1  

Strămoșii

 

Un nume bun, e-aşa cum ştim,

O mare bogãţie

Ce-atârnã greu şi pentru Timp

Şi pentru Veşnicie!

 

Strãmoşii noştri ne-au lãsat

Când au plecat din lume,

Un grai plãcut, duios, curat,

O glie şi un nume.

 

O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat

Târându-vã în coate,

Pe un tãrâm îndepãrtat,

S-avem noi libertate,

 

Voi sunteţi în inima mea

O amintire vie;

Şi, cel puţin, ţãrâna grea,

Uşoarã sã vã fie!

 

                  ☆

 

Îmi stãruieşte-n minte-un gând,

De-o bunã vreme-ncoace

Şi-a scrie despre tine-un rând

Nu vrea sã îmi dea pace.

 

Ţinând la pieptu-mi, poza ta

Din vremuri depãrtate,

Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,

Pentru posteritate.

 

Te vãd, privind înspre trecut,

- Din ce-mi spusese tata -

Trimis fiind, ba peste Prut,

Ba peste Munţii Tatra.

 

Noi nu ne-am cunoscut deloc

- Te ştiu din auzite -

Însã jucãm acelaşi joc

În ere diferite.

 

Ţie nu ţi-a trecut prin gând

Cã vin şi eu pe lume;

Cã-ţi sprijineai capul în mâini

Şi-mi cãutai vreun nume...

 

Din dosul carului cu boi,

În Mai, când râde vara,

Mi te chemarã în rãzboi,

Sã aperi şi tu, ţara.

 

Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,

Pentru atâta vreme!

Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari

Vreodatã, sã te cheme.

 

Dar, într-o zi, ca într-un vis

Citişi, într-o ţidulă,

Că gura morţii s-a închis,

Fiind de-acum sãtulã.

 

Ah, cât de mult te-ai bucurat

Visând aburul pâinii!

Şi te-ai oprit, intrând în sat,

S-auzi cum latrã câinii...

 

Îţi spuserã şi cei doi fraţi,

Îţi spuserã hangiii,

Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,

Nevasta şi copiii.

 

Iar eu acum, mai-mai plângând,

Cum pot descrie, oare,

Venirea ta, ce-a pus în rând

O mare sãrbãtoare?

 

                  ☆

 

Azi, când aud din nou cântând

Fanfarele şi corul;

De omul care vã vorbesc,

Mã prinde, parcã, dorul.

 

Printre acei ce au scãpat

De recea morţii ghearã,

O umbrã vãd, intrând în sat,

Într-o ploioasã searã.

 

Un om, venind dintre cei mulţi

Ce n-aveau sã mai vinã,

Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,

În ţara cea strãinã.

 

Un cetãţean, cu suflet bun,

Cu sorã-sa, Larissa,

L-au ajutat, cu luntrea lor,

Sã treacã râul Tisa.

 

Un biet pescar, bãtrân şi slab,

Zãri, pe înserate,

Venind spre el vreo câteva

Fãpturi neajutorate.

 

El luã atunci din peştii sãi

Şi se grãbi sã-i frigã

Iar, mai apoi, puse mujdei

Şi-un boţ de mãmãligã.

 

Ei au mâncat şi-au prins puteri

Sã meargã mai departe,

Parcã nemaiavând dureri

Şi nici fricã de moarte.

 

Iar, luntrea lui, din lemn de brad,

Pufoaica lui şi brâul

Le dete unui camarad,

Sã treacã şi el râul.

 

C-un vechi prosop, murdar şi ud,

Cu-oglinda lui concavã,

Cu-atât a mai venit 'napoi

Din vechea Bratislavã...

 

Cei tineri parcã simt şi ei

Urgia din redutã,

Când mâna ta, de brav oştean

Ţi-o strâng şi te salutã.

 

                  ☆

 

Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi

Şi ai un rost sub soare;

Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,

Rãmâi un oarecare!


Category: Diverse poems

All author's poems: Cristi Dobrei poezii.online Strămoșii

Date of posting: 10 December 2023

Comments: 2

Timp de citire: ~7 min.

