Eli, Eli, lama sabachthani ?
Sămânță am fost și pui de om,
Deși m-aș fi dorit o floare,
Ori doar un simplu și infim atom,
Ce arde veșnic undeva în soare.
Mi-a fost sortit ca să dau roadă,
Pe-ai mei înspre lumini să îi îndrum,
Dar pentru corbi am fost firavă pradă,
Fiindcă am căzut la margine de drum.
Apoi, m-ai aruncat din nou în lume,
Și m-am pierdut trăind printre străini,
În loc stâncos și infectat de ciume,
Și m-am uscat, că n-aveam rădăcini.
Ca șansă ultimă întru a mea salvare,
M-am pustnicit printre creștini,
Dar m-am simțit precum o târâtoare,
Și sufocat am fost de tufe mari de spini.
Tu, nu mi-ai dat pământ Stăpâne,
Să mă înfing în el, să fi-ncolțit,
Și-n clipa ultimă ce îmi rămâne,
Te întreb smerit…De ce m-ai parasit?
Eli, Eli, lama sabachthani ?
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Anii tineretii
Poem: Oameni de ceramică
Scriitorul Petru Cărare a decedat
Poem: Urlet în cosmos
Poem: Lumea în care trăim
Efectul Greta Thunberg a dus la dublarea numărului de cărţi vândute despre mediu pentru copii
Poem: Lirism Calamburic
Poem: Crăciunul
Lista cărților lansate de către tinerii autorii din Moldova în anul 2020