Venin în artere

Venin în artere,

Pentru-un alt zâmbet fals,

Pentru-o mască de piatră

Sculptată pe-al meu chip de azi.

 

O doză cumulativă și letală,

Ce-mi face trupul rece, fără vlagă,

Ca să semene, încet, cu sufletul meu,

Rece, împietrit, distrus mereu.

 

Măcar de-ar exista cineva

Care în ochii mei să poată privi,

Fără teama că s-ar împietri,

Fără să fugă când ar vedea ce-i acolo, în ei.

 

Să vadă durerea sinceră,

Fără să-i spun, fără să cer,

Să înțeleagă doar privind

Ce-atâta timp am tot ascuns în mine, plângând.

 

Fără să-i arăt vânătăi și cicatrici,

Urmele atâtor lupte, atâtor frici,

Ale nopților în care m-am luptat

Cu gânduri ce nu m-au lăsat.

 

Să vadă tremurul din inimă,

Când îi e amar să mai bată iar,

Când știe că fiecare bătaie

Împinge în trup aceeași durere.

 

Când fiecare suflare mă îneacă,

Și nu e fumul care se ridică

Din țigara ce-mi mai ține cald

Ultimul colț de suflet înghețat.

 

Căci ea a rămas singura căldură

Într-un trup rece, greu, de plumb,

Un fum ce urcă și se pierde,

În timp ce eu rămân aici, tăcând.

 

Și poate că, sub piatra de pe chip,

Mai există încă ceva viu,

Un suflet care, deși distrus,

Încă mai speră să fie văzut.


Categoria: Poezii triste

Toate poeziile autorului: Thazoyom poezii.online Venin în artere

Data postării: 3 octombrie

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 314

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Încredere

Oh suflet drag,

Când încredere o să ai în mine ? 

Fară griji,

Sau vorbe de suspin 

Să mi te adresezi ...

Viață de hoinar caut

Liber să fiu

Aripile să mi le întind 

În pace să fiu. 

Nu ști cât mă rănesc

Ale tale vorbe

Frici ... sau neîncrederi,

Cât mă strâng în cușcă,

Într-o temniță întunecată

Prăfuită și rece 

Fară suflu mă lași

Mă doare să respir 

Să mi simt inima în piept

Cum mă sfășie 

Zi după zi, 

Ani după ani ....

Mă doare să stiu 

Că iar mă trezesc 

Și inima mi bate 

În aceeași neîncredere 

Cu care mereu mă privești.

Mai mult...

Simplu gând

Suflet drag, 

Tu ști oare ... 

Cât de drag îmi ești ?

Că al tău zâmbet 

Încă mă liniștește

Iar când te văd 

Doar mă bucur ? 

La un gând mahmur

Și al cordului tremur 

Unui simplu bonjur

Rostit numai cum tu știi

În excursia vieți turiști

Dar a iubirii artiști

Mai mult...

Zbor infinit

 

În scăldat de apus,  

Alene, în iarbă m-am pus.  

Spre un vis m-am transpus,  

Spre soare m-am înălțat.  

La lumină mă uit,  

De mine iar să uit.  

O rază să dezghețe  

Brumă sufletească,  

Gânduri să se risipească,  

Căldură să-și amintească  

În vântul ce adie  

O nouă melodie  

Cu surâs de comedie,  

Dar o altă energie.  

Căci o clipă am zâmbit,  

O secundă am orbit,  

Un alt gând gândit,  

Iar aripi am întins  

Pentru un zbor infinit.

 

Mai mult...

Deriva căderii

Suflet drag , 

Simt cumva frica ?

Tremuri în neliniște? 

Oare iar te gândești ,

Ce are sa fie mâine? 

Suflul îl priponești 

În jgheaburi costale

Când nesigur te simți. 

Spre visul tău 

Lin te drepți 

Și tot in deriva te crezi. 

Hai cu mine,

Chiar te rog,

Hai sa vezi un visător!

Un alt sine

Ce viețuiește 

În nelimitarea vieții 

De neam străvechi 

- Sublim- 

De mana am sa te țin 

Pana curaj obții

Zăbovim cât dorești 

Odihna sa găsești 

Din zumzet de ganduri 

Iar când te întorci 

Aminte sa ti aduci 

De liniste si fericire 

În fiecare clipa

Caci n am sa mai plec 

De lângă tine 

Și vei ști ca mereu 

Ai sa ma gasesti 

Privind spre stele.

Mai mult...

