Speranță!

Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,

Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,

Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,

Și doar visez și, am zborul în gând

 

De mic am vrut, să urc pe înălțimi,

Și să privesc în jos, din-nalte culmi,

Precum un vultur, ce prada-și ținteste,

Și cum el, niciodată, nu greșeste

 

Să mă înalț, am încercat prin carte,

Citind, muncind, eu am avut parte,

Sus să ajung, a fost prin muncă,

Și-am adunat, pornind de la opincă

 

Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,

Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,

Să simt cum fiecare, are bună stare,

Și linistiți, în pace, să fim între hotare

 

Dar multe lucruri, nu depind de mine,

Și văd pe unde merg, cum apar ruine,

Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,

Cu chipul trist și, tare disperați

 

Când scriu acum, ceea ce simt,

Stau jos îngândurat și, nu vă mint,

Că-aș vrea cu toții, să construim,

Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim

 

Încă mai cred și-n, continuare sper,

Cât Soarele, va străluci pe Cer,

Că toți în lume, vom învața ce-i bine,

Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Zugun poezii.online Speranță!

Data postării: 31 ianuarie 2023

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 1324

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

La umbra ta!

La umbra ta aș vrea să stau

Cand soarele arde fierbinte,

Si inima de vrei ție ți-o dau

Că bate pentru tine și ea nu minte.

 

Aș vrea să îți sărut obrazul,

Și să îți mângâi ale tale pleoape,

Să pot să-ndepărtez necazul

Și să te simt cât mai aproape.

 

Tristețea se simte pe chipul tău

Și am aflat acum de unde vine,

Și văd că între voi este un hău

Așa că te invit să vii spre mine.

 

Să-l uiți pe cel ce amăgirea ți-a adus

Nu pare pe moment să fie prea ușor,

Eu mâna ți-o întind și-aș vrea nespus

De ea să te agăți și să pornim în zbor.

 

Sper să plutim și să uităm de lume

De vorba și răutatea fără seamăn,

Să-ți vindeci sufletul ce-a fost rănit

Iar eu să-ți fiu în zbor..al tău leagăn.

 

Dacă acum socoți că nu se poate

Să fii cu omul ce iubire-ți poartă,

Să știi că eu voi fi mereu pe-aproape

Să-ți dăruiesc ce altul..n-o să poată.

 

 

 

Mai mult...

Oare de ce doar unii...!

Oare de ce doar unii au dreptate

Și când greșesc nu dau socoteală,

Oare nu suntem toți egali în lege

Pedeapsă să primim după greșeală?

 

Oare de ce doar unii sunt norocoși

Iar pentru alții norocu-i  floare rară,

Când este scris că toți venim egali

Iar după, mulți avem o viață amară.

 

Oare de ce doar unii dețin bogății

Iar mulți trăim săraci ca vai de noi,

Chiar de muncim din zori în noapte

Tot nu scăpăm de griji și de nevoi.

 

Oare de ce doar unii vor să fie învățați

Când nimeni nu te-ntreabă de ai carte,

Mai bine e să ai pe undeva o cunoștință

Și-atunci vei fi în vârf și nu dat deoparte.

 

Oare de ce în lume există nedreptate

Și ne mințim unii pe alții neîncetat,

Când bine-ar fi să pedepsim minciuna

Iar adevărul prin orice mijloc...căutat!

 

 

 

Mai mult...

Mă iartă!

Din-naltul cerului cad fulgi de nea
Pe ale noastre amintiri de altadat',
De care-acum cu greu îmi amintesc
Că anii m-au cuprins și te-am uitat.

Da, chipul tău îmi mai apare-n vis
Și mă întreabă, de ce am renunțat,
Că, doar eram atât de-'ndrăgostiți
Și cine m-a vrajit și m-a influențat.

Apoi, în șoaptă-mi zici că mă iubești
Și niciodată, iubirea ta...nu s-a oprit,
Chiar și acum când vremea.. e târzie
Iar eu, demult, demult, te-am părăsit.

Am încercat în timp, să-ți cer iertare
Dar mi-a lipsit curajul de-a mărturisi,
Că inima-mi era furată... de altă fată
Și n-am putut rosti cuvântul... părăsi.

.................................

Acum și tu și eu, suntem căsătoriți
Și ani frumoși.. am adunat în viață,
Avem copii, nepoți și feicire-n casă
Așa că cer frumos, de poți..mă iartă!


Mai mult...

Poza!