Views: 1518

Log in and comment!

Comments 2

Silvia Mihalachi

Silvia Mihalachi

Numele de ,, STRĂMOȘI,, este ,,un nume bun,, este,, o mare bogăție,, și vă felicit stimate Cristi Dobre că mărturisiți despre strămoși că,, Voi sunteți în inima mea/ O amintire vie,,. Această amintire v-a răscolit sufetul, talentul și ați compus o frumoasă epopee ,, STRĂMOȘII,, . Adevărat spus ,, Dar dacă n-ai strămoși,/ Rămâi un oarecare!,,. Dumneavoastră aveți ,, strămoși,,…

Other poems by the author

Sentiment românesc

Sã vinã cei ce mai au încã

Vreo grijã pentru ţara lor,

Toţi cei ce vor sã pun-o brâncã

De scump şi mare ajutor!

 

Sã vinã cei ce duc povara!

Sã vinã cel din neamul meu,

Care-şi iubeşte, încã, ţara,

Temându-se de Dumnezeu!

 

Unde-ţi sunt, Iancule, oştenii,

Unde-i Crişan, Mãria Ta?

Mai vor sã suie ardelenii

În Apuseni, spre-a te urma?

 

Unde-ţi sunt, Tudore, pandurii?

Unde-s boierii trãdãtori,

Unde-s stihiile naturii,

Sã dea spahiilor, fiori?

 

Întregul nostru neam doreşte

Ca sã te vadã cum apari,

Strigând "Nainte!"-n româneşte,

Ca fiu al României Mari!

More ...

Iubită copilă a neamului meu...

Iubitã copilã a neamului meu

Ce zaci, pãrãsitã-n ţãrânã,

Când cel mai de-aproape, te lasã la greu

Şi vorbe de-ocarã-ţi îngânã.

 

Tu ai o nãdejde, un sens şi un ţel:

Priveşte lumina ce vine,

Hotare sã punã şi porţi de oţel

Şi capãt, atâtor suspine!

 

Cãinţa, mâhnirea, pãrerea de rãu

De tine-s atãt de aproape!

Dar cel ce se luptã cu sufletul tãu,

Nu vrea nicidecum, sã te scape.

 

Iubitã copilã a neamului meu,

Ridicãte-acum, din ţãrânã!

Şi-ndreaptã-ţi privirea şi gândul, mereu,

Spre Cel ce-ţi întinde-a Sa mânã!

More ...

Trecut-au anii...

Trecut-au anii peste noi

Ca apele, la vale.

Şi ne lăsară, mai apoi,

Doar umbre lungi şi pale.

 

Trecut-au anii, aşadar,

Ca vânturi peste lanuri,

Ce-au spulberat din calendar

Nenumărate planuri...

 

Trecut-au anii... lung şirag

De fluturi şi mărgele

De temeri şi de frământări

Din ce în ce mai grele!

 

Trecut-au anii, cânt de dor

Cântat în graba mare

Cu cei care trăiesc şi mor

Pierzându-se-n uitare.

 

Trecut-au anii... cânt prelung

De păsări, prin coline;

Aş vrea să fug şi să le-ajung

Dar ele fug de mine...

More ...

Regretul unui fiu

Târziu este, copile, plânsul tãu,

Târzii sunt şi pãrerile de rãu!

E prea târziu s-aduci un trandafir

Sãdindu-l lângã cruce-n cimitir!...

 

E prea târziu acuma sã mai plângi,

Ferindu-ţi ochii-n palma mâinii stângi!

Cu graiul stins, cu-amar, mâhnit de tot,

Aş plânge-n rând cu tine...sã mai pot.

 

Nu pot nici sã te-aud, nici sã-ţi rãspund...

Dar toatã viaţa m-ai rãnit profund:

La bal, la reuniuni sau la "boutique"

Când te duceai fãrã sã-mi zici nimic.

 

Dar... în sfârşit, e grea durerea ta

Şi multã vreme-o vei simţi aşa!

Nu doare lutul biciuit de ploi,

Cât ne dor remuşcãrile din noi!

