3  

Februarie-n călduri

 

În Februarie, raze blânde dansează,

Căldura sărută, vara renunță-n grabă.

Vântul mângâie cu a sa alinare,

Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.

 

Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,

Pământul trezește din somnul adânc,

Inima naturii bate în ritm frenetic,

Un vals de primăvară, în februarie întârziat.

 

Florile zâmbesc sub raze calde,

În păsări se trezește un cântec curat.

Iarba verde se înalță în dans suav,

Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.

 

Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,

În februarie, lumea se transformă subtil.

Un strop de vară în simfonie de iarnă,

În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: PINTILIE Maricel poezii.online Februarie-n călduri

Data postării: 11 februarie 2024

Adăugat la favorite: 1

Vizualizări: 486

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Epigrame IV

 

Avarul

 

V-am convocat pe toți urgent,

Să vă citesc din testament:

-Defunctul a crezut în Înviere,

Și și-a lăsat tot lui întreaga avere.

 

Unui soţ beţiv

 

Să dispari, îi strigă soaţa,

Căci veniră beat acasă,

N-avu timp să-i vadă faţa,

Dispăru subit sub masă.

 

Beţivul gospodar

 

Cu prea mult alcool în el,

Făcea clătite împachetate,

Dar când să pună puţin gem,

A tuşit, şi au ieşit flambate.

 

Unui inspector - defect profesional

                  

Mă duc la el cu o problemă,

Căci na, se întâmplă orişicui,

Şi-n loc de ajutor, el fără jenă,

Mă ia la inspectat întâi.

 

Uneia cu diabet

 

A vrut Maldive, Bora Bora,

O insulă cu plajă și piscină,

Și-a afirmat în fața tuturora,

Că a ajuns… pe insulină !

 

 

Unui agronom

 

A terminat Agronomia primul,

Şi-i specialist în plante, peste-o mie

Dar stând şomer şi dând cu vinul,

Mai ştie doar… viţa de vie.

 

Unui “multicalificat”

 

Se crede tehnocrat gagiu,

Cu facultăţi de anduranţă,

Făcute două pe la Spiru,

Iar pe a treia... la distanţă.

 

 

 

Unui inginer

 

Ca inginer s-ajungi ai învăţat,

Normal, ca mai toţi tinerii...

Şi-n loc să profesezi, noi am aflat,

Că tu, faci fiscului inginerii.

 

Unora 

 

Văzut-am care-i baiul,

În acest stupid război,

La mine-n ochi e paiul,

Iar bârna e la voi.

 

Epigrama

 

E un catren cu versuri aranjate,

Şi de-un motiv sau caracter legate,

Dar să le-nţelegi şi să n-ai răutate,

Îţi trebuie şi un pic de carte.

 

Mai mult...

Încă un copil

În ultimul timp am auzit foarte des și apăsat replica " O să faci 18 ani, te maturizezi și gata cu copilăritul..."

Dar cui rămâne copilul meu interior rănit de toate încercările vieții ? 

Ce se întâmplă cu cel mic care n-a apucat să se joace destul, care nu s-a bucurat de niciun moment frumos alături de familia lui, care n-a fost luat în brațe, care n-a fost mângâiat, care n-a existat? 

Cine vindecă sufletul zdruncinat al "adultului" eu și cine îi șterge lacrimile neîncetate ale "copilului" eu ? 

De unde îmi adun "familia" pe care micuțul a avut-o și de unde să încep să repar relațiile ciobite pe care adultul a încercat să le mențină? 

Adultul eu, care în curând se va maturiza prin prisma vârstei 18, va trebui să-și abandoneze copilul interior la fel cum au făcut-o toți ceilalți? 

                                                                  Samoilă Larisa

Mai mult...

Când întâlnesti un om frumos

Când întâlnesti un om frumos,

Tresari,si-ti bate inima mai tare,

Cuvintele-i te învelesc

Precum o mantie țesută

Din feerice,aurii raze de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,

Cuvântul lui atât de cald

E un culcuș in care te simți 

Ferit de-a lumii nepăsare..

Un lucru uita,doar,să-ți spună el.

Că inima-i,prin felul cum te vede,

E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..

Că gândul lui nu e născut de-al tau

Ci de-al lui suflet minunat și mare..

