Speranță!

Sunt în vie culeg poama

Vreau să fac oleac' de must,

Dau ciorchini-n zdrobitoare

Umplu cana și-l degust

Anul e destul de bun

Strugurii sunt foarte dulci,

Va fi vin cu multe grade

Un pahar și-apoi te culci

Vezi culegătorii cum adună

Și își duc recolta către casă,

Bucuroși că-n timpul iernii

Vor servi un vin la masă

Nimeni nu se simte istovit

Și muncesc din greu cu drag,

Gândul fuge către sărbători

La colinzi și urători în prag

Curg căruțele spre vale

Pline cu coșuri de poamă,

Ce va fi presată-n teasc

Umplînd vase de alamă

Ce urmează-i așteptarea

Vinul să ,,lucreze" liniștit,

Doar atunci se bea o cană

Cu măsură..din lichidul limpezit!

Iertare, azi vă cer... pentru atunci

Când telefonul așteptat nu a venit,

Să aflu de sunteți bine sau suferiți

Și dacă pensia, cea mică..ați primit. 

Motive, mereu găseam să spun

Că sunt cu munca foarte ocupat,

Făra-nțelege că nu timpul e vina

Și,eu care de voi,adesea am uitat. 

Gândul mă duce, departe în trecut

Când mama mă-nvăța abecedarul,

Carte să am, când mare voi ajunge

Mapă să port și nu fânul...cu carul. 

Timpul s-a dus, lăsând doar amintiri

De-a mea familie și casa părintească,

Mult aș dori cu ei să schimb o vorbă

Însă de Sus, e greu, să îmi vorbească. 

Acum prin vers, scriu ,,sărut mâna"

Vouă părinții noștri, astăzi plecați,

O lacrimă udă mormântul, cerând

De v-am greșit,cândva..să ne iertați!

Dar, cine-n viață n-a rostit cuvinte

Pe care mai apoi le-a regretat,

Pentru că ele au produs durere

Celui căruia, tu te-ai adresat

Dar, cine n-a iubit în tinerețe

O cosânzeană ca-n povești,

Ca să constate după o vreme

Cu ea, tu, greu te potrivești

Dar, cine n-a pierdut ființa dragă

Atunci când nimeni nu se aștepta,

Și vai ce lungă și grea a fost uitarea

Ca să-ntelegi că Sus e scrisă soarta

Dar, cine n-a mințit odată-n viață

Pentru că adevărul spus ar fi durut,

Cu toții ne-am salvat cu o minciună

Chiar dacă ce am zis n-a fost crezut

Dar, cine poate să înțeleagă omul

Când astăzi zice una, mâine altceva,

Înclin să cred că șarpele șiret e vina

Ce fructul le-a servit...lui Adam și Eva!

Oameni decidenți, fiți asumați,

Așa cum ieri, v-au învățat pe voi,

Bunicii voștri, mai puțin învățați,

Dar pentru țară, au dus război

Ei an de an, au construit și zugrăvit,

Voi dărâmat, vândut, asta-ți știut,

Ei cu sacrificii, datoriile-au plătit,

Iar voi miliardari, pe alții, i-ați făcut

Din astă țară, mai totul s-a vândut,

De cei aleși, care putere-au căpătat,

Prin votul nostru, pe care l-au cerut,

Și drept răsplată, pe noi, ei ne-au trădat

Degeaba am sperat noi, în alegeri,

În președinte, senatori și, deputați,

Că am rămas, doar cu a lor prelegeri,

Că după vot, noi toți, am fost uitați

Vedem, că mult se construiește azi,

Dar nu de-ai noștri frați și, de străini,

Că noi am devenit în timp, bastarzi,

Și chiar uitând, că ne-am născut, creștini

Plecați suntem, prin țări străine,

Ca-ici nu am putut noi, să trăim,

În țară, ne-am întoarce noi și mâine,

De ne-ar lăsa, un viitor să făurim

Dar cum să te dedici, pentru popor,

Când porțile la vamă, sunt închise,

Și guvernanții, fac legi pentru ai lor,

Iar țelurile noastre, pe veci respinse

Speranța noastră, renaște, an de an,

Popor unit să fim și, demn în toate,

Să construim, să-ajungem la liman,

Dar trebuie, să-ne-intoarcem, toți

acasă, din străinătate!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Cine nu-și aduce-aminte

Cum a fost copil, cândva,

Și, că nu avea vreo grijă

De nimic, ce se-ntâmpla. 

Rău sau bine-n jurul tău

Asta n-avea importanță,

Ușor treci peste necazuri

Când părinți-s...siguranță. 

Mergi la grădi și la școală

Cu bunicii, strâns de mână,

Ce-și doresc,...primul să fii

Și cu zece..mate..și română. 

Vii acasă, mergi spre joacă

Și des faci, vreo boroboață,

Când primești...o urechială

Și un ,,ordin "..treci și-nvață. 

.......................    

Toate-acum sunt amintiri

Puse-n vers, pentru nepoți,

Hai întoarce-te...copilarie

Și ne scapă... de roboți!

