amintiri /2

înainte de zori,

potecile cosmosului

străbătute-s de vârstele noastre.

 câteodata,

printre arcade de piatră,

casele deschid

 un ochi stacojiu, iscoditor către cer.

crengile trosnesc,

corbii muțesc,

numai

flăcările felinarelor zumzăie feroce-n bătaia vântului.

umbre ciudate se furișează prin curțile pustii, 

pavate cu floarea vieții.

întâlnirile noastre viitoare

demult îs acoperite 

de zăpadă.

o fată,

pe un drum de țară,

are-n păru-i ondulat

 crizanteme.

 cu pasu-i sprinten,

privirea galeșă

și zâmbetul șăgalnic,

îmi pare un vlăstar

ce-a odrăslit

și-n tablourile lui Grigorescu.

fără viziuni 

exacerbate inegalitățile

unghiul securității

mic

boarea serii pătrunde

ca o pasăre printre

sălcii plângătoare-

îmbrățișări

zeul

sub mâlul absențelor,

tânjește după o zi cu soare...

coasa privirii-nfometată

seceră

tot albastrul cerului

brăzdat de păsări gâlâgioase.

zboruri

deasupra zidurilor de piatră-

largi ecrane, pe care se reflectă

zâmbetele și scălâmbăielile comedianților,

 aducându-ne aminte de 

călăreții celui de-al  noulea semn.

printre coloane de fum și foc,

rămășițe din adăposturile subterane,

țipete de copii,

spaime

și pașii-nlânțuiți ai doctorlui husan abu safyya

cutremură orizontul.

pe un schelet de dorințe

își face cuib

un conflict spiritual.

răutatea nu are-ascunzătoare perfectă:

e un vulcan activ, distrugător.

 doar  inima hrănită cu lumină și pace

 e un adăpost stabil.

între iertare și dreptate

se află

discernământul.

acesta

e-mbrăcat cu hainele curate

ale sufletului.

întotdeauna,

te-ntâmpină cu steagul păcii.

pacea interioară,

e asemenea unui alint de pimăvară,

când florile prunului

par solzi de lumină 

și puiul de cerb 

 îți mănâncă

din palmă.

liniștea interioară

e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;

odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;

ești dezlegat de dorințe.

are o scriere luminoasă,

se poate citi-n priviri,

așa cum poți admira

adâncul apelor limpezi.

e un rotor al gândirii,

care definește in câmpul său vectorial

traiectoria faptelor bune.

Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării

Cu brațe de fibre, cu nervi de iubire

Ca să poți simți tot, să te simt pe tine

Lasă-mă să preiau controlul

Să știu ce vrei să spui, ce gândești

Să îți văd perspectiva, ce iubești

Lasă-mă să-ți fiu măduva spinării

Voi fi alert, te protejez

Sunt egoist, exagerez?

Lasă-mă să te susțin

Voi fi acolo, in spatele tău

La propriu, îți voi face rău?

Lasă-mă să mă gândesc

Să-ți fiu acolo, să fiu mut

Nu de asta m-am temut?

Nu mă lăsa să-ți fiu acolo

Gandesc prea mult, alo... ALO?

           Dorul ,mă cheamă pe aleele parcului tăcut. Ne plimbăm 

ținându-ne de mână, în serele luminate de stele. Răcoarea se 

lasă pe flori ,pe ramurile în continuă adiere.Te iau de mână și 

tac,tăcere ce spune mult ,mai mult decăt o ploaie de cuvinte.

Tac, dar ce simt rămâne acolo în inima mea.Doar o strângere 

de mână îți spune ce inima să spună ar vrea.

          La fiecare întânlire, ne descoperim, avem ce ne spune.

Știu eu, știi și tu ,că ești frumoasă, că poți place oricui, dar 

eu descopăr și o altă frumusețe ....cea a sufletului tău !

De asta am eu nevoie...

          Frumusețea  chipului e trecătoare,când trece ce mai rămâne?

Te vreau tovarăș de drum lung.Ce zici!!!!!!

Regretele mă apasă,

Nimic nu-i întâmplător,

Vino lângă mine și spune-mi că-ți pasă,

Vino și nu mă lăsa să mor.......

Mai dă-mi o dată dulcele tău sărut,

Mai oferă-mi puțin din dragostea ta,

Spune-mi că nu te-am pierdut, 

Și încă vrei să fi a mea.......

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

Incerc sa te uit

Dar mintea-mi ca un circuit

Singura gandesc

Tot la tine ma regasesc

La al noualea popas

Lustruind acelasi ceas

Ceasul aminitirilor

Si timpul scurs al tanguirilor

Imi reaminteam cum ne plimbam pe faleza

Ascultand aceeasi piesa

Cu versuri melancolice-n engleza

Raman singura-n ganduri

Poate tu mi-le spanzuri

Incerc sa te scot din minte

Dar imi amintesc vocea ta

Intensitatea acelor cuvinte

Ma fac sa am fiori

Simtind adanc in pori

Incerc sa-mi umplu golul din stomac 

Prin ganduri,muzica

Dar simt prezenta ta ca un capac

Simt ca-mi stai in coasta

Cand intorc capul

Si vad ca nimeni nu-i ...

Ma simt ca o proasta

Parfumul tau imi e pe haine

In par,ganduri si taine

Parca inebunesc

Macar odata sa te gasesc

Incerc sa scap de tine

Dar ceva parca ma tine

Serile pe banca din fata unui bloc

Cu un hanorac pe umeri

Paru-n coc

Stau si raman cazuta-n ganduri

Amintirile

Tu mi le vanturi

Incerc sa te scot din minte

Dar reaud acele cuvinte

Imi promiteai ca nu pleci

Si acum nu te uiti la mine

Cand strada treci

Incerc sa nu ma gandesc

Dar tot in tine ma regasesc

Parca mi-ai fost predestinat

Baiete mi-ai pus capac...

          Coboară cerul în adâncuri

          Când marea-i zbuciumată

          Răsar din apă două rânduri

          De valuri  destrămată...

          Aleargă în larg  chemarea

          Cu numele tău ,suspină  ecoul

          Sunt al tău, sunt al  tău...