La joie de vieillir
Un petit garçon est très joli.
Il a sept ans aujourd'hui.
Et pour ça, je dois lui y faire
Un cadeau qu'il lui y plaire.
Toutes les fleurs sont fanées,
Les sucrés bonbons sont mangés.
Ces paroles dureront toujours
En rappelant de ces ans purs.
Petit garçon, je te souhaite le meilleur!
Ne pas connaître dans la vie la douleur!
Prends l'amour et l'apanage d'une poétesse
Que son désir donne beaucoup d'allégresse.
Categoria: Dedicaţii
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 10 octombrie 2023
Vizualizări: 697
Poezii din aceiaşi categorie
Ultimul
Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.
Băiatului meu
Îmi amintesc când te-am născut
Eram atât de tânără, singură și nu-mi știam menirea
Nu știu când timpul ăsta a trecut
Și azi, ești un bărbat în toată firea.
Mi-ai arătat cum viaţa prinde sens
Atunci când tu ai apărut pe lume,
Ceva din mine s-a schimbat...
Țineam în brațe un soare cu-al tău nume.
Ești tot ce am mai scump și fără preț,
Al meu copil deștept și frumos,
Atât de mult ador să te privesc
Tu dintre toți ești un chip îngeresc.
O reușită de a ta mă face fericită
Privindu-te în ochi mă simt împlinită,
Lângă al tău braț simt că totul are rost,
Și sunt mândră c-am reușit să te cresc frumos.
Să fii ceea ce porți în suflet, mereu
Un gând, un vis, un drum spre apogeu
Să eviți să te pierzi în pași repetați
Să fii diferit, dar mereu adevărat.
Căci dintre stelele ce strălucesc pe cer
Ești una aparte, ce luminează puternic
Păstrează-ți drumul, să te iubești mereu
Că nimeni nu-ți poate oferi mai mult, decât tu și visul tău.
Cuiva care a plecat
Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...
Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...
Unui "vino"
Mi-am făcut un capuccino
Sa-l beau în loc de-al tău "vino"
Are-o tentă de amar
Cum ai fost tu la final...
Si-mi stârnește amintirea
Și simt cum mă pierd cu firea
Și te simt cum bați în piept
De parcă încă te aștept....
Bătaia lui îmi zdruncină gândirea
Și îmi întunecă privirea
Și simt dezamagire-n suflet
Ca azi mi-e vinul... tăcut urlet...
Si-n loc de al tău dulce " vino"
Beau astă seară un capuccino
În trei culori, cu gust amar
Ca al nostru "story" pe final...
Fata cu foc în privire
Ea nu-i doar blândețe, dar nici furtună,
E vânt ce șoptește și mare nebună,
E focul ce arde, dar nu se consumă,
O taină păstrată sub piele de humă.
E verde în ochi, ca pădurea de vară,
Dar gândul îi fuge-n furtună amară,
E greu de citit, dar ușor de simțit,
E visul ce doare și dorul iubit.
Vrea pace, dar vrea și iubire nebună,
Să ardă, să simtă, să-nvie, să spună
Că-i mult prea aprinsă să stea într-un loc,
Dar mult prea profundă să ardă-ntr-un foc.
Ea știe că-i greu s-o înțelegi deplin,
Dar totuși rămâne, nu pleacă-n senin.
Căci vrea o iubire ce schimbă destine,
Și-o lume ce-ncepe și moare cu sine.
Amorezati!!!
In floarea albastra,stravezie
Sentiment profund,necunoscut gasii.
Dragoste-i?..Dar cine-mi spune,cine stie,
-Tu stii???
-Da,eu stiu!
Priviri amorezate,fara de clipire,
Eu ma pierd si tu in vise ratacesti...
Zi-mi fara cuvinte,de asta ii iubire:
-Tu ma iubesti???
-Da, eu te iubesc!
Iata timpul in doruri ne desparte,
Nu stiu cind ne vom revedea...
E greu si doare,suntem departe,
-Tu ma vei astepta???
-Da, eu te astept!
Zi dupa zi, luna cu luna,
Timpul nu are popas...
Pin-la clipa de "impreuna",
"Sun la usa" a mai ramas...
Fata-n fata,te-nnec in a mea privire,
Regasesc acelasi vis, deja-mplinit frumos...
Si aceiasi mina calda,dar zimbet in nestire...
-Buna, eu m-am intors!
-Scuze...te cunosc???...
Ultimul
Liniște..... și minte limpede.
Timp........ și schimb.
Spațiu...... iluzoriu.
