Februarie-n călduri
În Februarie, raze blânde dansează,
Căldura sărută, vara renunță-n grabă.
Vântul mângâie cu a sa alinare,
Primăvara pare să-și facă simțită prezența amară.
Zâmbetul soarelui îmbracă zăpezi timide,
Pământul trezește din somnul adânc,
Inima naturii bate în ritm frenetic,
Un vals de primăvară, în februarie întârziat.
Florile zâmbesc sub raze calde,
În păsări se trezește un cântec curat.
Iarba verde se înalță în dans suav,
Februarie, o metamorfoză sub semnul dragostei și căldurii verii.
Cuiburi de vise se țes în adierea vântului,
În februarie, lumea se transformă subtil.
Un strop de vară în simfonie de iarnă,
În suflete, bucuria se revarsă, fierbinte ca o seară de vară.
Категория: Мысли
Все стихи автора: PINTILIE Maricel
Дата публикации: 11 февраля 2024
Добавлено в избранное: 1
Просмотры: 455
Стихи из этой категории
Gânduri din noapte
Râzi nebună viață,
Râzi de fericire.
Râzi nebună viață,
Râzi de clocotire.
Este-al vieții dar
Plin de desfătare.
Este-al vieții har
Plin de căutare.
Să dai mâna cu viața
Îți dăruiește în mosor ața.
La fel ca și-o cadână
Dorești ca să rămână.
De nu te ții de viață,
Totul devine ghiață.
Te lasă, te-abandonează
Și-n cale totul îți frânează.
Așa sfârșește individul
Cu sfânta, dulce viață,
Pământul înghițindu-l,
Rupând-ui-se firul de firavă ață.
Poezie
Pe un drum strâmt, ascuns de văluri,
Mă clatin în pași, căutând adevărul,
Fiecare clipă este o luptă aprinsă,
Iar visurile mele se fac scrum pe marginea lumii.
Căci întunericul mă cuprinde cu dorințe neîmplinite,
Visez un rai pierdut, dar realitatea mă trage în jos,
Sufletul meu se zbate într-o mare de contradicții,
Și mă întreb: oare am greșit că am ales să trăiesc?
Împovărat de răni neînțelese, mă răstignesc singur,
Cu fiecare pas, plătesc prețul unei iluzii,
Lupt pentru ceva ce nu pot înțelege,
Însă credința mă ține în viață, chiar dacă mă rănește.
Întrebările sunt frânghii ce mă țin captiv,
De ce am fost născut să port această povară?
Căci în fiecare suferință, în fiecare lacrimă,
Găsesc o parte din mine care încă speră,
Chiar dacă tot ce iubesc dispare în zori.
De ce oare?
Lumea asta mare,
e plină de oameni puși pe picioare,
dar atunci de ce oare,
când ceri o mâna de ajutor,
cu toții fug încetișor,
dar când ai ceva de dăruit,
chiar și dusmanii parca ar fi venit
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
Rafinat și repugnant
Suflete destoinice și de-ar mai fi,
Locuri vrednice nu mai sunt.
Astronomie vrei să ştii,
Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.
Să simți e un blestem,
Rațiunea oarbă e în floare.
"Doar" luminați, nu mai Suntem,
Am vrea un Soare fiecare.
Cerem iubire ca la târg,
Tranzacții nesfârșite zi de zi.
Iluzorii iubiri ori prietenii;
Se laudă cu câte strâng.
Empatia e la căutare,
Dar nu în relațiile sociale;
Ci ca adaos în CV. apare.
Şi e cognitivă, nu de-oricare.
Principii frânte-n afaceri crescânde,
Visuri zdrobite-n realități absurde,
Emoții, sentimente-năbuşite,
Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".
iubire si dor
iubire si dor
orice om iubeste,
dar,
iubirea trece incercand sa ne abandoneze pe un camp pustiu unde doar cu capul
sus poti trece peste lucruri rele
dorul?…
dorul vine odata cu iubirea
cand iubesti…ti e dor de ceea ce vei pierde
cand esti singur…ti e dor de ceea ce ai pierdut
un dor poate veni,dar poate si pleca
viata este formata din doua cuvinte care pentru unii nu au valoare cum au pentru altii
iubire si dor..
dorul poate fi si el compus din mai multe parti
dorul sufletesc
cand iti e dor de o persoana pe care ai iubit o cu adevarat iti e dor si de cele 5 min in care va vedeati
iti este dor si de zambetul acela mic pe care ti l oferea
iti e dor si de noptile pierdute pe apel
iti e dor de ea ca persoana.
dorul trupesc
dorul trupesc este atunci cand iti e dor de prezenta lui
cand iti e dor doar sa ti ofere atentie ca nu mai primesti atentie
multa lume face diferenta intre iubire si atasarea fata de o persoana
iubirea si dorul?
iubirea si dorul
vin si pleaca
dar,
niciodata nu vin si nu pleaca degeaba
iubirea este un lucru in viata care nu l primesti regulat la luna sau un lucru care pentru unii dureaza o vejnicie
iar dorul este un sentiment de nostalgie
un ambiguu,este un sentiment trist care ne lasa cu rani adanci in suflet
dar,
ele trec.
