Astăzi în partea de vest a țării,

Astăzi în partea de vest a țării,

Undeva în apropierea serii.

Un cutremur sa întâmplat,

A fost mic dar nimic nu a devastat.

 

La o adâncime mică a fost,

N-au fost victime de loc.

Dar sperietura a fost tare,

În Oltenia cea mare.

 

Din Vâlcea, Olt și până în Gorj,

Din Mehedinţi și până în Dolj.

Oameni mulți s-au înfricat,

De cutremur ei s-au panicat.

 

Și cum era apoi de așteptat,

Unda seismică ea sa deplasat.

Și în alte judeţe acesta sa simţit,

Dar nu a făcut pagube, nimic.

 

Nu a fost de intensitate mare,

Doar cinci virgulă doi grade se pare.

Dar a fost cutremur de suprafață,

Nu a căzut vreun bloc sau casă.

 

Că de cutremurul era mai mare,

Atunci în aceste judeţe era teroare.

Erau morți, blocuri și case,

Multe de cutremur dărâmate.

 

Că în Oltenia acum se spune,

Că aceste cutremure nu sunt bune.

Dar fiindcă sunt de intensitate mică,

Lumea nu trebuie să stea acum cu frică !


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Dorel Marin poezii.online Astăzi în partea de vest a țării,

Data postării: 14 februarie 2023

Vizualizări: 634

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

DISTOPIA

"Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,

De ți-ar trebui dovadă - doar privește-te, Condor:

Te-am recoltat deși erai un boț abandonat, murdar,

Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!

 

Ajută-ne să le trasăm o șansă la grandoare!

Făcând astfél, nu-ți vei plăti și datoria oare?

...Datoria unui fiu al Slăvitei Stăpâniri -

De-a-ndreptăți cu îndesat ale-arípilor foșniri?"

 

***

 

Vreo cin' sute de etaje de abis de'subtul său.

El - în vârf, scrutând șoimește, înspre nebulosul hău.

Ochii bulbucați și galbeni cată-n jos, lucind sticloși,

Arípile-i țâșnind obscure dintre umerii osoși:

 

Argintii odinioară, pe când proaspăt implantate,

Pe-acel puști al nimănui transfigurau în zeitate...

Dar Metropolis e-o mâzgă, deci cu fiecare an,

Mai erupe-un jeg pe creasta înăcritului titan.

 

***

 

Într-o neagră distopie, Cei creați de corporații

Împlinesc fără cârtire tot ce-ordonă birocrații:

Niște-actori, fără simțire, fără suflet, reci și duri,

Proiectați să camufleze a guvernului fisuri.

 

E-adevărat că sunt puternici, arătoși, scânteietori,

C-ai lor mușchi impresionează droaiele de privitori,

Că jonglează din privire fulger, apă, foc și gheață,

Și-i vezi zilnic în reclame la șampon anti-mătreață,

 

Însă, mută realitate, doar fațada e de ei -

Înăuntrul celor trupuri falnice, de semizei,

Zace-o inimă bolnavă, chiar o inimă de sclav,

Inimă înlănțuită într-un sistem fără morav,

 

Un sistem ce reciclează bebeluși abandonați,

Culegându-și de pe stradă viitorii săi soldați.

...Într-o neagră distopie, dragostea-i de mult uitată:

Un sugar din trei născuți își vede mama doar odată.

 

Iată-i, deci, scâncind în noapte, într-un hol încremenit:

Un ecou prelung de plânset în azilul adormit

Se înalță și izbește disperat pereții suri,

Ce înăbușă inerți suspinul zecilor de guri.

 

Înșirate-n două rânduri, paturi: niște tăvi de fier,

Căptușite înăuntru cu vechi zdrențe de boier -

Actele de caritate ale mândrelor elite,

Veșnici binefăcători ai plebei ăstea parazite.

 

E aproape miezul nopții... Plânsul brusc s-a domolit,

Căci prin zidul imbatabil... o figură s-a ivit...