 

                          ☆

 

Tu nu ai timp, cât ai dori sã ai,

Nici rost, nici sentimente şi nici grai!

Când nu ai fost ce-ai fi putut sã fii,

Când toate trec, rãmân lacrimi târzii!...

More ...

Bucluc

Într-o bunã dup-amiazã,

- Lucrãtura lui doi-lei -

Sã vã zic în trei cuvinte

Ce pãţi eu, dragii mei!

 

Tam-nesam, în faptul serii

Ce îmi vine, mãi nepoate:

Sã pornesc într-o plimbare,

Cãţãrat pe douã roate.

 

Sfânta Vineri? Nana Veta?

Ce pãrere aveţi voi?

Nu ştiu cine mã împinse

Sã mã duc cu motoreta

Pân-la Recea şi-napoi.

 

Sã vedeţi voi poznã mare

- Lucrãtura lui doi-bani -

Sã dea drumul pe cãrare,

Om la patruzeci de ani!

 

Dup-aceea mi-am dat seama,

Când mã întorsei în sat:

De mergeam cu bicicleta,

Eram mult mai câştigat!

 

Ce sã vã mai zic eu, vouã?...

Pe la pod la Dobârleşti,

Îmi fãcui o pozã, douã:

"Ptii!", zic, "cã bãtrân mai eşti!"

 

Plec la drum...nevoie mare!

Neoprind, huh, decât, doar

Pentru-o scurtã rãsuflare

Lângã cruce, la Stejar.

 

De tras, trage. N-am ce zice.

Nici nu cred în ghinion,

Cã-i mergea rablei motorul

De credeai cã-i avion!

 

Stai aşa...sã dãm o turã

Şi, ca sã mã rãcoresc,

Pânã sus, în fundãturã

Nici gând n-am sã mã opresc!

 

N-am mers trei sute de metri

Şi, aşa cum intuiţi,

Îmi blocã Ocolul, drumul:

Ãştia-s primii nesimţiţi!

 

Sã nu lase peregrinul

Sã ia aer de pãdure,

Sã-i opreascã-n drum motorul

Şi plãcerea sã i-o fure!...

 

Nu-i nimic! Lasã cã mergem

Pân-la Recea, de-astã datã!

Sper sã n-aibã-n gând şi aia

Sã ne-aştepte încuiatã!

 

Şi, pornirãm împreunã...

Toate bune şi frumoase,

Prin pustia de pãdure,

Fãrã câini şi fãrã case.

 

Cel puţin cu prima roatã,

Nu ştiu cum am nimerit

Cã m-am pomenit deodatã,

Peste-un şarpe-ncolãcit.

 

Când vãzui cum scoase limba

Şi striga: "Ia stai, niţel!"

Mã-ntorsei, cu amândouã,

Înc-o datã, peste el.

 

Şi îl ajutai sã moarã:

De-aia mã-ntorsei grãbit.

Cã voiam, de bunãoarã,

Sã fiu sigur c-a murit.

 

Mã opri în drum, la Romcea

Şi-i fãcui câteva poze

Mobrei, care, uite, nene,

Merge-un ceas, cu douã doze!

 

Iacã Recea şi cabana,

Uite capãtul de drum!

Dar, pânã la capãt iacã

Ce noroi!... Acum, e-acum!

 

Mã îmbãrbãtez în sâne-mi,

Îmi fac vânt...ce credeţi voi?

Ce-i a trece cu motorul

Drept prin groapa cu noroi?

 

Urc pe şauã, bãrbãteşte,

Îi dau gaz şi mai apoi

Intrai, cât ai zice "peşte",

Pân-la osie-n noroi!

 

Apoi, ce sã mai vezi, frate?

Un tractor trage acum

Douã trunchiuri, rãsturnate

De o drujbã, peste drum.

 

Lemnele de-a curmezişul,

Tu, urcat pe douã roţi,

Drumul tãu înspre Fintoaga

Mai continuã-l, de poţi.

 

Nu ştiu dacã mã veţi crede

Ce vã spun eu vouã-acum:

Mobra ajungea-n Fintoaga,

De nu se strica pe drum.