Gânduri din noapte
Râzi nebună viață,
Râzi de fericire.
Râzi nebună viață,
Râzi de clocotire.
Este-al vieții dar
Plin de desfătare.
Este-al vieții har
Plin de căutare.
Să dai mâna cu viața
Îți dăruiește în mosor ața.
La fel ca și-o cadână
Dorești ca să rămână.
De nu te ții de viață,
Totul devine ghiață.
Te lasă, te-abandonează
Și-n cale totul îți frânează.
Așa sfârșește individul
Cu sfânta, dulce viață,
Pământul înghițindu-l,
Rupând-ui-se firul de firavă ață.
Poezie
Pe un drum strâmt, ascuns de văluri,
Mă clatin în pași, căutând adevărul,
Fiecare clipă este o luptă aprinsă,
Iar visurile mele se fac scrum pe marginea lumii.
Căci întunericul mă cuprinde cu dorințe neîmplinite,
Visez un rai pierdut, dar realitatea mă trage în jos,
Sufletul meu se zbate într-o mare de contradicții,
Și mă întreb: oare am greșit că am ales să trăiesc?
Împovărat de răni neînțelese, mă răstignesc singur,
Cu fiecare pas, plătesc prețul unei iluzii,
Lupt pentru ceva ce nu pot înțelege,
Însă credința mă ține în viață, chiar dacă mă rănește.
Întrebările sunt frânghii ce mă țin captiv,
De ce am fost născut să port această povară?
Căci în fiecare suferință, în fiecare lacrimă,
Găsesc o parte din mine care încă speră,
Chiar dacă tot ce iubesc dispare în zori.
De ce oare?
Lumea asta mare,
e plină de oameni puși pe picioare,
dar atunci de ce oare,
când ceri o mâna de ajutor,
cu toții fug încetișor,
dar când ai ceva de dăruit,
chiar și dusmanii parca ar fi venit
Epigrame!
Ieri am fost un pic cam prost,
Când am prins un pește mare,
Dar pe mal, eu nu l-am scos,
Că n-avea....bunăstare!
Stau la casă-n într-un oraș,
Și cresc porci în bătătură,
Vreau să-i vând eu mintenaș,
Că n-am bani...de beutură!
Aș veni și azi la lucru,
Să câștig un ban în plus,
Dar am fost la bar cu socru,
Și sunt cred un pic.. cam dus!
Am văzut pe strada-o fată,
Și i-am zâmbit pe deplin,
S-a uitat prelung la mine,
Și m-antrebat...de buletin!
Suntem amandoi de-o seamă,
Și-o iubesc pe-a mea Marie,
Dar când fac vreo nebunie,
Îmi șoptește...vei da samă!
Am cea mai bună soție,
Mă iubește cu ardoare,
Dar când am geșit mai tare,
Nimeni nu poate...s-o ție!
Azi am fost la Mall, măi frate,
Să mancăm tot ce se poate,
Marce m-a trimis la casă,
Nu știa..c-am cardu' acasă!
Mi-am luat mașină bună,
Și mănâncă motorină,
Cănd la pompă alimentez,
Eu tot cardul...lichidez!
Stau la masă, totu-i gol,
Marce e la shopping-n mall,
Aș mânca ceva măi vere,
Dar n-am bani...nici de o bere!
Nu am fost atent la scară,
Și mi-am fracturat piciorul,
Totul s-antâmplat aseară,
Când beam vinul...cu ulciorul!
Sunt veterinar cu diplomă,
Și tratez tot ce găsesc,
Dar nu animal în comă,
Frică-mi e...să nu plătesc!
Fac control la alimente,
Calculez valoarea nutritivă,
Chiar gramajul...condimente,
Instrument...papila gustativă!
S-a intrat de ieri în postul mare,
Gata cu măncărurile-nfruptate,
Am acasă oala cu sarmale,
Aș mânca, dar...nu se poate!
Cresc la țară niște porci,
Și i-aș vinde azi, pe toți,
Dar sunt negri, slabi, păroși,
Și n-au carne și doar...colți!