Pătrund pe ușa ta deschisă

Fără dorință de-a fura ceva,

Și te surprind cum lăcrimezi

Uitându-te atent la poza mea

 

Rămân un pic puțin surprins

De ce îți cade lacrima pe poză,

Când, doar tu mi-ai spus să plec

Că, te obosesc și faci nevroză

 

Da recunosc că am fost hoț

Furându-ți inima și dragostea,

Dar știu că m-ai lăsat să fur

Și-n viață să-ți devin jumatea

 

Acum tu-mi ceri ca eu să uit

Și clipa când te-am cunoscut,

Și-mi spui fără niciun regret

Că-ți sunt străin, necunoscut

 

De vrei, tu poza poți s-o rupi

În zeci și mii de bucățele,

Și-apoi în sobă să le-arunci

Să vezi cum iese fum din ele

 

Nu știu când s-a rupt lanțul

Iubirii noastre adevărate,

Și dacă-ntreb unde greșesc

Doar zici, că-s multe adunate

 

Eu cred că încă se mai poate

Din nou să-ți deschizi inima,

Să ierți, să uit, să fii soția mea

Și sufletul rănit..să-l pot reanima!

 

Mai mult...

Citesc...citesc!

Citesc, citesc din Cartea Sfântă
Să înțeleg minunea pe pământ,
Cum am venit pe lume și despre
Treime: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

Și iar citesc și mă întreb în gând
Ce-i viața, sufletul și ce e duhul,
De ce Adam și Eva... au păcătuit
Gustând din Pomul Vieții, fructul.

E scris că șarpele le-a fost păcatul
Și pentr-o clipă au uitat

...Cuvântul,
Prin care Domnul, la facere le-a zis
Bucurați-vă, dar nu atingeți Pomul.

Durerea Domnului, pe ei s-a abătut
Și din Eden, Ei, pe pământ

...izgoniți,
Cu trudă-n lume, să se-nmulțească
Și trai să aibă...în dureri și suferinți.
..........................................

De la Adam și Eva, toți ne tragem
Dar prin a Domnului... însuflețire,
În noi e duhul, ce va pleca... la Cer
Iar trupul, în mormânt... la putrezire!













Mai mult...

Timpul nu iartă!

E duminică, racoare și afară plouă,

N-am fost azi destul de matinal,

M-am trezit și sar din pat, că-i nouă,

Iar oglinda-mi spune, ai ochelari de cal

 

Mă uit mult mai atent prin cameră,

Și mă întreb cine-mi face cicane?

Când ochelarii mei sunt pe noptieră,

Și-mi răspund..vezi că,,porți", cearcăne

 

Privesc și-mi simt corpul puțin uzat,

Ceva grăsime pe burtă, fără folos,

S-a pus că aparatul de gym este stricat,

Și-acum  îmi este tare greu, să o dau jos

 

În garderobă haine și rafturi pline,

Și nu-te-nduri să le dai la săraci,

Chiar dacă, niciuna nu-ți mai vine,

Și nici o șansă n-ai, să le îmbraci

 

O viață-ntreagă, muncim și adunăm,

Sume mici sau mari avem în cont,

Nu cheltuim prea mult și nici nu dăm,

Celor ce țin un ban, la o batistă-n nod

 

Cât tânăr ești trăiești ca în povești,

Iar viața mai pe nimic, o risipești,

Seama nu-ți dai că-nbătrânești,

Și-ajungi  un timp, când te căiești

 

Și tot așa inaintezi în ani de viață,

Ușor și sigur ajungi la bătrânețe,

Trezirea e mai devreme, dimineața,

Somnul nu vine la fel, ca-n tinerețe

 

La anii senectuții, gândul mai des te poartă,

Spre cei plecați la Cer, de Domnul adormiți,

Te-ntrebi..puteam eu să am o altă soartă?

Și îți răspunzi..alții Sus sunt și doar de noi...pomeniți!

 

Scrisă de Cezar!

Pe Curând!

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Starea de Bine - Fior Ascuns

E fior ascuns în tine,
Nu-l aștepți, dar el tot vine;
Vine-n dar la fiecare,
Și la fel, în dar, dispare.

Pe-un surâs, pe-o vorbă bună,
Pe un cântec despre lună;
Pe-un miros de primăvară,
Din orice poate s-apară.

O vibrație născută,
Dintr-o lume nevăzută,
Curge-n suflet, și-l inundă,
Izvor cald, cu Viață Sfântă.

