La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Categoria: Gânduri
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 23 august 2023
Vizualizări: 647
Poezii din aceiaşi categorie
Cântec de lebădă
Soțul meu m-a luat din dragoste,
mă iubește
(sau așa cred!)
îmi prescrie medicamentele antidepresive
răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,
chibzuind ore întregi,
iar tratamentul prescris îmi face bine,
încetul cu încetul dispar monștrii,
scenele de coșmar,
gândacii,
propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,
să-mi iau medicamentele,
să-mi redecoreze casa,
ceea ce nu-mi place deloc,
zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,
nu mai am loc pentru nimeni,
ieri am văzut-o umblându-mi la medicamente,
punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,
cum descopăr pe internet,
și le arunc,
- Azi am să-ți fac o injecție miracol
adusă din îndepărtata Chină! îmi spune iubitul meu soț,
și-mi injectează serul miracol,
care, într-adevăr, este un miracol,
fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,
la prima reprezentație de balet
până la ultima,
la primul sărut,
și prima noapte de dragoste,
apoi totul se restrânge într-n punct luminos,
orbitor,
care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor Poliției...
Mă pierd
E toamnă-acum afară și în suflet,
Și tot ce pot să fac este să cuget,
La ce am fost, sunt și voi fi
Și dacă mă mai pot jertfi.
Inlăuntrul meu este un haos,
Și nu gasesc nici măcar un naos,
Care să mă ducă la mal,
Ceea ce este tare anormal.
Mă pierd încet, încet pe mine
Și nu știu dacă vreau să se termine.
M-am obișnuit, însă, așa,
Culegându-mi cenușa.
Am vazut chipuri omenesti în ceață,
Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.
Acele chipuri erau ale mele,
Și ele toate erau singurele.
Regret
Am altoit un gand cu-o ruga,
N-am dormit de-o vreme buna,
Plumbu-n aripi am purtat,
Pan' la cer e cale lunga,
Cand ai fost un veac uitat.
Visele pe-asfalt in creta,
Aspiratii in amorf, sceneta,
Acida ploaie a scaldat,
Inima-mi analfabeta
Imi arde creierul inflacarat.
Am gustat din orizont,
In chin am devenit cu simțul bont,
Gustul bunului de mult uitat,
Numai Lui voi fa' decont,
Dezamagire, habitat.
De-o ramura de dragoste m-anin,
Sarutul tau, prea pur venin,
Imi face iar ochii lumină,
Privirea readusa la senin,
In vizoarele mele, stea divina.
Vorbe, stări neascultate,
Cord împrejurat, cetate,
Nu mai vreau, nu mai suport,
Dureri in coaste, imperecheate,
Vis, al supravietuirii port.
Vorba, ascuțit pumnal,
Lama lunga, tăiș bilateral,
Ego, apa larga a frustrarii,
Condamnat dar fara fapt penal,
Vasal idiot, dat iar uitării.
fiecare să își poarte crucea
mi-a zis doctorița de familie să mănânc
nuci
că ajută la creierul cel obosit
vechi trandafir împopoțonat
păpușă matrioshka din lemn de fag
sau o căzătură, depinde de sezon
căci și neuronii hibernează pe frig
misterul constă în electricitate
în curentul masiv ce scurtcircuitează
aminitiri
și "ieri" devine "anul trecut" și apoi devine
"când eram mic"
sistem diabolic de prevenție a morții
care scutură mușchii când pleoapele
se îngreunează
doar așa.. de test..
poate când o să mă arunc în Bistrița
va folosi la ceva
Rezumatul vietii
Pasesc pe inima cu mintea,
si ura este chiar nimic
iubirea este mai flaminda
dar trece ca un anotimp.
Si nu exista asteptare
ci este numai timp pierdut
si daca astazi omul moare
sa stii ca viata na vurut.
La jumătatea vieții
La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,
Te va trãda a pãrului albeaţã.
Din ce-ţi încredinţase Dumnezeu,
Ai cheltuit aproape jumãtate.
Tot ce ai spus şi ce-ai fãcut, mereu,
Fapta cea bunã, cea de fariseu,
Vor fi, odatã, toate judecate!