 

Înc-un amãnunt uitasem,

Fraţilor, şi voi, surori,

Scumpul lanţ, pânã la Recea

Mi-a sãrit de şapte ori!

 

Când vãzui eu cum stã treaba,

Zisei: "Hai, cã plec-napoi!

Şi, zicând, trecui cu groazã

Înc-o datã, prin noroi.

 

Şi, atunci când n-ai ce face

Şi când nu ai ce lucra,

Te mai duci şi pân-la Bulza

Cu motorul... numa-aşa!

 

Şi aşa cum apucasem

Sã vã povestesc eu vouã,

Pe la panta de la Moarã

Mi se rupse lanţu-n douã.

 

Uuuiii...ce mai chinezãrie!

S-o-ncãlzit de... sã ia foc!

Şi întins, şi-o zalã ruptã,

Ce sã-l pot pune la loc?!

 

Şi, cãznindu-mã cu lanţul,

Cum eram murdar pe mâini

Aş fi dat anunţ în presã:

"Dau motorul pe doi câini!"

 

Întunericul se lasã

Se aud paşi prin frunziş...

Trebuia sã fiu acasã,

Nu cu mobra pe Peştiş!

 

Scot degrabã telefonul,

Cat un numãr, cat...şi cat...

Vreun viteaz din Cãprioara,

Sã mã tragã pânã-n sat.

 

De-aş avea eu cum o duce

Pân-la podul de beton...

Ce sã am? Cã n-aveam, tatã,

Nici semnal la telefon!

 

Scuturai cumplita rablã,

Chit cã nu era a mea,

Şi-i dãdui douã picioare,

Cã nu mã putui rãbda!

 

Cât clipeşti, veni iar gândul:

"Cine mã pusese, oare,

Ca sã mã complic degeaba,

Sã car rable? N-am picioare?

De am poftã de plimbare?"

 

Ştiu ce zici: despre Yamaha

Cum poţi sã vorbeşti aşa?

Dar tu o lãsai acolo

De erai în pielea mea!

 

Mã porni eu la plimbare

Şi, cu gândul la zãvoi,

Nu mi-am luat nici de mâncare,

Cã...vin repede-napoi!

 

Şi aşa, pe nemâncate,

Motoreta lui Dobrei,

N-a fost ea cãratã-n spate

Niciodatã-n viaţa ei...

 

Cum vã povesti, Yamaha

Îmi veni mie de hac!

Da-i spusei şi eu, cumetrii:

"Hârburi nu mai vreau în veac!"

 

Mã trezi cã îmi intrarã

Nişte pietre în papuc;

Şi-n curând se fãcu searã:

L-aşa om, aşa bucluc!

 

~Peisagistică și grai bănățean ~

More ...

Pamflet pandemic

Încã avem, sã ştiţi, suflet în noi,

Pe care nu-l lãsãm la îndemâna

Unor aşa netrebnici de ciocoi

De nu ştiu ce-i ruşinea şi nici frâna!

 

Sã nu mişcãm, voi ne legaţi de pat

Iar de durerea noastrã-n cot vã doare!

Sunteţi nãtângi sau voi chiar aţi uitat

Cã umilirea, cere rãzbunare?

 

Abia-aşteptaţi sã zicem: "Aoleu!"

Ca sã ne şi reduceţi la tãcere...

Fãrã sã ştiţi c-avem un Dumnezeu

Mai lângã noi ca multe-infirmiere!

 

Noi nu o sã vã fim vouã pe plac

Urmând a voastrã dezumanizare!

Voi nu aveţi seringã şi nici ac

Din oamenii cinstiţi, sã faceţi FIARE!

 

Lehamite ne e de ce legi daţi

- Ce n-au avut românii-n veci sub soare! -

Vã plac oamenii tot mai încuiaţi,

Cu cheile prostiei sclipitoare.

 

Minţiţi poporul, din obişnuinţã,

Aşa cum procedaţi voi, an de an!

Promiteţi tot ce nu vã stã-n putinţã,

O, neam fãrã ruşine şi viclean!