Stau parcat aici la Mall,
Marce întârzie-năuntru,
Simt în stomac un mare gol,
Dac-o fi ea..sub sechestru!
Rafinat și repugnant
Suflete destoinice și de-ar mai fi,
Locuri vrednice nu mai sunt.
Astronomie vrei să ştii,
Dar "Cerul" zace-ndată sub pământ.
Să simți e un blestem,
Rațiunea oarbă e în floare.
"Doar" luminați, nu mai Suntem,
Am vrea un Soare fiecare.
Cerem iubire ca la târg,
Tranzacții nesfârșite zi de zi.
Iluzorii iubiri ori prietenii;
Se laudă cu câte strâng.
Empatia e la căutare,
Dar nu în relațiile sociale;
Ci ca adaos în CV. apare.
Şi e cognitivă, nu de-oricare.
Principii frânte-n afaceri crescânde,
Visuri zdrobite-n realități absurde,
Emoții, sentimente-năbuşite,
Toate, pentru statut şi cariere „reuşite".
iubire si dor
iubire si dor
orice om iubeste,
dar,
iubirea trece incercand sa ne abandoneze pe un camp pustiu unde doar cu capul
sus poti trece peste lucruri rele
dorul?…
dorul vine odata cu iubirea
cand iubesti…ti e dor de ceea ce vei pierde
cand esti singur…ti e dor de ceea ce ai pierdut
un dor poate veni,dar poate si pleca
viata este formata din doua cuvinte care pentru unii nu au valoare cum au pentru altii
iubire si dor..
dorul poate fi si el compus din mai multe parti
dorul sufletesc
cand iti e dor de o persoana pe care ai iubit o cu adevarat iti e dor si de cele 5 min in care va vedeati
iti este dor si de zambetul acela mic pe care ti l oferea
iti e dor si de noptile pierdute pe apel
iti e dor de ea ca persoana.
dorul trupesc
dorul trupesc este atunci cand iti e dor de prezenta lui
cand iti e dor doar sa ti ofere atentie ca nu mai primesti atentie
multa lume face diferenta intre iubire si atasarea fata de o persoana
iubirea si dorul?
iubirea si dorul
vin si pleaca
dar,
niciodata nu vin si nu pleaca degeaba
iubirea este un lucru in viata care nu l primesti regulat la luna sau un lucru care pentru unii dureaza o vejnicie
iar dorul este un sentiment de nostalgie
un ambiguu,este un sentiment trist care ne lasa cu rani adanci in suflet
dar,
ele trec.
Другие стихотворения автора
Medicul roman
Din mâini ce ar fi trebuit să aline,
Vine disprețul, rece ca o gheață.
Un zâmbet fals, o privire ce nu vine,
Doar o așteptare, o tainică dorință.
Spăgi ascunse sub un gest de compasiune,
O taxă pentru vindecare, o umilință.
Sufletul bolnav, zdrobit de nedreptate,
Căutând alinare, primește doar tăcere și neîncredere.
Oamenii cu halate albe, odată simboluri ale speranței,
Acum trezesc doar teamă și dezamăgire.
Promisiuni false, diagnostice inventate,
Totul pentru a stoarce bani din suferință.
Unde a dispărut empatia, jurământul lui Hipocrate?
Unde a rămas compasiunea, respectul pentru viață?
Doar lăcomia și dorința de putere domină,
Lăsând în urmă durere și lacrimi amare.
O lume bolnavă, nu doar de boli fizice,
Ci și de corupție și lipsă de moralitate.
O lume unde vindecarea are un preț,
Un preț prea mare pentru cei care nu îl pot plăti.
Dar dincolo de întuneric, o licărire de speranță persistă.
Există medici cu suflet curat, dedicați vindecării.
Cei care luptă împotriva nedreptății și corupției,
Și care cred cu tărie în puterea binelui.
Către acești medici îmi îndrept recunoștința,
Pentru omenie, compasiune și profesionalism.
Ei sunt lumina care străpunge întunericul,
Și ne oferă speranță pentru un viitor mai bun.
Sub semnul crizei
Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,
Restructurări, cu tăieri fără leac.
Funcții de bază, subit se curăță,
Dar banii curg, spre altare și-n sac.
Armata-i uitată, în timp ce războiul,
Se-apropie de graniță, amenințător.
Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,
De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.
Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,
Partidele sug, fără să se mai sature.
Mii de academicieni, indemnizați regește,
În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.
Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,
Nepotismul tronează, sfidând orice lege.
Competența-i uitată, meritul e-o glumă,
Doar clanul contează, restul e-o amăgire.