Când întâlnesti un om frumos

Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,

Ca de-un albastru val de mare,

Ca de un magic rasarit de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei

Păstrează pentru el un loc,

Astfel,el ramânând in neuitare...

Mai mult...

Poliția e cu noi!

M-am sculat de dimineață

Și-am plecat întins la piață,

Vreau spanac de la băbuțe

Dar spanacu-i...în dubițe!

 

Intră polițistu-n clasă

Să descopere drogați,

Insă conștiința-l lasă

Că sunt fiii...de bogați!

 

Sunt copoi comunitar

Și vă fac la toți dosar,

Care vindeți doar verdețuri

Fără a avea pe ele...prețuri!

 

Mai mult...

"N" momente

Oamenii adesea trec prin N momente

De la agonie la extaz pot fi definite.

Dimineți în care sunt vulcanici,

Dar serile devin mai calmi.

Locuri unde se manifestă zgomotos,

Dar se retrag apoi sub un cer senin.

La unele fapte reacționează violenți,

Ca să se resemneze detașați apoi.

Momente înrobite de către sentimente,

Ce într-un târziu sunt transformate

Din atitudini în gânduri profunde,

Din vanități în reale principii.

Oare este bine să-ți depeni amintirile,

Și să-ți etalezi îngrijorările

În fața unui auditoriu nepăsător,

Și deseori necruțător?

Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,

Și să redescrii din argumente legi.

 

 

Mai mult...

Te rog, doar pune capăt suferinței mele

 

Te rog, doar pune capăt suferinței mele,

Cu mâna ta ce-a mângâiat cândva,

Fă din tăcerea noastră-o mângâiere,

Și din adio, o dulce veste grea.

 

Nu-ți cer să rămâi, ci să-mi fii vis,

Să-mi fii amintire ce nu doare,

Un dor ce nu mistuie-n abis,

Ci arde blând, ca flacăra de soare.

 

Mă vezi cum tremur printre amintiri,

Cum ochii-mi caută privirea ta,

Și dintr-un colț de suflet, printre șoapte,

Încă îți spun: nu pleca.

 

Dar dacă pleci — și știu că o vei face —

Fă-o cu blândețea pașilor ușori,

Să nu-mi strivești ce-a mai rămas din mine,

Când inima-mi mai bate în fiori.

 

Tu ai fost cântec, ai fost început,

Ai fost păcatul ce nu-l pot ierta,

Și totuși, între lacrimi și tăcere,

Te-aș mai iubi o viață, chiar așa.

 

Mă țin de firul tău nevăzut,

De gândul tău ce-mi bate în tâmple,

Și-n fiecare noapte fără tine,

Îți simt parfumul strecurat prin umbre.

 

Te rog, nu-mi spune că a fost în van,

Că n-a durut și n-ai simțit nimic,

Că-n pieptul tău nu tremura un plan,

De-a ne iubi, măcar un pic.

 

Și dacă totul s-a sfârșit, iubite,

Pune tu capăt, dar nu oricum,

Fă-o cu dragul ultimelor clipe,

Fă-o cu-n sărut, nu cu un drum.

 

Te rog, doar pune capăt suferinței mele,

Cu un „te-am iubit”, șoptit ca un oftat,

Să pot pleca în liniște spre mine,

Știind că totuși… ne-am iubit cu-adevărat.

 

Mai mult...

Epigrame IV

 

Avarul

 

V-am convocat pe toți urgent,

Să vă citesc din testament:

-Defunctul a crezut în Înviere,

Și și-a lăsat tot lui întreaga avere.

 

Unui soţ beţiv

 

Să dispari, îi strigă soaţa,

Căci veniră beat acasă,

N-avu timp să-i vadă faţa,

Dispăru subit sub masă.

 

Beţivul gospodar

 

Cu prea mult alcool în el,

Făcea clătite împachetate,

Dar când să pună puţin gem,

A tuşit, şi au ieşit flambate.

 

Unui inspector - defect profesional

                  

Mă duc la el cu o problemă,

Căci na, se întâmplă orişicui,

Şi-n loc de ajutor, el fără jenă,

Mă ia la inspectat întâi.

 

Uneia cu diabet

 

A vrut Maldive, Bora Bora,

O insulă cu plajă și piscină,

Și-a afirmat în fața tuturora,

Că a ajuns… pe insulină !