 

Voi v-aţi înstrãinat de-acest pãmânt

Şi aţi fãcut dreptatea de ocarã,

Atunci când v-aţi legat cu jurãmânt

Sã prãpãdiţi tot ce e sfânt din ţarã!

 

Pre legea voastrã nu mã pot baza

- Elevi cu patru-n tezã la chimie! -

Pre indivizi ce-acuz-o formã rea

Şi fãrã precedent: DE NEBUNIE!

 

                         ☆

    

De nebunia lor ne-am sãturat,

De ştiri, de propagandã, de mizerii,

Ni-e dor sã respirãm aer curat

Şi fãrã presupusele bacterii!

 

02.12.2021, Gostkow, Pl

More ...

Poems in the same category

Iubire scrijelită în zăpadă

Iubire scrijelită în zăpadă
Și dăltuită pe versanți de munți
Zadar îți cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunți,

Zadar te vezi pornită-n avalanșă
Spre nu știu care suflet prea naiv,
O viață pentru tine-i o revanșă
Pictând în cenușiu un ROGVAIV.

Mă-ntreb câți oare-ți vor cădea în plasă,
Oare la câți speranțele-ai să-neci
În marea înghețată ce nu-ți lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?

Pe câți vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greșeală să-l fi luminat?

Și câți îți vor jura apoi credință
Așa cum ți-au jurat și-n alte dăți,
Iubire, tu izvor de suferință,
Iubire, tu izvor de nedreptăți?

More ...

Poezie

Poezie -mi dai savoare 

Și sădești în mine floare.

Mă destăinui ție, muză 

Și te pictez pe -o frunză.

 

Ești oglinda virtuală,

Ce mă udă cu cerneală,

Scoate rime pe gură,

Mă reflectă în alură.

 

Mă spovedesc ție, magie,

Înșir emoții pe-o hârtie.

Ești sfetnicul meu tainic,

Al simțurilor paznic.

 

În zile sumbre,alinare 

Să mă pună pe picioare.

Ori delirul ce m-aväntă,

Când nimic nu mă frământă.

 

Ești mantie de ploaie,

Ce lăcrimează pe-o foaie.

Ești curcubeul ce răsare 

Într-o clipă de visare.

 

Ești patimă și artă,

Ce n-o găsesc pe hartă.

Ești tărâm ce tipic,

Mă expune liric...

More ...

Plouă…

 

 

Plouă întruna mărunt și e frig,

Cerul e negru și norii se lasă,

Sunt singur pe stradă și strig,

Ieși lume trândavă din casă.

 

Picură întruna din cerul pătat,

Iar ploii nu-i pasă de mine,

Singuratic mă plimb și uitat,

Pe străzile lungi și străine.

 

Plouă barbar din văzduh,

Iar străzii nu-i pasă de mine,

Singuratic mă plimb ca un duh,

Prin ploaia cu stropii ciorchine.

 

Plouă întruna cu picuri gemând,

E toamnă, o toamnă setoasă,

Singuratic mă plimb tremurând,

Iar lumii… de mine nu-i pasă.

 

More ...

The Demon and the Priest

Dear gentle reader,

Beneath the pale moonlight,

I have entered your dreams

and whispered softly

the legend of soul ties.

 

Slowly, you step beside me.

Hungry eyes gather in the distance.

The reality swallowing us whole

is nothing but a forgotten battlefield.

 

Your razor-sharp gaze is captured.

 

There, among dozens of rotting corpses,

stand two figures suspended in silence,

like the final pillars of a fallen temple.

 

The first— a broken priest.

 

Wounded, endlessly praying,

his trembling hands, his crooked fingers,

still searching for a fragment of mercy.

 

The second— a gentle demon.

 

Waves of warmth orbit around her.

Her sapphire eyes remain fixed upon the horizon,

calmly gazing into the endless dark.

 

You see them, don't you?

 

Remain still.

Obedience is the key.

 

Watch closely,

for what you are about to witness

will unsettle the deepest parts of your soul.

 

She senses the priest's sorrow

rising above the dead surrounding him.

His misery speaks louder than words.

 

"Take my hand," she whispers.

