Cugetări!

Ea s-a născut în luna lui August

Iar eu în luna Mai, numită și florar,

În timp găsindu-ne unul pe altul

Într-un frumos oraș, zis legendar.

Și eu și ea studenți în Iașul drag

Doi visători în astă lume strâmbă,

Veniți din sat către oraș la învățat

Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.

Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat

Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,

Și am simțit cum inima a luat-o razna

Sărind de la 60 către 100 și mai bine.

Atunci seama mi-am dat ce se petrece

Cu corpul meu și ale mele sentimente,

Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte

La întâlniri cu alte fete, acum studente.

Pe gânduri n-am mai stat prea mult

Și repede timid i-am declarat iubire,

A fost puțin surprinsă de vorba mea

Și mi-a cerut un timp pentru gândire.

N-am așteptat prea mult răspunsul

Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,

Tare fericit am fost să-mi spună..da

Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.

De-aici până să devenim îndrăgostiți

Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,

A fost un timp destul de lung și greu

Pân'amândoi am spus un da..la primărie.

Frumoasă-mi este luna lui August

Dar mai frumoasă este aleasa mea,

Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar

Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!

Tu...eu și noi!

Tu, Luceafărul ce strălucești
Eu, poetul mic din întâmplare,
Tu, cu strofa ta ne cucerești
Eu, cu rânduri simple, populare.

Tu, un geniu făr' de asemănare
Eu, un scriitor cu vers și rimă,
Tu, un Om făr' de egal sub soare
Eu, mărunt ce-ți poartă stimă.

Tu, cu ale tale...multe scrisori
Eu, doar cu-ncercări modeste,
Tu, cu poezie, pentru muritori
Eu, scriind, doar o poveste.

Tu, cu Veronica, plutind pe val
Eu, iubind-o, pe-a mea Mărie,
Tu, cu buciumul sara pe deal
Eu, cu dorul dus, înspre  copilărie.

Tu, cu-n talant
...dumnezeiesc
Noi, cu talent și poate har,
Tu, acolo Sus, în cor Ceresc
Noi, aici cu-al nost'
...amar!

Tu, rămâi, în veci, Luceafărul
Noi, pământeni și trecători,
Tu, adorat de-ntreg poporul
Noi, cu toții, ai lumii, muritori!

Ne plouă iubito cu picuri reci

Dar, cum să simt că aș fi ud,

Când trupu-ți strâng, hulpav

Și-mi plac cuvintele ce le aud. 

Pășim îmbrățișați și ne-amintim

De anii noștri ce-i purtăm în cârcă,

De ce-a fost greu sau bine-n viață

Și despre tot ce astăzi...ne încearcă. 

Cândva credeam că timpu-i lung

Și vreme-aveam pentru socoată,

Acum simțim că anii-s numărați

Și că vom fi chemați...la judecată.

De sus luna ne luminează calea

Și ne arată pe unde să plutim,

Și din înalt, duios, pare să spună

Că timpul nu-i trecut, să ne iubim. 

Nu stau să văd cum noru-o fură

Și dragăstos, soția îmi sărut,

Și mulțumiri înalț la Domnul

Că golu-n viață...mi-a umplut!

Te cânt copac, din codrul verde
Că tu, mi-ai fost mereu prieten,
La umbra ta, eu des am poposit
Scriind iubitei..drăgăstos catren.

Codruțule... ești martorul iubirii
Ce a venit când singur mă aflam,
În tine, într-o vară, am întâlnit-o
Pe ea, când rușinat, sărut..furam.

Pe ale tale cărări și prin poieni
Îndrăgostit, cuvinte îi șopteam,
Doar tu, măi codrule, înțelegeai
Ce fericit eram... sub al tău ram.

Tot tu, ai auzit când ne certam
Uitând, că ne-am promis iubire,
Codrule, de știi, te rog să-mi zici
Ce ne-a condus, spre despărtire.
.................................
Acum, când anii mi s-au adunat
Pe tine te găsesc la fel de tânăr,
Iar eu cu ea-mi trăiesc povestea
De om îndrăgostit, fără s-o supăr!

De ai să pleci cândva de lângă

mine, la cineva ce eu nu-l știu,

Am să mă rog să-ți fie bine, chiar

dacă sufletul mi-l lași pustiu. 

Au fost zile pline de fericire, când

ne iubeam cu patimă,

Visam frumos la nemurire și nu

credeam în plâns și lacrimă. 

Nu știu când ne-am îndepărtat

și-am devenit așa străini,

Că niciodată nu ne-am certat și-n

rugă am trăit ca buni creștini. 

Lumea ne era la picioare, iar

răutatea ei nu ne-afecta,

N-aveam habar de supărare și

chiar dușmanul ne respecta. 

Acum doar sper că vei rămâne și

peste supărări vom trece,

Că zilele se duc ca mâine

... așa că nu mai fi cu mine... rece!

Privesc pe geamul înghețat 

La dansul fulgilor de nea, 

Cum se așează pe pământ 

Cu-ndemn pentru-a schiia. 

Deschid fereastra și le spun 

Că sunt bătrân și am o frică, 

Să nu alunec să pățesc ceva 

Că văd că oamenii mai pică. 

Mă răzgândesc și mă îndrept 

Către garaj unde-mi e sania, 

Să merg pe dealul cu zăpadă 

Însoțit și de soția mea Maria. 

Curaj ne facem și-ncălecăm 

Pe săniuța cu talpa ruginită,

Și o pornim la vale cu viteză 

În brațe strâns de-a mea iubită. 