 

 

Unui agronom

 

A terminat Agronomia primul,

Şi-i specialist în plante, peste-o mie

Dar stând şomer şi dând cu vinul,

Mai ştie doar… viţa de vie.

 

Unui “multicalificat”

 

Se crede tehnocrat gagiu,

Cu facultăţi de anduranţă,

Făcute două pe la Spiru,

Iar pe a treia... la distanţă.

 

 

 

Unui inginer

 

Ca inginer s-ajungi ai învăţat,

Normal, ca mai toţi tinerii...

Şi-n loc să profesezi, noi am aflat,

Că tu, faci fiscului inginerii.

 

Unora 

 

Văzut-am care-i baiul,

În acest stupid război,

La mine-n ochi e paiul,

Iar bârna e la voi.

 

Epigrama

 

E un catren cu versuri aranjate,

Şi de-un motiv sau caracter legate,

Dar să le-nţelegi şi să n-ai răutate,

Îţi trebuie şi un pic de carte.

 

Mai mult...

Încă un copil

În ultimul timp am auzit foarte des și apăsat replica " O să faci 18 ani, te maturizezi și gata cu copilăritul..."

Dar cui rămâne copilul meu interior rănit de toate încercările vieții ? 

Ce se întâmplă cu cel mic care n-a apucat să se joace destul, care nu s-a bucurat de niciun moment frumos alături de familia lui, care n-a fost luat în brațe, care n-a fost mângâiat, care n-a existat? 

Cine vindecă sufletul zdruncinat al "adultului" eu și cine îi șterge lacrimile neîncetate ale "copilului" eu ? 

De unde îmi adun "familia" pe care micuțul a avut-o și de unde să încep să repar relațiile ciobite pe care adultul a încercat să le mențină? 

Adultul eu, care în curând se va maturiza prin prisma vârstei 18, va trebui să-și abandoneze copilul interior la fel cum au făcut-o toți ceilalți? 

                                                                  Samoilă Larisa

Mai mult...

Când întâlnesti un om frumos

Când întâlnesti un om frumos,

Tresari,si-ti bate inima mai tare,

Cuvintele-i te învelesc

Precum o mantie țesută

Din feerice,aurii raze de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Senin,pe chip un zâmbet îti rasare,

Cuvântul lui atât de cald

E un culcuș in care te simți 

Ferit de-a lumii nepăsare..

Un lucru uita,doar,să-ți spună el.

Că inima-i,prin felul cum te vede,

E,însasi ea,mirifica,strălucitoare..

Că gândul lui nu e născut de-al tau

Ci de-al lui suflet minunat și mare..

Când întâlnesti un om frumos

Ești fascinat,ca de-o alba ninsoare,

Ca de-un albastru val de mare,

Ca de un magic rasarit de soare..

Când întâlnesti un om frumos,

Inima-ti se-nclina,și în adâncul ei

Păstrează pentru el un loc,

Astfel,el ramânând in neuitare...

Mai mult...

Poliția e cu noi!

M-am sculat de dimineață

Și-am plecat întins la piață,

Vreau spanac de la băbuțe

Dar spanacu-i...în dubițe!

 

Intră polițistu-n clasă

Să descopere drogați,

Insă conștiința-l lasă

Că sunt fiii...de bogați!

 

Sunt copoi comunitar

Și vă fac la toți dosar,

Care vindeți doar verdețuri

Fără a avea pe ele...prețuri!

 

Mai mult...

"N" momente

Oamenii adesea trec prin N momente

De la agonie la extaz pot fi definite.

Dimineți în care sunt vulcanici,

Dar serile devin mai calmi.

Locuri unde se manifestă zgomotos,

Dar se retrag apoi sub un cer senin.

La unele fapte reacționează violenți,

Ca să se resemneze detașați apoi.

Momente înrobite de către sentimente,

Ce într-un târziu sunt transformate

Din atitudini în gânduri profunde,

Din vanități în reale principii.

Oare este bine să-ți depeni amintirile,

Și să-ți etalezi îngrijorările

În fața unui auditoriu nepăsător,

Și deseori necruțător?

Într-un final să ai puterea ca să-i înțelegi,

Și să redescrii din argumente legi.

 

 

Mai mult...