Tu nu mai eşti copil, ca sã nu ai
Discernãmânt sau spirit de-observare.
Ai dreptul sã cunoşti. Dar nu numai,
Cãci viaţa ta, cu faptã şi cu grai,
Va fi catalogatã, ca atare!
Chiar dacã ai pãrinţii încã vii,
Tu porţi cu tine-o mare datorie.
Timpul, pe loc, nu vei putea sã-l ţii!
Anii se duc în zbor şi nu mai vin,
Tu nu mai eşti copil, ci OM, deplin:
Trãieşte, dar, ca om de omenie!...
Scrisă la 28.09.2021.
Cântec de lebădă
Soțul meu m-a luat din dragoste,
mă iubește
(sau așa cred!)
îmi prescrie medicamentele antidepresive
răsfoindu-și toate cărțile și tratatele de psihiatrie,
chibzuind ore întregi,
iar tratamentul prescris îmi face bine,
încetul cu încetul dispar monștrii,
scenele de coșmar,
gândacii,
propria-i soră se-ngrijește să nu-mi lipsească nimic,
să-mi iau medicamentele,
să-mi redecoreze casa,
ceea ce nu-mi place deloc,
zadarnic încearcă să se insiuneze în viața mea,
nu mai am loc pentru nimeni,
ieri am văzut-o umblându-mi la medicamente,
punându-mi halucinogene în locul antidepreivelor,
cum descopăr pe internet,
și le arunc,
- Azi am să-ți fac o injecție miracol
adusă din îndepărtata Chină! îmi spune iubitul meu soț,
și-mi injectează serul miracol,
care, într-adevăr, este un miracol,
fiindcă mă întoarce în anii copilăriei,
la prima reprezentație de balet
până la ultima,
la primul sărut,
și prima noapte de dragoste,
apoi totul se restrânge într-n punct luminos,
orbitor,
care se stinge în mijlocul țipetelor infernale ale sirenelor Poliției...
Mă pierd
E toamnă-acum afară și în suflet,
Și tot ce pot să fac este să cuget,
La ce am fost, sunt și voi fi
Și dacă mă mai pot jertfi.
Inlăuntrul meu este un haos,
Și nu gasesc nici măcar un naos,
Care să mă ducă la mal,
Ceea ce este tare anormal.
Mă pierd încet, încet pe mine
Și nu știu dacă vreau să se termine.
M-am obișnuit, însă, așa,
Culegându-mi cenușa.
Am vazut chipuri omenesti în ceață,
Dar mi-am dat seama că n-aveau viață.
Acele chipuri erau ale mele,
Și ele toate erau singurele.
Regret
Am altoit un gand cu-o ruga,
N-am dormit de-o vreme buna,
Plumbu-n aripi am purtat,
Pan' la cer e cale lunga,
Cand ai fost un veac uitat.
Visele pe-asfalt in creta,
Aspiratii in amorf, sceneta,
Acida ploaie a scaldat,
Inima-mi analfabeta
Imi arde creierul inflacarat.
Am gustat din orizont,
In chin am devenit cu simțul bont,
Gustul bunului de mult uitat,
Numai Lui voi fa' decont,
Dezamagire, habitat.
De-o ramura de dragoste m-anin,
Sarutul tau, prea pur venin,
Imi face iar ochii lumină,
Privirea readusa la senin,
In vizoarele mele, stea divina.
Vorbe, stări neascultate,
Cord împrejurat, cetate,
Nu mai vreau, nu mai suport,
Dureri in coaste, imperecheate,
Vis, al supravietuirii port.
Vorba, ascuțit pumnal,
Lama lunga, tăiș bilateral,
Ego, apa larga a frustrarii,
Condamnat dar fara fapt penal,
Vasal idiot, dat iar uitării.
fiecare să își poarte crucea
mi-a zis doctorița de familie să mănânc
nuci
că ajută la creierul cel obosit
vechi trandafir împopoțonat
păpușă matrioshka din lemn de fag
sau o căzătură, depinde de sezon
căci și neuronii hibernează pe frig
misterul constă în electricitate
în curentul masiv ce scurtcircuitează
aminitiri
și "ieri" devine "anul trecut" și apoi devine
"când eram mic"
sistem diabolic de prevenție a morții
care scutură mușchii când pleoapele
se îngreunează
doar așa.. de test..
poate când o să mă arunc în Bistrița
va folosi la ceva
Rezumatul vietii
Pasesc pe inima cu mintea,
si ura este chiar nimic
iubirea este mai flaminda
dar trece ca un anotimp.
