Un vânt necunoscut

 

Curând, tăcerea mă va întroieni,

Cum iarna acoperă câmpii, ogoare,

Și-am să înghit doar raze lungi de soare,

Ca vorba lumii pe veci s-o pot topi.

 

Din ochii mei vor înflori izvoare,

Pe care norii însetați le vor sorbi,

Iar pașii mei sub urme-mi vor pieri,

Și-ntâiul mers va fi și cea din urmă cale.

 

Să nu-mi păstrați cenușa în altare,

Nici chipul prins în ramă, tremurând;

Lăsați-mă să fiu doar un cuvânt,

Pe care-l poartă vântul peste zare.

 

Că moartea nu-i decât o rădăcină,

Ce bea lumina din adânc, tăcut,

Iar noi suntem doar rodul nevăzut,

Al unei primăveri ce-ntârzie să vină.

 

Și-am să mă-mprăștii-n ploile târzii,

Ca praful dus de vânt peste coline,

Să nu mai plângă nimeni după mine,

Ci doar să-mi cânte imnuri de stihii.

 

Când toamna va aprinde-n pomi arama,

Și norii-or cerne liniști peste sat,

Să mă găsiți în pâinea de pe blat,

Și-n orice prunc ce spune prima dată: mama!

 

Nimic din mine n-o să piară-n moarte,

Doar numele va învăța să tacă;

Voi curge-n rădăcini prin piatră seacă,

Cum curge doru-n cel aflat departe.

 

Iar dacă-ntr-o tăcere, către seară,

Vă va atinge-un vânt necunoscut,

Să nu-l opriți... Sunt eu, cel petrecut,

Întors acasă, iertare să vă ceară.


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Un vânt necunoscut

Date of posting: 17 November

Timp de citire: ~3 min.

Views: 36

Log in and comment!

Other poems by the author

Nu ştiu

 

Nu ştiu ce e bine şi ce este rău;

Ce e permis şi ce nu este permis;

Oare pot condamna sau pot lăuda;

Nu ştiu, căci totul în mine este închis.

 

În această lume nu-i valabil nimic,

Nu există nici un principiu consistent,

Aş vrea în revoltă să strig şi să ţip,

Dar totu-i pasiv, nu am nici un asistent.

 

Simt un gust amar privind pe stradă,

O amărăciune drăcească, bestială,

Problema morţii îmi pare acum fadă,

Totul e calm, de-o linişte mormântuală.

 

Nu mai cred în absolut nimic,

Şi nici nu mai am nici o speranţă,

Realităţile au căzut toate, câte un pic,

Iar să trăiesc îmi pare o mare cutezanţă.

 

Nu am nici sentimentul trecutului,

Iar prezentul îmi pare o otravă,

Nu ştiu dacă sunt disperat,

Nu ştiu dacă nu sunt chiar o epavă.

 

More ...

În lumea mea

 

 

Vântu-mi șoptește ușor,

Doruri din vechi amintiri,

Și le-ascult gânditor,

Lăcrimând din priviri.

 

Umbra mă ține de mână,

Parcă-i un frate mai mare,

Ochii se-nreaptă spre lună,

Simțind o nebună chemare.

 

Mintea aleargă fără regret,

Pe-un tărâm visător și ocult,

Și mă caut tăcut, indiscret,

Printre gânduri avute demult.

 

În urechi aud vorbind,

Glasuri hâde de stihii,

Și mă pierd, rătăcind,

Cu ochi mari și pustii.

 

Vorba-mi curge fără glas,

Ca un râu ce nu se vede,

Și mă-ntreb la orice pas,

Dacă cineva mă crede.

 

Luna, drumul îmi arată,

Dar tot bântui prin pustii,

Și în lumea mea ciudată,

Mestec palide melancolii.

 

More ...

Să nu-mi mai scrii...

 

Doar vântul nopții poate,

Să-ți poarte-al meu oftat,

Prin viscol de uitare,

Prin timpul destrămat.