Te rog, doar pune capăt suferinței mele

 

Te rog, doar pune capăt suferinței mele,

Cu mâna ta ce-a mângâiat cândva,

Fă din tăcerea noastră-o mângâiere,

Și din adio, o dulce veste grea.

 

Nu-ți cer să rămâi, ci să-mi fii vis,

Să-mi fii amintire ce nu doare,

Un dor ce nu mistuie-n abis,

Ci arde blând, ca flacăra de soare.

 

Mă vezi cum tremur printre amintiri,

Cum ochii-mi caută privirea ta,

Și dintr-un colț de suflet, printre șoapte,

Încă îți spun: nu pleca.

 

Dar dacă pleci — și știu că o vei face —

Fă-o cu blândețea pașilor ușori,

Să nu-mi strivești ce-a mai rămas din mine,

Când inima-mi mai bate în fiori.

 

Tu ai fost cântec, ai fost început,

Ai fost păcatul ce nu-l pot ierta,

Și totuși, între lacrimi și tăcere,

Te-aș mai iubi o viață, chiar așa.

 

Mă țin de firul tău nevăzut,

De gândul tău ce-mi bate în tâmple,

Și-n fiecare noapte fără tine,

Îți simt parfumul strecurat prin umbre.

 

Te rog, nu-mi spune că a fost în van,

Că n-a durut și n-ai simțit nimic,

Că-n pieptul tău nu tremura un plan,

De-a ne iubi, măcar un pic.

 

Și dacă totul s-a sfârșit, iubite,

Pune tu capăt, dar nu oricum,

Fă-o cu dragul ultimelor clipe,

Fă-o cu-n sărut, nu cu un drum.

 

Te rog, doar pune capăt suferinței mele,

Cu un „te-am iubit”, șoptit ca un oftat,

Să pot pleca în liniște spre mine,

Știind că totuși… ne-am iubit cu-adevărat.

 

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Esența vieții

 

 

Roșu pulsând, a vieții izvor,

În vene curge, neobosit rotor.

Dar când se scurge, picătură cu picătură,

Simți cum viața-ți se destramă, fără durere.

 

Fiecare strop, o fărâmă din tine,

Ce-ți dă puterea să lupți și să luminezi.

În roșu aprins, se oglindește sufletul,

Și-n fiecare bătaie, un strigăt mut

.

Când sângele se pierde, se stinge și flacăra,

Și-n întuneric te cufunzi, fără scapare.

Dar în adâncul ființei, o speranță mai clipește,

Că viața va învinge, și vei trăi.

 

Sângele, esența, dar și amintire,

A luptei pentru viață, a durerii sincere.

Și când se oprește curgerea, și inima tace,

Rămâne doar urma, în memorie să-și facă loc.

Mai mult...

In gradina vietii

În grădina vieții noastre,

Cu flori de speranțe și dor,

În fiecare răsărit de soare,

Descoperim un nou izvor.

 

În colțuri ascunse de taină,

Cu umbre blânde și senine,

Gândurile ca fluturii dansează,

Peste aripi de vise subtile.

 

Prin noaptea adâncă și veche,

Stelele cântă în hore divine,

Iar luna, un surâs de argint,

Pe cerul nopții îl deschide.

 

În fiecare pas pe calea timpului,

Culegem fructe din roada zilei,

Și în fiecare clipă trecătoare,

Simțim că iubirea ne învăluie.

 

Așa că hoinărim prin grădina vieții,

Cu inimile pline de bucurie,

Culegând zâmbete și clipe frumoase,

În povestea noastră, fără sfârșit să fie.

 

Mai mult...

Toamnă de aur

Octombrie-n prag, cu aerul-n schimbare,

Pictează-n nuanțe calde, peisajul întreg.

Strugurii copți, în coșuri se adună,

Mustul dulce, fermentează, în liniște-și spune.

 

Frunzele-n roșu, galben, aurii, dansează,

Și-n vânt se-mprăștie, ca fluturi voioase.

Miros de pământ umed, de fân și de mere,

O simfonie-n aer, ce inima o umple.

 

Soarele-apune, cu raze de aur,

Și-n pădure, umbra-și întinde, ușor.

Toamna e-un tablou, pictat cu măiestrie,

O poveste-n culori, de o frumusețe rară.

Mai mult...