Poporul suspină, sub povara datoriilor,
În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.
O elită coruptă, ne vinde la bucată,
Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.
Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,
Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.
Atunci poate, vom construi o țară nouă,
Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.
esecul dascalilor
Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,
O clasă întreagă bântuită de un har
Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,
Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.
Profesori, voi, mentori, luminători,
Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?
Cum ați putut să greșiți atât de mult,
Să lăsați atâtea minți în tumult?
Salariul vostru, o recompensă a muncii,
Dar când munca eșuează, ce merit mai are?
Cincizeci și șapte la sută, o rușine,
O oglindă crudă a incompetenței voastre.
Nu e vina elevilor, nu e vina lor,
Căci ei sunt doar niște copii, în floare,
Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,
Nu de note proaste și de un destin trist.
Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,
Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.
Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,
Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.
Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,
Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.
Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,
Și să transformați eșecul în lumină și speranță.
Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,
E o poezie dură, o oglindă crudă,
O realitate tristă, o lecție dureroasă,
Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.
Valori globale
Un vânt suflă peste mări și țări,
Un val aduce schimbări și-nvățări.
O rețea nevăzută se întinde,
Lumi diferite, acum se prind.
Credințe vechi, în fața noilor zei,
Caută sens în aceste vremi grele.
E luptă între tradiții și modern,
Între sacru și profan, un etern semn.
Dar poate-n valul globalizării,
Se află și-o șansă de împăcare,
Un dialog între culturi și credințe,
O punte spre înțelegere și iubire.
In gradina vietii
În grădina vieții noastre,
Cu flori de speranțe și dor,
În fiecare răsărit de soare,
Descoperim un nou izvor.
În colțuri ascunse de taină,
Cu umbre blânde și senine,
Gândurile ca fluturii dansează,
Peste aripi de vise subtile.
Prin noaptea adâncă și veche,
Stelele cântă în hore divine,
Iar luna, un surâs de argint,
Pe cerul nopții îl deschide.
În fiecare pas pe calea timpului,
Culegem fructe din roada zilei,
Și în fiecare clipă trecătoare,
Simțim că iubirea ne învăluie.
Așa că hoinărim prin grădina vieții,
Cu inimile pline de bucurie,
Culegând zâmbete și clipe frumoase,
În povestea noastră, fără sfârșit să fie.
Toamnă de aur
Octombrie-n prag, cu aerul-n schimbare,
Pictează-n nuanțe calde, peisajul întreg.
Strugurii copți, în coșuri se adună,
Mustul dulce, fermentează, în liniște-și spune.
Frunzele-n roșu, galben, aurii, dansează,
Și-n vânt se-mprăștie, ca fluturi voioase.
Miros de pământ umed, de fân și de mere,
O simfonie-n aer, ce inima o umple.
Soarele-apune, cu raze de aur,
Și-n pădure, umbra-și întinde, ușor.
Toamna e-un tablou, pictat cu măiestrie,
O poveste-n culori, de o frumusețe rară.
Medicul roman
Din mâini ce ar fi trebuit să aline,
Vine disprețul, rece ca o gheață.
Un zâmbet fals, o privire ce nu vine,
Doar o așteptare, o tainică dorință.
Spăgi ascunse sub un gest de compasiune,
O taxă pentru vindecare, o umilință.
Sufletul bolnav, zdrobit de nedreptate,
Căutând alinare, primește doar tăcere și neîncredere.
Oamenii cu halate albe, odată simboluri ale speranței,
Acum trezesc doar teamă și dezamăgire.
Promisiuni false, diagnostice inventate,
Totul pentru a stoarce bani din suferință.
Unde a dispărut empatia, jurământul lui Hipocrate?
Unde a rămas compasiunea, respectul pentru viață?
Doar lăcomia și dorința de putere domină,
Lăsând în urmă durere și lacrimi amare.
O lume bolnavă, nu doar de boli fizice,
Ci și de corupție și lipsă de moralitate.
O lume unde vindecarea are un preț,
Un preț prea mare pentru cei care nu îl pot plăti.
Dar dincolo de întuneric, o licărire de speranță persistă.
Există medici cu suflet curat, dedicați vindecării.
Cei care luptă împotriva nedreptății și corupției,
Și care cred cu tărie în puterea binelui.
Către acești medici îmi îndrept recunoștința,
Pentru omenie, compasiune și profesionalism.
Ei sunt lumina care străpunge întunericul,
Și ne oferă speranță pentru un viitor mai bun.
Sub semnul crizei
Sub semnul crizei, țara se-ndoaie,
Restructurări, cu tăieri fără leac.