 

"Drink from my waters.

You have exhausted your strength

for far too long."

 

"My fair lady... my endless cup of hope...

How could a poor soul like mine

ever deserve to reach you?"

 

Like distant constellations,

their paths collide.

 

He drinks fiercely from the source of her light,

while she willingly holds him close,

believing compassion alone

can heal what time could not.

 

"How can this be?

Have I become blind

or simply mad?"

 

"Silence.

Ask yourself what you're truly seeing.

The truth stands before us.

It is only hidden

from those unwilling to look."

 

What feels like thousands of years pass.

 

The priest and the demon

begin studying one another.

 

One— cold as forged steel,

calculating,

entirely ruled by the mind.

 

The other— guided by razor-sharp intuition,

profound empathy,

and quiet emotional wisdom.

 

Again and again,

the priest manipulates, betrays, wounds,

engraving new scars into her soul.

Again and again,

the demon forgives.

 

Once. Twice.

 

Until—

something clicks.

 

The pattern reveals itself.

The spell dissolves.

 

She stands perfectly still,

frozen in time, calculating,

without anger, without reaction.

 

Holding every advantage,

she prepares her departure

in absolute silence.

 

She could have struck him down.

She could have carved wounds

deeper than those he had ever known.

 

But she finally understands.

This is no wounded soul.

This is a predator.

Her sapphire eyes become crystal clear.

 

And then—

she goes supernova.

 

The script shatters.

The roles reverse.

For the first time,

the priest chokes on fear.

 

He was clever.

Subtle as a serpent.

Yet painfully predictable.

She had always seen beyond the mask.

 

She understood him

better than he understood himself.

For the depth of her empathy

could only exist

because it mirrored

the depth of her own darkness.

And his downfall

would become far worse than hell.

 

"He searched for golden nectar,

yet stumbled upon an unknown creature."

 

The dead begin to vanish,

laughing into the wind.

The battlefield collapses

into an endless abyss,

opening its ancient mouth.

 

"Poor little priest...

At last,

you have shaken hands

with your karmic mirror."

More ...

Galerie de artă subacvatică

Ascensorul ne transportă către o lume a picturilor,

Până să coborâm pentru a putea ajunge, vedem pești exotici viu colorați, rechini, nudibranhii (curcubeu viu al marilor și oceanelor), tot felul de melci marini,

Ajungem la destinație

Ca să vedem acea minunăție,

Sunt opere de artă atârnate pe pereții galeriei,

Frumos luminate la exterior cu LED-uri fluorescente,

Faptul că vedem pești prin pereții galeriei îi adaugă un plus de viață,

Uneori se mai stârnește furtună marină și parcă ar fi ceață,

Vedem așadar picturi: de epocă, mai în stil renascentist, creații artistice futuristice italiene

Picturile devin parcă mai dinamice datorită detaliilor estetice,

Opere cubiste, cu foarte multe unghiuri, portrete realizate din tot felul de jocuri ale conturului,

Peisaje avangardiste cu apus de soare venețian, străzi înguste și foarte multe case zugrăvite, când roz, când turcoaz, mov deschis, când galbene, cu palmieri,

Peisaje cu castele din Spania, fortărețe, fel și fel de citadele,

La secțiunea mai amuzantă a galeriei vedem picturi suprarealiste:

Un pește care stă la masă și este servit cu caviar,

Turbină eoliană de care s-au prins parașutiștii și îi învârte ca la bâlci,

Tiroliană de care atârnă țurțuri și pe care se face patinaj artistic, mai zărim în alt tablou,

În altă imagine, vedem un ocean înghețat din care crește iarbă de gheață, arbori de gheață, o junglă de gheață, sunt liane de care se agață cimpanzeii, și ei tot înghețați,

Mai apare și câte un portret al unei pisici voiajoare ce călătorește cu balonul cu aer cald

Și, de ce nu? Întâlnim și operă realistă:

Vedem o fructieră aurie ce se vrea a fi o frunză convexă în care stau fructe.

