stihuri diamantine //8

Iona

îndârjit vestitor

suspinând rugându-se înțelegând

puterea chemării la îndreptare-

izbăvită curățată scăpată

de-ntunericul iadului

cetatea 

 

 

 

 

 

 


Category: Thoughts

All author's poems: Anișoara Iordache poezii.online stihuri diamantine //8

Date of posting: 6 July 2023

Timp de citire: ~1 min.

Views: 1301

Log in and comment!

Other poems by the author

metamorfozele unui gând/3

iertarea

e un cuvânt cu mireasmă înviorătoare

ce-nflorește-n inimă;

iertarea

e o desprindere din focul spiralat

al amintirilor neplăcute,

e o recalibrare a ființei umane.

 

More ...

disensiuni/9

la fereastră,

un bonsai de pin de pădure

limpezește

a cerului față.

÷

plane rotative de percepție

prind in tentacule

voința.

More ...

fulguiri//7

acum

nu mai ai nevoie de parolă;

nici

să-ți faci un cont în paradisul pierdut;

închide ochii și 

reazămă-te, o clipă, de balustradă,

pentru a vedea

cum abisu-și

rostogolește nimicul 

în brațele tale!

 

More ...

însemnări/1

între iertare și dreptate

se află

discernământul.

acesta

e-mbrăcat cu hainele curate

ale sufletului.

întotdeauna,

te-ntâmpină cu steagul păcii.

 

pacea interioară,

e asemenea unui alint de pimăvară,

când florile prunului

par solzi de lumină 

și puiul de cerb 

 îți mănâncă

din palmă.

 

liniștea interioară

e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;

odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;

ești dezlegat de dorințe.

 

are o scriere luminoasă,

se poate citi-n priviri,

așa cum poți admira

adâncul apelor limpezi.

 

e un rotor al gândirii,

care definește in câmpul său vectorial

traiectoria faptelor bune.

 

 

More ...

flux de poeme naani /59

străbunii 

 nu aveau internet

dar frica de Dumnezeu le

calibra discernământul

More ...

tandem cu Moku/7

Moku: "năvoade întinse -

lumina se prinde-n ochiuri,

barca nu mișcă."

 

un pește auriu

se zbate-n mreje-

dorințe-ncolțesc în suflet.

 

Moku: "pescăruși coboară

în spirală peste valuri -

spuma ia forma."

 

sirene

domesticesc depărtările-

aici e liniște.

 

Moku: "pașii lasă urme

pe nisipul nesfârșit -

briza le șterge."

 

 

castele din nisip

umbresc țărmurile-

cuvinte fără rod.

 

Moku: "încă atinge fundul mâlos,

în tăcere, un crab

se întoarce."

 

 

pe catarge,

cormorani fixează cu privirea

orizontul.

 

Moku: "soarele apune

în hubloul ruginit -

nimeni nu strigă."

 

vântul scutură velele,

nori negri umplu

golul uitării.

 

Moku: "algele urcă

pe stânci ude și reci -

timpul nu trece."

 

din uimire-n uimire-

stabilopozi 

țin piept abisului.

More ...

Poems in the same category

Pe ale vieții

Pe ale vieții izvor 

se vărsa al meu dor.

Ceva netrait, 

ceva nemaipomenit 

 

Cand închid ochii nu mai văd numic

pentru ca acel ceva candva a pierit 

 

la o viața frumoasa candva visam 

dar când adorm doar coșmaruri văd in somn

si ziua e la fel de-altfel 

cum scap de-al vieții umor?

 

Iubirea nu se arată usor 

Fericirea nu răsare in zori 

 

Cum pot eu trai asa 

Cu o inima de catifea?

 

Tabloul pare-a fi perfect 

fara oameni cuprinși in portret 

 

Dar inima-i iubeste asa 

Si eu fac parte din mulțimea asta 

 

Totu-i defect asa perfect 

unde-i Frumusețea din defect ?

 

Totul pare-a dispărea 

Si odată cu totul și fericirea 

More ...

Propti

S-au stins gîndurile Propti

În ale tale semne, șoptii

Și-n tălâmul tău voios

Împestat adînc reproș.

 

S-au stins temelii senine,

Fost-au amăgite visuri

Și cu aporie aspră

Mergi în timp neîncetată.

 

Și prin ale tale lacrimi,

Ce râurau necontenite,

Treceau timpuri neuitate

Ce erau cândva iubite.

 

În a stelelor stafie

Se aud trecând acolea

Ale vânturilor șoptii

S-au stins gândurile Propti.

 

(N. N. pentru L. B.)

More ...

