Regret
Astăzi inima îmi zboara,
Și m-a prins de subsoară.
Adiindu-mi, în miresme de nemurire,
Dragostea, învelită în petale de iubire
Se zbate în furtuni de dor,
Și printre valuri de amor,
Formând rafale de suspine,
Și flori ce au miros a tine.
Nori de vânturi și ploi,
Așterni-mi-s-e in cale,
Făcând doar prafuri și noroi,
Iubiri ce mi-ai pus-o în cale.
Mixt de lacrimi și stropi de ploaie,
Alcătuiesc perfect decorul,
Umplându-mi trupul de șiroaie,
Ce astăzi fac complet tabloul.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Petru BALAN
Data postării: 2 iulie 2024
Vizualizări: 371
Poezii din aceiaşi categorie
Epigrame!
Trenul!
Merg pe cale cu săgeata
Din Moldova-n București,
Mă uit cât de iute-i roata
Și zic..trenule..căruță ești!
Covid!
Am să-l rog pe nea Vasile
Că e membru de partid,
Să m-ajute cu-a lui pile
Măști să cumpăr..de Covid!
Oraşul milenar
Oraş falnic milenar,
De la Decebal, Traian.
Severin înfloritor,
E oraşul florilor.
În parc vin acum piticii,
Şi se joacă cu bunicii.
Vin în parcul rozelor,
Că îi miros îmbietor.
Şi pe Dunărea cea mare,
S-au făcut hidrocentrale.
Blocuri multe, şcoli, spitale,
Severinu îi ca o floare.
Ori ce aş spune, ori ce aş face,
Severinul mie îmi place.
Că îi oraşul milenar,
De la Decebal, Traian.
VIS DE VARĂ
Flăcări aurii
Pogoară din soare
Peste lanuri vii
Ca să le măsoare
Cu drag le sărută,
Ele mulţumesc
Şi, zâmbind complice,
Se desfac în spice.
Marea se-nfioară
Pescăruşii zboară
Spre albastre zări
Până-n depărtări...
Şi poartă pe aripi
Vise îngereşti
Să le dăruiască
Celor pământeşti...
Copiii aleargă
Pe nisipul ud
Lăsând mărturie
Vis de vara vie!
Prefer să tac...
Prefer să tac când alţii spun
Poveşti şi snoave, fel de fel,
Cu zmei cu aripi de oţel,
Cu puşti, din bâtă de alun...
Nu-i felul meu să zic ceva
Numai de dragul de-a fi zis;
Căci vorba este un zapis
În stare a te obliga
Să faci ce n-ai fi vrut să faci,
Să fii ce nu ai vrea să fii.
Cuvintele, dacă nu ştii,
Sunt nemiloşii tăi ortaci!
La începutu-acestui veac
Atât de multă vorbărie,
E-o nemiloasă pandemie
Ce pare să nu aibă leac!
Şi, în sfârşit, un glas în plus
De ce aş face să răsune?
De ce să pun şi pasiune
Când nu se-aude ce am spus?
Nu sunt absurd şi nici posac
Dar, cum am spus-o mai devreme,
Ca rezumat acestei teme:
Când toţi vorbesc, prefer să tac.
A fost odată
De când suntem mici avem vise,
De multe ori ele nu sunt atinse,
Toți au așteptări, speranțe,
Dar, ele nu te i-au mereu în brațe,
Iar atunci, tristețea vine din senin,
Și te cuprinde cu brațele de mărăcini
Durerea apare, se urcă în spinare,
Iar pofta de viață dispare.
Ce e viața când nu te iubești?
Ce viața când nu știi să iubești?
Devii o simpla carapace,
Care nu va avea pace,
Un gând te va frământa în fiecare zi,
Cu ce-ai greșit când ai fost copil...
Ce bine și frumos a fost,
Când viața mai avea rost.
Timp
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Am fi zdrobit si orele, secundele,
Macar de am fi stat.
Dar cred ca nu ne-am fi gasit,
Nici-ntr-un trecut indepartat.