Viață....... speranță.
Motivație... revelație.
Pasiune..... ascensiune.
Altruism.... organism.
Optimism.... pesimism.
Complet e caracterul
Complex e misterul
Nu cunosc tot
Dar cunosc îngerul.
A venit târziul
Am pierdut trenul,
Nu regret tot
Dar regret un strop.
Uitarea e cruntă
Privirea e mută,
S-a luat o decizie,
E loc de explozie.
Răbdarea senină
Speranța alină...
Nu tot ce se oprește
Se și termină.
Băiatului meu
Îmi amintesc când te-am născut
Eram atât de tânără, singură și nu-mi știam menirea
Nu știu când timpul ăsta a trecut
Și azi, ești un bărbat în toată firea.
Mi-ai arătat cum viaţa prinde sens
Atunci când tu ai apărut pe lume,
Ceva din mine s-a schimbat...
Țineam în brațe un soare cu-al tău nume.
Ești tot ce am mai scump și fără preț,
Al meu copil deștept și frumos,
Atât de mult ador să te privesc
Tu dintre toți ești un chip îngeresc.
O reușită de a ta mă face fericită
Privindu-te în ochi mă simt împlinită,
Lângă al tău braț simt că totul are rost,
Și sunt mândră c-am reușit să te cresc frumos.
Să fii ceea ce porți în suflet, mereu
Un gând, un vis, un drum spre apogeu
Să eviți să te pierzi în pași repetați
Să fii diferit, dar mereu adevărat.
Căci dintre stelele ce strălucesc pe cer
Ești una aparte, ce luminează puternic
Păstrează-ți drumul, să te iubești mereu
Că nimeni nu-ți poate oferi mai mult, decât tu și visul tău.
Cuiva care a plecat
Nu mai am naivitatea unui copil,
Dar mai sper că ne vom întîlni undeva
Si toate aceste gânduri otrăvesc,
Sunt rană deschisă pe inima mea...
Nu sunt vinovată că te-am pierdut,
În viața care are un sfârșit,
Vinovată sunt că n-am știut
Să te vizitez, mai des, când ai trăit...
Unui "vino"
Mi-am făcut un capuccino
Sa-l beau în loc de-al tău "vino"
Are-o tentă de amar
Cum ai fost tu la final...
Si-mi stârnește amintirea
Și simt cum mă pierd cu firea
Și te simt cum bați în piept
De parcă încă te aștept....
Bătaia lui îmi zdruncină gândirea
Și îmi întunecă privirea
Și simt dezamagire-n suflet
Ca azi mi-e vinul... tăcut urlet...
Si-n loc de al tău dulce " vino"
Beau astă seară un capuccino
În trei culori, cu gust amar
Ca al nostru "story" pe final...
Fata cu foc în privire
Ea nu-i doar blândețe, dar nici furtună,
E vânt ce șoptește și mare nebună,
E focul ce arde, dar nu se consumă,
O taină păstrată sub piele de humă.
E verde în ochi, ca pădurea de vară,
Dar gândul îi fuge-n furtună amară,
E greu de citit, dar ușor de simțit,
E visul ce doare și dorul iubit.
Vrea pace, dar vrea și iubire nebună,
Să ardă, să simtă, să-nvie, să spună
Că-i mult prea aprinsă să stea într-un loc,
Dar mult prea profundă să ardă-ntr-un foc.
Ea știe că-i greu s-o înțelegi deplin,
Dar totuși rămâne, nu pleacă-n senin.
Căci vrea o iubire ce schimbă destine,
Și-o lume ce-ncepe și moare cu sine.
Amorezati!!!
In floarea albastra,stravezie
Sentiment profund,necunoscut gasii.
Dragoste-i?..Dar cine-mi spune,cine stie,
-Tu stii???
-Da,eu stiu!
Priviri amorezate,fara de clipire,
Eu ma pierd si tu in vise ratacesti...
Zi-mi fara cuvinte,de asta ii iubire:
-Tu ma iubesti???
-Da, eu te iubesc!
Iata timpul in doruri ne desparte,
Nu stiu cind ne vom revedea...
E greu si doare,suntem departe,
-Tu ma vei astepta???
-Da, eu te astept!
Zi dupa zi, luna cu luna,
Timpul nu are popas...
Pin-la clipa de "impreuna",
"Sun la usa" a mai ramas...
Fata-n fata,te-nnec in a mea privire,
Regasesc acelasi vis, deja-mplinit frumos...
Si aceiasi mina calda,dar zimbet in nestire...
