E o piesă cu versuri random:)

Pentru mine ești o floare,

Și un munte de răbdare,

De aș ști să îți citesc,

Ți-aș citi cât te iubesc!

Tu ești ca o zeitate

Eu te strig doar ,,Majestate!"

De-ai fi o bijuterie,

Ai valora cât o mie.

Ești mai dulce ca bomboana

Eu ți-aș înmâna coroana

Pentru cea mai bună mamă

Meriți să stai într-o ramă.

Ai glasul ca primăvara,

Ești mai caldă decât vara.

Te-aș duce prin toată țara

Să vadă toți cine-i mama!

O verigă stă

La capătul unui lanț,

Cu plus sau minus.

Doamne, am fost întreg

când nu Te cunoșteam.

Dar întregirea aceea era o mască,

o haină de lut

care nu putea ține focul Tău.

Și ai început să mă sfârteci.

Nu cu ură,

ci cu o iubire

care nu cruță,

ce nu e veșnic.

Mi-ai rupt visurile,

nu ca să rămân gol,

ci ca să-mi arăți că doar visul Tău

poate fi cuib

pentru sufletul meu.

Mi-ai sfârtecat liniștea,

ca să-mi arăți

că pacea fără Tine

e doar o iluzie tăcută.

Mi-ai sfârtecat inima

și am simțit că nu mai sunt.

Dar din fiecare ciob,

ai făcut un drum spre Tine.

Sfârtecarea nu înseamnă moarte,

ci naștere nouă.

Când carnea se rupe,

duhul iese la lumină.

Când mintea se frânge,

adevărul poate pătrunde.

Doamne, sfârtecă-mă până la os

dacă acolo voi găsi începutul Tău.

Zdrobește-mi eul

dacă acolo se naște chipul Tău.

Căci nu vreau să intru în Împărăția Ta

cu haina întreagă,

ci cu sufletul golit de mine

și plin de Tine.

Când vorbele mor devin șoapte

Cuvintele-s prea grele..

Totuși au viață rătăcită și seacă

Tăcerea le stă deasupra stingheră,râde de ele!

Lacrimile mele ți le-am dat toate,

Amorul acum este dorul İubirea ce doare și-a luat zborul,

Visele tale sau dorințele mele sunt valurile mării ce se dizolvă,

Clipă de clipă pe țărmul unde-ți stă piciorul,

Iar scoicile albe toate sunt corul ce-ți cântă în șoapte!

Iubirea sosește iar în portul,

De unde vaporul pleacă pe norul ce nicicând pirații pot să ajungă,

Iubirea-mi să fure,

E vorba de tine sau de gingașele-ți vorbe moarte sau nerostitele șoapte!

(4 noiembrie 2022 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Liniștea de-acum pătrunsă de venin

Se destrăma-încet într-un joc meschin.

Arunc, privesc și ușor dezmierd

Visele pe care încet încet le pierd. 

Durerea de acum a devenit ușoară 

O strunesc încet ca pe o vioară. 

Adun, ating si ușor încânt

Haosul brutal devenit pământ. 

Fericirea de acum este cam bizară 

Și o dezmierd ușor ca pe-o zi de vară.

Aleg, ascult și ușor sporesc

Urletul surd devenit ceresc.

Iluziile de-acum încântă cugetarea

Aluneca ușor și cheamă destrămarea. 

Agăț, miros și ușor lovesc

Universul strâmt devenit grotesc.

Zgomotul de-acum arată nepăsarea

Levitează ușor și strigă mult visarea. 

Aștern, grăiesc și ușor disper

Ochiul ascuțit al cruntului eter. 

Acolo, într-un sat uitat de lume,

Un biet batrân, sărac acuma vine.

La un bogat, să fie ajutat,

Că este singur şi neajutorat.

La tine acuma, am venit să-ţi spun,

Fă-ţi milă om bogat, că sunt pe drum.

Eu nu am casă, bani şi nici mâncare,

Fă-ţi milă tu ,de mine de te doare.