Si daca Cronos accepta,
Sa avem un viitor,
Probabil ceasul s-ar oprii,
Din cant nemuritor.
Si s-ar preface-n gugustiuc.
Doar sa ne ocoleasca,
Viata ne este de prisos,
Nu pot sa-ti fiu mireasa.
Chiar daca Cronos ar fi spus:
-Luati, timpul e al vostru!
Dar ce stilou ar lacrima
Pentru un cant, al nostru.
Simboluri peste simbolismuri,
Trec peste ale noastre ape,
Ascunse parca de cuprinsuri,
Peste vise desarte.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Oh…dor sa nu-mi fi fost.
Atat doream defapt.
Dar nu, timpul nu ne accepta.
Si sufletele ne despart,
Intr-o lume eterna.
Atat doream defapt.
Da, Cronos n-ar fi acceptat,
S-avem un viitor.
Chiar ceasul de nu s-ar opri,
Din cant fermecator.
Ar sta plapand in form de sfera,
Doar sa nu ocoleasca,
Momente vii si linistite,
Tot nu ti-as fi mireasa.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Epigrame!
Trenul!
Merg pe cale cu săgeata
Din Moldova-n București,
Mă uit cât de iute-i roata
Și zic..trenule..căruță ești!
Covid!
Am să-l rog pe nea Vasile
Că e membru de partid,
Să m-ajute cu-a lui pile
Măști să cumpăr..de Covid!
Oraşul milenar
Oraş falnic milenar,
De la Decebal, Traian.
Severin înfloritor,
E oraşul florilor.
În parc vin acum piticii,
Şi se joacă cu bunicii.
Vin în parcul rozelor,
Că îi miros îmbietor.
Şi pe Dunărea cea mare,
S-au făcut hidrocentrale.
Blocuri multe, şcoli, spitale,
Severinu îi ca o floare.
Ori ce aş spune, ori ce aş face,
Severinul mie îmi place.
Că îi oraşul milenar,
De la Decebal, Traian.
VIS DE VARĂ
Flăcări aurii
Pogoară din soare
Peste lanuri vii
Ca să le măsoare
Cu drag le sărută,
Ele mulţumesc
Şi, zâmbind complice,
Se desfac în spice.
Marea se-nfioară
Pescăruşii zboară
Spre albastre zări
Până-n depărtări...
Şi poartă pe aripi
Vise îngereşti
Să le dăruiască
Celor pământeşti...
Copiii aleargă
Pe nisipul ud
Lăsând mărturie
Vis de vara vie!
Prefer să tac...
Prefer să tac când alţii spun
Poveşti şi snoave, fel de fel,
Cu zmei cu aripi de oţel,
Cu puşti, din bâtă de alun...
Nu-i felul meu să zic ceva
Numai de dragul de-a fi zis;
Căci vorba este un zapis
În stare a te obliga
Să faci ce n-ai fi vrut să faci,
Să fii ce nu ai vrea să fii.
Cuvintele, dacă nu ştii,
Sunt nemiloşii tăi ortaci!
La începutu-acestui veac
Atât de multă vorbărie,
E-o nemiloasă pandemie
Ce pare să nu aibă leac!
Şi, în sfârşit, un glas în plus
De ce aş face să răsune?
De ce să pun şi pasiune
Când nu se-aude ce am spus?
Nu sunt absurd şi nici posac
Dar, cum am spus-o mai devreme,
Ca rezumat acestei teme:
Când toţi vorbesc, prefer să tac.
A fost odată
De când suntem mici avem vise,
De multe ori ele nu sunt atinse,
Toți au așteptări, speranțe,
Dar, ele nu te i-au mereu în brațe,
Iar atunci, tristețea vine din senin,
Și te cuprinde cu brațele de mărăcini
Durerea apare, se urcă în spinare,
Iar pofta de viață dispare.
Ce e viața când nu te iubești?
Ce viața când nu știi să iubești?