Asumarea sinelui

În întuneric te aștept ... sau mă aștept ? Pe mine să mă regăsesc în altă variantă , care nu mai se lasă speriată de fiare și iluzii care crede că se poate și limite nu are . Care crede și se lasă să plutească lin pe ape adânci , care nu se mai întreabă dacă e nevoie să vezi că să crezi ... Dar totuși cu cine vorbesc ? Pentru cine scriu defapt ? Sau de ce n-am liniște și nu adorm până valurile de ganduri nu le aștern pe hârtie ? Sau oare de ce încă mai pun întrebări și nu accept cine sînt ? Copilul unic ce încerci să-l ascunzi sub măști de lut ,copilul ce te reprezintă...care despre lumină vorbește , desenează ce vede și simte ce alți ignoră ... abstract gândește căutând logica în neamt , și se întreabă de ce culori există și unde se duc gândurile uitate .

   Dar este simplu tot, doar acceptă cine ești și ce alegi a fi mereu ,înțelegere nu mai caută în jur căci deja ai obosit și te distrugi. Încerci să pui o masca care acum doar te ustura și lasă urme adânci pe ființă ta, când roșul din obraji si culoarea vieții numai într-un pahar de vin se mai gasesc. Doar respira și dă drumul la orice ...lasă te să vezi cum oameni sînt înconjurați de lumină și culori radiante , cum sprijiniți sînt când ei poate nu cred.

 Lasă te să simți și să crezi că pe drumul bun te afli când vezi că ești ghidat și clopoței se aud pe unde mergi și pe el îl simți în dreapta ta spunandu ți povestea acestor copaci și stănci uitate .Când stai cu cei dragi pe malul marii unor tărâmuri cu istorii de mult uitate și lin zbori printre stele și universe . Crezi că uni aud și cel mai silențios strigat interior al tău și că luceferi blânzi te asculta în noapte și îți răspund la întrebări, că bucuria o văd în tine când chipul este rigid și plictisit de împrejurare , dar mereu fericirea o vei găsi în interiorul tău , în propia casa , și ști bine că îți aduc aminte de casa interioara cea în care trăiește sufletul tău drag .

 

 

Mai mult...

Inimi telepate

Oh suflet drag,

Oare cum am ajuns 

Într-un impas al ființei 

Al omenirii și al simțirii ... ? 

Cuvinte goale 

Ocupă locul unui sentiment 

Unui fior cald 

Care te îmbata de iubire .

Cum a putut 

O trăire menită

Fară cuvinte să te lase 

Într-un cuvânt

Să se metamorfozeze ? 

Un cuvânt atât de banal 

Precum IUBIRE

Să rostesc că te iubesc ... ? 

Necesar mai este 

Când mă simți,

Mă vezi cu adevărat , că te iubesc ?!

Oare când s-a pierdut simțirea? 

De a trebuit să-ți rostesc ,

Să-ți amintesc 

Cu banale și reci cuvinte 

Trăirile care făr' de vorbe mă lasă.

Când printre răsuflări apăsătoare

Și bătăi de inimă 

Numai fapte se adună 

În sufletul mea numai cuvinte 

Nu se mai găsesc...

Prin urmare , 

N am să ți mai șoptesc lin 

În veacuri îndelungate 

Că te iubesc . 

În ochi mei ai să citești 

Cum printre stele 

De mana ne ținem,

Tineri și iubiți,

De la apus la răsărit 

Căci acum mă simți 

Mă cunoști 

Și doar în fapte mă iubești.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Minciună dulceagă

Înc-o lacrimă curge,
Înc-o inimă se străpunge,
Încă un sentiment ucis
Și un scenariu interzis.

Interzis propriei persoane
Închis undeva în miile de gânduri,
Să nu fie găsit și amintit
Din nou simțit ca și retrăit.

Te minți că n-ai pățit
Sperând că nu vei mai simți nimic,
Chiar dacă totu-i nimicit
Și momentu-i încontinuu regândit.

Cauți raza dintre nori
Tot crezând că-și va reveni,
Dar încetează, nu te mai minți
Tot mereu cu basme de copii.

Mai mult...

Între ieri și nicăieri

Am rămas singur într-o cameră plină de ecouri,

unde fiecare perete îmi șoptește numele celor plecați.

Ferestrele privesc spre o lume care merge înainte,

dar timpul meu s-a oprit într-o seară fără sfârșit.

 

Pe masa veche s-a așezat praful anilor,

iar fotografiile au învățat să îmbătrânească fără mine.

Zâmbetele din ele încă există,

dar oamenii care le purtau s-au pierdut în depărtări.

 

Noaptea vine devreme acum.

Se strecoară printre gânduri ca o apă rece

și îmi stinge una câte una luminile din suflet.

Rămân doar umbrele și întrebările.