Esența vieții

 

 

Roșu pulsând, a vieții izvor,

În vene curge, neobosit rotor.

Dar când se scurge, picătură cu picătură,

Simți cum viața-ți se destramă, fără durere.

 

Fiecare strop, o fărâmă din tine,

Ce-ți dă puterea să lupți și să luminezi.

În roșu aprins, se oglindește sufletul,

Și-n fiecare bătaie, un strigăt mut

.

Când sângele se pierde, se stinge și flacăra,

Și-n întuneric te cufunzi, fără scapare.

Dar în adâncul ființei, o speranță mai clipește,

Că viața va învinge, și vei trăi.

 

Sângele, esența, dar și amintire,

A luptei pentru viață, a durerii sincere.

Și când se oprește curgerea, și inima tace,

Rămâne doar urma, în memorie să-și facă loc.

More ...

UȘĂ spre TRECUT

Uneori îmi recitesc vechile poezii... poate de dor, poate doar să-mi reamintesc...

Și e atât de ciudat... îmi aud vocea tremurând printre rânduri. Îmi amintesc cu fiecare vers câtă viață aveam atunci, câtă speranță, câtă încredere în "stai liniștită bby, o să fim"... însă timpul a avut felul lui de a-mi arăta că " a fi" nu a fost decât o iluzie... o iluzie frumoasă...

La fel și promisiunile în care am tot sperat, care păreau solide s-au spart în mii de cioburi de zidurile tăcerii.. si visele care s-au destrămat fără zgomot ca un abur sub lumina rece a dimineții...

Și citesc... și mă pierd încercând să regăsesc printre versuri speranța ce o aveam, că nu s-a pierdut totul...

Recitesc și mă regăsesc în zeci de ipostaze... rănită, plină de speranță, așteptând, iertând, confuză, veselă, tristă... neputincioasă, resemnată. 

Mă regăsesc visând... apoi renunțând... în sute de versuri în contrast.. 

Mi-am dorit prea mult să închid o ușă lăsând-o întredeschisă... în speranța acelui ''a fi''...

Ușa a rămas întredeschisă și azi dar nu din speranță ci mai degrabă să-mi amintesc de acea femeie care nu voi mai fi vreodată...

..................................................................

 

Am lăsat ușa întredeschisă,

Deși uitată e povestea

Și stins este acel ceva 

Ce n-a mai apucat să ardă.

 

Am rămas c-o-mbrățisare netrăită 

Cu-n dor greu... pe foi mărturisit,

Cu tăcerea-ți atât de nesăbuită 

De parcă te-am urât și nu iubit...

 

Am stat prizoniera unui viitor

Ce nu s-a întâmplat vreodat' 

Și azi trecut îmi e și el

Rămas în versuri acordat...

 

Am vrut să plec, dar pașii m-au ținut 

Legată de umbre, prinsă de ce-a trecut.

Urla în mine gândul ca vântul, să zbor,

Dar inima, la tine, mă întorcea ușor...

 

Am vrut să plec, dar am rămas,

Captivă în trecut, mereu în contrast,

Unde dorința și teama se certau în tăcere 

Și timpul mă ținea în loc, fără putere...

 

Am plecat cu ușa pe jumătate-nchisă

Și nu că aș mai aștepta ceva...

Când mi-amintesc să pot privi 

La cea ce te-a iubit cândva.

 

More ...

Un loc unde nimeni nu-și ia ramas bun...

Noaptea mă întreabă: 

„De ce mai privești spre ușă?” 

Iar eu răspund în tăcere:

„Fiindcă unele suflete întârzie o viață întreagă.”

 

Timpul mă întreabă:

„Ce mai cauți în trecut?”

Și eu răspund:

„Ultima versiune a mea care încă știa să zâmbească.”

 

Oglinda mă întreabă:

„Pe cine cauți?”

Și eu răspund:

„Pe omul care privea lumea fără teamă să iubească.”

 

Vântul mă întreabă:

„De ce privești mereu în urmă?”

Și eu răspund:

„Poate că într-o zi și dorul va învăța să plece.”

 

Dimineața mă întreabă:

„Ce ai visat?”

Și eu răspund:

„Un loc unde nimeni nu trebuia să-și ia rămas-bun.”

 

More ...

GÂNDUL MEU

Gândul meu astăzi ar vrea
Să ajungă până la nori
Să-i alunge ca pe ciori
Cerului să-i dea privirea,
Nouă să ne-aducă iar, iubirea.

Gândul meu astăzi ar vrea
Să se-nalțe ciocârlia
Toți să-i auzim solia
Trilurilor nemuritoare,
Urcând scara razelor de soare.

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