Devii o simpla carapace,
Care nu va avea pace,
Un gând te va frământa în fiecare zi,
Cu ce-ai greșit când ai fost copil...
Ce bine și frumos a fost,
Când viața mai avea rost.
Timp
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Am fi zdrobit si orele, secundele,
Macar de am fi stat.
Dar cred ca nu ne-am fi gasit,
Nici-ntr-un trecut indepartat.
Si daca Cronos accepta,
Sa avem un viitor,
Probabil ceasul s-ar oprii,
Din cant nemuritor.
Si s-ar preface-n gugustiuc.
Doar sa ne ocoleasca,
Viata ne este de prisos,
Nu pot sa-ti fiu mireasa.
Chiar daca Cronos ar fi spus:
-Luati, timpul e al vostru!
Dar ce stilou ar lacrima
Pentru un cant, al nostru.
Simboluri peste simbolismuri,
Trec peste ale noastre ape,
Ascunse parca de cuprinsuri,
Peste vise desarte.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Oh…dor sa nu-mi fi fost.
Atat doream defapt.
Dar nu, timpul nu ne accepta.
Si sufletele ne despart,
Intr-o lume eterna.
Atat doream defapt.
Da, Cronos n-ar fi acceptat,
S-avem un viitor.
Chiar ceasul de nu s-ar opri,
Din cant fermecator.
Ar sta plapand in form de sfera,
Doar sa nu ocoleasca,
Momente vii si linistite,
Tot nu ti-as fi mireasa.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Alte poezii ale autorului
Poate
Societatea, scumpă societate
Tot mereu ești mai în spate
Tremurând sub rugăciune
Poate apuci să-o spui și mâine
De dormi, speri că poate,
Mâine nu mai dai din coate,
Sau nu prea mai dormi deloc
Umbli buimac să ai foc
Tremuri atunci când îți-e rău
Dar să te schimbi nu vrei, zău
Te uimești cin’ te conduce
Și te plângi că nu-ți ajunge
Nici să mori nor’ să te lase
Și-ți vor pune peste tot plase
Iar la final îți poți spune
Subjugat, o rugăciune
Poveste
În grădina cu flori de mătase,
Sub soarele ce nouă ne zâmbește.
Ca o floare , iubirea noastră crește,
Și-n ritm de poveste, înflorește.
Pas cu pas, pe cărare de dor,
Înserarea ne prinde în brațe ,
Iar noi, doi dansatori pe-un covor,
Iubirea noastră, undă de tandrețe.
În inima noastră, iubirea e perpetuă,
Ca o melodie dulce, eternă și mută.
Fără condiții sau umbre în drum,
Suflete unite într-un dans nebun.
Împreună mergem spre noi clime,
Ca doi iubiți în lumea lor fermecată,
Cuvinte blânde, așezate în clipe sublime,
De tandra noastră, poveste curată .
În inimă, o iubire fără sfârșit,
Iubirea noastră, ca un vis de neoprit .
Fără condiții, ca un ocean fără mal,
Suflete unite într-un dans sideral.
În dansul vieții, pași de neuitat,
Iubirea noastră, un vers îngânat,
În umbra dragostei, sub clar de lună,
Sufletele noastre sunt pe veci împreună.
Cuvintele iubirii, răsună ca un poem ,
Iar când te țin în brațe devin boem.
În inimă mi-ai fost sculptată,
Să te pot iubi viața toată .
Ce însemn…?
Ce însemn eu pentru tine?
Un pansament....o consolare?
Trăiesc cu gândul că pe mine,
Ai pus un semn de întrebare...
Greșeala mea că vii și pleci când vrei,
Greșeala ta că te-ai obișnuit să iei,
Văd viața-n doi,tu doar femei,
Ușor se prăpădește tot ceea ce tu speri
Prăpastia zecilor de conotații
Nu vreau,nu pot, nu simt nimic,
Când separați,sau în relații...
Eu rup din mine câte un pic..
Deci cine sunt eu pentru tine?
Ce am fost,ce voi rămâne?
