Regret
Astăzi inima îmi zboara,
Și m-a prins de subsoară.
Adiindu-mi, în miresme de nemurire,
Dragostea, învelită în petale de iubire
Se zbate în furtuni de dor,
Și printre valuri de amor,
Formând rafale de suspine,
Și flori ce au miros a tine.
Nori de vânturi și ploi,
Așterni-mi-s-e in cale,
Făcând doar prafuri și noroi,
Iubiri ce mi-ai pus-o în cale.
Mixt de lacrimi și stropi de ploaie,
Alcătuiesc perfect decorul,
Umplându-mi trupul de șiroaie,
Ce astăzi fac complet tabloul.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Petru BALAN
Data postării: 2 iulie 2024
Vizualizări: 380
Poezii din aceiaşi categorie
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
Alt unghi
Priveam viaţa ca pe-un drum drept,
Cu paşi grăbiţi și dor în piept.
Dar azi o văd ca pe un dans,
Cu rătăcirea mai onorez un vals...
Nu tot ce doare e greșit,
Nu tot ce pleacă s-a sfârșit.
Uneori, lipsa îmi dă răspuns
La ce-am visat, dar n-am ajuns.
Sunt femeie, și văd acum clar:
Tot ce e simplu...e și rar.
Viaţa, din alt unghi privită,
E plină chiar și când e rănită.
Vreau din nou să trăiesc
Nu doar zile să număr,
Să ard ca un soare pe cer
Povara să uite-al meu umăr.
Vreau să uit ce-a fost rău
Să păstrez ce-a fost frumos
Să ajung să văd iar curcubeul
Ploaia să spele ce-a fost dureros.
Să uit cum n-am știut să plec
Cum tu nu ai știut să rămâi
Să fiu din nou o făclie, să-ncerc,
S-aprind în mine curajul de a fi.
Temeri...
Mi-e teamă să te strig, căci glasul mi se frânge,
Ca frunza care tremură sub vântul neîncetat,
Dar mâna ta când vine și-n palma mea se strânge,
E parc-un fulger de lumină pe-un cer întunecat.
Pe umeri porți tăcerea în loc de-o robă lungă,
Iar buzele-ți sunt șoapte ce-mi sângerează firea,
Și-alerg în urma ta, ca pasu-mi să te ajungă,
Și-n ochii tăi de ceară să îmi topesc iubirea.
Cu fruntea între stele și palmele-n țărână,
Îți scriu pe-un colț de lună chemarea în abis,
Dar buzele ți-s mute, iar inima stăpână,
Pe toate rătăcirile ce-n mine le-ai aprins.
De-ar fi să cad pe pietre, sub pasu-ți de lumină,
N-aș blestema durerea, ci drumul ce te duce,
Căci nu-i osândă-n lume mai rea ca o grădină,
În care fragede vlăstare, încep să se usuce...
Întâi septembrie
Azi e o zi mare,
E o sărbătoare,
Întâi septembrie în prag
Ne întâmpină cu drag.
Profesorii și învățătorii
Ori de câte ori sunt fericiții
Sosind din nou la școală,
Ținându-ne morală...
Reunirea cu colegii,
Trăsnete de artificii,
Ajutor la orice temă,
Ne tot pune în dilemă.
01.09.2021
Puterea
Vremelnice posturi avem,
Iar ele ne oferă putere,
Uităm ce… şi cine suntem,
Iubim doar a noastră părere.
Ne credem neclintiţii titani,
Beţia puterii e oarbă,
Colegii acuma-s duşmani,
A început viclenia să fiarbă.
Ne pare de aicea de sus,
Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,
Şefia punând mai presus,
I-am trădat mişelesc pe amici.
Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,
Fiorul izolării o să apară,
Aroganţa a aşternut peste noi,
O răutate amară.
Omul de vrei să-l testezi,
Oferă-i puţină putere,
Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,
Cum transformă iubirea-n durere.
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Îmi place!
Îmi place mult să citesc poezii
Care prin versul lor ne zic ceva,
O întâmplare sau o povestioară
Trăită de scriitor sau altcineva.