În jur se simte multă bucurie 

Și la copii și la noi cei în vârstă, 

Că pe pământ este căzut omăt 

Și poți să-nchei o seară fericită. 

Când oboseală am simțit în noi 

Ne-am îndreptat ușor spre căsă, 

Unde cu poftă am înfulecat ceva 

Și ziua s-a-ncheiat c-un vin de masă!

Ajută-mă dându-mi cuvinte
În clipa dangătului de sinceritate
Fii  ființa care mă cunoaște  
De vrei să arăți că  mă știi în toate.
Alege ce-aș vrea  să îmi cânte
Harpa, la ora înserării  liniștite
Nu-mi mai vorbi șoptind cuvinte
Din gândurile uneori  împrumutate.
Și lasă albul alb fără de pete
Vreau numai florile să fie colorate
Din gândurile ce-s sortite
Ajută-mă sa-mă slobod  de noi ispite.

În lumea umbrelor, sub cerul adânc,

Lunea albastră plânge în tăcere.

Cu chipul său palid, ca de argint,

Adună amintiri, durere și mister.

Cea mai tristă zi a anului s-a coborât,

Cu umbre lungi și inimi înfrânte.

Lunea albastră, în tristețe s-a înfășurat,

Ca o pânză de catifea, întunecată și sfâșiată.

Prin vălul ei întunecat, stele răsar ca lacrimi,

În noapte rece, se aude un cântec tăcut.

Amintiri înghețate, ca râuri fără limbi,

Lunea albastră, într-un dans trist, se avântă mut.

Privind spre cer, cu privirea apatică,

O lume întreagă simte povara ei.

Lunea albastră, în singurătatea sa magică,

Răscolește în suflete amintiri de demult.

Dar în umbra ei întunecată, să știi,

Că și lunea albastră ascunde un farmec.

Ea aduce trecerea, speranța și iertarea,

În noapte întunecată, poartă un secret.

Lunea albastră, nu fi doar tristă și sumbră,

Ci fii oglinda sufletelor noastre adânci.

Prin lacrimile tale, să răsune o cântare,

De renăscere și iubire, în veșnicie să ne îmbie.

Doamne

Iti sunt recunoscator

Pentru ca mereu,mi-ai fost ajutor

Si in acest nou capitol

Vreau sa fiu al Tau discipol

Vreau sa Te iubesc

Si intotdeauna sa-Ti multumesc

Cu Tine Isus

Vreau sa merg acolo sus

Sus in Cerul promis

Cu o maretie de nedescris

Vreau sa ma tin alipit de Tine

Si pironit in bine

In noul capitol ce a venit

Vreau sa arat caracterul Tau sfintit

Sa reflect pura Ta dragoste

In aceasta lume unde pacatu-i pacoste

Draga Isus

Multumesc ca-mi colorezi frumosul apus

Sa ne vedem in Cerul colorat

Cu al nostru Imparat

Ce viata ne-a rascumparat...

Îmi ridic ochii către cer

Uneori nu știu 

Ce sa Ți mai cer

Am impresia ca ma folosesc de Tine

Si ca Te chem doar când nu mi-e bine

Îmi ridic ochii către cer

Și tot sper 

Sa-mi dai speranta de care am nevoie

Dar nimic nu se întâmplă fără a Ta voie

Tu ești Cel ce m-ai întocmit în pântecele mamei mele

M-ai țesut la fel de frumos ca stelele

Gandesc la piroanele străpunse 

Și vorbele urat spuse

Erai umilit,biciuit 

Pentru mine

Ca sa fiu sfințit 

Din gropile pacatului m-a scos

Al meu Domn

Isus Cristos 

Dragostea Lui m-a transformat 

Duhul Sfant m-a modelat 

Privind la crucea Ta 

Ma gândesc 

Oare sufletul meu ce cauta?

Lume

Bani 

Avere 

Dar ce sa faci cu ele

Dacă n-ai a Lui putere 

Dacă El nu e nădejdea Ta 

Nu va nici altcineva 

Îmi ridic ochii către cer

Și încă sper

Ca vei lua suferința 

Și vei stinge umilința 

Tata da-mi putere 

Căci nu mi doresc 

A lumii avere 

Totul e trecător 

De Cristos vreau sa fiu purtător

Vreau sa reflect caracterul Tău 

Chiar și atunci când ma simt rau 

Vreau sa fiu candela Evangheliei tale 

Într-o lume întunecată 

Ce fuge dupa lume agale

Îmi ridic ochii către cer

Căci știu ca Tu-mi dai ce-Ți cer...

Gândul cel uitat 

Ce credeai că de mult timp în urma l-ai lăsat

Te urmarește,ca o umbră 

O umbră ce te trage încet în pământ 

Iar tu stai, tăcând 

Încă crezând 

Că e un simplu gând 

Însă acel gând te mănâncă pe dinăuntru 

In mintea mea Încă încerc să întru

Să întru într-o lume unde gândul poate fi doar o foie arsă

Arsă si uitată 

Însă și focul lasă scrum în a sa urma

În urma, observi o turmă 

O turmă de oi, ciori negre 

Bând apa dintr-un iaz negru

Totuși într-o lume alba 

Acea turmă e acel gând, e o pată 

 O pată neagră din mintea ta albă

Ce dimineața frumoasă

Și ce văzduh neclintit. 

De m-aș duce acolo, 

Nu aș mai veni.