuțesc
Să ajung la geamul tău,
Să-ți arăt ce am cules
De pe muntele Ceahlău.
Bat ușor în sticla groasă
Și-o aștept s-apară-n cadru,
Pe aleasa mea frumoasă
Și flori să-i ofer ei...tandru.
Mult nu a durat pân' a deschis
Și să văd cât este de surprinsă,
Când buchetul i l-am înmânat
Și mi-a zis...da...asta surpriză.
N-am mai stat în așteptare
Și-am sărit direct pe geam,
Am simțit a ei dulce iubire
Când în brațe..o strângeam!
Fericiți am fost și-a doua zi
Plecând în doi la o plimbare,
Și-am înălțat rugă la mănăstire
Mulțumind..de..binecuvântare!
Tainică așteptare
Visul de-al meu, plutim pe aripi albe,
Oaste de stele aurii, zâmbet prins în timp,
In depărtări, o șoaptă blândă simt,
Fie afecțiunea noastră-n taină, împărtășim.
Iar voi sta sub luna plină, paznic tainic,
Aproape, dar departe, simțind mereu,
Cu speranța vie, în aerul sălbatic.
Ofilitor, vântul șoptește și ploaia cântă,
La gardă, sunt acolo, sprijin pe nevăzute,
O dorință de distanță, afecțiunea saltă,
Te voi păzi mereu, până în visuri mute.
Un răbdător aștept, în fiecare iris,
Ce duce către tine, o umbră din vis,
A tău, străjer de stele, tu, ecou promis.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Cojiță
Avea un corp ceresc,
Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea,
Era o creatură mititică,
Credeam că era trimisă din Rai,
Dar am cunoscut Iadul alături de slujitoarea demonică,
Avea nevoie se pare, de o asistentă care să o vadă înger,
Să-i ofere Rai în schimbul Iadului,
O asistentă căreia acesta să-i fie cunoscut și să alerge în disperare către flăcări,
Să iubească arsurile atât de mult încât nici lacrimile nu le pot vindeca.
Să știi
Acum pustiul e aproape
Și in curand va domina,
Va cuceri o inimioară
Care cerșea iubirea ta.
Și de pustiul il voi invinge,
Sa ști ca te-am uitat.
Sau poate te am lângă mine,
Așa cum am visat.
Nervi
nu știu ce mă enervează mai mult
fake news-urile pe care liberalii
și „salvatoriii” României
mi le bagă pe gât
de la tejgheaua cu ștevie a opoziției
sau correct news-urile marilor zilei
încărcate de culpabilitate și obsesii compulsive
de la prânzul cu bucate alese al Puterii
habar n-am
cert e că mă enervează bucătăria moleculară
a neamțului
răspopit
pe cârca și sângele inepuizabil al poporului
în fapt
o banală „spumă” de castraveciori murați
în oțet
introdusă într-un tub „spray”
care devine pufoasă
datorită presiunii care o împinge în afară
Alte poezii ale autorului
Dor... mi-e dor...
De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...
Mi-e dor de al tău vin dulceag
De parfumul lui, după care aș putea să mor...
Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.
Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"
Când îmi turnai muza ta în pahar...
Cum sărutându-mă gustam o parte din rai
Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....
Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac
Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit
Mult timp de-acum încolo... până peste timp
Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...
Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece
Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....
Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești
Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?
Pahar de octombrie
E sfârșit de octombrie
Și-as vrea să te beau
Dintr-un pahar de vin
Rosu, cum buzele-ți erau.
Sfârşit de octombrie
Altă lună fără de noi
Visele-mi miros a-nceput
Tăcerea ta .doar a ploi...
Acuș ne ajunge brumarul
Și gol tu fmi tiipaharul
De simţi ce dor mi-e de voi
la seamă și.. vino inapoi.
Prin toamna speranței
...din suflet nu mi te poate scoate
nici distanta și nici tacerea
pășesc pe ale toamnei trepte
de mână cu umbra ta..
gândurile îmi trec alene
când reînvie amintirea ta
e noapte e frig si-i brumăriu
caut un licăr sa-mi lumineze calea
ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....
Visul unei amintiri
Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire
Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar
Vis spulberat intr-o seară rece și amară
De toamnă, în luna lui brumar..
Te-am întâlnit atât de-ntâmplător
Şi mi-ai rămas un simplu trecător
Azi suntem din nou doi străini
Legați de-un pumn de amintiri..
De-aș putea sa te rog ceva..
Da-mi înapoi și sufletul şi inima
Da-mi speranța ce o aveam cândva
Ca vei pleca frumos din viața me..
Lasă-mi în dar acel unic vis alb,
Ce mi-a umplut paharul o vară
Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,
Destinele-ntr-o zi de primăvară.
Si plouă...
Și plouă... și plouă... și plouă
De mi se rupe poezia în două,
Dorul de noi în gând se afundă
Cerneala curge și foaia inundă.
Și plouă... plouă mărunt și des,
Din picături vise plăpânde îmi țes
Le strâng pe toate în același pahar,
Plin cândva cu al strugurilor nectar.
Și plouă... și plouă cu vânt
Și gândurile își iau avânt
În inimă imi bat ecouri mute
De dorul, ce nu vrea să te uite...
Fetița mea, un dar sublim
O vreme-n ochii mei au curs tăceri,
Lacrimi și neputinți ce n-au cuvânt.
Când lumea-și arunca a ei păreri
Fără a ști ce duc și port în gând.