 

Mi-e dor de lucruri care nu se mai întorc:

de voci pe care nu le mai aud,

de pași care nu mai urcă scările,

de promisiuni care au murit înainte să se nască.

 

Uneori privesc cerul și mă întreb

dacă stelele sunt doar amintiri care încă luminează.

Poate și oamenii devin la fel:

dispar, dar durerea lor continuă să strălucească.

 

Iar eu stau aici, între ieri și nicăieri,

cu inima plină de absențe.

Nu mai plâng demult —

lacrimile au obosit înaintea mea.

 

Doar tăcerea a rămas credincioasă.

Se așază lângă mine în fiecare seară

și mă ține de mână

până când întunericul devine tot ce mai există.

Mai mult...

Așa trăiesc Românii !

O dovadă că România este divizaă 

Unii își caută locații prin lumea depărtată,

Locuri exzotice la capăt de lume, excroci, mari afaceriști,

Și e vremea culegătorilor navetiști cu ochi triști...

 

Eu îmi fac bagajul, îmi pun curajul în valiză,

Plec iar prin străini, ca să strâng un ban,

Bunicii cu fața în lacrimi, promit, că va fi bine...

Pleacă, fata mea, poate la anul, vom ieși din criză...

 

Anii trec, luând verile cu ei, concediul nu mai vine,

Așa rtăiesc Românii, cei mai mulți, de azi pe mâine,

Abisul, ne desparte, sărăcia politicii îi priește

Dezastru ce ne așteaptă zilnic crește...crește...

Mai mult...

Pași în gol

De inima îți este tot mai rece

De simți că vrei să te ascunzi

De apăsarea grav te trece

Nu poți păși ,doar te afunzi.

 

În ceață deasă bâjbâie privirea

Prin beznă cată zâmbetul pierdut

În întrebări retorice se pierde firea

De ce tăcerea ,punțile a rupt.

 

Soluție pare tu crezi ,e izolarea

Dorești să fugi dar spațiul e închis

În luptă cruntă este acceptarea

Cum dară ai ajuns așa de stins.

 

Te prind continuu negre gânduri

Crezi soarta nedreaptă și rea

Din ochii umezi pleacă cârduri

Pe chiupul încruntat vor tot brăzda.

 

Doar perna știe ,poate ca să spună

Câtă durere sufletul tău poartă

Și nu e noaptea ,nici dimineața bună

Sunt pași în gol ce caută în soartă.

 

Ce curs are destinul pentru tine oare

Va fi lumină totuși prin tunelul tău

Ți-e teamă a răspunde ,te și doare

În loc de să fii bine ,tu ești foarte rău.

 

Stafie umblătoare simți că parcă ești

Că mori în fiecare zi puțin câte puțin

Ca să renunți în a iubi ,te poticnești

Nu înțelegi cum sentimentele rămân.

 

Mai mult...

Nu aveţi

Nu aveţi încredere în mine, Căci sunt un sărman invalid? Fără de principii şi opinii, Ca un mucenic zidit într-un zid. Dar sunt mulţi aşa ca mine Fără trecut, prezent şi viitor, Şi ştiţi aceasta atât de bine, Voi regi fără de popor! poezie de Vladimir Potlog

Mai mult...

Suspinul fricii

La adăpost de vânturi ,suflet tu faci popas

Bezmetic de nesomn prin noapte tu pășești

De rău ai vrea să urli dar ești lipsit de glas

Respiri doar agonie ,nu știi nici de trăiești.

 

Ți-e palidă privirea de temere și spaimă

În focul disperării simți doară cum te pierzi

Când obosești de fugă ,te furișezi în taină

Îți faci o rugăciune spre visul ce îl crezi.

 

E visul doar spre bine ,să ai curaj să speri

Să poți avea scăpare ,să evadezi spre viață

Să scapi de gânduri rele în care doar disperi

Să te agați cu dinții de tot ce crezi speranță.

 

Sub dușuri reci te minți și cauți alinare

Măcar o mângâiere ai vrea să poți simți

Un tremur te apucă ,te simți fără scăpare

În minte pui speranțe spre nu a rătăci.

 

În întrebări deșarte cauți certe răspunsuri

De ce nu este simplu să primești ce oferi

Iubirea și căldura pierdute fac pe gânduri

În fuga ta prin noapte tu liniște doar ceri.

 

Minciuni nevinovate în adevăr fac rană

Te minți și minți crezând că totul va fi bine

În toiul spaimei reci te simți ca și o stană

Să pleci ,să îți revii ,va ține doar de tine.

 

O rază de lumină doar speri să poți vedea

Un răsărit de soare pe noaptea vieții crude

Din gheare ale fricii te zbați spre a scăpa

Doar liniște să simți ,când ploaia să te ude.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