-Buna, eu m-am intors!
-Scuze...te cunosc???...
Alte poezii ale autorului
Mântuirea
Așa senină, calmă și duioasă,
Stai toată ziua închisă-n casă.
Tu nu ieși decât când e soare,
Și când vântul împrăștie boare.
Te-așezi dimineața pe prag,
Și-n taină gândești la cel drag.
Cu o carte în mână, visezi
La sentimentele ce le posezi.
Și așa gânditoare tu stai,
Până ce-ncet după plai,
Soarele roșiatic s-ascunde,
Și Luna cum iese din unde.
Și tot gândind cu ochii-n zări,
În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.
Și cântecu-ți de dor e plin
Și-n inimă-ți înfipt un spin.
Ce dor nebun de el îți este.
Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,
Și vântul și ploaia-nfruntând,
Doar dorul să-l aducă-n curând.
Dar vise sunt toate și fum.
Departe-i de tine acum.
Tu-ncearcă cât poți ca să uiți
De ochii căprui cei tăcuți.
Femeia, o floare
Femeia are o dornică viață
Sperând la stropul de dulceață,
Precum cea a unei firave flori
Ce natural înflorește în zori.
O admiri când este-n floare
Și totul în jur prinde culoare.
Parfumul lăsat în preajma ei
Stârnește admirația unui holtei.
De o întâlnești în calea ta,
Te-ntrebi cum ar exercita
Posibilul pe care nu-l credeai,
Viitorul în care pătrundeai.
Când patina timpului apare
Strălucirea lor oare dispare?
Gândurile că timpul petrecut
Duc spre un tărâm necunoscut?
Amintire
E umbra ta iubite și nu te văd.
Și-aș vrea nespus să te revăd.
Să-ți spun cât de iubesc
Că am un dor de tine nebunesc.
Și mereu să ne îmbrățișăm,
Pe alei să ne furișăm,
Duși de un gând sublim
Și împreună veșnic să iubim.
La bătrânețe aș vrea să fim
Aici, tot la fel să ne iubim.
Să admirăm flori de salcâm
Tot aici pe acest tărâm.
Întoarce-te din neant la mine,
Trecutu-ți să nu mai pomine,
Și vei afla că-n veci, tu plecând
Poți vedea ce ai lăsat plângând.
Ritmuri în minte
În nopți albe de singurătate,
În minte cu ritmuri de tango,
Vârtos simțurile sunt purtate
Pe aripi rozalii ca de flamingo.
Bătăile inimii sunt înaripate,
Iar sufletul aspiră la iubire.
Și cu un suflu plin de voluptate
Îngădui corpului avântul de trăire.
Spre dimineață când zorii apar,
Pe ritmuri de vals starea unește
Toate simțurile ca la un stupar,
Și firav imboldul vieții renaște.
Creând în cursul întregii zile
În minte ritmuri cât mai vioaie,
Și înfruntând toate vânturile
Și ploaia, cu sunete de cimpoaie.
Visând cu ochii deschiși larg
La ritmuri de jazz și blues,
Am ridicat la corabie catarg
Navigând pe ape ce-mi dau ghes.
Și mă gândesc la clipe magice
În ritmuri de muzică piano,
Primind în dar momente feerice,
Așa cum cafeaua e și capucino.
Semnele toamnei
Se așterne în poala toamnei
A naturii frunză galben-ruginie.
Miresmele strugurilor și a prunei
Se pregătesc pentru domnie.
În grădina de legume de la curte
Se etalează gogonelele și gogoșarii.
Castravetele și varza dau concerte
Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.
Mustul dulce care inspiră simfonia,
Pastrama mânuind arcușul pe grătar,
Compun arii animând monotonia
Și ardeiul acompaniază exemplar.
Mărul, nuca și cu para
Se împreună într-un dans
În livadă auzind fanfara
Iar gutuia joacă preferans.
Copacul și Muntele
Copacul înalt ce vede-n zare
Muntele bătrân, stabil și mare,
Își înalță mereu ramurile-n sus
Fiind acolo, ca să nu fie exclus.
Pe malul apei albastru-verzuie,
Rădăcinile Copacului reconstituie
Legătura strânsă în sânul naturii
Cu Muntele, ca bază a structurii.
Imaginează cum de pe malul apei
Dorința-i alinată de apusul clipei,
Iar Muntele măreț ce se întinde
Pe celălalt mal, și cum se destinde.
Simbioza creată între cei doi coloși,
Vor să ne arate cât sunt de fabuloși.