De când copii mei, din sat s-au dus,

Cu toţii mie, casa mi-au vândut.

Şi am rămas bătrân şi fără casă,

Nu îţi cer, decât o pâine dacă îţi pasă.

Bogatul el se uită, c-am lung la bătrânel,

Şi de odată, cu paşii mici ajunge lângă el.

De unde vrei să îţi dau, eu bani şi pâine,

Când astea, nu îmi ajunge chiar şi mie?

Atunci bătrânul,tare supărat şi necăjit,

Cu capul, el lăsat în jos a şi pornit.

Să meargă el, în altă parte şi să ceară.

De foame el ,bătrânul să nu moară.

Şi a tot mers bătrânul, supărat şi necăjit,

Şi de o dată ,pe ulită a întâlnit.

Un om ce sta, pe bancă la poartă şi privea,

S-a dus la el, spunându-i lui povestea sa.

Nu mică însă lui ,ia fost acum mirarea,

Să vadă că acest om, îi este lui scăparea.

Să-i dea lui bani, mâncare şi o pâine,

Şi la primit acolo, în casă până mâine.

A doua zi de dimineaţă, în zori el a plecat,

Şi mii de mulţumiri, la omul acela el a dat.

Şi a plecat din nou, pe drum dar în zadar,

Sperând ,că soarta bună îi va surâde iar.

Şi când credea ,că totul pentru el e terminat,

O rază de lumină, în noapte spre el sa îndreptat.

Şi raza de odată, lui ia luminat cărarea,

Şi Dumnezeu din cer, ia fost salvarea.

Nu plânge om sărac şi neajutorat,

De astăzi tu ,vei locui colea în acest palat.

Şi vei avea de toate şi bani şi chiar mâncare,

Nu plânge, nimic nu este la întâmplare.

Şi iată timpul a trecut, bătrânul a ajuns bogat,

Şi de odată cineva, bătea la poartă la palat.

Deschide poarta ,că sunt sărac şi nu am eu mâncare,

Eu am venit acum la tine, că îmi este foame tare.

Spre poartă acum bătrânul, încet se îndreaptă,

Şi îl zări acum ,pe omul cel bogat la poartă.

Dar el cândva mâncare, a cerut la acest bogat,

Însă bogatul la lăsat, în stradă şi a plecat.

Şi îl invită în casă, cu el să stea la masă,

Şi să îi arate ,că lui acum de el îi pasă.

Cu ochii în lacrimi el, ia spus povestea sa,

Atunci bogatul a început, încet a suspina.

Te rog bătrâne, pe mine tu acum mă iartă,

Eu nu am crezut să ajung, să am această soartă.

Tot timpul am crezut, că am să fiu un om bogat,

Dar dintr-o dată soarta, mie o palmă ea mi-a dat.

Şi am ajuns acum pe drum, flămând şi fără casă,

Copiii m-au dat afară şi lor de mine nu le pasă.

Şi acum la bătrâneţe, hoinăresc pe drum flămând,

Nu am crezut că voi ajunge, aşa nici când.

Şi ce folos că am avut, cândva familie şi avere,

Dacă acum la bătrâneţe, nu am măcar o mângâiere.

Ori cine în viaţa ,poate fii cândva bogat,

Dar ce folos dacă atunci ,pe nimeni eu nu am ajutat !

Astăzi inima îmi zboara,

Și m-a prins de subsoară.

Adiindu-mi, în miresme de nemurire,

Dragostea, învelită în petale de iubire

Se zbate în furtuni de dor,

Și printre valuri de amor,

Formând rafale de suspine,

Și flori ce au miros a tine.

Nori de vânturi  și ploi,

Așterni-mi-s-e in cale,

Făcând doar prafuri și noroi,

Iubiri ce mi-ai pus-o în cale.

Mixt de lacrimi și stropi de ploaie,

Alcătuiesc perfect decorul,

Umplându-mi trupul de șiroaie,

Ce astăzi fac complet tabloul.