Nici separați nu ne-ar fi bine,
Iar împreună și mai greu
De te-aș fi strâns mai tare la piept,
Ai fi rămas ca să mai bem un ceai,
Cafeaua nu îți place,nici vinul și ce-i drept,
Ți-aș fi turnat mai mult doar ca să stai.
De te-aș fi sărutat mai lung,mai des,
Ai fi rămas să o mai fac o dată,
M-ai fi iubit fără de interes,
Și m-ai lipi bucată cu bucată.
De ți-aș fi demonstrat iubirea și ce simt,
Ai fi acum,aici cu mine,
Inevitabil mi-ar fi mai ușor să mint,
Cum că m-am resemnat,mi e bine fără tine.
Nu-i loc de întrebări sau de ganduri stupide,
Nici timp să mă întorc în timp nu am,
Știm amândoi,o ușă când se-nchide,
Nu poți intra pe horn sau pe un geam...
Astăzi, e o zi oarecare
Astăzi, e o zi oarecare,
Fără de preț sau valoarea.
Plină de gânduri la o pâine,
De-o mănânci astăzi sau mâine ?.
Astăzi, e o zi oarecare,
Stai cu gândul la plecare.
Te uiți la timp, unde e țelul?,
Să îți umpli iute portofelul.
Astăzi, e o zi oarecare,
Și te frămânți, nu știi ce doare.
Te omoară gândul la copii?,
Sau că ai părinții în pustii?.
Astăzi, e o zi oarecare,
Muncești orice, nu ai onoare.
Si tu tot vrei, nu dovedești,
De azi pe mâine să trăiești.
Ca să vezi….
Ce e greșit și ce-i corect?
Astăzi vorbim și mâine nu,
Tot ce rostim are efect,
De vină eu sau poate tu...
Ba îmi vorbești, ba esti tăcut,
Când ne certăm te faci ca plouă,
Și dar iar vina pe trecut,
Aștepți o oră,poate două...
Nici timpul nu ține cu noi,
Pe ceas arată ora zece,
Mă uit cum este iară joi,
Orgoliul tău nu vrea să plece.
Poate că sunt eu vinovată,
Pentru ce ți se-ntâmplă ție,
Mai rup din mine o bucată,
Și timp să mă destăinui mie.
De ce alegem mereu drama?
Când totul e atât de simplu,
Cuvântul și-l va spune karma,
Iar restul ne arată timpul.
Nonsens
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.
Poate
Societatea, scumpă societate
Tot mereu ești mai în spate
Tremurând sub rugăciune
Poate apuci să-o spui și mâine
De dormi, speri că poate,
Mâine nu mai dai din coate,
Sau nu prea mai dormi deloc
Umbli buimac să ai foc
Tremuri atunci când îți-e rău
Dar să te schimbi nu vrei, zău
Te uimești cin’ te conduce
Și te plângi că nu-ți ajunge
Nici să mori nor’ să te lase
Și-ți vor pune peste tot plase
Iar la final îți poți spune
Subjugat, o rugăciune
Poveste
În grădina cu flori de mătase,
Sub soarele ce nouă ne zâmbește.
Ca o floare , iubirea noastră crește,
Și-n ritm de poveste, înflorește.
Pas cu pas, pe cărare de dor,
Înserarea ne prinde în brațe ,
Iar noi, doi dansatori pe-un covor,
Iubirea noastră, undă de tandrețe.
În inima noastră, iubirea e perpetuă,
Ca o melodie dulce, eternă și mută.
Fără condiții sau umbre în drum,
Suflete unite într-un dans nebun.
Împreună mergem spre noi clime,
Ca doi iubiți în lumea lor fermecată,
Cuvinte blânde, așezate în clipe sublime,
De tandra noastră, poveste curată .
În inimă, o iubire fără sfârșit,
Iubirea noastră, ca un vis de neoprit .
Fără condiții, ca un ocean fără mal,
Suflete unite într-un dans sideral.
În dansul vieții, pași de neuitat,
Iubirea noastră, un vers îngânat,
În umbra dragostei, sub clar de lună,
Sufletele noastre sunt pe veci împreună.