Îmi place să-l ascult pe învățat
Care prin trudă, mult a cumulat,
Fără a cere laudă sau vreun onor
Și doar pedeapsă pentru plagiat.
Îmi place să călătoresc prin țară
Și frumuseți s-adun de peste tot,
Pe care-apoi să le trimit în lume
Scriind pe poze..român..un patriot.
Îmi place să vorbesc și de copilărie
Și de sătucu-n care m-am născut,
De vorba dulce a omului moldav
Ce-ți gâdilă auzul în mod plăcut.
Nu-mi place ce aud de România
Spuse de-acei ce-aruncă cu noroi,
Și care niciodată nu ne-au vizitat
Dar spun minciuni pe niște foi.
Am scris că foarte mult îmi place
Să dăinuiesc pe aste meleaguri,
Și despre care cu drag voi povesti
Mereu, prin ale mele
...modeste versuri!
Alt unghi
Priveam viaţa ca pe-un drum drept,
Cu paşi grăbiţi și dor în piept.
Dar azi o văd ca pe un dans,
Cu rătăcirea mai onorez un vals...
Nu tot ce doare e greșit,
Nu tot ce pleacă s-a sfârșit.
Uneori, lipsa îmi dă răspuns
La ce-am visat, dar n-am ajuns.
Sunt femeie, și văd acum clar:
Tot ce e simplu...e și rar.
Viaţa, din alt unghi privită,
E plină chiar și când e rănită.
Vreau din nou să trăiesc
Nu doar zile să număr,
Să ard ca un soare pe cer
Povara să uite-al meu umăr.
Vreau să uit ce-a fost rău
Să păstrez ce-a fost frumos
Să ajung să văd iar curcubeul
Ploaia să spele ce-a fost dureros.
Să uit cum n-am știut să plec
Cum tu nu ai știut să rămâi
Să fiu din nou o făclie, să-ncerc,
S-aprind în mine curajul de a fi.
Temeri...
Mi-e teamă să te strig, căci glasul mi se frânge,
Ca frunza care tremură sub vântul neîncetat,
Dar mâna ta când vine și-n palma mea se strânge,
E parc-un fulger de lumină pe-un cer întunecat.
Pe umeri porți tăcerea în loc de-o robă lungă,
Iar buzele-ți sunt șoapte ce-mi sângerează firea,
Și-alerg în urma ta, ca pasu-mi să te ajungă,
Și-n ochii tăi de ceară să îmi topesc iubirea.
Cu fruntea între stele și palmele-n țărână,
Îți scriu pe-un colț de lună chemarea în abis,
Dar buzele ți-s mute, iar inima stăpână,
Pe toate rătăcirile ce-n mine le-ai aprins.
De-ar fi să cad pe pietre, sub pasu-ți de lumină,
N-aș blestema durerea, ci drumul ce te duce,
Căci nu-i osândă-n lume mai rea ca o grădină,
În care fragede vlăstare, încep să se usuce...
Întâi septembrie
Azi e o zi mare,
E o sărbătoare,
Întâi septembrie în prag
Ne întâmpină cu drag.
Profesorii și învățătorii
Ori de câte ori sunt fericiții
Sosind din nou la școală,
Ținându-ne morală...
Reunirea cu colegii,
Trăsnete de artificii,
Ajutor la orice temă,
Ne tot pune în dilemă.
01.09.2021
Puterea
Vremelnice posturi avem,
Iar ele ne oferă putere,
Uităm ce… şi cine suntem,
Iubim doar a noastră părere.
Ne credem neclintiţii titani,
Beţia puterii e oarbă,
Colegii acuma-s duşmani,
A început viclenia să fiarbă.
Ne pare de aicea de sus,
Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,
Şefia punând mai presus,
I-am trădat mişelesc pe amici.
Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,
Fiorul izolării o să apară,
Aroganţa a aşternut peste noi,
O răutate amară.
Omul de vrei să-l testezi,
Oferă-i puţină putere,
Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,
Cum transformă iubirea-n durere.