Mihai Eminescu

În veacul luminii și umbrelor grele,

Mihai, în suflet, luminezi mereu,

Eminescu, cântăreț al nopții ele,

Cu stele de gânduri în minte și zeu.

 

Cu ochi de azur, înțelepciune stinsă,

Privirea ta străbate veacuri de timp,

Poezia ta, ca o floare sfințită,

În inimi, cu dulce-amărui șoptind.

 

Cu versuri pline de pasiune și vise,

Ai pictat cerul cu farmec sublim,

 Iar luna, în visuri, pe tine te cheamă,

Să dansezi cu stele, în jocul lor prim.

 

Pe câmpii de gânduri, cu pași de mister,

Ai rătăcit, poetul înălțat,

Prin lumea cuvintelor, ca un călător,

Cu inima fragilă, dar nespus de sfânt.

 

Iubirea ta, Mihai, luminează cerul,

Ca un far în noapte, strălucind cald,

Cu versuri etern îmbrățișând pământul,

Azi, în veacul nostru, și-n veci viitorul să-l vadă.

Cu glas de inger, în cântul de stele,

Eminescu, rămâi veșnic nemuritor,

Prin cuvinte sfinte și zbor de priviri,

Ca un vis binecuvântat, veșnic poet adorat.

Mai mult...

Ziua albastra

În zori de zi, când cerul se trezește,

O albastră poveste în suflet pătrunde.

Cuibăresc razele în nori de mătase,

Și-n adierea vântului, visul ascunde.

 

Ziua albastră, senină și caldă,

Cu a sa tihnă, inimile vrajește.

O simfonie de culori se desfășoară,

În fiecare rază, viața se ivește.

 

Câmpii de azur se întind la orizont,

Păsări cântătoare se leagănă ușor.

În albastrul senin, gânduri se desprind,

Ca aripile viselor, să zboare în zbor.

 

În albastrul ochilor, stele strălucesc,

În vălul serii, liniștea se prelinge.

Ziua albastră, ca un tablou ce se petrece,

Cu fiecare clipă, povestea se țese.

 

Poezia zilei albastre, ca un ecou,

Îmbrățișează lumina și visele noastre.

O simfonie a culorii, un tablou viu,

Ziua albastră, în inimi să ni se răspândească.

Mai mult...

Fugarii

 

 

Când vine criza, grea ca plumbul,

Și afacerea-și vede sfârșitul,

Șefii, odinioară-n vârful lumii,

Își strâng averile, fără rușine

.

Cu pași grăbiți, părăsesc corabia,

Lăsând echipajul în suferință,

Își spală mâinile de orice datorie,

Și-și caută adăpost, fără nici o jenă.

 

Ca niște șobolani, prin întuneric fug,

Lăsând în urmă datorii și durere,

Iar cei rămași, cu sufletu-n sughiț,

Își plâng soarta și pierderea.

 

Dar dreptatea, spun că-și va face loc,

Și vinovații vor plăti scump,

Iar cei rămași, cu capul sus vor sta,

Și-și vor reconstrui viața, pas cu pas.

 

Mai mult...

Esența vieții

 

 

Roșu pulsând, a vieții izvor,

În vene curge, neobosit rotor.

Dar când se scurge, picătură cu picătură,

Simți cum viața-ți se destramă, fără durere.

 

Fiecare strop, o fărâmă din tine,

Ce-ți dă puterea să lupți și să luminezi.

În roșu aprins, se oglindește sufletul,

Și-n fiecare bătaie, un strigăt mut

.

Când sângele se pierde, se stinge și flacăra,

Și-n întuneric te cufunzi, fără scapare.

Dar în adâncul ființei, o speranță mai clipește,

Că viața va învinge, și vei trăi.

 

Sângele, esența, dar și amintire,

A luptei pentru viață, a durerii sincere.

Și când se oprește curgerea, și inima tace,

Rămâne doar urma, în memorie să-și facă loc.

Mai mult...

In gradina vietii

În grădina vieții noastre,

Cu flori de speranțe și dor,

În fiecare răsărit de soare,

Descoperim un nou izvor.

 

În colțuri ascunse de taină,

Cu umbre blânde și senine,

Gândurile ca fluturii dansează,

Peste aripi de vise subtile.