Funcții de bază, subit se curăță,
Dar banii curg, spre altare și-n sac.
Armata-i uitată, în timp ce războiul,
Se-apropie de graniță, amenințător.
Rezerviștii sunt lăsați, deoparte, în umbră,
De parcă-n țara asta, n-ar fi apărători.
Biserica-i grasă, petrecând în tihnă,
Partidele sug, fără să se mai sature.
Mii de academicieni, indemnizați regește,
În timp ce sportivii, stau deoparte, în umbră.
Angajăm ai noștri, pe pile și favoruri,
Nepotismul tronează, sfidând orice lege.
Competența-i uitată, meritul e-o glumă,
Doar clanul contează, restul e-o amăgire.
Poporul suspină, sub povara datoriilor,
În timp ce-n palate, se-mpart averi și rente.
O elită coruptă, ne vinde la bucată,
Și-apoi ne mirăm, de ce țara-i în declin.
Dar poate-ntr-o zi, se va trezi poporul,
Și-i va alunga, pe cei ce-l fură și mint.
Atunci poate, vom construi o țară nouă,
Unde meritul, și munca, vor fi la loc de cinste.
esecul dascalilor
Cincizeci și șapte la sută, un eșec amar,
O clasă întreagă bântuită de un har
Ce nu s-a prins, nu s-a aprins, nu a luminat,
Doar umbre adânci pe suflete a aruncat.
Profesori, voi, mentori, luminători,
Unde-i strălucirea voastră, unde-i farul?
Cum ați putut să greșiți atât de mult,
Să lăsați atâtea minți în tumult?
Salariul vostru, o recompensă a muncii,
Dar când munca eșuează, ce merit mai are?
Cincizeci și șapte la sută, o rușine,
O oglindă crudă a incompetenței voastre.
Nu e vina elevilor, nu e vina lor,
Căci ei sunt doar niște copii, în floare,
Ce au nevoie de îndrumare și de sprijin,
Nu de note proaste și de un destin trist.
Așadar, profesori, priviți-vă eșecul în față,
Și asumați-vă responsabilitatea, cu toată tăria.
Salariul vostru, o reflectare a rezultatelor,
Cincizeci și șapte la sută, o tăiere drastică, o pedeapsă meritată.
Poate doar așa veți înțelege gravitatea situației,
Și veți lupta cu mai multă ardoare pentru educație.
Poate doar așa veți reuși să schimbați ceva,
Și să transformați eșecul în lumină și speranță.
Nu e o poezie ușoară, nu e o poezie blândă,
E o poezie dură, o oglindă crudă,
O realitate tristă, o lecție dureroasă,
Pentru profesori care au uitat de menirea lor glorioasă.
Valori globale
Un vânt suflă peste mări și țări,
Un val aduce schimbări și-nvățări.
O rețea nevăzută se întinde,
Lumi diferite, acum se prind.
Credințe vechi, în fața noilor zei,
Caută sens în aceste vremi grele.
E luptă între tradiții și modern,
Între sacru și profan, un etern semn.
Dar poate-n valul globalizării,
Se află și-o șansă de împăcare,
Un dialog între culturi și credințe,
O punte spre înțelegere și iubire.
In gradina vietii
În grădina vieții noastre,
Cu flori de speranțe și dor,
În fiecare răsărit de soare,
Descoperim un nou izvor.
În colțuri ascunse de taină,
Cu umbre blânde și senine,
Gândurile ca fluturii dansează,
Peste aripi de vise subtile.
Prin noaptea adâncă și veche,
Stelele cântă în hore divine,
Iar luna, un surâs de argint,
Pe cerul nopții îl deschide.
În fiecare pas pe calea timpului,
Culegem fructe din roada zilei,
Și în fiecare clipă trecătoare,
Simțim că iubirea ne învăluie.
Așa că hoinărim prin grădina vieții,
Cu inimile pline de bucurie,
Culegând zâmbete și clipe frumoase,
În povestea noastră, fără sfârșit să fie.
Toamnă de aur
Octombrie-n prag, cu aerul-n schimbare,
Pictează-n nuanțe calde, peisajul întreg.
Strugurii copți, în coșuri se adună,
Mustul dulce, fermentează, în liniște-și spune.
Frunzele-n roșu, galben, aurii, dansează,
Și-n vânt se-mprăștie, ca fluturi voioase.
Miros de pământ umed, de fân și de mere,
O simfonie-n aer, ce inima o umple.
Soarele-apune, cu raze de aur,
Și-n pădure, umbra-și întinde, ușor.
Toamna e-un tablou, pictat cu măiestrie,
O poveste-n culori, de o frumusețe rară.