Cuvintele iubirii, răsună ca un poem ,
Iar când te țin în brațe devin boem.
În inimă mi-ai fost sculptată,
Să te pot iubi viața toată .
Ce însemn…?
Ce însemn eu pentru tine?
Un pansament....o consolare?
Trăiesc cu gândul că pe mine,
Ai pus un semn de întrebare...
Greșeala mea că vii și pleci când vrei,
Greșeala ta că te-ai obișnuit să iei,
Văd viața-n doi,tu doar femei,
Ușor se prăpădește tot ceea ce tu speri
Prăpastia zecilor de conotații
Nu vreau,nu pot, nu simt nimic,
Când separați,sau în relații...
Eu rup din mine câte un pic..
Deci cine sunt eu pentru tine?
Ce am fost,ce voi rămâne?
Nici separați nu ne-ar fi bine,
Iar împreună și mai greu
De te-aș fi strâns mai tare la piept,
Ai fi rămas ca să mai bem un ceai,
Cafeaua nu îți place,nici vinul și ce-i drept,
Ți-aș fi turnat mai mult doar ca să stai.
De te-aș fi sărutat mai lung,mai des,
Ai fi rămas să o mai fac o dată,
M-ai fi iubit fără de interes,
Și m-ai lipi bucată cu bucată.
De ți-aș fi demonstrat iubirea și ce simt,
Ai fi acum,aici cu mine,
Inevitabil mi-ar fi mai ușor să mint,
Cum că m-am resemnat,mi e bine fără tine.
Nu-i loc de întrebări sau de ganduri stupide,
Nici timp să mă întorc în timp nu am,
Știm amândoi,o ușă când se-nchide,
Nu poți intra pe horn sau pe un geam...
Astăzi, e o zi oarecare
Astăzi, e o zi oarecare,
Fără de preț sau valoarea.
Plină de gânduri la o pâine,
De-o mănânci astăzi sau mâine ?.
Astăzi, e o zi oarecare,
Stai cu gândul la plecare.
Te uiți la timp, unde e țelul?,
Să îți umpli iute portofelul.
Astăzi, e o zi oarecare,
Și te frămânți, nu știi ce doare.
Te omoară gândul la copii?,
Sau că ai părinții în pustii?.
Astăzi, e o zi oarecare,
Muncești orice, nu ai onoare.
Si tu tot vrei, nu dovedești,
De azi pe mâine să trăiești.
Ca să vezi….
Ce e greșit și ce-i corect?
Astăzi vorbim și mâine nu,
Tot ce rostim are efect,
De vină eu sau poate tu...
Ba îmi vorbești, ba esti tăcut,
Când ne certăm te faci ca plouă,
Și dar iar vina pe trecut,
Aștepți o oră,poate două...
Nici timpul nu ține cu noi,
Pe ceas arată ora zece,
Mă uit cum este iară joi,
Orgoliul tău nu vrea să plece.
Poate că sunt eu vinovată,
Pentru ce ți se-ntâmplă ție,
Mai rup din mine o bucată,
Și timp să mă destăinui mie.
De ce alegem mereu drama?
Când totul e atât de simplu,
Cuvântul și-l va spune karma,
Iar restul ne arată timpul.
Nonsens
Nonsens
Am sufletul tânjind spre viață,
Cu mâini murdare de speranță,
Căci explorez cu infinitate,
Gândul meu spre libertate.
Spre libertatea ce azi nu este,
Lăsând doar urme, să ne pese,
Și în zbucium de mișcare raeliană ,
Brăzdez pe piept urme de rană.
Iar pe meleaguri pline de dor,
Zi de zi devin mai chior,
Căci timpu, nu știu eu ce este,
Dar garantat, nu îmbătrânește.
Îmbătrânesc doar eu, ființă,
Cu gândul doar la neputință.
Degeaba-n sudori țin eu şteampul,
Când la final Timpul mi-e ștreangul.