Deasupra noastră
Revină-ți vântule din amorțeală!
Împrăștie prin boarea ta-n văzduh
A vieții înfățișare ideală,
Sfințită-n ceruri de cel duh!
Adună-i pe cei buni, o lume,
Ce-n calea gândului se-ntrec
Cu litere și cifre-n sume,
Iuțeala minții ce-o petrec.
Să împletești cu ani și ani
A timpului rotire-n infinit,
Ca spiritele, vechii castelani,
Să țină Universul neclintit.
Presară semințele vieții.
Să crească bujorii din apa vie.
Și udă-n roua dimineții
O prea frumoasă "împărăție".
Cu sceptrul ce destinu-l ține
Să-nobilezi pe cei sortiți
Să poarte spiritul în sine,
Și gând de-a nu fi părăsiți.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 28 iulie 2023
Vizualizări: 727
Poezii din aceiaşi categorie
Revelion
Happiness is not a destination, it is a way of life
suspină decorațiunea care avusese ca destinație finală
sufrageria Mirelei.
În acea seară
ajunsesem și eu artefact al aceleiași sufragerii -
victimă colaterală.
Zefir
Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei
cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre
ale dimineții
iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi
printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri
de inimi
printre frunzele Maiestăți sale regale
Magnolia
cu tot albul năucitor al florilor și al parfumului ei
printre strigătele zglobii ale copiilor în drum spre școală
și printre suspinele străzii
amestecate cu mirosuri de cauciuc ars
peste care adierea zefirului
aluneca ca o rochie mătăsoasă
de pe trupul unei femei îndrăgostite
.
Am deschis vrăjit fereastra spre cer
ascultând respirația celestă a stelelor
care se îmbrățișau cu quasarii rătăcitori
și deveneau supernove
în meri pițigoi cântau îngeresc
desfăcându-și aripile în nuanțe de alb și albastru
doar pictorul bătrân de la capătul orizontului
rămas fără culori
își făcea loc cu mâinile
prin albul nemângâiat al pânze
.
Apoi te-am văzut ieșind din spuma valurilor
care se loveau de aurul spălăcit al țărmului
ca o zeiță din legendele adolescentine ale Olimpului
din clipa aceea mi-a trebuit încă o viață
să-nțeleg că femeile erau dincolo de mângâierea zefirului
și de vraja neverosimilă a gândului
tot oameni
Agonia
Am căutat alinare în umbrele nopții,
Făcând pacturi cu dorințele necontrolate,
Acum îmi simt sufletul căzut, măcinat,
Răsucindu-se în viciile ce nu mă lasă să respir.
Mi-e dor de acele zile când iubirea era pura,
Când inima batea cu ritm de bucurie,
Dar acum e un ecou rece,
Iar pasiunea s-a transformat în amintire amară.
Fug de la adevăr și mă ascund în fantezii,
Căutând sensuri care nu mai există,
Iar în oglinda ruptă, mă văd pierdut,
Devenind o umbră a omului ce am fost.
Poate că într-o altă viață voi înțelege,
Că nu există drumuri fără greșeli,
Dar până atunci, îmi zic adesea:
„O să găsesc răspunsul când timpul mă va schimba.”
trăim, dar nu trăim
sufletul mi-l spulberă o ipocrizie a indivizilor
un macabru cinic de inculți o idioțenie în metastază și o însângerare de corupți ascult și tac printre zidurile de fake news și analfabetism
valori principii o mizerie cognitivă o sistematizare crudă o înșelătorie absurdă tăcem și înghițim cuvinte cu gust de beton amidon sunt a lor
a lor în umbra lanțurilor când plâng și-adulmec esența unei lumi plămădite din scrum dar nici nu iese fum din a lor doar tăceri compacte asfaltate cu promisiuni deșarte
miros a letargie a norme expirate a legi nescrise ce ard pe rugul minții și ne lasă doar resturi de conștiință înghițite-n silă duhoarea minciunilor e acum sterilă și astfel suferim amarnic fără
credință
Priveghi
veghezi la capul timpului mort
inutil
golit de gânduri
cuprins de friguri
de atacuri de panică
nimeni nu-ți mai răspunde la 112
și e explicabil
cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort
dacă viața a rămas fără busolă
împotmolită în trafic
în lumea aceasta totul depinde de timp
de la amibă la sateliții geostrategici
și ceasuri biologice
timpul ne ține în parametri convenabili
fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur
în Cretacicul timpuriu
la frați noștri mai mari
dinozaurii…
Tenebre
într-o aripă a închisorii sunt condamnații la moarte
în cealaltă condamnații la viață
nu-i nicio diferență între ei
până și șobolanii au dificultăți în alegere
eu stau în aripa privilegiaților
unde numărul disperaților evoluează
în progresie geometrică
în timp ce numărul optimiștilor incorigibili
ca mine
crește în progresie aritmetică
.