Autoportret
Un fulger ostenit trăieşte în mine,
Sunt sufletul golului şi inima nimicului,
Chiar şi să mor îmi este ruşine,
Căci m-am scăldat în apele misticului.
În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,
Sunt stârv şi vulcan totodată,
Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,
Să fiu şters, ca să rămân o pată.
Sunt intervalul dintre bătăile inimii,
Călău al timpului şi paznic al infinitului,
Spun poveşti de groază fie-mii,
Iar ea crede în nebunia tăticului.
Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,
Mă simt o fiinţă fără chip,
Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,
Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.
Cu întunericul ce în mine zace,
Aş putea acoperi soarele pe vecie,
Răutatea mea ar putea fi război ori pace,
Şi-ar instala peste bucurii sclavie.
Înroşesc universul cu flăcările mele,
Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,
Sunt demon în rai şi înger în stele,
Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.
Sângele mă străbate în curenţi arzători,
Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,
Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,
Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.
Am nefericirea de a nu fi nefericit,
Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,
Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,
Şi invoc lumini din cele mai sumbre …
Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,
Departe de mine şi aproape de depărtări,
Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,
Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.
Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,
Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,
Căci în cel ce a fost un om neiubit,
Se naşte acum, poetic, iubirea …
Alte poezii ale autorului
Minciună sau Adevăr?
Am ajuns ca orice Lună
Să devină un Soare mic
Și apoi orice Soare
Să devină Lună unpic.
S-a ajuns soră cu frate
Să se iubească îndrăcit
Bătrân cu tânăr, împreună
De nu știi, e frate sau mumă?!
Ne rugăm oricui ne dă,
Fără prea multă cugetare.
Și după plângem și rugăm,
Doamne, adu-ne o scăpare.
Deși bărbat , eu vreau femeie,
Și port la gât zgardă și cheie.
Deși femeie, vrei bărbat,
Că așa e trendul acceptat.
Acest continuu vals de șlagăr,
În umbra retoricii,tu ai oglinda,
Și crezul tău, e drept ofranda…
Ori spre Minciună sau Adevăr.
Ace
Mam gândit, m-ă tot gândeam,
De ce tot fug după un ban,
Obligat să pup orice, oricine,
Sau să scot un fruct din mărăcine.
Să las sute sau mii de șoapte,
Să m-ă străpungă zi și noapte,
Crezând că-s tare și vor trece,
Dormind în patul care-i tot mai rece.
Tulbur și liniștea gândului meu,
Care din mine sunt chiar eu ?
Prizonier între război și pace,
Înlănțuit de cicatrici și ace.
Ace, care încă dau imbold inimii,
Și pun ușor un scut mulțimii,
Rătăcind prin câmpuri de întrebări,
Cine e cel ce luptă în stări?.
În Zadar
În zadar… îți cer doar pace,
Când nu știu să te ascult ,
În zadar … suspin și îmi place
Dacă tu mă ții drept scut.
În zadar… trăiesc și râd,
Dacă tu mă placi plângând.
În zadar… iubesc și ofer,
Dacă tu nu știi ce-ți cer.
În zadar… îmi dai vibrații ,
Dacă-n negură mă ții.
În zadar… ne iubim noi,
Dacă dansul nu-i în doi.
În zadar…mă cerți, mă împaci
Dacă nu știi când să taci.
În zadar…respir iubirea,
Dacă nu imi dai nemurirea.
Poveste
În grădina cu flori de mătase,
Sub soarele ce nouă ne zâmbește.
Ca o floare , iubirea noastră crește,
Și-n ritm de poveste, înflorește.
Pas cu pas, pe cărare de dor,
Înserarea ne prinde în brațe ,
Iar noi, doi dansatori pe-un covor,
Iubirea noastră, undă de tandrețe.
În inima noastră, iubirea e perpetuă,
Ca o melodie dulce, eternă și mută.
Fără condiții sau umbre în drum,
Suflete unite într-un dans nebun.
Împreună mergem spre noi clime,
Ca doi iubiți în lumea lor fermecată,
Cuvinte blânde, așezate în clipe sublime,
De tandra noastră, poveste curată .
În inimă, o iubire fără sfârșit,
Iubirea noastră, ca un vis de neoprit .