Când apare, când dispare,
Și când vine parcă-i bine,
Și tu vrei cu disperare
Să rămână mult la tine;

Îns-aproape din senin,
Se topește ca o boare,
Rămânând în loc venin,
Până data viitoare.

Mai mult...

Un gând

Lume...

Viață...

M-ați distrus 

De atâta greutate,

Nu-mi pot ține capul sus 

M-ați făcut să urăsc tot,

Și să iubesc numai noaptea 

Doar atunci să plâng eu pot,

Când știu că mi-am jucat cartea 

Cartea cu care am pierdut ,

Și speranță și iubire 

Să am de acum înainte ,

In suflet doar nefericire 

Să privesc în gol mereu,

Singur ce le vede toate 

Este numai Dumnezeu!

 

Mai mult...

Psalmi - LXIX - Dorul de cer

 

Când îmi ridic ochii către cer,

nu văd doar stele —

ci durerea unei lumi ce tânjește.

 

Ochii mei sunt plini de dorul de Tine, Doamne,

un dor care mă arde

și mă înalță către mângâierea necunoscută,

 

Fiindcă Tu nu ceri jertfe din mâini tremurătoare,

ci o inimă smerită,

care caută lumina Ta, chiar și când n-o vede.

 

Sufletele noastre sunt o candelă mică,

dar Tu ai făgăduit că o vei aprinde

și nu o vei lăsa să se stingă.

 

În pustiu, am căutat apa,

dar am găsit doar nisip.

În noapte, am căutat lumina,

dar am găsit doar umbrele proprii.

Și totuși, în fiecare pas,

mi-am amintit de cerul pe care l-am pierdut.

 

Nu mă întreba ce-i cerul,

Doamne,

căci cerul este dorul de Tine

și chemarea care vine dinlăuntru.

 

Dă-mi, Doamne, o clipă de răgaz

pentru a putea simți iarăși pacea cerului,

și un dor adânc ce mă va purta

dincolo de orice durere.

 

Mai mult...

🎤 Zero barat

De-ar fi sa fiu o cifra

Eu stiu cum m-ai numi,

Atat sunt pentru tine

Un nimeni zi de zi!

 

Pacat de asteptari

S-au dus usor in timp,

Cu tine de cand sunt

Am invatat a nu mai fi! 

 

Am pus nevoia ta

In fata la a mea,

Pe tine te-am ferit

Si mult te-am ocrotit! 

 

Acum cern pe hartie

Cuvinte sa se stie,

Ce simt cand te privesc

Nimic, si-nebunesc! 

 

Un gol imens in trup

Ramane sa-l astup

Insa nu am cu ce

Iubirea nu mai e! 

 

Oricat ti-as cauta

Pretexte, scuze multe

Nimic nu ar putea

Pe zero sa-l ascute(din 0 macar 1) 

 

Nicicand nu am simtit

Atentie, iubire, suflet

Singura am tot fost

Si asa o sa tot fie!

Mai mult...

Acasă-mi sunt

Mă caut pe uliți de suflet,

prin lumini care trec fără urme.

Am mers prin noroi,

am mers prin mine.

 

Nicăieri nu-i pământul de-apoi.

 

"Acasă" poate nici nu e un loc.

Poate e doar felul în care taci

și totuși rămâi intreg,

fără să mai chemi cerul în ajutor.

 

Poate-i o privire,

Poate atingerea care nu spune nimic

și, tocmai de aceea, spune tot.

Am obosit să caut în drumuri străine,

In case care nu mă cunosc.

 

Sub greul tăcerii, 

am simțit o mișcare de aer:

un gand ce se intoarce acasă.

 

Și m-am oprit.

Nu mai aveam unde.

 

În piept era liniște,

În liniște, un fel de iubire,

În iubire, eu

Și, în mine, acasă.

 

Mai mult...

inima...

Marea mea nu negociază.
Ea îneacă metodic corăbiile trăirilor...
dar dă piept cu stânca, se sparge de ea,
și-și urlă cursul pe care nimeni, niciodată, nu i-l va schimba.

 

Acum... privește-mă.
O țin în mână.
Îi simt pumnul de carne cum lovește în palmele mele,
izbituri disperate, sacadate, sfinte,
ultima rezistență înainte ca liniștea să o soarbă cu totul.


Această Inimă-Mare...
Un uragan de sânge și revoltă,
care învață, abia la urmă,
imensitatea unui calm absolut.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