soluția lui Malthus la înmulțirea spontană a speciei
concomitent cu scăderea resurselor
este mai actuală aici ca nicăieri
.
exterminarea în masă
desigur
.
genocidul asupra condamnaților din ambele tabere
proporțional cu numărul șobolanilor supraviețuitori
și a gardienilor nemâncați de vii
.
ni s-a spus că facem parte dintr-un experiment științific
din care se vor trage peste ani niște concluzii
în legătură cu rezistența ființei umane la rupere
.
Aiudul e doar Infernul
un loc de testare a gradului de îndoire a oaselor
și a sufletelor
a degradării morale
sfârșind cu sacralizarea iubirii călăului
.
a urmat arderea închisorilor până la ultima formă de viață
(mai puțin cea a „lazărilor”!)
migrația tăcută prin tunelurile subpământene ale timpului
apoi ocuparea Paradisului de cârtițe…
Revelion
Happiness is not a destination, it is a way of life
suspină decorațiunea care avusese ca destinație finală
sufrageria Mirelei.
În acea seară
ajunsesem și eu artefact al aceleiași sufragerii -
victimă colaterală.
Zefir
Adierea zefirului era ca foșnetul șoaptei
cineva lăsase deschisă colivia cu păsări măiestre
ale dimineții
iar aceastea-și luaseră zborul într-un foșnet tumultos de aripi
printre umbrele zorilor desprinse parcă de corpuri
de inimi
printre frunzele Maiestăți sale regale
Magnolia
cu tot albul năucitor al florilor și al parfumului ei
printre strigătele zglobii ale copiilor în drum spre școală
și printre suspinele străzii
amestecate cu mirosuri de cauciuc ars
peste care adierea zefirului
aluneca ca o rochie mătăsoasă
de pe trupul unei femei îndrăgostite
.
Am deschis vrăjit fereastra spre cer
ascultând respirația celestă a stelelor
care se îmbrățișau cu quasarii rătăcitori
și deveneau supernove
în meri pițigoi cântau îngeresc
desfăcându-și aripile în nuanțe de alb și albastru
doar pictorul bătrân de la capătul orizontului
rămas fără culori
își făcea loc cu mâinile
prin albul nemângâiat al pânze
.
Apoi te-am văzut ieșind din spuma valurilor
care se loveau de aurul spălăcit al țărmului
ca o zeiță din legendele adolescentine ale Olimpului
din clipa aceea mi-a trebuit încă o viață
să-nțeleg că femeile erau dincolo de mângâierea zefirului
și de vraja neverosimilă a gândului
tot oameni
Agonia
Am căutat alinare în umbrele nopții,
Făcând pacturi cu dorințele necontrolate,
Acum îmi simt sufletul căzut, măcinat,
Răsucindu-se în viciile ce nu mă lasă să respir.
Mi-e dor de acele zile când iubirea era pura,
Când inima batea cu ritm de bucurie,
Dar acum e un ecou rece,
Iar pasiunea s-a transformat în amintire amară.
Fug de la adevăr și mă ascund în fantezii,
Căutând sensuri care nu mai există,
Iar în oglinda ruptă, mă văd pierdut,
Devenind o umbră a omului ce am fost.
Poate că într-o altă viață voi înțelege,
Că nu există drumuri fără greșeli,
Dar până atunci, îmi zic adesea:
„O să găsesc răspunsul când timpul mă va schimba.”
