stihuri diamantine //8

Iona

îndârjit vestitor

suspinând rugându-se înțelegând

puterea chemării la îndreptare-

izbăvită curățată scăpată

de-ntunericul iadului

cetatea 

 

 

 

 

 

 


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Anișoara Iordache poezii.online stihuri diamantine //8

Data postării: 6 iulie 2023

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1220

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

colaj//2

fior de singurătate,

cerul-și apleacă tâmpla rece,

mai aproape

de zbuciumul valurilor.

 

șuvițe de păr argintiu,

intr-un zbor frenetic  de fluturi ,

ating copacii.

 

câțiva călători solitari,

așteaptă

la colțuri de străzi

sau după garduri,

chemarea

la cină.

 

Mai mult...

stihuri diamantine //9

Nimrod

semeț provocator

vânând coborând construind

în Babilon șarpele inelat-

ucigând vânătorul renunțând pentru o supa de linte

la dreptul de întăi născut

Esau

 

Mai mult...

colaj//6

niciun dangăn de clopot

nu zguduie

temelia nepăsării.

 

umbre șovăitoare,

in bataia lunii,

însuflețesc grădina.

 

 cina-i gata, bucatele alese

așteaptă oaspeții.

numai că,

unu-i plecat la țarină,

altu-și-ncearcă boii,

iar celălalt nesimțitor,

stă la taclale

cu nevasta.

Mai mult...

Joc/3

programul-pentru conversia

infinitului în finit,

transformă

 cercul într-un punct.

%

ieșind din paradigma cuvăntului

lui Dumnezeu ,

lăcomia are forma

unui jucător de poker.

Mai mult...

instantaneu 1/4

mier de noapte

tramvaiul sugrumă

respirația piețelor

 

singur la geam

sisif a prins o stea

să o aprindă mâine

Mai mult...

doar marea/3

 

ascultând

  bătăile fierbinți

ale timpului de așteptare,

ornat cu ofrandele veacurilor,

ating

respiratia cititorului, ce cotrobăie

prin odăile cărților.

 

 

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Cu o chemare !

Venim pe Pământ cu o chemare,

Printre jucării, simți când apare ;

Să fii medic, fotbalist, orator,

Iubitor de țară și de popor.

 

Crești, te instruiești și știi ce vrei,

Istoria te împrietenește cu patrioți eroi,

Știința și tehnica te îmbie să știi,

Ai de unde alege...ce vrei să devii.

 

Poate un scriitor, că subiectele-s pe alese,

E un cadou frumos, să oferi o carte,

O porți cu tine, chiar de pleci departe;

Sau o carte cu versuri, din suflet culese.

 

Deci, alternative sunt, doar să știi alege,

Pe ce pui peceta, să aibă o lege.

Să știm ce facem cu viața, ce-am primit-o ca dar,

Licoarea miraculoasă, servită la pahar.

Mai mult...

Sfârșitul unei vrăbiuțe

Tu, vrăbiuță, de ce mai stai,  

Acum că anotimpul se răcește?  

Nu-ți e frică să te pierzi,  

Și sufletul tău să-ți înghețe?

 

Ba mi-e frică, simt că mor,  

Nu-mi mai pot vedea un viitor,  

Simt cum inima încet îmi moare,  

Iar frigul vrea să mă doboare.

 

Și atunci de ce mai stai?  

Pleacă spre continente calde,  

Unde inima îți poate bate,  

Fără aceste sentimente reci.

 

Nu vreau, chiar de-ar trebui,  

Inima mea ruptă mi-o poți învinui,  

Ea nu-mi permite să-mi las casa baltă,  

Ar fi prea sfâșiată de-ar trebui să se despartă.

 

Și preferi să mori acum înfrigurată,  

În a iernii răceală cruntă?  

De ce vrei să te pierzi pe tine?  

Nu te gândești că poate nu-i bine?

 

Chiar de-i bine, chiar de nu-i,  

Eu nu voi spune asta nimănui,  

Chiar de-mi va fi voința smulsă,  

Gheare de gheață inima să-mi străpungă.

 

Acum te rog, lasă-mă în pace,  

Pleacă și găsește-ți o altă cale, 

Eu rămân aici, în agonia mea perfidă,  

Și nimeni nu va putea să mă oprească.