 

Iar plânsul ce îți pare,

Atât de nevăzut,

Va inunda pământul,

Sub pasul tău tăcut.

 

Iar seara, când tăcerea,

Te va chema-napoi,

Vei auzi departe,

Un glas străin prin ploi.

 

Și poate-n acea clipă,

Când ceru-ți va fi gol,

Vei regăsi-n tăcere,

Și gestul tău frivol.

 

Și-atunci, de va fi astfel,

Să nu-mi mai scrii nicicând,

Căci dorul ce se-ntoarce,

E cel mai greu mormânt.

More ...

Lumea azi

 

Lumea toată aleargă, aleargă,

Pământul întruna se-nvârte,

Urma ei grabnic s-o șteargă,

În nesfârșite abisuri s-o uite.

 

Se înmoaie lacrima-n lacrimă,

Plâng mame când nasc un copil,

Tații-l primesc ca pe-o patimă,

Iar totul din jur li se pare ostil.

 

E foșnet și-n suflet, și-afară,

Pământul înghite bucurii și iubiri,

Grâu-i uscat iar pâinea amară,

E spaimă și groază-n clădiri.

 

Trăim izolați de oameni și lume,

Suntem conectați invizibil la ură,

Găsim vinovați cu nume, prenume,

Apoi instalăm peste tot dictatură.

 

Omul hulpav aleargă, aleargă,

Pământul mai tare se-nvârte,

Urma lui grabnic s-o șteargă,

În nesfârșite abisuri să-l uite.

More ...

Nu-mi da din ceea ce ai...

 

Nu-mi da din ceea ce ai.

Lucrurile se adună și se risipesc,

trec din mână în mână ca apa peste pietre.

 

Nu-mi da din ce pot pierde mâine.

Nu-mi întinde obiecte, promisiuni 

sau cuvinte învățate pe de rost.

 

Dă-mi din ceea ce ești.

 

Dă-mi liniștea ta când lumea se clatină,

felul în care privești dimineața

ca și cum ar fi mereu prima.

 

Dă-mi răbdarea din palmele tale,

lumina cu care îți aduni gândurile,

adevărul cu care te împodobești. 

 

Nu-mi da din ceea ce ai.

Lucrurile sunt umbre: astăzi ale tale, mâine ale nimănui.

 

Dă-mi din ceea ce eşti.

Fiindcă numai fiinţa nu se împrumută şi nu se pierde.

Nu-mi da daruri. Darurile îmbogăţesc o clipă.

 

Dă-mi iubirea din tine —

aceea care nu poate fi dăruită 

decât dacă arde cu adevărat. 

 

Nu-mi da din ceea ce ai... 

Dă-mi din ceea ce ești! 

More ...

Vechea chemare

 

Sunt un om rătăcit, 

fără hartă și nume,

pe cărări care țin

de uitare și lume.

 

Am să caut tăcut, 

urma pașilor tăi,

într-un timp netrăit

de niciunul din noi.

 

Am să bat la un ceas, 

pe care n-o să ți-l spun,

să deschid un prezent

din trecutul comun. 

 

Și te voi recunoaște, 

după liniștea vie,

după felul în care

tăcerea ne știe.

 

Am să-ți caut surâsul

în lumini de apus,

cu un far rătăcit, 

de pe malul opus.

 

Am să strâng dintre flori, 

chipul tău de mireasă,

ca pe-o floare de gheață

dintr-o iarnă geroasă. 

 

Și-n tăcerea adâncă,

ca un val de sub mare,

te voi naște din dor

și din vechea chemare.

More ...

Poems in the same category

Blestemul prezentului

 

Prezentul calcă în picioare tot ce prinde în vajnicele-i brațe!

Pământul cu munții și marea

Pe tine,pe mine,pe voi,pe noi toți ;

Și-n timpul acesta se calcă pe sine fără să știe nebunul că moare!

Prezentul este viața sau moartea și istoria toată este clipa ce vine din trecutul ce mort pare dar nu este!