Si nu exista asteptare
ci este numai timp pierdut
si daca astazi omul moare
sa stii ca viata na vurut.
La jumătatea vieții
La patruzecişidoi de ani şi-o zi,
Din perspectiva anilor de viaţã,
Eşti undeva la jumãtate...ştii?
Şi-oricât ai vrea copil ca sã mai fii,
Te va trãda a pãrului albeaţã.
Din ce-ţi încredinţase Dumnezeu,
Ai cheltuit aproape jumãtate.
Tot ce ai spus şi ce-ai fãcut, mereu,
Fapta cea bunã, cea de fariseu,
Vor fi, odatã, toate judecate!
Tu nu mai eşti copil, ca sã nu ai
Discernãmânt sau spirit de-observare.
Ai dreptul sã cunoşti. Dar nu numai,
Cãci viaţa ta, cu faptã şi cu grai,
Va fi catalogatã, ca atare!
Chiar dacã ai pãrinţii încã vii,
Tu porţi cu tine-o mare datorie.
Timpul, pe loc, nu vei putea sã-l ţii!
Anii se duc în zbor şi nu mai vin,
Tu nu mai eşti copil, ci OM, deplin:
Trãieşte, dar, ca om de omenie!...
Scrisă la 28.09.2021.
Alte poezii ale autorului
Dedicație
Așa cum firul ierbii răsare verde crud
Și crește mândru și înmulțit din pământ,
Liniștea, sănătatea și bucuria-n simțământ,
Așa și anii mulți în sfera vieții se includ.
Pe frunte petale de trandafir îmbobocit
Să îți aducă mireasma dimineților de mai,
Plăcerea nopților de care te entuziasmai
Și suflul arzător al vieții pururi prorocit.
Sunetele unui cântec ca romanță,
Cuvintele dulci și ademenitoare,
Să fie toate laolaltă puse în balanță,
Și să creeze momentele strălucitoare.
Momente mute
Torente de cuvinte
Ce tumultos îmi vin în minte,
Înșiruite sunt în gânduri,
Lăsate-s în amurguri.
Obosite încearcă o frază,
Punând o cratimă de pază.
Din frământări apare o dilemă.
Este bine sau devine o problemă.
Este gândul mult prea iute,
Creând momente mute,
Sau poate ai doar sentimentul
De a nu spune nimic este totul.
În vis, natura
În poiana încărcată cu flori
Soarele răsare dis în zori.
Mândru se-așează în zare
Și încălzește întreaga suflare.
Din tulpina verde și firavă
Creând o întreagă dumbravă,
Se naște din boboc o floare
Frumoasă ca ruptă din culoare.
Deschisă într-o noanță albastră
Cu ochiul îndreptat printr-o fereastră,
Spre orizont, nevoia spre a lumina
Și caută-n aer vântul spre a germina.
Un nor se-mprietenește cu Soarele
Și își descarcă tunând izvoarele,
Dăruind împreună, de milenii
Viață înmiresmată, multicoloră poienii.
Ochii inimii
Încearcă să privești prin ochii orizontului,
Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,
Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,
Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.
Adormi visând un peisaj în zori de zi,
Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,
Acceptă momentele ce-aduc trăiri,
Urmărește cât de minuțios și sigur curg.
Transferă inimii din gând menirea,
Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,
Îmbrățișează semenii cu iubirea
Ce-n bucurie harul împlinim.
Încântare
Noaptea a trecut pe furiș,
Și razele de soare strălucesc.
Iar păsările vesel în luminiș,
Ciripesc și viața o îndulcesc.
Aș putea gândi la o scrisoare,
Dar mi-e frică de răspuns.
Ca-l meu dor să îl măsoare,
Iar s-ar pierde în nepătruns.
Oare în sufletu-mi s-a strecurat
Simbolul clipei de emoționare,
Subconștientul meu s-a bucurat
Și s-a înclinat spre înduioșare?