Pălpâirea muribundă a luminii din salon

Își aruncă pala dâră... pe-un costum alb de nailon,

 

Un costum ce-adăpostește palpitațiile nervoase

Încercate de-o ființă în posturi primejdioase,

O ființă mult râvnită de-ai guvernului savanți,

Căci puterea ce-o posedă nu-i produs de laboranți.

 

Umbra lunecă prin sală, printre prunci, cu ochii uzi,

Glasu-i unduind în cântec ar topi și-un stol de juzi.

Dezvelindu-și pieptul dulce, cald, rotund, ocrotitor,

Doi orfani cuprinde-n brațe, alăptându-i iubitor.

 

Șapte ani în urmă Hades nou-născutul i-a luat,

Iar de-atunci și pân' acuma... sânii nu i-au mai secat.

Tot pe-atuncea, într-o seară, lăcrimând la un perete,

S-a trezit trecând printr-însul, de parc-ar fi fost burete.

 

A crezut că-i dereglată: sâni ce-ntruna i se-umpleau

Și pereți ce dintr-o dată trupul nu-i mai sprijineau?!

Toate după ce-ngropase pruncul visurilor ei,

Cel menit să-i lumineze sărăcia din bordei?

 

Porni pe uliți, în neștire, hoinărind cu capul gol,

Ploaia răvășindu-i părul, potopind-o cu nămol.

Ca o salcie-n furtună arăta pășind spre pod,

Udă și descumpănită ca sirena în năvod...

 

Cum pășește ea mecanic, iată, își înalță capul -

Năpustindu-se-nainte, în șuvoi își lasă șlapul:

Chiar acolo, drept în față, suspinând sfâșietor,

Un copil, jertfit șoselei, de vreun mârșav trecător.

 

Însă-a noastră eroină nici n-apucă să-l privească:

Din văzduh o arătare cu alură păsărească

În picaj aterizează și-nhățându-l piere-n zbor -

"Purificatorul" străzii, cel supranumit "Condor".

 

Nici n-ar fi ghicit titanul, dar ivirea-i vulturească,

Țel trezise într-un suflet gata să se prăbușească,

Și de-ar fi scrutat din aer labirintul de sub el,

Nu-i scăpa acea femeie, ce-l urma pe jos fidel.

 

Călăuză fără știre a iscoadei spre ospiciu,

Și-a lăsat acolo prada asistentei de serviciu,

Iar a noastră eroină, strecurată prin pereți,

Număra, stupefiată, vreo cin'zeci de plângăreți.

 

Șapte ani de-atunci trecut-au, iat-o astăzi tot aici,

Potolind cu al ei lapte tânguirea altor pici.

Îi adorm cei doi din brațe - ea îi culcă grijuliu

Și oferă altor doi câte-un sân liliachiu:

 

Deși cu timpul constatase că al ei lăptos nectar

Sătura dintr-o sorbire cel mai nesătul sugar,

Și-ar dori-n mai multe piepturi să se poată diviza,

Așteptarea celorlalți izbutind a micșora.

 

"Ce se-nalță, ce dospește din acei orfani pe care

Îi hrăneam pân' la venirea seminției următoare?" 

E-ntrebarea ce-o frământă, după ani de alăptat,

Pe măicuța clandestină dintr-un cosmos depravat...

 

("Injectăm în a lor vene-un rost, un țel și-un viitor,

De ți-ar trebui dovadă - doar privește-l pe Condor:

L-am recoltat pe când era un boț abandonat, murdar,

Din sărman spre-a-l zămisli pe-al văzduhului Cezar!")

 

Taina crudului sistem de mult putea s-o deslușească

Din moment ce niciun zid nu-i prea gros s-o stăvilească.

Numeroasa compensare a copilului pierdut

Îi ocupă, însă, noaptea, pân' la ultimul minut...

Mai mult...

Viață, viață!

Imaginea în oglindă mi-o privesc

Și sticla-mi spune că îmbătrânesc,

Pe fața mi-au apărut adânci riduri

Plantate-n ani, răsărite pe rânduri

 

Urc scara, piciorul mă doare

Și mă întreb retoric de ce oare?