Fără condiții, ca un ocean fără mal,
Suflete unite într-un dans sideral.
În dansul vieții, pași de neuitat,
Iubirea noastră, un vers îngânat,
În umbra dragostei, sub clar de lună,
Sufletele noastre sunt pe veci împreună.
Cuvintele iubirii, răsună ca un poem ,
Iar când te țin în brațe devin boem.
În inimă mi-ai fost sculptată,
Să te pot iubi viața toată .
Poate
Societatea, scumpă societate
Tot mereu ești mai în spate
Tremurând sub rugăciune
Poate apuci să-o spui și mâine
De dormi, speri că poate,
Mâine nu mai dai din coate,
Sau nu prea mai dormi deloc
Umbli buimac să ai foc
Tremuri atunci când îți-e rău
Dar să te schimbi nu vrei, zău
Te uimești cin’ te conduce
Și te plângi că nu-ți ajunge
Nici să mori nor’ să te lase
Și-ți vor pune peste tot plase
Iar la final îți poți spune
Subjugat, o rugăciune
Ce însemn…?
Ce însemn eu pentru tine?
Un pansament....o consolare?
Trăiesc cu gândul că pe mine,
Ai pus un semn de întrebare...
Greșeala mea că vii și pleci când vrei,
Greșeala ta că te-ai obișnuit să iei,
Văd viața-n doi,tu doar femei,
Ușor se prăpădește tot ceea ce tu speri
Prăpastia zecilor de conotații
Nu vreau,nu pot, nu simt nimic,
Când separați,sau în relații...
Eu rup din mine câte un pic..
Deci cine sunt eu pentru tine?
Ce am fost,ce voi rămâne?
Nici separați nu ne-ar fi bine,
Iar împreună și mai greu
De te-aș fi strâns mai tare la piept,
Ai fi rămas ca să mai bem un ceai,
Cafeaua nu îți place,nici vinul și ce-i drept,
Ți-aș fi turnat mai mult doar ca să stai.
De te-aș fi sărutat mai lung,mai des,
Ai fi rămas să o mai fac o dată,
M-ai fi iubit fără de interes,
Și m-ai lipi bucată cu bucată.
De ți-aș fi demonstrat iubirea și ce simt,
Ai fi acum,aici cu mine,
Inevitabil mi-ar fi mai ușor să mint,
Cum că m-am resemnat,mi e bine fără tine.
Nu-i loc de întrebări sau de ganduri stupide,
Nici timp să mă întorc în timp nu am,
Știm amândoi,o ușă când se-nchide,
Nu poți intra pe horn sau pe un geam...
Minciună sau Adevăr?
Am ajuns ca orice Lună
Să devină un Soare mic
Și apoi orice Soare
Să devină Lună unpic.
S-a ajuns soră cu frate
Să se iubească îndrăcit
Bătrân cu tânăr, împreună
De nu știi, e frate sau mumă?!
Ne rugăm oricui ne dă,
Fără prea multă cugetare.
Și după plângem și rugăm,
Doamne, adu-ne o scăpare.
Deși bărbat , eu vreau femeie,
Și port la gât zgardă și cheie.
Deși femeie, vrei bărbat,
Că așa e trendul acceptat.
Acest continuu vals de șlagăr,
În umbra retoricii,tu ai oglinda,
Și crezul tău, e drept ofranda…
Ori spre Minciună sau Adevăr.
Ace
Mam gândit, m-ă tot gândeam,
De ce tot fug după un ban,
Obligat să pup orice, oricine,
Sau să scot un fruct din mărăcine.
Să las sute sau mii de șoapte,
Să m-ă străpungă zi și noapte,
Crezând că-s tare și vor trece,
Dormind în patul care-i tot mai rece.
Tulbur și liniștea gândului meu,
Care din mine sunt chiar eu ?
Prizonier între război și pace,
Înlănțuit de cicatrici și ace.
Ace, care încă dau imbold inimii,
Și pun ușor un scut mulțimii,
Rătăcind prin câmpuri de întrebări,
Cine e cel ce luptă în stări?.