Dar soarele se-ascunde la apus,
Și o priveliște ca a unui vârstnic
La care luna sus pe cer s-a interpus
Gândului meu unic și năstrușnic.
Iubire
Să poți avea o clipă
Muiată-n stropul fericirii,
Și să răsară un fir,
O floare a simțirii.
Apleacă-ți privirea,
Dă-mi speranțe așteptate,
Sentimentul ascuns
Al unei iubiri neuitate.
Culege lumina din stele,
Laur în patina vieții,
O umbră a bucuriei
Din ramura tinereții.
Plăcutele vise, dorite,
Leagănă o melodie
Pe firul unui gând
Ce sub sentimente adie.
Dedicație
Așa cum firul ierbii răsare verde crud
Și crește mândru și înmulțit din pământ,
Liniștea, sănătatea și bucuria-n simțământ,
Așa și anii mulți în sfera vieții se includ.
Pe frunte petale de trandafir îmbobocit
Să îți aducă mireasma dimineților de mai,
Plăcerea nopților de care te entuziasmai
Și suflul arzător al vieții pururi prorocit.
Sunetele unui cântec ca romanță,
Cuvintele dulci și ademenitoare,
Să fie toate laolaltă puse în balanță,
Și să creeze momentele strălucitoare.
Momente mute
Torente de cuvinte
Ce tumultos îmi vin în minte,
Înșiruite sunt în gânduri,
Lăsate-s în amurguri.
Obosite încearcă o frază,
Punând o cratimă de pază.
Din frământări apare o dilemă.
Este bine sau devine o problemă.
Este gândul mult prea iute,
Creând momente mute,
Sau poate ai doar sentimentul
De a nu spune nimic este totul.
În vis, natura
În poiana încărcată cu flori
Soarele răsare dis în zori.
Mândru se-așează în zare
Și încălzește întreaga suflare.
Din tulpina verde și firavă
Creând o întreagă dumbravă,
Se naște din boboc o floare
Frumoasă ca ruptă din culoare.
Deschisă într-o noanță albastră
Cu ochiul îndreptat printr-o fereastră,
Spre orizont, nevoia spre a lumina
Și caută-n aer vântul spre a germina.
Un nor se-mprietenește cu Soarele
Și își descarcă tunând izvoarele,
Dăruind împreună, de milenii
Viață înmiresmată, multicoloră poienii.
Ochii inimii
Încearcă să privești prin ochii orizontului,
Ascultă bătăile inimii cu stetoscopul Universului,
Pipăie freamătul vieții cu simșurile naturii,
Miroase parfumul îmbietor al destinului și firii.
Adormi visând un peisaj în zori de zi,
Trezește-te în zori gândind la un plăcut amurg,
Acceptă momentele ce-aduc trăiri,
Urmărește cât de minuțios și sigur curg.
Transferă inimii din gând menirea,
Permite sufletului să se-nobileze cu sublim,
Îmbrățișează semenii cu iubirea
Ce-n bucurie harul împlinim.
Încântare
Noaptea a trecut pe furiș,
Și razele de soare strălucesc.
Iar păsările vesel în luminiș,
Ciripesc și viața o îndulcesc.
Aș putea gândi la o scrisoare,
Dar mi-e frică de răspuns.
Ca-l meu dor să îl măsoare,
Iar s-ar pierde în nepătruns.
Oare în sufletu-mi s-a strecurat
Simbolul clipei de emoționare,
Subconștientul meu s-a bucurat
Și s-a înclinat spre înduioșare?
Dar soarele se-ascunde la apus,
Și o priveliște ca a unui vârstnic
La care luna sus pe cer s-a interpus
Gândului meu unic și năstrușnic.
Iubire
Să poți avea o clipă
Muiată-n stropul fericirii,
Și să răsară un fir,
O floare a simțirii.
Apleacă-ți privirea,
Dă-mi speranțe așteptate,
Sentimentul ascuns
Al unei iubiri neuitate.
Culege lumina din stele,
Laur în patina vieții,
O umbră a bucuriei
Din ramura tinereții.
Plăcutele vise, dorite,
Leagănă o melodie
Pe firul unui gând
Ce sub sentimente adie.