Pe  frunte am broboade și-asud

Răspuns îmi dau, refuz să-l aud

 

Vederea o simt că este redusă

Și greu disting înscrisul pe ușă,

Pe nas ochelarii des mi-i plantez

Când vreau să citesc și să semnez

 

Vecinul mă strigă în mod repetat

Pentru că am auzul un pic afectat,

Mă fac că ce spune am receptat

Dar știu că-i timpul să port aparat

 

Rându-l citesc de mai multe ori

Memoria-mi joacă feste deseori,

Cu scrisul citeț nu pot să mă laud

Mâna e tremur, greu mai aplaud

 

Fac analize constant în privat

Iar de sunt fonduri merg și la stat,

Văd buletinul și știu ce-mi revine

Regim, tratament și zilnic buline

 .........................................................

Tânăr am fost ca voi și eu odată

Când refuzam să cred în soartă,

Anii s-au dus în zbor cu tinerețea

Și trist acum, îmi accept bătrànețea!

 

 

 

 

 

 

Mai mult...

Vântul

 

Vântul le știe pe toate,

Și taine, și vorbe urâte,

Le cară zilnic în spate,

Înspre lumi dispărute.

 

Minciuni, uneltiri, viclenii,

Toate aruncate în vânt,

Șuieră mai întâi în pustii,

Și renasc nefiresc în cuvânt.

 

Vorbe de duh și iubire,

De adieri, duios mângâiate,

Coboară precum o psaltire,

În inimi ușor flagelate.

 

Vântul le știe pe toate,

Blesteme întruna adună,

Când istovit nu mai poate,

Se-aruncă turbat în furtună.

 

Omule, oprește-ți mânia,

Alege-ți fiecare cuvânt,

Tu ești…respectând ierarhia,

Doar o vorbă aruncată în vânt!

Mai mult...

the girl you haven't seen

As vrea sa mai scriu doua cuvinte

Da cam trist afara azi 

Si inima bate încet și cuminte

De parca din cer ca în vis cazi

N-as zice ca-i vesel în casa

Fiindcă toți deja s-au culcat

Dar totuși ca mâța pe masa 

Visele mele au plecat .

Si ce vrei ,dacă astăzi m-o apucat

De picioare Dorul 

Sa fiu poet incurcat 

Si de aripi ma cuprinde zborul ...

Iar cel ce sufera-creerul,

Nu ma întreabă nimic 

Iși face el lucrul ca greierul 

Si ma primeste de inamic.

Știu, nu sunt cea mai fericita 

Dar sunt în adânc iubita 

De sine, de ei și de ...cine?...

A ,stai ,ca Dorul vine

Ajunge pe azi atât debilizm 

Îmi pare rău de tine 

Ca vei citi fără mine  

Prostii tapate pe hârtie 🤫🫣

 

de Alexandra

Mai mult...

Voi spune pas…

 

Voi spune pas în seara asta,

Și-n fața casei o să m-ascund,

Să mă vâneze de la geam nevasta,

Din tălpi și până în străfund.

 

Să mă despoaie luna de pe cer,

Să-mi sară nasturii în stele,

Și-apoi nevestei să-i ofer,

Vânatul adormit sub piele.

 

Voi spune pas iar întunericul să tacă,

Căci sângele în cai s-a subțiat,

Îi dau cu prafuri să le treacă,

Și-i las să pască o vreme pe sub pat.

Mai mult...

Corabie în spaniolă

Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,

Spre ce continente vei mai merge și de această dată,

Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?

Corabie, corabie...

De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?

De ce nu m-ai prevenit?

De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?

Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?

Cum îl voi umple?

Corabie, corabie...

Erai ușoară ca o vrabie,

Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,

Îmi dau seama că a trebuit să pleci,

Așa ai simțit,

Tot așa ai și socotit.

Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,

Din mai multe cearceafuri velele,

Ți-am atașat chiar și ancoră,

Știu că nu îți va fi ușor,

Oceanul are mofturile lui,

Nu știi la ce să te aștepți,

Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,

Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,

Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,

Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,

Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,

Eu te veghez, te am în suflet,

Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,

Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,

(Pe un ton de ceartă)

Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,

În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,

Dacă așa consideri, este alegerea ta...

Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,

Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."

Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"

 

Barco de vela

 

Querido barco de vela, flotas en un océano aparentemente interminable,

¿A qué continentes volverás a ir esta vez?

¿Qué te espera en tu próximo destino?

Barco de vela, barco de vela..

¿Por qué no me dijiste que te gusta tanto navegar?

¿Por qué no me avisaste?

¿Por qué, simplemente dándote la espalda, por un momento, abandonaste el puerto?

¿Cómo puedo acostumbrarme al vacío que me dejaste?

¿Cómo lo llenaré?

Barco de vela, barco de vela...

Eras ligero como un gorrión,

Espero que vuelvas más feliz de donde fuiste,

Me doy cuenta de que tenías que irte

Así es como te sentiste

Eso es lo que pensaste.

Te habíamos construido tan bien, de madera, el timón, la cubierta,

De varias escotas de vela,

Incluso adjunté tu ancla,

Sé que no será fácil para ti,

El océano tiene sus caprichos,

No sabes qué esperar,

Cuando se agita y te sacude en todas direcciones,

Sólo te lleva por las rutas que le son más accesibles,

Cuando te resulte difícil, cuando sientas que no tienes forma de mantenerte a flote,

Por favor mire hacia abajo, vea el ancla adjunta,

Piensa que desde lejos, incluso a miles de kilómetros de distancia,

Te cuido, te tengo en mi corazón,

Es que ya no estás cerca de mí para mostrártelo,

En verdad, cuánto significó nuestra conexión,

(En tono argumentativo)

Siéntete bien, déjate llevar, olvida quién te hizo,

En dos semanas ni siquiera nos acercamos,

Si lo crees, es tu elección...

Solo sé que me preocupo por ti, por eso te construí tan bien.

Como último estímulo, os digo: "No os dejéis intimidar por las tormentas que encontraréis al cruzar el océano. No olvidéis que después de la tormenta viene el buen tiempo".

El barco de vela: ¿Qué harías? ¿No puedo quedarme un día en Río de Janeiro? Sólo un día, eso es todo lo que quiero, luego volveré contigo, ¡lo prometo!".

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Oraşul milenar

Oraş falnic milenar,

De la Decebal, Traian.

Severin înfloritor,

E oraşul florilor.

 

În parc vin acum piticii,

Şi se joacă cu bunicii.

Vin în parcul rozelor,

Că îi miros îmbietor.

 

Şi pe Dunărea cea mare,

S-au făcut hidrocentrale.

Blocuri multe, şcoli, spitale,

Severinu îi ca o floare.

 

Ori ce aş spune, ori ce aş face,

Severinul mie îmi place.

Că îi oraşul milenar,

De la Decebal, Traian.

Mai mult...

Acum în ţară este sărăcie mare,

Acum în ţară,este sărăcie mare,

Şi românul, nostru acum moare.

Fiindcă, nu are bani să achite,

Facturile, ce sunt venite.

 

Salariile, nu au mai crescut,

Preţurile, au luat-o în sus.

Când fluturaşul, deja apare,

Salariatul, intră în criză tare.

 

Pensiile, toate staţionează,

Săracii, pensionari oftează.

Când văd, cuponul de pensie,

Mulţi din ei, intră în depresie.

 

Că ştiu, că iarna o să apară ,

Şi dările le vor fii a lor povară .

N- au bani, facturi să plătească,

Nici mâncare, să trăiască.

 

Nimeni, nu îşi pune întrebarea,

De ce, se scumpeşte mâncarea?

De ce gazul, petrolul şi energia,

Ele, au distrus acum România?

 

Fiindcă totul, e venit de afară,

Să distrugă, a noastră ţară.

Românii, acum să îi sărăcească,

Să moară, să nu trăiască.

 

Nimeni, pe noi nu ne mai vrea,

De ar putea, cu toţii ne-ar lichida.

Dar românul, e popor răbdător,

El nu moare, aşa uşor.

