stări/6

Poți să oprești ceasul,

Dar timpul, fuge oricum,

Nu-l ajunge nici pasul

Ce-alergă nicicacum...

Un an, e atât de mare,

Dar trece ca și-o lună,

Ca săptămâna-n urmare

Apărută-n ziua oportună.

Totul fuge-n prezent,

Nimic nu mai rămâne,

Precum fulgeru-n curent,

Totul merge ca pe grâne...

În casa mea abundă de regrete,

Abundă de miros a Malboro albastru.

În care n-are rost să dai cu pumnii în perete,

Căci și așa-i format un munte de dezastru.

Eu mi-am uitat țigara-n dormitor aprinsă,

Miroase a tutun din living până-n hol.

De ce-i real și ce-i normal eu parc-aș fi desprinsă,

Casa și mintea plină, în inimă tot gol.

Mi se ridică praful ajuns pe noptieră,

Blurând subit și pozele cu mine.

Și nu disting ce am, de ce mi se oferă,

Nici ce este brutal, de ceea ce e bine.

Mă uit la coșul de gunoi, doar hârtii aruncate,

Am scris gânduri ce au mesaj sonor.

Și tot ce scriu sunt versuri eșuate,

,,Căci dacă mie-mi plac, n-o să le placă lor."

Gânduri bolnăvicioase mă poartă în trecut,

Trecutul sună a clișeu, tot a tutun miroase.

E prea mult zgomot prin pereți, se simte prea acut,

Și simt cum zgomotul-mi acutizează tot până la oase.

În casa mea abundă de-ntuneric,

Abundă de atâta scrum și mucuri de țigări.

Aleg să scriu abstract în mod isteric,

De haosul trăit când trec prin mii de stări.

Mă-ntreb, te-ntreb, ce-i fericirea, când toată viața, am crezut, că-s fericit,

Oare-am greșit, când mi-am găsit iubirea, iar anii mei, se-apropie de sfârsit?

Mă uit în urmă și, văd ce multe am realizat, în viața-mi minunată,

Oare, puteam mai mult să fac, să merg, în doi, pe calea dreaptă și adevărată?

Privesc in jur realizând, ce multă suferință și durere, exista-n astă viață,

Oare, eu sau voi, ne-am aplecat destul, să alinăm, să vindecăm, fără a cere, vreo răsplată?

Când prin nedreptate si impostură, cei fără carte și, falsitate, au avut parte,

Oare-am luptat deajuns, cu lege democrată, să-i pedepsim și să-lăsam...deoparte?

Vedem că unii, averi au adunat și case-au construit si conturi, în străinătate,

Oare, de ce, noi cei mai mulți și, cu respect de lege, n-avem nici bani, pentru medicamente?

Bogat să fii, e greu, sărac, e dureros, iar fericirea și iubirea, o fi cum...ții sorocul,

Oare, putem să spunem, făra-greși, că fericit este bogatul și, cel iubit este săracul?

Oare,..,,mai lesne este, să treacă o cămila ( frânghie ), prin urechea acului, decât să intre un bogat, în împărăția lui Dumnezeu"..eu zic adevărat!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

lar eu, rochia fantomei cenuşii o îmbarc,

Pentru o asemenea ocazie și demonii mi împac

Cu bune, cu rele, toate sunt acum gândurile

mele,

Toate, un scop au

Luna sa ţi-o dau

Cu ochi tăcuți și vorbe încuiate,

Mâna în față ți-o apleci,

Un zâmbet vanezi in mica poveste,

Un zâmbet cauți să culegi

Unul ce pe tine te îndeamnă să încerci

Un pas neclintit în fată il împingi,

Frica-n ochii se citeste

O ruptura in timp O ruptura in poveste

Umbra-mi este călcată iar buzele încleștate-mi tac

Merg la franghiile toate, încerc înapoi să trag

Dar pasul tău arzând în pământ, o fântâna de durere a format

Franghia usor se duce, golul cu găleată par să aibă același sol

M-a tras de caşmirul griului trecător în jos,

lar pentru sufletele separate, n-a mai existat

cale de întors

Pasul tău cu foc a aruncat

ln timp ce cârjele mie departe mi le-a aruncat

Carje din variate zâmbete ce cutremură meleaguri din gândul meu, necunoscute

M-am întors pe călcâiele tocite

Pantofii parcă în gleznă mi-au crescut,

M-am întors,

Ochii in fata apusului i-am descusut

O floare a înflorit

În timp ce alta s-a ofilit,

Două au crescut la cer,

lar a treia în focul pământului infern

De un pom am prins rădăcini,

lar ca o pană ciufulită a mea dorință a murit

În nemiscatul timpului înțepenit

Te-am privit cum ai zburat

Ciocănitoarea penei mele

Cum în urmă ti-ai lăsat

Vulturul uitat de vreme

Sa ştii, aşteaptă privind la stele

Ieri te-am citit pe tine,azi l-am citit pe Blaga..