Când toți râdeau fără vreun rost,
Eu îi țineam mâna mai tare
Cu orice luptă și-orice cost
I-am pus în piept mereu un soare.
Da! Fetița mea e diferită...
Diversă, dar un dar sublim!
Într-o îmbrăţişare dăruiește
Tot ce noi, adulții, uităm să dăruim.
Știi... nu e ușor să fii părinte!
Când toți ti-l judecă fără vreun sens
C-are alt ritm, alt glas, altfel de minte,
... nerealizând că e un dar ceresc...
I-am întins brațele fără hotar
Mereu în suflet cu gând blând,
Căci e-un copil ce nu stă în tipar
Dar poartă minuni ce nu se vând.
În ochii-i mari de un căprui senin
Se nasc ades sclipiri de curcubeu
Și deși pare pentru unii diferită,
Cerului ii este dragă... și-așa va fi mereu.
O vreme-n ochii mei s-au scurs dureri...
N-am renunțat... pășind în gând cu ea
Azi suntem bine fără temeri
Prin viață zboară lin ca pasărea...
Dor... mi-e dor...
De-ai ști... de-ai sti cât mi-e de dor...
Mi-e dor de al tău vin dulceag
De parfumul lui, după care aș putea să mor...
Sa imi dispară fumul de țigară din al nopții prag.
Mi-e dor... de cum "mă îmbatai"
Când îmi turnai muza ta în pahar...
Cum sărutându-mă gustam o parte din rai
Și mă îmbrățișai de dragă ce-ți eram....
Mi-e dor... și nu pot decât să imi revin, să mă complac
Cu ideea că sufletu-mi va rămâne de dor prăfuit
Mult timp de-acum încolo... până peste timp
Ca sticla ce-am savurat-o în doi... de vin învechit...
Mi-e dor și pot doar să te scriu... mâna mi-e rece
Oare n-ai putea să-mi treci... în trecere?....
Cu o îmbrățișare toată să mă încălzești
Cu-n vin bun din crama ta, sufletul de dor să-l vindeci....?
Pahar de octombrie
E sfârșit de octombrie
Și-as vrea să te beau
Dintr-un pahar de vin
Rosu, cum buzele-ți erau.
Sfârşit de octombrie
Altă lună fără de noi
Visele-mi miros a-nceput
Tăcerea ta .doar a ploi...
Acuș ne ajunge brumarul
Și gol tu fmi tiipaharul
De simţi ce dor mi-e de voi
la seamă și.. vino inapoi.
Prin toamna speranței
...din suflet nu mi te poate scoate
nici distanta și nici tacerea
pășesc pe ale toamnei trepte
de mână cu umbra ta..
gândurile îmi trec alene
când reînvie amintirea ta
e noapte e frig si-i brumăriu
caut un licăr sa-mi lumineze calea
ma tot gândesc..poate nu-i prea târziu....
Visul unei amintiri
Mi-e visul cu tine rămas o tristă amintire
Zile și nopți trec ca un sumbru coșmar
Vis spulberat intr-o seară rece și amară
De toamnă, în luna lui brumar..
Te-am întâlnit atât de-ntâmplător
Şi mi-ai rămas un simplu trecător
Azi suntem din nou doi străini
Legați de-un pumn de amintiri..
De-aș putea sa te rog ceva..
Da-mi înapoi și sufletul şi inima
Da-mi speranța ce o aveam cândva
Ca vei pleca frumos din viața me..
Lasă-mi în dar acel unic vis alb,
Ce mi-a umplut paharul o vară
Și visul dulce, roșu, ce ne-a legat,
Destinele-ntr-o zi de primăvară.
Si plouă...
Și plouă... și plouă... și plouă
De mi se rupe poezia în două,
Dorul de noi în gând se afundă
Cerneala curge și foaia inundă.
Și plouă... plouă mărunt și des,
Din picături vise plăpânde îmi țes
Le strâng pe toate în același pahar,
Plin cândva cu al strugurilor nectar.
Și plouă... și plouă cu vânt
Și gândurile își iau avânt
În inimă imi bat ecouri mute
De dorul, ce nu vrea să te uite...
Fetița mea, un dar sublim
O vreme-n ochii mei au curs tăceri,
Lacrimi și neputinți ce n-au cuvânt.
Când lumea-și arunca a ei păreri
Fără a ști ce duc și port în gând.
Când toți râdeau fără vreun rost,
Eu îi țineam mâna mai tare
Cu orice luptă și-orice cost
I-am pus în piept mereu un soare.
Da! Fetița mea e diferită...
Diversă, dar un dar sublim!
Într-o îmbrăţişare dăruiește
Tot ce noi, adulții, uităm să dăruim.
Știi... nu e ușor să fii părinte!
Când toți ti-l judecă fără vreun sens
C-are alt ritm, alt glas, altfel de minte,
... nerealizând că e un dar ceresc...
I-am întins brațele fără hotar
Mereu în suflet cu gând blând,
Căci e-un copil ce nu stă în tipar
Dar poartă minuni ce nu se vând.
În ochii-i mari de un căprui senin
Se nasc ades sclipiri de curcubeu
Și deși pare pentru unii diferită,
Cerului ii este dragă... și-așa va fi mereu.
O vreme-n ochii mei s-au scurs dureri...
N-am renunțat... pășind în gând cu ea
Azi suntem bine fără temeri
Prin viață zboară lin ca pasărea...