 

Îndură frigul şi foamea cruntă,

La nimeni, nu va fii slugă.

Chiar dacă, parlamentarii noştrii,

Ne-au vândut, ca sclavi cu toţii.

 

Dar vă venii, o zii în care,

Românii, nu vor mai avea răbdare.

Şi va fii, o mare răscoală în ţară,

Şi mulţi, şmecheri o să piară.

 

Că foamea, grea şi sărăcia,

Vor distruge, atunci România.

Iar românul, nostru înfometat,

Iese în stradă, îţi dă în cap.

 

Că un proverb, el bine spune:

Cu românul, înfometat nu te pune,

Că atunci, nu are mamă, tată,

Ies cu toţii, afară din casă.

 

Şi atunci singuri, ei îşi fac dreptate,

Nu le mai e frică, nici de moarte.

Fiindcă ei, chiar nu mai vor,

Să fie, sluga tuturor ! 

Mai mult...

Masajul e un lucru sfant

Masajul e un lucru sfant,

De cand lumea ii pe pamant.

Inventat a fost se pare,

Pentru corp e relaxare.

 

Masajul bine lucrat,

Ei grecii l au inventat.

Pe atunci sclavii il faceau,

Pe bolnavi ii vindecau.

 

Si de atunci si pana azi,

Lumea ce face masaj.

Corpul il are relaxat,

Nici decumnu nu e stresat.

 

Tehnicile de masaj,

S-au imbunatatit azi.

Tehnici multe aplicate,

Iti aduc doar sanatate.

 

Multe is tipuri de masaj,

Se aplica in tocmai azi.

E masaj de relaxare,

Dar si de recuperare.

 

Amandoua de le faci,

De stress si boli ai sa scapi.

Ca masajul a fost si este,

Cel ce nu are pereche !

Mai mult...

Cu moartea vreau să mă însor acum

Cu moartea vreau să mă însor acum,
Eu ştiu că o să spuneţi că îs nebun.
Dar în viaţa asta grea şi de rahat,
Oare acum mai e de stat?

Decât o viaţă pe pământ aşa de rea,
Mai bine una în cavou la ea.
Să scap de griji, amar şi de nevoi,
Şi totodată ca să scap de voi.

Căci oamenii aici ei pe pământ,
Cu toţii au doar răzbunare în gând.
Te-ar omarai odată dacă ar putea,
Te-ar omorî, s-ar răzbuna.

M-am hotărât ca să mă însor cu ea,
De pe pământ când oi pleca.
Să îmi fie următoarea mea nevastă,
Să dorm cu ea pe lumea cealaltă!

Mai mult...

Zăresc o stea căzătoare

Stau în casă la fereastră,
Și privesc spre bolta albastră.
Sus pe cer eu privesc luna,
Și luceafărul într-una.
Zăresc o stea căzătoare,
Ea-i iubirea călătoare.
Se desprinde dintre stele,
E iubirea vieții mele.
E iubirea mea curată,
E iubirea adevărată.
După al ei surâs tânjesc
O îndrăgesc și o iubesc.
La mine ea se grăbește,
Și-mi șoptește la ureche.
Te iubesc scump puișor
Noapte bună, somn ușor!

Mai mult...

Acum oameni mulţi în stradă,

Acum oameni mulţi în stradă,

Cu toţii manifestează.

Stau în noapte şi ei ţipă,

Spun că de nimic nu au frică.

 

Însă mai târziu în noapte,

Se întâmplă multe fapte.

Protestul degenerează,

Şi mulţi se scandalizează.

 

Jandarmii îi atacă cu pietre,

Şi se iscă violenţe.

Şi dintr-un paşnic protest,

Se transformă în violent.

 

Şi uite aşa dintr-o dată,

Mulţimea e amendată.

Iar cei mai recalcitranţi,

Sunt bătuţi şi maltrataţi.

 

Fiindcă s-au dat cu petarde,

Şi au făcut fapte grave.

Au acum multe dosare,

Şi multe amenzi penale !

Mai mult...