La umbra nucului din curte

Azi eu am lenevit și am citit,

M-a protejat de raza soarelui

De dimineață pân' la asfințit

Cu tine am crescut de mic

Până ce eu te-am părăsit,

La școli și studii am plecat

Tu ai rămas und' te-am sădit

Și an de an am cules nuci

Pentru dulceață și cozonac,

De ramul tău eu ața am legat

Și m-am dat uța, uța în hamac

Ne întâlnim din ce în ce mai rar

Și doar când fructul copt culeg,

Vorbim și la taifas chiar stăm

Și sub coroana ta mă reculeg

Acum și eu și tu suntem bătrâni

Și multe am văzut noi pe pământ,

Tu nu poți spune vorbă nimănui

Iar eu le duc cu mine în mormânt

Cândva unul din noi nu va mai fi

C-așa pe lumea asta e lăsat,

Te rog de mine tu să-ți amintești

Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,

când rod n-ai dat!

Un joc e joc,

Focul e foc,

Dar ziua e ziua,

Și așa o să fie.

Aseară, când eu șofam pe stradă,

Am văzut printre mașini o mamă,

O făptură blândă cu privirea caldă,

Împlorând șoferii pentru pomană

Copilul din cârca ei printre suspine,

Un colind cânta cu un glas duios,

Se-auzea rostind...să fii bun creștine,

Nu uita de sus, să privesti și-n jos

O lacrimă am simțit-o pe obraz,

Cum lunecă usor spre colțul gurii,

Și-n jos eu am privit cu mult necaz,

Simțind sudoarea umplându-mi porii

Pe dată m-am trezit tot inundat,

Și transpirat cu rău de la ficat,

Când conștient fiind am meditat,

Cât sunt de sus și-n jos nu m-am uitat

M-am străduit să văd că cineva,

Deschide ușa să ofere un bănuț,

Dar...nu s-a întâmplat așa ceva,

Cu toțîi au fugit, spre loc călduț

Atunci, m-am scotocit prin buzunare,

Poate găsesc ceva mărunt de dat,

Dar s-a schimbat lumina-n semafoare,

Și-n trombă de pe loc, eu am plecat

Un gol imens în mine am simțit,

Că am rămas cu mărunțișu-n mână,

Și ca ceilalți șoferi am devenit,

Un om mărunt, ratând o faptă bună

Și spun..ajută-l pe cel necăjit,

Și fii creștine om cu bunătate,

De vrei de oameni să fii pomenit,

Rostindu-ți al tău nume, când  tu vei fi...

departe!

Din minunatele experiențe avute la două restaurante cu specific pescăresc,

Unul prepară mâncăruri, iar celălalt deserturi cu specific marinăresc,

Am mers să degustăm câteva din preparatele locale,

Făcute după rețete tradiționale,

Sosește și comanda noastră, suntem curioși ce gust vor avea

Crustaceele, stridiile, midiile, creveții, păstrăvul căruia din piept osul îi ieșea,

Nici nu apucăm să luăm o îmbucătură,

 Că mirosul ne împiedică să-l ducem la gură,

Pff...o putoare de nedescris,

Ne întrebăm oare ce ingredient a fost omis,

Ne mulțumim doar cu pește marinat,

Ignorând astfel restul platoului cu pește în prea mult sos îmbibat,

Plecăm de la acel restaurant,

Mergem și la cel alăturat,

Acesta, însă, servește fructe de mare de ciocolată,

Iar inima ne saltă toată,

Primim scoici, căluți de mare, caracatițe, corali, pești dungați când cu ciocolată clasică, când cu ciocolată albă.

Au nuanțe de toate felurile, când mai închisă, când mai pală,

Pentru mese festive au fructe de mare din ciocolată cu foiță de aur,

Chiar e un tezaur,

A meritat să ieșim din casă,

Într-o zi ploioasă,

Recomand cu căldură,

Toată acea adunătură,

De pești exotici, imitații de antropode marine,

Delicioase și asemănătoare celor vii ca mărime.

Peisagistică și terminologie specifice locurilor natale. 

Urlã lupii-n Cioaca Morii,

Urlã la Releu!

Se-nspãimântã trecãtorii,

Mã-nspãimânt şi eu!

Urlã lupii în Fundata,

Şi, urlând aşa,

Sar deodatã, gata-gata

De-a mã sfâşia!

Urlã lupii-n Câmpul-Babii

Urlã satu-ntreg;

Şi de ce se mirã şvabii,

Chiar cã nu-nţeleg!

Urlã lupii, urlã-ntruna

În Vârf la Grãdini;

Urlã cãtre cei de-ai casei

Şi-apoi la strãini!

Urlã lupii! Sigur, urle,

Cât mai pot urla!

Cã n-au cum, o veşnicie

Sã tot urle-aşa!... 

O linie își caută începutul
și se pierde în cerc.
O întrebare cade
într-un puț fără fund
și urcă înapoi —
altă întrebare.
Cine atinge pe cine
când bătăile inimii
sunt de fapt din afară?

E iarnă; totu-i alb,

Nu-i niciun semn de viață.

Și apele căzând 

În zborul lor îngheață.

Un petec de pământ 

De sub zăpezi apare,

Din temnițele lor 

Scoțând o mică floare.

Ce dar Dumnezeiesc 

Să fi călăuzit-o?

Și-n straturi de nămeți 

De stingere-a păzit-o?

Dar oare nu-n zadar 

De somn a fost lipsită,

Și o așteaptă-n ger 

O moarte mai cumplită?

Iar floarea răsări.

O geană de lumină 

Din asfințit căzu

Drept în petale-i, fină.

Eu iarnă; totu-i alb,

Iar apele îngheață,

Și doar o floare dă

Speranța întru viață.