 

Prin noaptea adâncă și veche,

Stelele cântă în hore divine,

Iar luna, un surâs de argint,

Pe cerul nopții îl deschide.

 

În fiecare pas pe calea timpului,

Culegem fructe din roada zilei,

Și în fiecare clipă trecătoare,

Simțim că iubirea ne învăluie.

 

Așa că hoinărim prin grădina vieții,

Cu inimile pline de bucurie,

Culegând zâmbete și clipe frumoase,

În povestea noastră, fără sfârșit să fie.

 

Mai mult...

Toamnă de aur

Octombrie-n prag, cu aerul-n schimbare,

Pictează-n nuanțe calde, peisajul întreg.

Strugurii copți, în coșuri se adună,

Mustul dulce, fermentează, în liniște-și spune.

 

Frunzele-n roșu, galben, aurii, dansează,

Și-n vânt se-mprăștie, ca fluturi voioase.

Miros de pământ umed, de fân și de mere,

O simfonie-n aer, ce inima o umple.

 

Soarele-apune, cu raze de aur,

Și-n pădure, umbra-și întinde, ușor.

Toamna e-un tablou, pictat cu măiestrie,

O poveste-n culori, de o frumusețe rară.

Mai mult...

Mihai Eminescu

În veacul luminii și umbrelor grele,

Mihai, în suflet, luminezi mereu,

Eminescu, cântăreț al nopții ele,

Cu stele de gânduri în minte și zeu.

 

Cu ochi de azur, înțelepciune stinsă,

Privirea ta străbate veacuri de timp,

Poezia ta, ca o floare sfințită,

În inimi, cu dulce-amărui șoptind.

 

Cu versuri pline de pasiune și vise,

Ai pictat cerul cu farmec sublim,

 Iar luna, în visuri, pe tine te cheamă,

Să dansezi cu stele, în jocul lor prim.

 

Pe câmpii de gânduri, cu pași de mister,

Ai rătăcit, poetul înălțat,

Prin lumea cuvintelor, ca un călător,

Cu inima fragilă, dar nespus de sfânt.

 

Iubirea ta, Mihai, luminează cerul,

Ca un far în noapte, strălucind cald,

Cu versuri etern îmbrățișând pământul,

Azi, în veacul nostru, și-n veci viitorul să-l vadă.

Cu glas de inger, în cântul de stele,

Eminescu, rămâi veșnic nemuritor,

Prin cuvinte sfinte și zbor de priviri,

Ca un vis binecuvântat, veșnic poet adorat.

Mai mult...

Ziua albastra

În zori de zi, când cerul se trezește,

O albastră poveste în suflet pătrunde.

Cuibăresc razele în nori de mătase,

Și-n adierea vântului, visul ascunde.

 

Ziua albastră, senină și caldă,

Cu a sa tihnă, inimile vrajește.

O simfonie de culori se desfășoară,

În fiecare rază, viața se ivește.

 

Câmpii de azur se întind la orizont,

Păsări cântătoare se leagănă ușor.

În albastrul senin, gânduri se desprind,

Ca aripile viselor, să zboare în zbor.

 

În albastrul ochilor, stele strălucesc,

În vălul serii, liniștea se prelinge.

Ziua albastră, ca un tablou ce se petrece,

Cu fiecare clipă, povestea se țese.

 

Poezia zilei albastre, ca un ecou,

Îmbrățișează lumina și visele noastre.

O simfonie a culorii, un tablou viu,

Ziua albastră, în inimi să ni se răspândească.

Mai mult...

Fugarii

 

 

Când vine criza, grea ca plumbul,

Și afacerea-și vede sfârșitul,

Șefii, odinioară-n vârful lumii,

Își strâng averile, fără rușine

.

Cu pași grăbiți, părăsesc corabia,

Lăsând echipajul în suferință,

Își spală mâinile de orice datorie,

Și-și caută adăpost, fără nici o jenă.

 

Ca niște șobolani, prin întuneric fug,

Lăsând în urmă datorii și durere,

Iar cei rămași, cu sufletu-n sughiț,

Își plâng soarta și pierderea.

 

Dar dreptatea, spun că-și va face loc,

Și vinovații vor plăti scump,

Iar cei rămași, cu capul sus vor sta,

Și-și vor reconstrui viața, pas cu pas.

 

Mai mult...
prev
next