Ele sunt foarte realist redate prin cum cade lumina pe ele, prin cum se vede umbra, prin acest joc al contrastelor,

...Trebuie să recunosc, s-au păstrat foarte bine ținând cont că este o galerie subacvatică și umiditatea este maximă...

Începem să ne apropiem de genurile care îmi plac cel mai mult

Observăm pictură expresionistă,

Femeie care strigă în ogor și parcă tot tabloul este realizat din valuri de culoare,

Firele subțiri de pensulă s-au amestecat pentru a-i da formă,

Apoi vedem pictură în ulei, cu foarte multă apă, portretul unei doamne în vârstă, în nuanțe, când gălbui, când mai roșiatice, când de verde la ochi, când mai bej la pălăria pe care o poartă, saturația culorii nu este cine știe ce intensă, 

Privit de departe, seamănă cu un vitraliu,

Mai vedem și un cuplu care se plimbă prin parc, toamna, seara, la lumina felinarelor, tablou realizat din bucăți de puzzle.

În altă parte, ne delectăm privirile cu peisaje, un oraș cu blocuri-turn, clădirile au fost realizate din carouri,

Mai vedem câte o persoană în funcția de curator al unui muzeu, destul de plinuță tipa, dormind pe o canapea la intrarea în muzeu, opera o prezintă dormind bine, uitând de toate grijile, părul răsfirat pe pernă, un braț întins, mai are puțin și cade de pe canapea,

Alt tablou prezintă un pahar de vin alb, totul este pictat în nuanțe de galben, atât paharul prezentat în prim-plan, cât și fundalul încețoșat cu sclipiri, pe ici pe colo de galben, când mai deschis, când mai închis, când poate auriu.

Ajungem și la opera impresionistă:

Vedem pictat un bulevard, stropit parcă cu apă, cu pete de culoare aruncate spontan pe tablou, liniuțele foarte fin trasate vor să arate că mergem pe o străduță tot înainte, foarte frumos, doar în nuanțe de gri, negru, albastru închis, dar și galben pentru a arăta partea luminată de felinare, nu este nicio mașină, suntem doar noi cu noi înșine,

Dar, nu in ultimul rând, întâlnim artă abstractă:

Un tablou ce nu seamănă cu nimic altceva decât cu o cârpă care a adunat pe ea toate culorile picturilor prezentate anterior;

Aceasta câștigă pentru că are câte ceva din fiecare, este în același timp și cubistă, și expresionistă, suprarealistă, realistă, impresionistă, este orice ne-am putea dori, are atâta culoare pe ea, a fost experimentul care a dat naștere întregii galerii, de aceea și este atât de diversificată.

Cel mai frumos tablou din întreaga galerie.

More ...

Mi-e dor de o șoaptă!

 

Toată viața s-a strigat la mine.

 

Am trăit sub un cer care nu vorbea,

ci striga.

Cuvintele veneau spre mine ca niște uși trântite,

ca niște porunci fără odihnă.

 

Între pereții zilei s-au izbit mereu sunete ascuțite.

Am crescut într-o lumină care nu mângâia,

ci interoga.

Vorbele cădeau peste mine ca niște insulte,

ca niște pietre aruncate în ape tulburi.

 

Toată viața s-a strigat la mine.

 

Strigătul a fost alfabetul meu timpuriu,

urletul — clopotul care mă chema la trezire,

la teamă,

la apărare.

 

Am învățat să respir scurt,

să răspund înainte de a fi întrebat,

să-mi strâng inima ca pe un animal speriat.

Și în zgomotul acesta continuu

am început să cred

că liniștea este doar o legendă spusă copiilor.

 

Dar uneori, noaptea,

când orașul își lasă armele jos

și ferestrele nu mai tremură,

simt cum în piept se deschide un loc

neatins de țipăt.

 

Acolo nu e judecată,

nu e grabă,

nu e poruncă.

E doar o așteptare blândă,

ca o mână care nu apasă,

ci rămâne.

 

Și atunci înțeleg,

că n-am tânjit nici după tăcere deplină,

nici după izbăvire zgomotoasă,

ci după un sunet

care să nu mă strivească…o șoaptă.

 

Mi-e dor de o șoaptă!

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