trăim, dar nu trăim
sufletul mi-l spulberă o ipocrizie a indivizilor
un macabru cinic de inculți o idioțenie în metastază și o însângerare de corupți ascult și tac printre zidurile de fake news și analfabetism
valori principii o mizerie cognitivă o sistematizare crudă o înșelătorie absurdă tăcem și înghițim cuvinte cu gust de beton amidon sunt a lor
a lor în umbra lanțurilor când plâng și-adulmec esența unei lumi plămădite din scrum dar nici nu iese fum din a lor doar tăceri compacte asfaltate cu promisiuni deșarte
miros a letargie a norme expirate a legi nescrise ce ard pe rugul minții și ne lasă doar resturi de conștiință înghițite-n silă duhoarea minciunilor e acum sterilă și astfel suferim amarnic fără
credință
Priveghi
veghezi la capul timpului mort
inutil
golit de gânduri
cuprins de friguri
de atacuri de panică
nimeni nu-ți mai răspunde la 112
și e explicabil
cum să-ți răspundă cineva dacă timpul e mort
dacă viața a rămas fără busolă
împotmolită în trafic
în lumea aceasta totul depinde de timp
de la amibă la sateliții geostrategici
și ceasuri biologice
timpul ne ține în parametri convenabili
fără timp ne-am putea întoarce aproape sigur
în Cretacicul timpuriu
la frați noștri mai mari
dinozaurii…
Tenebre
într-o aripă a închisorii sunt condamnații la moarte
în cealaltă condamnații la viață
nu-i nicio diferență între ei
până și șobolanii au dificultăți în alegere
eu stau în aripa privilegiaților
unde numărul disperaților evoluează
în progresie geometrică
în timp ce numărul optimiștilor incorigibili
ca mine
crește în progresie aritmetică
.
soluția lui Malthus la înmulțirea spontană a speciei
concomitent cu scăderea resurselor
este mai actuală aici ca nicăieri
.
exterminarea în masă
desigur
.
genocidul asupra condamnaților din ambele tabere
proporțional cu numărul șobolanilor supraviețuitori
și a gardienilor nemâncați de vii
.
ni s-a spus că facem parte dintr-un experiment științific
din care se vor trage peste ani niște concluzii
în legătură cu rezistența ființei umane la rupere
.
Aiudul e doar Infernul
un loc de testare a gradului de îndoire a oaselor
și a sufletelor
a degradării morale
sfârșind cu sacralizarea iubirii călăului
.
a urmat arderea închisorilor până la ultima formă de viață
(mai puțin cea a „lazărilor”!)
migrația tăcută prin tunelurile subpământene ale timpului
apoi ocuparea Paradisului de cârtițe…
Alte poezii ale autorului
Renunțare
Nu mai doresc privirea,
Nici gândul să mi-l porți.
Imagini ireale
Ce le aștept ca sorți.
Pătrund ca într-o sferă
Pe care n-o cunosc,
Și sentimente surde
Dintr-o durere nasc.
Ardoarea vieții, falsă,
Creată prin minciună,
Nu va putea aduce
Speranței o lumină.
Amintire
E umbra ta iubite și nu te văd.
Și-aș vrea nespus să te revăd.
Să-ți spun cât de iubesc
Că am un dor de tine nebunesc.
Și mereu să ne îmbrățișăm,
Pe alei să ne furișăm,
Duși de un gând sublim
Și împreună veșnic să iubim.
La bătrânețe aș vrea să fim
Aici, tot la fel să ne iubim.
Să admirăm flori de salcâm
Tot aici pe acest tărâm.
Întoarce-te din neant la mine,
Trecutu-ți să nu mai pomine,
Și vei afla că-n veci, tu plecând
Poți vedea ce ai lăsat plângând.
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Prima iubire
Ploaia de stele ce cade din cer,
Hrănește rădăcina primei iubiri,
Înflorind în crepuscul de priviri
Precum florile unui vonicer.
Ramurile lui în patru muchii,
Inspiră iubirea prin jurăminte
În cuvinte blânde și sfinte
Ce-n bucurie oglindesc ochii.
Nuanțele albe-verzui de arbust
Împrăștie mirosul dulce al fericirii,
Și tu împărtășești efectul iubirii
Fără a ignora aspectul ei vetust,
Sentimentul iubirii este veșnic.
Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,
Diamant într-o montură din aur,
Simfonie în suflet creată năstrușnic.
Gânduri 4
Ai putea să scrii un roman.
Gândurile ar fi un Cal Troian.
Evenimentele expuse ar uimi
Impunând prezența unei agerimi.
Faptele s-ar schimba în bine,
Fără cei care vor să dezbine.
Ai etala abilitățile prin scris
Imagine reală dintr-un paradis.
Inimile-n piepturi, toate laolaltă,
S-ar deschide ca o floare învoltă.
Sentimentele n-ar mai fi de izolare
Și efectul n-ar mai fi de oscilare.