Copacul îi spirit prin care respirăm
Muntele simbol prin care rezistăm.
Mântuirea
Așa senină, calmă și duioasă,
Stai toată ziua închisă-n casă.
Tu nu ieși decât când e soare,
Și când vântul împrăștie boare.
Te-așezi dimineața pe prag,
Și-n taină gândești la cel drag.
Cu o carte în mână, visezi
La sentimentele ce le posezi.
Și așa gânditoare tu stai,
Până ce-ncet după plai,
Soarele roșiatic s-ascunde,
Și Luna cum iese din unde.
Și tot gândind cu ochii-n zări,
În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.
Și cântecu-ți de dor e plin
Și-n inimă-ți înfipt un spin.
Ce dor nebun de el îți este.
Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,
Și vântul și ploaia-nfruntând,
Doar dorul să-l aducă-n curând.
Dar vise sunt toate și fum.
Departe-i de tine acum.
Tu-ncearcă cât poți ca să uiți
De ochii căprui cei tăcuți.
Femeia, o floare
Femeia are o dornică viață
Sperând la stropul de dulceață,
Precum cea a unei firave flori
Ce natural înflorește în zori.
O admiri când este-n floare
Și totul în jur prinde culoare.
Parfumul lăsat în preajma ei
Stârnește admirația unui holtei.
De o întâlnești în calea ta,
Te-ntrebi cum ar exercita
Posibilul pe care nu-l credeai,
Viitorul în care pătrundeai.
Când patina timpului apare
Strălucirea lor oare dispare?
Gândurile că timpul petrecut
Duc spre un tărâm necunoscut?
Amintire
E umbra ta iubite și nu te văd.
Și-aș vrea nespus să te revăd.
Să-ți spun cât de iubesc
Că am un dor de tine nebunesc.
Și mereu să ne îmbrățișăm,
Pe alei să ne furișăm,
Duși de un gând sublim
Și împreună veșnic să iubim.
La bătrânețe aș vrea să fim
Aici, tot la fel să ne iubim.
Să admirăm flori de salcâm
Tot aici pe acest tărâm.
Întoarce-te din neant la mine,
Trecutu-ți să nu mai pomine,
Și vei afla că-n veci, tu plecând
Poți vedea ce ai lăsat plângând.
Ritmuri în minte
În nopți albe de singurătate,
În minte cu ritmuri de tango,
Vârtos simțurile sunt purtate
Pe aripi rozalii ca de flamingo.
Bătăile inimii sunt înaripate,
Iar sufletul aspiră la iubire.
Și cu un suflu plin de voluptate
Îngădui corpului avântul de trăire.
Spre dimineață când zorii apar,
Pe ritmuri de vals starea unește
Toate simțurile ca la un stupar,
Și firav imboldul vieții renaște.
Creând în cursul întregii zile
În minte ritmuri cât mai vioaie,
Și înfruntând toate vânturile
Și ploaia, cu sunete de cimpoaie.
Visând cu ochii deschiși larg
La ritmuri de jazz și blues,
Am ridicat la corabie catarg
Navigând pe ape ce-mi dau ghes.
Și mă gândesc la clipe magice
În ritmuri de muzică piano,
Primind în dar momente feerice,
Așa cum cafeaua e și capucino.
Semnele toamnei
Se așterne în poala toamnei
A naturii frunză galben-ruginie.
Miresmele strugurilor și a prunei
Se pregătesc pentru domnie.
În grădina de legume de la curte
Se etalează gogonelele și gogoșarii.
Castravetele și varza dau concerte
Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.
Mustul dulce care inspiră simfonia,
Pastrama mânuind arcușul pe grătar,
Compun arii animând monotonia
Și ardeiul acompaniază exemplar.
Mărul, nuca și cu para
Se împreună într-un dans
În livadă auzind fanfara
Iar gutuia joacă preferans.
Copacul și Muntele
Copacul înalt ce vede-n zare
Muntele bătrân, stabil și mare,
Își înalță mereu ramurile-n sus
Fiind acolo, ca să nu fie exclus.
Pe malul apei albastru-verzuie,
Rădăcinile Copacului reconstituie
Legătura strânsă în sânul naturii
Cu Muntele, ca bază a structurii.
Imaginează cum de pe malul apei
Dorința-i alinată de apusul clipei,
Iar Muntele măreț ce se întinde
Pe celălalt mal, și cum se destinde.
Simbioza creată între cei doi coloși,
Vor să ne arate cât sunt de fabuloși.
Copacul îi spirit prin care respirăm
Muntele simbol prin care rezistăm.