Cum e sa ai aripi uriașe,CTP?

Și eu iubesc cuvântul,dar aripile mele sunt mici..

Și tristețea mă inunda...

Uneori,poate,poezia mă apropie de astre.

As putea să trăiesc liniștită în anonimatul meu-reusesc uneori,

Dar acum,când noaptea se lasă,pacea mea se cufundă,

Vreau sa pot zbura și eu spre înalt,

Nu vreau lauri,doar puterea de a face din cuvânt diamant.

Și eu iubesc cuvintele simple,

,,Umbra lumii îmi trece peste inimă.",

Am obosit,aripile mele sunt prea mici,

Dar acum scriu cu sufletul,

Poate el le va da putina putere..

Te rog,destinule,lasă-mă să strălucesc o clipa

Iubesc cuvântul,beau din pocalul pasiunii cu sete.

Te rog,destinule,o singura dată dă-mi aripi uriașe,

Apropie-ma de idolii mei.

Nu-ți cer frumusețe,bogăție,putere,

O clipă de strălucire,aceasta mi-e singura vrere..

In ultima vreme sunt cuprins de un sentiment ciudat din ce in ce mai des.

Care imi afectează nu doar starea emoțională

Ci și pe cea fizică.

E un sentiment inexplicabil

O combinație intre vină, tristețe, melancolie

Rușine, neputință, urme de speranță, furie

Și resemnare

Nu-ti pot explica exact ce simt pentru că

Nu imi pot explica nici măcar mie.

Sunt atât de tânăr ! 

Si simt că viața mi-a scăpat din mâini

Cel puțin, viața fericită.

De ce ?

Unde am greșit ?

Cu frica de a fi considerat egoist

Sper

Că cineva...

Undeva...

E învăluit de același sentiment

Și ințelege.

un dumnezeu modern si tolerant

se plimbă-n voie

prin toate canalele televizorului.

publicul e satisfăcut

că pâinea și circul

au fost-nlocuite

cu drogurile și jocurile video;

zâmbind,  e de acord

că rugăciunea-i doar

un act de intimidare a utilizatorilor

de servicii.

monologuri la 

bifurcația străzilor;

pinteni din aur,

sceptre cu pietre prețioase,

buzdugane din argint

sunt pierdute prin verdele strălucitor

al mătăsii.

timpul

aniversează uitarea,

comemorează sfârșitul

de secol.

nimeni nu-i întristat de

ofilirea crinilor,

cineva

oftează numai

după 

stele.

între iertare și dreptate

se află

discernământul.

acesta

e-mbrăcat cu hainele curate

ale sufletului.

întotdeauna,

te-ntâmpină cu steagul păcii.

pacea interioară,

e asemenea unui alint de pimăvară,

când florile prunului

par solzi de lumină 

și puiul de cerb 

 îți mănâncă

din palmă.

liniștea interioară

e un urcuș anevoios prin tenebroase furtuni;

odată atins vârful, nu mai contează asprimile vieții;

ești dezlegat de dorințe.

are o scriere luminoasă,

se poate citi-n priviri,

așa cum poți admira

adâncul apelor limpezi.

e un rotor al gândirii,

care definește in câmpul său vectorial

traiectoria faptelor bune.

evadând

din cercul lucrurilor reale,

băiatul cu rucsac,

probabil,

are la pălărie

flori de piatră.

÷

e posibil, ca

libelula- pripășită

pe frigul ăsta, în grădină,

să nu fie o dronă.

dezmăț

în piața uruk

căutând nemurirea

viermele voalează uimirea

în ochiul de apă.

o rândunică

se căznește să ciugulească

un grăunde de soare.

iar o libelulă, zăpăcită

de-atâta splendoare,

a rătăcit

drumul spre casă.