Nu am mai șovăi și nici ezita,
Și-n viața noastră n-am mai imita,
Metehne ce luptă împotriva calității
Și patimi, slăbiciuni contra virtuții.
Melancholy
Back to the childhood in mind
My heart is beating so strong.
May I offer a thoughful yearlong
Joy words and a smile to remind?
The lovely house of my parents,
Their kind and blessing advice,
The play corner and ancestor's guidance,
Are all that matters to get a life price?
The entire bag of my memories
It is giving me the force to go far more.
I wonder it is admiration or envies.
I question myself, I've got the hard core?
Renunțare
Nu mai doresc privirea,
Nici gândul să mi-l porți.
Imagini ireale
Ce le aștept ca sorți.
Pătrund ca într-o sferă
Pe care n-o cunosc,
Și sentimente surde
Dintr-o durere nasc.
Ardoarea vieții, falsă,
Creată prin minciună,
Nu va putea aduce
Speranței o lumină.
Amintire
E umbra ta iubite și nu te văd.
Și-aș vrea nespus să te revăd.
Să-ți spun cât de iubesc
Că am un dor de tine nebunesc.
Și mereu să ne îmbrățișăm,
Pe alei să ne furișăm,
Duși de un gând sublim
Și împreună veșnic să iubim.
La bătrânețe aș vrea să fim
Aici, tot la fel să ne iubim.
Să admirăm flori de salcâm
Tot aici pe acest tărâm.
Întoarce-te din neant la mine,
Trecutu-ți să nu mai pomine,
Și vei afla că-n veci, tu plecând
Poți vedea ce ai lăsat plângând.
Horoscop
Tu te-ai născut în luna cu care începe anul,
Când moșul Promoroacă cu gerul face planul,
Când alb omătul iernii natura încunună
Iar crivățul și viscolul sunt tot mai împreună.
La un crăpat de ziuă, prin scâncet te-ai auzit,
Și ursitoarele au venit și soarta ți-au hărăzit.
Din cornul abundenței zeița Flora și ea a dăruit
Iubire-n suflet, un strop din al său har miruit.
Ființă ce a urmat ascensiunea neobosită
Și cu încăpățânare în starea sa introvertită.
Saturn a pus pecetea disciplinei și eficienței,
A simțului responsabilității și a experienței.
Urcând de la nivelul mării până în vârf de munte,
Tenacitatea, verticalitatea au ajutat să-nfrunte
Tot greul și dureri ce viața a presărat în drum,
Și a încercat, creând, să aibă amprenta de parfum.
Așa cum primăvara vine înfloritoare după iarnă,
Așa și dorul etern de viață în inimi îl aștearnă.
Croșetând din fire de aur și argint speranța,
Dantela cu care se-mbracă mereu exuberanța.
Prima iubire
Ploaia de stele ce cade din cer,
Hrănește rădăcina primei iubiri,
Înflorind în crepuscul de priviri
Precum florile unui vonicer.
Ramurile lui în patru muchii,
Inspiră iubirea prin jurăminte
În cuvinte blânde și sfinte
Ce-n bucurie oglindesc ochii.
Nuanțele albe-verzui de arbust
Împrăștie mirosul dulce al fericirii,
Și tu împărtășești efectul iubirii
Fără a ignora aspectul ei vetust,
Sentimentul iubirii este veșnic.
Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,
Diamant într-o montură din aur,
Simfonie în suflet creată năstrușnic.
Gânduri 4
Ai putea să scrii un roman.
Gândurile ar fi un Cal Troian.
Evenimentele expuse ar uimi
Impunând prezența unei agerimi.
Faptele s-ar schimba în bine,
Fără cei care vor să dezbine.
Ai etala abilitățile prin scris
Imagine reală dintr-un paradis.
Inimile-n piepturi, toate laolaltă,
S-ar deschide ca o floare învoltă.
Sentimentele n-ar mai fi de izolare
Și efectul n-ar mai fi de oscilare.
Nu am mai șovăi și nici ezita,
Și-n viața noastră n-am mai imita,
Metehne ce luptă împotriva calității
Și patimi, slăbiciuni contra virtuții.
Melancholy
Back to the childhood in mind
My heart is beating so strong.
May I offer a thoughful yearlong
Joy words and a smile to remind?
The lovely house of my parents,
Their kind and blessing advice,
The play corner and ancestor's guidance,
Are all that matters to get a life price?
The entire bag of my memories
It is giving me the force to go far more.
I wonder it is admiration or envies.
I question myself, I've got the hard core?