 

Bine, voi pleca, micuță pasăre,  

Lăsându-te în această nepăsare,  

Te vei pierde singură pentr-o prostie,  

Și nimeni nu va putea să te salveze.

 

În frig, înghețată și slăbită,  

Vrăbiuța cade-n zăpadă rănită,  

Cu ochii închiși și-o inimă frântă,  

Singurătatea-i cruntă i-a luat sfârșit.

 

Nimeni nu-i aude strigătul îndurerat,

Durerea ei se pierde-n neant,  

O vrăbiuță, acum uitată de toți,  

Moare sub cerul rece și înfrânt.

 

Doar natura-i plânge moartea,  

Aruncând fulgi grei peste ea,  

Acoperind-o cu un strat de nea,  

Să-i ascundă toată durerea.

 

Suflet al meu, vrăbiuță înghețată,  

Simți cum frigul și durerea te omoară,  

Sacrificiul tău e o iubire neuitată,  

Împărtășind cu toți această năpastă.

Mai mult...

Când întâlnesti un om frumos

Când întâlnesti un om frumos,

Tresari,si-ti bate inima mai tare,

Cuvintele-i te învelesc

Precum o mantie țesută

Din feerice,aurii raze de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,

Cuvântul lui atât de cald

E un culcuș in care te simți 

Ferit de-a lumii nepăsare..

Un lucru uita,doar,să-ți spună el.

Că inima-i,prin felul cum te vede,

E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..

Că gândul lui nu e născut de-al tau

Ci de-al lui suflet minunat și mare..

Când întâlnesti un om frumos

Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,

Ca de-un albastru val de mare,

Ca de un magic rasarit de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei

Păstrează pentru el un loc,

Astfel,el ramânând in neuitare...

Mai mult...

Inventarul pierderii

Pe buze purtăm zâmbet, o mască stricată,

Iar ochii ne sunt temple de doruri pustii;

Ne vindem iluzii pe-o clipă amară,

Și cumpărăm moarte în rate târzii.

 

Iubirea, o febră ce arde și minte,

Un drog ce promite un cer inventat;

Ne leagă de vise fragile, cuminte,

Ca apoi să ne lase mai goi decât am dat.

 

Adevărul? Un ciob înfipt drept în ființă:

Că tot ce iubim e menit să dispară;

Că viața nu-i dar, ci o scurtă sentință,

Iar moartea, singura noastră comoară.

Mai mult...

Înotul

 Năzuros valul, ce spre țărm mă ghida,
 Încercarea să înfrunt curenții unei situații, brusc s-au schimbat 
 Razvrătită minte-mi dai decizii ce par, dar nu se simt mai bune 
 O epavă peste epava, destinația încă prea în depărtare 
 Văd coasta, mai am puțin, dar de-inchipuire, la primul declin rămân suspendat pe mare?
 
 Cât se poate de aproape de plută, echilibru, încerc să mi-l mențin 
 Panica se resimte, mă sperie când nu ține în totalitate de mine, acest coșmar incert
 Foarte riscant cum ocolește, dar cât mai reușește de mă păzește?
 Violent se destramă cu un zgomot puternic și-s lăsat fără suport 
 Rămas într-o situție fără scăpare, e momentul sa mă rog la un semn divin? 
 
 Insula aproape, destinația mea e portul, 
 Adâncimea e reală, greutatea e nespusă 
 Pătrunsă inima-mi de groază se află, dar încă bate 
 Îmi simt forțele limitate bazate pe mișcări necontrolate 
 Mă simt oprit în timp, o gură de aer salvatoare,
 Îmi conferă putere și-mi eludă a morții chemare 
 Puterea în mâini se duce în ancore s-au transformat ale mele picioare
 Acest abis prohibit ce vrea sa mă doboare  
 Spiritul nu mă lasă și-mi permite s-avansez
 Înainte sa mă opresc să cedez, mă va salva înotul...
Mai mult...

Fior văratic

Mă las pradă unor vuiete sălbatice

De-mi invocă lumi idilice.

Mă trec fiorii amintirilor văratice

Ṣi-mi înnec sufletu-n regrete;

Rostogolul lacrimilor se-ntețeşte

Sânge pur, spintecul durerii lente.

Mă lepăd de dorul continuu cutreierând,

Aripile sufletului meu liber, frângând..

 

Tesima

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