În Zadar
În zadar… îți cer doar pace,
Când nu știu să te ascult ,
În zadar … suspin și îmi place
Dacă tu mă ții drept scut.
În zadar… trăiesc și râd,
Dacă tu mă placi plângând.
În zadar… iubesc și ofer,
Dacă tu nu știi ce-ți cer.
În zadar… îmi dai vibrații ,
Dacă-n negură mă ții.
În zadar… ne iubim noi,
Dacă dansul nu-i în doi.
În zadar…mă cerți, mă împaci
Dacă nu știi când să taci.
În zadar…respir iubirea,
Dacă nu imi dai nemurirea.
Poveste
În grădina cu flori de mătase,
Sub soarele ce nouă ne zâmbește.
Ca o floare , iubirea noastră crește,
Și-n ritm de poveste, înflorește.
Pas cu pas, pe cărare de dor,
Înserarea ne prinde în brațe ,
Iar noi, doi dansatori pe-un covor,
Iubirea noastră, undă de tandrețe.
În inima noastră, iubirea e perpetuă,
Ca o melodie dulce, eternă și mută.
Fără condiții sau umbre în drum,
Suflete unite într-un dans nebun.
Împreună mergem spre noi clime,
Ca doi iubiți în lumea lor fermecată,
Cuvinte blânde, așezate în clipe sublime,
De tandra noastră, poveste curată .
În inimă, o iubire fără sfârșit,
Iubirea noastră, ca un vis de neoprit .
Fără condiții, ca un ocean fără mal,
Suflete unite într-un dans sideral.
În dansul vieții, pași de neuitat,
Iubirea noastră, un vers îngânat,
În umbra dragostei, sub clar de lună,
Sufletele noastre sunt pe veci împreună.
Cuvintele iubirii, răsună ca un poem ,
Iar când te țin în brațe devin boem.
În inimă mi-ai fost sculptată,
Să te pot iubi viața toată .
Poate
Societatea, scumpă societate
Tot mereu ești mai în spate
Tremurând sub rugăciune
Poate apuci să-o spui și mâine
De dormi, speri că poate,
Mâine nu mai dai din coate,
Sau nu prea mai dormi deloc
Umbli buimac să ai foc
Tremuri atunci când îți-e rău
Dar să te schimbi nu vrei, zău
Te uimești cin’ te conduce
Și te plângi că nu-ți ajunge
Nici să mori nor’ să te lase
Și-ți vor pune peste tot plase
Iar la final îți poți spune
Subjugat, o rugăciune
Ce însemn…?
Ce însemn eu pentru tine?
Un pansament....o consolare?
Trăiesc cu gândul că pe mine,
Ai pus un semn de întrebare...
Greșeala mea că vii și pleci când vrei,
Greșeala ta că te-ai obișnuit să iei,
Văd viața-n doi,tu doar femei,
Ușor se prăpădește tot ceea ce tu speri
Prăpastia zecilor de conotații
Nu vreau,nu pot, nu simt nimic,
Când separați,sau în relații...
Eu rup din mine câte un pic..
Deci cine sunt eu pentru tine?
Ce am fost,ce voi rămâne?
Nici separați nu ne-ar fi bine,
Iar împreună și mai greu
De te-aș fi strâns mai tare la piept,
Ai fi rămas ca să mai bem un ceai,
Cafeaua nu îți place,nici vinul și ce-i drept,
Ți-aș fi turnat mai mult doar ca să stai.
De te-aș fi sărutat mai lung,mai des,
Ai fi rămas să o mai fac o dată,
M-ai fi iubit fără de interes,
Și m-ai lipi bucată cu bucată.
De ți-aș fi demonstrat iubirea și ce simt,
Ai fi acum,aici cu mine,
Inevitabil mi-ar fi mai ușor să mint,
Cum că m-am resemnat,mi e bine fără tine.
Nu-i loc de întrebări sau de ganduri stupide,
Nici timp să mă întorc în timp nu am,
Știm amândoi,o ușă când se-nchide,
Nu poți intra pe horn sau pe un geam...