Vechiul trăiește clipa prezentă,

Precum strămoșii tăi morți de milenii

Respiră acum prin tine!

(10 septembrie 2023 H.S Irepetabila iubire)

 

 

 

 

 

 

 

More ...

PELERIN FĂRĂ HARTĂ

Merg fără hartă, debusolat,

ca o umbră desprinsă

din propria-mi ființă,

cu inima deschisă

ca o rană prin care respiră lumina.

 

Busola gândului se frânge

ca o candelă bătută de vânt,

iar tăcerile cresc

ca niște ziduri nevăzute în suflet.

 

Mă pierd deliberat,

ca un ecou coborât în adâncimi,

ca să Te aud cum urci

prin golurile mele,

precum seva într-un arbore ars.

 

Rătăcirea se subțiază

ca ceața în fața dimineții,

iar pașii mei devin

semințe aruncate în veșnicie.

 

Sunt pelerin fără hartă,

un gând suspendat între două lumi,

dar fiecare cădere se adună

ca lumina într-o lacrimă

în inima Ta.

 

More ...

Despre prieteni

Care aveți prieteni mulți și vă ajutați,

Sunteți cei mai fericiți, lângă ei când stați 

Când aveți momente bune sau puțin mai grele,

Să rămâneți tot la fel, să treceți peste ele.

Împreună să rămâneți și să fiți ca frații,

Mereu să vă sprijiniți voi,unii pe alții.

Eu nu am atât de mulți,cred că sunt vreo trei,

Dar la fel și eu, mă ajut cu ei

Oricând au avut nevoie,am fost stânca lor,

Dar și ei pentru mine,au fost de ajutor.

Prietenia,este o legătură de suflet,nu de sânge,

Care se vede cel mai bine,când viața te constrânge.

 

 

More ...

Falsa prietenie...

Am trecut prin nopțile pustii,

Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,

Că durerea ce-o simțeam,

Nu avea să stea un an.

 

Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,

Mi-am dat seama de cine era plantat,

De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,

Care pe atunci se numeau "prietenii".

 

Când pe loc m-am oprit,

Brusc mi-am amintit,

Trădarea ce-o simțeam întâia oară,

Într-o furtunoasă noapte de vară.

 

Și deși am inima de sticlă,

Nu înseamnă ca port pică,

Persoanelor care pot,

În viața sa treacă peste tot.

More ...

Memoria între secunde și veșnicii...

Ce Aprilie de poveste —
ca și cum timpul, acest regizor invizibil,
ar fi căutat în arhivă pelicula inimii
și i-ar fi dat, dintr-odată, drumul să curgă.

 

Mă revăd — mică, desculță,
cu genunchii însemnați de țărâna reală a lumii,
nu o imagine retușată în laboratoare de umbre,
ci o copilărie cu gust de iarbă și soare.

 

Bunica nu cunoștea semnalele de plastic ale lumii,
ea nu avea notificări; ea avea Timp.
Iar mâinile ei —
erau două calendare vii, înscrise în riduri,
care nu uitau niciodată ritualul mângâierii.

 

Livezile?
Nu erau simple culise, un decor de ocazie.
Erau un întreg univers în expansiune,
alfabetul alb din care învățam
cum se zămislește, tăcut, lumina.

 

Și astăzi?
Aprilie pășește grăbit pe asfalt,
ca un exilat care și-a rătăcit busola și casa.

 

Dar eu îl opresc din fuga-i absurdă
și-i șoptesc:
„Îngăduie-mi.
Mai lasă-mi un minut de sfințenie.”

 

Și el — complice la taina aceasta —
îmi scapă din pălărie o singură floare.

 

O prind. O păstrez ca pe un sigiliu.
O așez la reverul sufletului.

 

Și brusc, goana lumii încetează.
Nu mai sînt un călător, ci o destinație.
Sunt.
Și acest „a fi” îmi este de ajuns.

More ...

Geea

 

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.

 

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